Top 11 show-uri de stand-up românesc din 2022 la care poate și râzi

Sunt fanul ăla enervant de stand-up de care fac mișto Teo, Vio și Costel aici, pentru că zice din start „io nu mă uit la stand-up românesc, că e prost”. Cică de unde știi, dacă nu te uiți? Probabil ei s-au lăsat convinși când le-a zis unu: „Bă, da’ de unde știi că nu-ți place penisul dacă nu încerci?”

Oricum, mă uit la stand-up mai mult ca să adorm, că am insomnie din cauza datoriilor la bănci. Mi-a venit ideea de la un fost coleg de apartament care lucra pentru o firmă de recuperat creanțe – el adormea doar cu filme horror. Așa că am văzut multe începuturi de show-uri. Cam ăsta e singurul lucru care mă recomandă să scriu articolul ăsta. 

Altfel nu dau pe dinafară de veselie, cel mai sigur mod în care un comediant – un comic, dacă ar fi după mine – mă poate face să ridic colțurile gurii ar fi cu degetele sau mai probabil cu o rangă. Ar merge și să-mi plătească chiria sau măcar niște weed. Chiar dacă mă amuz, râd cu hohote doar de vreo două ori pe an. E drept că atunci râd până mă sufoc, că sunt obez și astmatic, așa că evit. 

Comedianții români, ca rapperii, se împart în mare în două categorii: cei care cred că sunt inteligenți și cei care nu cred că sunt inteligenți. Din când în când mai deschid câte un show de stand-up românesc, dominat complet de băieți – că bărbați nu poți să le zici – albi cis hetero, și de obicei mi se pare așa de cringe, că schimb repede canalul. Îi găsești pe toți pe YouTube. 

Ca să văd și eu, și tu ce mai e prin umorul românesc, am făcut topul de mai jos pe care te sfătuiesc să nu-l iei prea în serios. N-am putut să-i zic „cele mai tari show-uri la care te spargi de râs”, așa că rămâne cu cele mai speciale show-uri, nu de alta, dar așa le zice lor în formatul ăsta, „specials”.

Drept concluzie, aș spune că specificul scenei locale de stand-up în 2022 a fost umorul cu cât mai multe obscenități, dar livrat relaxat, fără valoare de șoc, împreună cu limbaj și forme de expresie cât mai colocviale. Ce povești personale de transformare și luptă cu greutățile vieții, ce umor subtil social sau observațional, ce callback-uri și lead-onuri? La noi contează să faci pe melteanul sau prăjitul sau neuro-atipicul suficient de credibil și relaxat. Cred că Silviu Gherman rezumă mai grăitor ca mine situația aici. 

A doua concluzie. Deși cam știam la ce să mă aștept, în timp ce lucram la materialul ăsta am fost oripilat de misoginismul, rasismul, transfobia și în general bătaia de joc la adresa unor grupuri sociale protejate de lege și de bun simț. E incredibil, dar e și cazul aproape tuturor spectacolelor înșirate mai jos.

Uneori astea sunt mascate drept opusul lor, critici la adresa misoginismului, sau scuzate ca „doar glume”. În realitate, sunt savurate cu impunitate și celebrate cu titlul de libertate de expresie. Evident, libertatea asta e pâinea comedienilor de peste tot, și miștoul de unii sau alții e la liber, dar ei înțeleg asta după prejudecățile lor, ca libertate de bătaie de joc și abuz. Numai că la noi nu e ca în SUA, unde performeri ca Andrew Schultz fac un joc diferit, într-un climat cultural diferit.

La noi, Costel și compania pot să se hăhăie liniștiți pe subiectul abuzat femei sau dacă homosexualitatea dispare când e reprimată, că doar în România nu e nimeni cancelat. Și ăștia sunt ăia mai okay, conștienți de limite. Ar fi timpul să se trezească și publicul larg, și o să fie stand-up românesc pe Netflix. 

Nu e chiar un special, dar ca să mă pot preface în continuare că nu există lucruri precum iUmor și Stand-up Revolution, am inclus acest video de nici zece minute de la una dintre emisiunile respective, cu veteranul comedian „alternativ” Raul Gheba. Convingător din poanta scoasă ca titlu, pentru că autoironia și diss-ul la figuri precum Dana Budeanu o să fie mereu lucruri finuțe și la modă. Nu e așa funny prima parte, cu gașca Zurli și reclamele, dar apoi prinde ceva tracțiune cu o poantă despre cenzură, cam porno, dar dată cu manta, și cu seria despre fătălăi versus masculi adevărați, care nu-și exprimă emoțiile.  

Pe final revine cu o poantă despre cozonac cu weed dat de pomană la biserică, dar pare să creadă că iarba dă tripuri vizuale. Bun debit verbal, face voci și personaje, dar se duce și în zone cam joase din registrul comic, cu avantajul că rămâne accesibil pentru publicul larg de stand-up. 

Recunosc că m-am uitat și cu interesul de-a vedea dacă mai are impresia că e darul lui Dumnezeu pentru fanii de stand-up din România. Că cine-ar fi crezut că dintre cei trei debutanți de la Cafe DeKo de acum aproape 20 de ani, Costel, cu accentul lui fonfăit și poantele de pici cu nevastă și mulți copii, o să devină cel mai îndrăgit și popular? Dar sună super fun familia Bojog, iar Costel e atât de rutinat și în mediul lui pe scenă, că nu se încurcă nici când se încurcă. E suficient de relaxat cât să pară cherchelit bine la diverse show-uri și podcasturi și să râdă singur când glumele sunt bune doar în capul lui.  

Seria cu Alzheimer-ul soacrei e de efect – unde textul nu e cine știe ce, delivery-ul suplinește cu brio. M-aș fi putut lipsi totuși de gluma de zece minute despre acatiste. Desigur, nu lipsesc poantele despre pandemie – că deh, războiul nu e un subiect prea ofertant pentru comedie –, nici cele despre parenting și mofturile generației Z, care fără să fie prea originale sunt suficient de fresh cât să-l facă pe Costel, după mine, favorit în cursa pentru un stand-up românesc pe Netflix.  

Specificul local nu e doar în miștoul despre ortodoxism, dar și în locuri comune precum zgomotul de bormașină la bloc sau lipsa de meseriași buni și meșterul fără dinți. Dar decorul ăla cu cortina de teatru... pe bune? 

Un alt veteran de pe scena locală aflat în plină ascensiune în 2022, după succesul filmelor la care a contribuit. „Oare sunt robot?” e un show filmat la Târgu Mureș, la care Micutzu se face că salută în maghiară și face glume gen „Plecați din guvernul României”, mârâit așa, pe sub mustață. Ar trebui să ni se pară edgy probabil. Începe cu nelipsitele poante despre pandemie, la care se adaugă războiul din proximitate și refugiații ucraineni, comparați cu niște câini de companie pentru românii fițoși? Stă mintea-n loc. 

Urmează o serie de glume old school, cu bărbații și femeile care sunt așa și pe dincolo, și se pare că bărbații nu au gena de spălat vase sau așa ceva... Dar nu-i da cancel, te roagă Micutzu, că el nu e misogin, crede-l pe cuvânt, și e mai degrabă de părere că „noi bărbații suntem proști”. Plus că mai are niște polițe de plătit fostei gagici, se pare, cu care anunțase că s-a logodit la special-ul precedent, din 2020.

Urmează o serie de poante de-a dreptul porno, pentru că e totuși 2022. Pare unul dintre puținele lucruri la care Micutzu se pricepe, să spună chestii obscene și să facă voci neaoșe în argou. Specificul stand-upului românesc în general. Dar da, el e uneori haios și simpatic, și prost nu e. 

Problema mea nu e atât cu glumele de anii ’90, cât cu alea actuale, inclusiv cea care dă numele specialului, sunt la prima mână, chestii care plutesc în aer, dacă nu preluate direct de la artiști de afară. De exemplu, o glumă aproape identică despre testele online de detectare a boților precum cea care dă numele show-ului lui Micutzu are John Mulaney în specialul lui de pe Netflix din 2018. 

Tecucean mutat de câțiva ani la Bucale, Gabriel Gheorghe e o figură nouă pentru mine, dar nu un începător. Față de Costel sau Micutzu, Gheorghe are moacă de om absolut obișnuit, integrat social, ceea ce nu funcționează neapărat în favoarea lui. Intro-ul despre pandemie, ce altceva, se duce direct la ce ne doare, la criza economică, care pentru mulți dintre noi se traduce în sărăcire. Apoi alege să dea în cineva mai slab, ceea ce se numește „punching down”, anume în cerșetori, și pierde puncte.

Gheorghe face și ceva crowd work, ceea ce vezi mai rar la noi, solicitând idei de cauze caritabile personale de la spectatori. În concluzie, o temă bună, o treabă actuală care ne doare, dar ar fi mers și niște digresiuni în alte direcții, iar livrarea lasă de dorit.

Gheorghe a revenit în decembrie cu un show de 23 de minute, înregistrat la The Fool Club. Îi ia în coarne pe Wizz Air, o țintă promițătoare, dar facilă, și din care nu scoate prea mult, apoi irosește la fel de senin subiecte fără legătură precum balul de final de liceu și celulele stem și gelozia din titlu. 

N-o să ghicești cu ce se deschide show-ul ăsta: niște glume despre pandemie, mai exact, despre munca de acasă, goana după hârtie igienică și „igiena curului”. Apoi avem niște amintiri din copilărie și un rant pe tema „eu te-am făcut, eu te omor”. Tipul ăsta n-are nici subiecte, nici imaginație, n-are niciun haz. În 50 și ceva de minute sunt zeci fără niciun punchline. Uite o idee pentru el și alți comedieni: ce-ar fi să înregistrați special-urile abia după ce sunteți siguri că materialul e beton? 

Fostul asistent la emisiunea lui Capatos se urcă pe scenă la Comedy Store, în Londra, în fața unui public de emigranți români, cu aerul lui sleazy, în cargo pants, să le spună că româncele sunt frumoase și englezoaicele groaznice și să dea dume rasiste una după alta fără niciun stres. Pe bune? Alte subiecte: arestul Elenei Udrea în Bulgaria, glume cu moldoveni (are voie, că el e din Botoșani), puradei, romi și soacre, religie și rugăciuni, femeile șoferițe – în particular, nevastă-sa, poate singura rutină la care mi s-a părut amuzantă nu tema de doi lei, ci cum face el –, bunică-sa și Cheloo, taxarea progresivă (e împotrivă, ce surpriză!) subiect pe care reușește cumva să-l ducă într-o serie de glume despre „țâțe mari” și „ditai cardahanul”.  

Între glume semnalizează auto-amuzamentul încovoindu-se de râs ca Andrew Schultz, fără prezența lui de spirit sau subtilitatea lui Schultz, care călărește glume anti-PC fiind în același timp PC fără probleme. Bordea întruchipează ce e mai rău în stand-upul românesc. 

Un special despre „maturitate, vicii, succes, eșec și beșini”, potrivit descrierii de pe YouTube, pe care clujeanul finalist la iUmor îl începe evident emoționat, și o și spune. De aici nu poate să meargă decât în sus. Am reținut o poantă despre aroganța de a purta parfum și a decide cum miroase în autobuz, doar că oamenii care se dau cu parfum bun nu prea merg cu busul, dar bucata autentică, vulnerabilă și amuzantă pe bune, e despre cum Costina a pierdut în finala iUmor. Unul dintre puținii tipi likeable de pe lista asta, Costina încă promite, dar, precum ceilalți comedieni români, nu pare să fie conștient că e nevoie să ai o personalitate ca să fii amuzant, eventual și o poveste de viață. 

Geo are 30 de ani și i-au crescut țâțe, ceea ce ar fi OK, spune el, că lui îi plac țâțele, doar că la femei. Continuă să explice de ce se spune că „pula nu știe carte” și de ce pula se scoală de-ampulea și cum e cu premiile pentru filmele porno, doar de dragul licenței, evident. Vârsta n-ar trebui să conteze în stand-up, dar uitându-mă la performeri precum Geo Adrian și Gabriel Gheorghe îmi vine să cred că nu e un sport de care să te apuci la treizeci de ani. O jumătate de oră pierdută din viața mea. 

Bucălae introduce subiectul – mașini, șofat –, dă asigurări că el nu e misogin și chiar e de părere că e prea mult misoginism la volan în România, continuă prin a se adresa femeilor cu „voi” și se lansează într-o tipologie a șoferițelor proaste și a neajunsurilor femeilor la volan. În contrast, bărbații precum bunicul lui Bucălae sunt niște figuri cool cu țigara-n gură și cu mâna până la cot în vaginul vacii sau pe bisturiu, să taie fuduliile unui porc. Ce-ar mai fi de zis? Că după toate astea nu e nici măcar amuzant. 

Parte din noul val de comedieni tineri și încă emotiv, dar își face și el curaj cu câteva înjurături. Altfel simpatic, ca prezență promite să fie sângele proaspăt de care e mare nevoie pe scena locală. Materialul e însă același amestec de băiețeală și caterincă ieftină despre „pupătoare de moaște” și filme porno deprins de la comedienii români veterani, probabil din convingerea că doar asta prinde la publicul românesc. 

Din care aflăm că s-a terminat pandemia. Și ceva cu pulă, pizdă și pișat. Plus miștouri despre uleiuri esențiale, ceea ce m-a uns puțin pe suflet, deși tema pare să circule și la alții.