De ce ai ajuns să fii hater pe social media fără să-ți dai seama

Anul ăsta s-a râs la o poză cu un articol din Daily Mail, din decembrie 2000, care zice așa: „Internetul s-ar putea să fie un moft trecător, în timp ce milioane de oameni renunță la el”. O nebunie, nu? Cât de naivi să fi fost oamenii acum 20 de ani să nu vadă ce potențial imens are internetul. Ți-a dat pornografie gratuită, shopping din vârful patului, mii de ore investit în casete de chat cu alții și transformarea celor mai cotidiene activități. 

Pe internet s-a mai râs și de alte analize. Una a devenit celebră: „Internetul? Ptiu!”. A apărut în 1995 în Newsweek. Poate că acum 25 de ani lucrurile stăteau altfel, nu? Și oamenii își permiteau astfel de „aroganțe”. Acest articol a fost semnat de Clifford Stoll, iar de atunci până acum (și probabil și-n viitor) e unul dintre oamenii ironizați că nu și-au dat seama de potențialul internetului. Lista predicțiilor greșite e lungă și va fi tot mai mare, dar tocmai de aceea se numesc predicții, că nimeni nu știe concret. 

Am râs și eu de astfel de exemple în trecut, dar pe măsură ce Facebook și Google au devenit generatoare de bule informaționale și furtuni de dezinformare am încercat să privesc cu alți ochi ce credeau oamenii când au spus ce-au spus.

Așa că, uite ce zicea Stoll în urmă cu aproape 26 de ani: „[...] Acest non-loc ne ademenește să ne irosim timpul pe care îl avem pe Pământ. [...] Această realitate virtuală e dominată de frustrare și în ea - în numele Educației și Progresului - aspecte importante ale interacțiunii umane își pierd fără oprire din valoare.” 

Ca om care a prins internetul cu toată dezvoltarea lui actuală, fără să știu neapărat cum părea la început, am vrut să înțeleg mai bine la ce te poți aștepta de la viitor. În acest demers, fără să fie unul exhaustiv, m-au ajutat Dorian Furtună, etolog, doctor în biologie și cercetător științific, și Cornel Moraru, lector la Universitatea Națională de Arte și doctor în filosofie. Eu am venit cu „dilemele mele sociale”, iar ei au contribuit cu răspunsuri despre furtuna asta digitală în care te regăsești (sau nu) în fiecare zi. 

Pe social media „sortarea” conținutului e automatizată de algoritmi proiectați să-ți reflecte preferințele. Totuși, abordarea asta poate fi dată peste cap și e deficitară mai ales când te gândești că nu face, de fapt, decât să izoleze indivizi. E fenomenul de „bulă” despre care se vorbește de vreo cinci ani încoace. În acest sens, o cercetare din 2018 a arătat că unul din doi utilizatori nu e confortabil cu felul în care Facebook îi folosește datele, în timp ce 27 la sută consideră că nu-i reprezintă sau că nu le reflectă stilul de viață. 

Aici, Cornel rezumă atât eficiența dezinformării, cât și problematica actualei senzații de „informare”. „[Rețelele sociale] promovează propria noastră viziune despre lume la rang de realitate absolută. Prin intermediul lor, noi ne proiectăm propriile dorințe, prejudecăți, frici, anxietăți și alte astfel de elemente asupra lumii și le confundăm astfel cu realitatea adevărată. În fond, e simplu să crezi că ceva e adevărat, dacă găsești la fiecare pas confirmări. Astfel, ajungem să numim halucinațiile minții noastre realitate. Știrile false nu sunt nimic altceva decât diverse moduri prin care mintea noastră încearcă să se ancoreze în propriile sale fantome.”

Ce avem însă atât online, cât și în viața fizică, e un comportament. Iar aici etologia poate face un pic de lumină când încerci să înțelegi această epocă digitală. „[Etologic] omul e o ființă sălbatică la origine și în esență. Sapienșii, ca specie, s-au format în condiții de stres, teamă, competiție, frustrare și violență și, pe acel fundal solicitant, au avut succes evolutiv acei indivizi și acele triburi care s-au dovedit a fi mai combative, mai cutezătoare și mai agresive în raport cu rivalii”, explică Dorian. El a dezvoltat teza aceasta în cartea Homo aggressivus. De ce nu se opresc războaiele și violența.

Astfel, prin evoluție, ai moștenit genetic patima spre război și violență a strămoșilor tăi, iar generațiile contemporane se nasc cu un set de predispoziți spre dușmănie. „Suntem agresori de la natură, ereditar. Mai mult, ne naștem nu doar cu înclinația spre a fi conflictuali și violenți, ci și cu necesitatea de a exprima periodic instinctul agresivității. Facebook nu a dezvăluit nimic nou în noi, ci a scos în feed-uri niște realități ale firii umane”, adaugă Dorian. 

Dacă pui perioada actuală la locul ei în istorie, teama de neadevăr e ceva mai nuanțată. În acest sens, Dorian menționează că fiecare epocă, regim, ideologie sau religie are un „adevăr” al său, adică se conduce de niște dogme care susțin funcționarea ei. Astfel, adevărul politic al spartanilor se afla în competiție cu adevărul politic al atenienilor, iar adevărul religios al romanilor păgâni concura cu adevărul religios al romanilor creștini.

„Amara ironie e că ciocnirea dintre adevărurile subiective și închipuite genera singurul adevăr obiectiv, singurul fapt vădit – uciderea oamenilor aflați la polul adevărurilor ideologice. A fost cândva altfel de-a lungul istoriei? Așa e și azi. Există atâtea și atâtea «adevăruri» care se confruntă. Garantez că peste câteva decenii sau veacuri adevărurile de azi vor fi considerate înșelăciuni, erori sau chiar crime ale gândirii. Atunci, de ce te atașezi de ele?”, explică acesta. 

Ziceam înainte că adevărul nu e întotdeauna clar. Un exemplu excelent de fals, cu iz de real, e în fiecare cultură și poartă numele de basm. Chiar și lumea modernă are nevoie de basme, dar acestea pot căpăta altă formă acum, adaptată timpurilor. 

După cum spune Cornel, dacă privim dinspre psihanaliză, basmele joacă un rol fundamental pentru dezvoltarea fiecăruia dintre noi. Înainte de toate, ele imprimă în mintea copilului arhetipurile inconștientului colectiv, niște „modele” culturale de comportament pe care le imităm sau de care fugim inconștient toată viața. „Ele oferă soluții la problemele eterne ale umanității, pe care copilul încă nu le-a întâlnit. Tocmai de aceea funcționează atât de bine și diversele tipuri de terapie prin povestiri și basme.”

Unde se rupe diferența dintre basm și un fake news e că, deși cele din urmă copiază de la cele dintâi, știrile false încearcă să te convingă cu fapte care nu există. 

„Rețelele sociale oferă promisiunea unei lumi fără frontiere, în care depășim barierele lingvistice, spațiale și temporale. În fapt, ea nu asigură decât un surogat de realitate, cu ajutorul căruia ne alienăm din ce în ce mai mult de noi și de ceilalți”, consideră Cornel.

Într-un articol publicat în 2020, Cornel scria despre cum social media împlinește promisiunea zeului grec Hermes, care întrupează accesul nelimitat și instant la informație și la înțelegere, dar care, totodată, e trollul arhetipal. „Practic, prin social media, am fost trolați de propriile noastre povestiri mitologice și idealuri arhetipale.”

Nu prea poți vorbi despre social media, acum, fără efectul de bulă pe care l-a consolidat. Iar când vine vorba despre toxicitatea mediului, Dorian subliniază că a fost mereu mai simplu să stimulezi răul din om decât binele. 

„Unica deosebire cu adevărat remarcabilă față de mijloacele de comunicare anterioare este «democratizarea» informației distribuite. Dacă pe timpuri propaganda era strict dirijată de cei care controlau tipografia, presa și televiziunea, astăzi oricine poate spune ce dorește. Rețelele sociale reprezintă un fel de babilonie, un amestec de emoții și patimi de bazar, care produc tendințe de moment, ca aproape imediat acele tendințe și preferințe să fie date uitării și înlocuite cu altele”, adaugă Dorian. „Unde există emoții și patimi de bazar, acolo nu poate exista etică. Etica e un produs aristocrat, nu de plebe.”

Dacă te consolezi cu gândul că rețelele sociale reflectă societatea, atunci ele sunt doar un simptom. „Dacă vedem acolo că lumea poate fi rea, să ne consolăm cu gândul că se limitează la a fi rea verbal”, explică Dorian. „Ele servesc și ca o ecluză de eliberare a frustrărilor, oferă teren de exprimare a unui rău care mereu există în indivizii umani. Dacă înainte omul suferea de invidie și de ură în intimitatea sa, acum el își poate permite să reverse emoțiile în spațiul public. Totuși, duce și la vulgarizarea rețelelor sociale și le intoxifică, deoarece tipii radicali și agresivi în limbaj pot fi mai atractivi decât cei temperați. Psihopații mereu atrăgeau mulțimile toante.”

Cornel nuanțează însă și un paradox pentru vremea actuală: suntem nepregătiți pentru lumea pe care am construit-o. „Am construit o lume bazată pe dialog, dar evoluția ne-a făcut să reacționăm când cineva ne atacă opiniile ca și cum ne-ar ataca pe noi înșine. Am construit o lume bazată pe informație, dar evoluția ne-a făcut să dăm atenție mai degrabă informațiilor negative, pentru că ele sunt mai valoroase pentru supraviețuire. Există însă o metodă de a trece peste acest «handicap evolutiv»: educația”, susține acesta. 

„Eu, unul, sunt optimist, dar nu pentru că situația e roz, ci pentru că nu avem alternativă. Nu vom avea altă șansă decât să suprascriem «programele» instalate în creierul nostru de evoluție cu unele concepute de cultură. Altfel, la modul în care distrugem resursele naturale ale planetei și ne distrugem propriile resurse cerebrale, viitorul omenirii nu are cum să fie unul prea lung”, completează Cornel.

Alex Bușilă e psihoterapeut și are, în prezent, rolul de adult care interacționează constant cu adolescenții la un liceu din București, așa că îi poate înțelege, de multe ori, mai bine decât o fac părinții. În această lume a adulților, copiilor și adolescenților el a rezumat situația la ce definește omul: teama de moarte. 

„Noi, ca oameni, ne naștem cu instinct de supraviețuire. Dar acesta e foarte repede transformat în frică de către mamă. Prima dată când copilul cade, mama se sperie. Așa apare frica. Copilul percepe energia mamei și o transformă într-o frică. Prin urmare, orice schimbare în comportamentul nostru, în adevărurile noastre «absolute», îi cere creierului să reboot-eze pericolele. Iar orice schimbare presupune un efort suplimentar din partea creierului”, explică acesta. 

Din moment ce teama aceasta există, Alex susține că te poți raporta mereu la ce-a spus Charles Darwin: nu supraviețuiește cea mai puternică specie, ci cea care se adaptează cel mai repede. „[La nivelul societății] există ciclicitate și la capătul fiecărui ciclu mai creștem cu un nivel sau două sau trei. Avem exemple concrete: de la o generație la alta se schimbă mașinile, telefonul, călătoriile. Tot. Noi degeaba ne panicăm că se prăbușește societatea. Sigur, se prăbușește, dar doar dacă noi nu reușim să ne adaptăm”, adaugă acesta. 

„Ce nu luăm în calcul, ca adulți, e capacitatea oamenilor de a se adapta. Luăm ca exemplu credința că dacă stai cu ochii în calculator îți strici ochii. Dacă o generație e expusă la așa ceva, poate că va avea probleme. Dar a treia generație va fi deja adaptată acestui stres. În acest caz, dacă vrem să-i ajutăm pe copii și să-i păstrăm sănătoși, să renunțăm la ecranul albastru și să-l facem galben”, susține Alex. 

Transformarea ecranului într-unul galben nu e însă o exagerare. E o tendință. A început timid prin diverse entități care au spus că telefoanele, calculatoarele, aplicațiile ar trebui să mai reducă din „tentații”.

Una dintre cele mai vizibile entități e Center for Humane Technology, fondată de un fost angajat Google, care a spus în 2013, în linii mari, că miza giganților tech e să creeze produse care să devină găuri negre pentru atenția ta. Între timp, Google, Facebook sau Apple au introdus în produsele lor indicatori pentru cât de mult timp consumi în ele. Există filtre pentru ecrane (ca lumina albastră să nu te mai afecteze atât de rău), ba chiar și ochelari de filtrare. Dar tot de tine depinde să controlezi notificările. 

Dorian consideră că, dacă observi tehnologia în ansamblul ei, poți vedea și partea bună. „[Prin jocuri și gadgeturi] Poate că adolescenții și copiii se pregătesc pentru un mod de viață total deosebit de al nostru. Se pregătesc intuitiv pentru o lume în care vor fi firești roboții, inteligența artificială, călătoriile virtuale. Pentru a rezista în acea lume fantastică, străină naturii noastre originare, psihicul omului trebuie să se acomodeze treptat cu ea și copiii de azi asta fac – se acomodează, se obișnuiesc să trăiască în realitate și în virtual. Dependenții de gadgeturi de azi sunt supraviețuitorii lumii artificiale de mâine.”

Alex identifică un avantaj și în jocurile video. În acestea, în cele online, de echipă, adolescenții vorbesc între ei și există un antrenament al responsabilității. „Când joci în rețea nu poți să pleci până când nu se termină raidul. E muncă de echipă”, susține acesta. Totodată, mai e și un alt beneficiu în zona empatiei, interacțiunii umane. 

În timp ce oameni din generația lui (care au acum 30 sau 40 de ani) au auzit „Te iubesc” în filme americane, în comunicarea de pe social media apar inimioare, îmbrățișări, pupici – sub formă de emoji și nu numai, iar acestea reprezintă și rezumă emoții. „Noi n-am știut să zicem «Mă gândesc la tine» sau «Îmi fac griji pentru tine». Totodată, sunt în contact permanent. Își pot dezvălui imediat sentimente, emoții, trăiri și situații prin care trec. E un lucru pe care noi nu l-am făcut.”

Și poate că ne luăm un pic prea în serios când credem că putem crea o societate perfectă. O utopie. „Nu cred că e ceva pe lumea asta care a unit oamenii mai mult decât religia și promisiunea ei privitoare la o viață veșnică într-un tărâm utopic. Cu toate acestea, utopiile sunt destinate să eșueze sau să se transforme în utopii. Omul are nevoie de aceste idealuri pentru a-și da sens vieții, dar, în același timp, trebuie să fim conștienți că nu poți obliga pe nimeni să trăiască după idealurile tale”, susține Cornel.

Alex conchide cu ideea că nu pot fi decât două atitudini: te opui schimbărilor și ești în contradicție cu generațiile viitoare sau le accepți, atât cât îți permiți să le înțelegi.

„Ce putem face e să înțelegem mediul copiilor, dar nu să ne dăm cu părerea. Că și obiceiurile noastre par ciudate și exagerate pentru generația precedentă. Totodată, când vorbim despre informație, trebuie să înțelegem că nici noi, adulții de acum, nu suntem în stare s-o filtrăm. Marketingul s-a dezvoltat atât de mult și atât de repede, încât nu putem ține pasul. De aceea și vedem oameni care au citit filosofi, genii ale secolului precedent și nu numai, iar acum se întreabă dacă vaccinul chiar e bun, dacă pandemia e reală. Treaba asta o să ne ia ceva timp.”

Răzvan Băltărețu e redactor-șef Playtech.ro și a mai scris pentru Hotnews sau Adevărul. A debutat în presă în 2012 când credea că poate scrie mai bine decât alții. Între timp, a scris mai mult, dar nu neapărat mai bine.