Leacurile băbești absurde prin care românii își pot băga în spital copiii

În primii zece ani de viață răceam cam o dată pe lună. Cât am fost la grădiniță am avut tot timpul amigdalele umflate, ochii inflamați sau dureri de cap și am colecționat o mulțime de pneumonii, ale căror urme încă mi se văd pe plămâni, după cum am descoperit la un CT. Am băgat în mine kilograme de antibiotice și tata era disperat, pentru că, în familia noastră, mersul la medic a devenit mai frecvent ca jucatul cu mingea. Aveam luni când mă îmbolnăveam de două ori, pe 15 și pe 30, când lua salariul.

Mai târziu, prin clasa a șaptea, am plecat în excursie cu un tren în care s-au urcat sute de oameni care făceau naveta și m-am ales cu o mulțime de păduchi. Nu m-au tuns la chelie, cum era obiceiul atunci, pentru că tata a reușit să facă rost pe sub mână de niște gaz și m-a frecat în cap zile la rând. Mi l-a adus într-o sticlă de plastic și mi-a zis că-l bagă printre borcanele pe care le avea mamaia în cămară. Nu știu de ce. 

La școală, mi-am schimbat locul. Stăteam cumințică în ultima bancă, abia respiram și mă mișcam de frică să nu se ducă mirosul prin clasă și să se prindă toți că am niște super-păduchi care și-au făcut un imperiu prin părul meu lung. Simțeam că dacă aprindea cineva o brichetă lângă mine – și atunci se fuma mult în generală – explodez cu totul din cauza gazului și a rușinii că am niște insecte în cap. La propriu. 

Recent, s-au îngălbenit toate televizoarele după ce trei fetițe de șapte, opt și nouă ani din Brașov au murit imediat după ce părinții le-au dat pe cap cu o substanță de uz animal care trebuia, culmea, să le salveze de păduchi. Două dintre ele au intrat în stop cardiorespirator imediat după ce substanța le-a atins pielea. A treia a fost resuscitată, dar a murit la spital. 

Asta mi-am amintit de toate leacurile băbești cu care am crescut mulți dintre noi, așa că am vorbit cu Radu Țincu, medic specialist ATI la secția de toxicologie de la Floreasca, cel mai important spital de urgență din țară. El mi-a explicat ce-ți fac leacurile băbești și de ce nu trebuie niciodată să le folosești pe copilul tău chiar dacă pare că nu sunt atât de periculoase. 

În urmă cu doar câțiva ani, gazul era cea mai tare substanță care-ți ucidea toți păduchii din păr. Ce să zic, am încercat și eu și chiar a fost eficient. Habar n-aveam ce aș fi putut să pățesc. Se pare că nici ai mei nu știau cum au fost la un pas să mă bage în spital. 

„Pielea capului reprezintă o zonă cu o foarte bună absorbție pentru că este bine vascularizată și multe dintre substanțele respective se absorb cu ușurință, în special în cazul copiilor unde greutatea corporală este mult mai mică. Gazul este un iritant local, produce leziuni la nivelul pielii capului, dar nu produce deces”, a explicat Radu pentru VICE. 

„În cazul fetițelor, s-au folosit niște substanțe insecticide care erau pentru uz veterinar. În primul rând, nu trebuie folosite astfel de substanțe în tratamentul bolilor umane. Acolo s-au folosit concentrații greșite din aceste substanțe, nu s-au respectat diluțiile respective. În ziua de astăzi sunt foarte multe substanțe pentru acest lucru și nu mai sunt necesare remediile băbești. La momentul la care erau folosite nu existau alternative care să asigure eficiență și siguranță.”

Când aveam febră, venea mereu bunică-mea cu soluția salvatoare. Era un fel de potir magic sub forma unei sticle ieftine de plastic pe care scria „OȚET”. Lua o pereche de șosete și le îmbiba în oțet stins cu apă, că zicea că nu e bine să nu-l îndoie deloc. Și, habar n-am cum, dar în juma’ de oră nu mai frigeam așa de tare. 

„Vorbim despre acid acetic, așa că se poate produce o iritație a pielii, iar la copii pot apărea chiar leziuni cutanate”, mi-a zis Radu. „Acestea pot duce la necroze de piele și apariția de leziuni ulcerate care se pot infecta și să determine ulterior complicații importante, până la infecția osului sau a musculaturii, lucru care complică mult situația. Cel mai frecvent apare o zonă de iritație la contact.” Am scăpat, așadar, de zeci de ori. Și eu, și restul oamenilor de vârsta mea care acum 30 de ani erau copii.

Nici de asta n-am scăpat în copilărie, dar ai mei au auzit că există și varianta inovatoare cu felii de cartof îmbibate în spirt. Le punea mamaia pe o basma și mi le înfășura în jurul gâtului că abia mai puteam să înghit sau să respir, din cauza mirosului înțepător. În cazul ăsta, nu mă simțeam mai bine.

„Folosirea compresiilor cu alcool este controversată. Alcoolul este un vasodilatator și, la fel, trebuie să fim atenți la copii, pentru că punerea bandajelor cu alcool poate duce la absorbția acestuia. Dacă suprafața pe care o acoperim este una importantă, copiii pot ajunge la spital cu intoxicație acută alcoolică. Depinde de ce tip de intoxicație este. Avem și tratamentul corespunzător. Unele substanțe au antidot, dar în mare parte tratamentul pentru intoxicații este unul suportiv, adică se corectează lucrurile care s-au dereglat în interiorul organismului”, a subliniat Radu. 

Pe asta, slavă cerului, am ratat-o și eu și bunică-mea. Nici nu pot să mă gândesc că o să-mi pun un pahar cald de urină, dimineața, în loc de cafea doar ca să-mi purific organismul. Cred că prefer să trăiesc nepurificată, plus că, susțin medicii, nu este deloc sănătos și nici recomandat să faci așa ceva. Alții însă, mai puțin curajoși, își pun pișat în ochi ca să scape de câte un urcior. 

„Urina este un produs de excreție, adică organismul nu mai are nevoie de ea. Urina, în mod normal, este sterilă, dar conține substanțe toxice, pentru că am eliminat și eliminăm astfel de substanțe. În cazul în care conține infecții, poate duce la probleme grave ale ochilor sau ale altor zone din corp. Folosirea urinei pe suprafața corpului n-are, așadar, niciun fundament”, a explicat Radu.

În ciuda avertismentelor, există o adevărată cultură în ceea ce privește utilizarea urinei, cum ar fi și cura numită Shivambu promovată drept un tratament naturist de vindecare și autovindecare indiană. Cura arată că urina ar putea fi folosită și în scop preventiv. Mă rog, pentru cine este tare de stomac și crede că poate. 

La Jocurile Olimpice de anul ăsta câteva imagini au creat ceva vâlvă mai ales în lumea occidentală. Era vorba de sportivi cu urme circulare pe piele. În România practica asta a fost intens folosită în ultimele decenii și chiar mai are fani în prezent. E vorba astfel de terapia cu ventuze. În casele românilor demersul e cam așa: omul care suferă de diverse e întins pe pat, iar pe spate îi sunt aplicate căni încinse care să-i tragă răul din el. Lucrurile pot scăpa ușor de sub control dacă pielea e unsă cu soluție cu mult alcool, iar tratamentul poate duce la arsuri destul de grave. 

Radu mi-a explicat însă că terapia cu ventuze vine din medicina asiatică tradițională. Și mecanismul e simplu: se produce o activare a circulației pielii și a țesutului subcutanat și astfel se ameliorează simptomele în cazul unor dureri musculare sau boli reumatice. 

„E însă necesară multă atenție, mai ales când vine vorba de timpul de aplicare. Aceste ventuze opresc circulația pentru că produc un vid între piele și ventuza respectivă. Asta duce la un risc crescut de apariție a necrozelor tegumentare.”  E nevoie de atenție și pentru ca pacientul să nu ia foc. „Ventuza se încălzește prin adăugarea de alcool care se aprinde la nivelul zonei respective și așa pot apărea arsuri la nivelul pielii”, a completat toxicologul. Dacă ești doritor, e bine să știi că-s cabinete speciale în care se pot face astfel de tratamente.

În perioada asta de vară m-a lovit o răceală care m-a făcut să tușesc vreo 40 de minute fără să mă opresc. Maică-mea mi-a zis că a găsit o carte cu remedii din plante și că ar trebui să încerc niște sirop din rădăcini de nalbă. Ridichea neagră cu zahăr sau ceapa ar fi iar eficiente. În realitatea, nu sunt rele, și nici nu te omoară, dacă respecți prospectul. 

Din ce mi-a explicat medicul, ideea e simplă: multe dintre aceste legume au savonoide, care se pare că au efecte antiinflamatorii sau antioxidante și pot să reprezinte un adjuvant în tratamentul afecțiunilor respective. „Totuși, și plantele sunt substanțe farmacologic active. Ele trebuie administrate după un anumit prospect și trebuie respectate niște indicații, dozajul, perioada în care sunt utilizate”, a adăugat acesta. „Orice plantă poate să devină toxică pentru organism mai ales când este asociată cu alte medicamente, de aceea cred că inclusiv tratamentul cu suplimente alimentare trebuie să fie supravegheat de un medic, de preferință medic de familie sau un specialist.”

Așadar, plantele culese de pe câmp, sau în cantități exagerate, pot da reacții adverse severe care te pot băga în spital. 

Pentru durerea aia insuportabilă de la degetul de la picior nu prea există remedii. Sunt oameni care se nasc cu o formă ciudată a unghiilor. Cresc strâmb, colțurile le ies prin piele, iar durerea e sâcâitoare. Rău. Aloe vera sau plantele proaspete de gălbenele ajută cel mult în calmarea durerii. „Gălbenelele sunt recunoscute științific, sucul proaspăt chiar ajută în astfel de cazuri, nu dăunează”, a adăugat medicul. 

N-aș vrea să închei fără să mai ating un tratament: transplantul de fecale. În cadru controlat, adică unul medical, acesta poate fi o variantă de lucru în tratarea unor infecții severe, spre exemplu, cea cu Clostridium Difficile, o bacterie extrem de agresivă. Ajută și în boala Crohn, printre altele. Asta e partea medicală și încă e în fază de testare, observare și sperare. Fecalele sunt însă folosite și într-o manieră absolut băbească. E vorba de întinderea lor pe un herpes sau chiar pe un urcior. Deloc surprinzător, e o idee foarte proastă, că poate duce la infecții destul de serioase. „Materiile fecale nu sunt sterile, au o încărcătură bacteriană importantă și pot produce infecții grave la ochi sau în altă zonă a corpului. Este total contraindicat să apelezi la așa ceva”, a conchis Radu Țincu.

Iată-ne în 2021, încă în pandemie, și România se sperie sau se pregătește de al patrulea val. Nu este deloc un context pozitiv – de parcă ar fi vreodată așa ceva când e vorba de medicină – să experimentezi cu tratamente transmise din generație în generație.

Sigur, poți bate niște albușuri de ouă și să te dai pe piele pentru o arsură ușoară dacă ești departe de o farmacie ca să iei un unguent mai util. Dar când situația e gravă, tratamentele băbești își arată limitele. E și mai grav dacă nu crezi decât în ele și le transformi în salvare pentru orice. Sănătos ar fi să vorbești și să iei sfaturi de la oameni care chiar se pricep. Că, până la urmă, nici țeava de gaz sau țeava de apă nu o tragi cu unchi-tău Stelică priceput la toate și nici avionul n-ai vrea să fie condus de tanti Elefteria care tocmai a terminat Flight Simulator și s-ar băga la o aventură aeriană.