Jurnal de salariu în Londra: Am 24 de ani, job nou în pandemie și câștig mai bine ca-n România

După ce am petrecut cinci ore citind peste o mie de comentarii la care a incitat articolul meu anterior despre ce fac eu ca să-mi câştig traiul în Londra, m-am gândit să scriu un follow-up cu ceea ce fac acum, şase luni mai târziu. Mulţi m-au sfătuit să mă las de băut, să mă întorc în ţară sau chiar mai bine, să mă prostituez. Şi ca student, deseori ai momente în care îţi spui tu singur chestiile astea: că mai bine te laşi de facultate, că oricum nu eşti făcut/ă pentru o carieră, că poate ar trebui să nu mai bei atâta alcool etc.. În cazul de faţă, comentariile respective au venit cu întârziere, la șase luni după ce fusese publicat articolul inițial.

Mă bucur însă că s-a întâmplat așa şi că n-am ascultat ce spune prostimea. Sorry, not sorry, dacă te simţi, ar trebui să-ţi dea de gândit. Dacă m-aș fi luat după gura lumii, probabil m-aș fi întors în România și n-aș mai fi avut niciodată ocazia să mă bucur cu adevărat de viața din Londra.

Așa că am luat-o de la capăt tot aici, în UK.

ASL: tot 24, F, Londra (na, că n-am plecat). Am venit în Londra acum mai bine de cinci ani, pentru a studia. Am terminat facultatea de psihologie şi am continuat cu un master în Literatura şi Cultura Rusă şi Est Europeană. Între timp, am trăit studenţeşte. N-am murit de foame, dar nici lux nu mi-am permis. La Londra, ca în Grozăvești, tot mi-am adus zacuscă şi dulceaţă de acasă, uneori. Oricât de penibil ar suna să mergi cu telemeaua pe avion.

În medie, n-am avut venituri mai mari de o mie de lire pe lună şi n-am „primit bani de la facultate”: împrumutul respectiv despre care se vorbeşte aiurea-n tramvai pe grupurile de români e pentru cei care au locuit minimum trei ani în Marea Britanie. N-a fost și cazul meu, pentru că atunci abia mă mutasem (detalii despre eligibilitate).

Părinții m-au ajutat pe parcursul facultăţii, dar când am început masterul m-am angajat full-time pentru a mă întreţine. Şi pentru că aveam nevoie de un program flexibil, ca să ajung la cursuri, am muncit diverse joburi de-a lungul timpului, de la babysitter la bar staff, adică babysitting de adulţi sub influență.

Am învățat să economisesc şi să mă bucur de micile plăceri pe care mi le mai făceam sau mi le făceau alţii. După ce am terminat şi masterul, în septembrie 2019, a venit proba de foc: dacă nu cumva voiam să mă sacrific încă cinci ani cu un doctorat, pentru a prelungi purgatoriul, trebuia să-mi găsesc un job „adevărat”. De parcă restul ar fi fost imaginare. Şi a durat ceva: șase luni, din septembrie până în martie. M-am gândit şi la opţiunea de a-mi găsi un sugar daddy, fiind drăguţă şi deşteaptă, dar cum deja aveam prieten, am zis că n-are rost să ne complicăm.

N-a fost uşor (să-mi găsesc job, nu să renunţ la ideea de sugar daddy), dar am făcut şi chestii mai grele decât atât. În final, după prea multe e-mail-uri care începeau dulce cu „Thank you for applying for the role of blabla in our company”, în luna martie am primit două oferte şi jumătate de job, în domeniul în care voiam să profesez. Scrisul.

În ultimele trei luni, s-a schimbat roata şi pentru mine. Finally!

Dacă pentru unii 2020 s-a anulat, eu am început să muncesc în poziţia de Content Executive, pentru o companie în IT, pe 23 martie, ziua în care s-a impus izolarea la domiciliu în UK şi alţii, săracii, îşi pierdeau joburile. Fac o muncă brainy: dezvolt teste de abilitate pentru angajați sau potențial angajați, care apoi sunt vândute către diverse organizaţii. Rolul acesta nu îmi acordă doar flexibilitate, ci şi autoritatea de a implementa ideile pe care le am şi a determina direcţia departamentului şi, să sperăm, a întregii companii, în scurt timp. Birourile (nefolosite momentan) sunt într-o clădire fiţoasă WeWork din centrul Londrei, unde cafeaua e gratis şi au bere la robinet, un fel de Promised Land pentru corporatişti.

Momentan, însă, muncim de acasă, în mare parte. Am libertatea să mă organizez cum vreau, așa că lucrez de pe la nouă până la șase-șapte seara, dar timpul trece mult prea repede când faci ce-ţi place. Pentru că, în caz că n-am menţionat, îmi iubesc jobul.

Ce salariu am? Am să las o urmă de mister şi am să spun doar că peste 1 500 de lire pe lună (opt mii de lei). În calculele de mai jos am folosit fix suma asta. Datele care urmează nu reflectă realitatea tuturor românilor din Londra. E experienţa mea actuală, în iulie 2020 şi trebuie privită ca atare.

Stau cu prietenul, se împart multe dintre ele la doi. Locuim într-un apartament cu două camere (dormitor şi living room), grădină şi parcare proprie. Avem deseori prieteni în vizită şi ne place luxul de a sta singuri, chiar dacă vine cu un cost.

Chirie: £1 175 / 2 = £587,50 (3 135 de lei) de persoană. Internetul, apa şi impozitul sunt incluse.
Întreţinere: maximum £150 / 2 = £75 de persoană (400 de lei) care includ gazul şi electricitatea.
Abonament la telefon: £15 (80 de lei)
Abonament la sală: nu plătesc momentan, deoarece sălile sunt închise.
Alte plăți recurente spre diverse ONG-uri: £10 (53 de lei)
Transport: sub £50 (267 de lei)
Aplicaţii şi altele: Netflix – abonament Family pe care îl plăteşte taică-miu. Spotify – abonament Family pe care îl plătesc eu şi pentru soră-mea: £15 (80 de lei).
Tutun: nu fumez.
Alcool: inclus în cumpărăturile săptămânale. Zahărul ar trebui inclus tot aici.

Nu-mi mai bat capul cu locul din care-mi fac cumpărăturile. Cele mai apropiate sunt Tesco şi Lidl, plus anumite chestii de la magazinele de români. Mă rog, adică magazine deţinute de arabi care au reclamă afară cu „Produce Româneşti”. Şi de la magazinul polonez de lângă mine. Ultima dată când am făcut cumpărături săptămânale a fost la Lidl şi m-au amendat cu £45 (240 de lei).

Cumpărături suplimentare aiurea: £15 (80 de lei) Împărţit la doi ajunge £30, dar hai să alocăm o marjă de eroare de £10, deci £40 pe săptămână sau £160 pe lună (cam 855 de lei).

Ieşiri în oraş: Ţinute la un minimum relativ, din cauza pandemiei. N-am fost într-un club de nici nu mai ştiu când, dar într-un pub local cheltuiesc în medie până în £20 (107 de lei) pe seară: intrare nu se plăteşte, o băutură e în medie £5-6 (30 de lei).

Dacă ar fi deschise cluburile, probabil o seară ar costa peste £50 (267 de lei): intrarea £10-25, băuturile, peste £7. Total: undeva la £60 (320 de lei) pe lună.

Altele: De la o vreme mă atrage moda, aşa că îmi aloc cam o sută de lire pe lună (534 de lei) pentru asta, deşi încă n-am reuşit să-i cheltuiesc pe toţi, întrucât e greu să faci shopping pe timp de pandemie.

Cărţi, cursuri, educaţie - dacă am nevoie pentru muncă - mi le plăteşte compania. Dacă nu, hai să dau un buget de £10 ( 54 de lei) şi aici.

Înapoierea împrumuturilor făcute cât timp n-am avut job: £200-300/lună (1 336 de lei).

(Am acumulat datorii de aproximativ 1 500 de lire sau 8 000 de lei în șase luni, putea fi mai rău, zic.)

Zilele arată aproape la fel şi deseori înnebunesc dacă nu ies din casă, aşa că alerg o oră şi îmi trece. Când chiar mă plictisesc, merg la birou, pentru a mai schimba peisajul, deci am să includ o astfel de zi în jurnal.

7:40: Trezirea devreme pentru că e zi mare, merg la birou pentru prima dată după trei luni de lockdown. Mă îmbrac frumos, ca să constat când ajung în centru că sunt probabil singura persoană care mai poartă tocuri în întreaga Londra. Toţi s-au obişnuit între timp cu un stil mult mai lejer, dar nu-i problemă. „There’s no such thing as being overdressed”, they say.

8:45: Pornesc la drum, plătesc £5,40 (£3,90 pentru metrou, £1,50 pentru autobuz) sau 29 de lei.

10:00: Ajung la muncă, deci nu trebuie să plătesc pentru cafea.

13:30: Eu şi o colegă (singura persoană care a mai venit la muncă) luăm prânzul împreună. Plătesc £5,87 (31,55 lei) la Marks & Spencer pentru o porţie minusculă de tagliatele şi o salată de fructe.

18:30: Facem o plimbare până la staţia de metrou. Londra e incredibil de pustie, astfel de plimbări liniştite prin acest oraş sunt o ocazie unică în viaţă. Niciodată nu am văzut nici eu, nici prietena mea, oraşul atât de timid.

În faţa gurii de metrou stă un nene care vinde reviste cu Bob din A street cat named Bob. Revistele respective sunt furnizate de un ONG şi vândute de oameni nevoiaşi, pentru a face un ban cinstit. Se vând cu £3, dar i-am lăsat £5 (26 de lei). Cred că lor e cel mai greu acum, când nici cei care poate au fost odată generoşi cu ei nu-şi mai permit să facă asta.

18:40: Pornesc spre casă şi dau £3,90 (21 de lei) la metrou. Merg pe jos spre casă, nu iau autobuzul.

19:30: Mi se comunică de la baza centrală să cumpăr nişte „grated cheese” (a se scuza englezismele), aşa că intru la Tesco şi plătesc un preţ supraevaluat (£1,90 sau 10,21 lei) pe un pachet de mozzarella.

21:00: După ce am terminat cu mâncarea şi tot, realizez (a zecea oară în ultimele trei zile) că încă nu îmi merge laptopul. Noroc că iubi lucrează în IT. Nu, nu-i spun „iubi”, glumeam.

Dau £3,82 (20,53 lei) pe eBay pe o mufă care trebuie schimbată.

8:30: Trezirea, beau cafeaua acasă. Sar peste micul dejun ca de obicei.

9:30: Încep munca.

12:30 Iau o pauză de jumătate de oră pentru a face un home workout. Nu-i uşor să rămâi în formă când sunt închise sălile.

13:00 - 14:00: Iau prânzul acasă, am tot ce-mi trebuie, nu am nevoie de alte cumpărături. Sau fac să nu am nevoie, că n-am chef să ies.

14:00 - 18:30: Continui cu munca, mai beau o cafea între timp, am învăţat chiar să-mi fac frappe. Pe la un patru mai fac un workout.

18:30 - 19:00: Încă un workout de final. După ora șapte mă ocup de proiecte personale sau îmi iau liber. Uneori ies în parc sau la o plimbare, ceea ce nu necesită cheltuieli. O zi pe zero.

9:00 - 19:00: Decurge exact la fel ca marţi.

19:00: Mi se face poftă de pizza (în ultima vreme îmi place să o fac singură) şi mai ales de îngheţată cu de toate. Cumpăr ce-mi trebuie de la Tesco (£6,50) şi de la un magazin de cartier nişte fructe (£4,69). Deci, cheltuiesc £11,19 (adică 59,80 de lei).

9:00 - 18:00: Muncă, workout, prânz, muncă. Probabil ce se întâmplă în cele mai multe case în pandemia de coronavirus.

18:00: Descopăr că VICE a dat share pe Facebook la articolul meu precedent, cu viața înainte de coronavirus, şi stau cinci ore să răspund la comentariile oamenilor, greşeală pe care n-am s-o mai repet.

9:00 - 13:00: Ziua decurge exact ca celelalte.

13:00: Pentru prânz am totuşi chef de pâine prăjită cu avocado şi roşii, dar n-am roşii. Fug să iau de la magazinul polonez de lângă noi, mă taxează £1,17 (6,29 lei).

19:00: Închei munca şi lucrez la alte proiecte personale (încep să scriu articolul ăsta).

21:00: Ies la alergat o oră, o tură de parc și cartier.

22:30: E vineri seara, merit niște alcool, deși voi mă judecați. Ies la pub-ul la care obişnuiam să lucrez odinioară. Managera e drăguţă şi plăteşte prima băutură. Eu plătesc al doilea rând pentru amândouă ( £8,15 pentru single whiskey şi un pahar mic de vin sau aproape 44 de lei).

00:30: Merg acasă şi, fiindcă sunt neacompaniată, plătesc £5 pentru taxi, chiar dacă locuiesc la cinci minute distanţă. Nu merită să risc nimic pentru £5 (aproape 27 de lei).

12:00: Încep ziua leneș cu un brunch. Fac o omletă cu salată şi lângă, prietenul meu cumpără un „cheese wrap” de la restaurantul libanez de vizavi (£4 sau 21,5 lei).

13:00: Fac diverse prin casă, răspund la comentarii, lucrez la proiecte personale.

18:00: Mă sună prietenul: „vrei ceva de la McDonalds?” „Nu.” Aşa că merg din nou la libanezi (deja suntem tovarăşi de cataramă) şi-mi iau shawarma - de fapt aşa se scrie - şi cartofi cu chilli de £8,20. Dezmăț de weekend la 44 de lei.

22:00: Mergem împreună la pub. Eu cheltuiesc £14,55 (78 de lei), dar fiindcă sunt cu prietenul, nu trebuie să plătesc taxi înapoi.

Stăm pe acasă şi nu cheltuim nimic. Oups, de fapt, ba da. Rezerv o cameră de hotel în Bournemouth pentru weekendul viitor, care mă costă £70 - sau £35/persoană (188 de lei de căciulă).

18:00: Ieşim în parc pentru că e vreme frumoasă.

20:00: Pregătesc cina, friptură de vită cu cartofi şi salată - avem de toate acasă.

TOTAL: 78 de lire sau 417 lei, fără rezervarea pentru weekendul la plajă.

Dacă n-am fi ieşit în pub, probabil am fi organizat un grătar cu prietenii şi am fi ieşit tot acolo cu banii. Un alt moft pe care ni-l mai facem uneori e să mergem în excursii, care costă ceva mai mult. Dacă mergem la mare, de dimineaţa până seara, vreo £30-40 (187 RON). Dar dacă stăm undeva peste noapte, cazarea ne mai usucă de £30-50/persoană (214 RON).

Nu m-am plâns nici înainte, nu mă plâng nici acum. Mă consider foarte norocoasă că am primit un loc de muncă înainte de această perioadă mai puţin propice pentru majoritatea. Nu-i uşor. N-a fost uşor nici înainte şi va fi cu atât mai puţin de acum. Merită? Hell yeah.

Companiile moderne oferă avantajul de a munci de acasă (şi dacă sunt chiar profi, îţi plătesc ei echipamentul pe care lucrezi). În plus, în perioada asta am economisit, în medie, undeva la 15 lire pe zi, din simplul fapt că stau acasă și nu mai plătesc transport sau mâncare în oraș.

Multă lume n-a înţeles cum trăiam eu cu o mie de lire pe lună atunci când lucram în pub. Ei bine, £15 x 22 zile lucrătoare - asta îmi economiseşte £330 (1 763 de lei) faţă de cineva care merge zilnic la muncă cu transportul în comun şi cheltuieşte £5 pe prânz. Şi n-am inclus nicio cafea.