Toate modurile aberante prin care istoria a definit lesbienele

Lesbianismul, conform doctorului grec din antichitate Galenus, era cauzat de „o mâncărime continuă și persistentă a labiilor la unele femei”. Vestea bună? Puteai scăpa de această situație neplăcută dacă îți frecai labiile de cele ale unei alte femei.

E dificil să găsești dovezi istorice despre lesbiene și, de obicei, acestea sunt menționate în texte care le condamnau. Sau în contextul unor fenomene fizice dubioase – precum o mâncărime. Asta din cauză că, de-a lungul istoriei, oamenii au considerat că atracția femeilor pentru alte femei e o defecțiune. O aberație a naturii. În era creștină, mai însemna că cedaseși ispitei, deci păcătuiseși.

Gânditorii medievali aveau o problemă specifică cu lesbianismul: nu doar că era cauzat de pofte carnale incontrolabile, dar nici nu avea scop reproductiv, ceea ce era o insultă adusă bisericii. Indignarea se simte în acest poem francez din secolul șase:

„Tu, ființă ciudată de genul feminin, care îți place să te fuți cu alte femei cu pizda defectă, de ce te-a prins capcana dorinței inutile?”

Biserica medievală considera că orice deviație sexuală trebuie tratată rapid. În secolul șapte, Penitențialul lui Teodor (penitențialul era, practic, un manual despre transgresiuni, cu pedepse recomandate pentru fiecare în parte) sugera că o femeie care practică vicii cu altă femeie trebuie să primească o penitență de trei ani. Femeile care erau prinse în timp ce își făceau sex oral primeau penitențe și mai lungi, conform unui penitențial irlandez:

„Oricine face sex cu buzele trebuie să primească o penitență de patru ani dacă e prima oară, iar dacă s-a întâmplat regulat, una de șapte ani.”

Deși credincioșii susțineau că singurul scop al sexului ar trebui să fie zămislirea de copii, teoriile medicale medievale susțineau că o femeie putea muri dacă nu făcea suficient sex, din cauza „sufocării uterului”. Cea mai bună metodă de a evita asta era căsătoria, urmată de sex regulat. Altă recomandare a doctorilor era masturbarea.

Aceasta era o soluție practică pentru călugărițe, care nu se puteau căsători, dar nici nu voiau să moară. Ioan de Gaddesden, un doctor englez din secolul 14, a sugerat că moașele pot ajuta o femeie care se află în pericol de sufocare a uterului prin „inserarea unui deget uns cu ulei de crin sau laur în vagin și mișcarea lui în mod viguros”.

Evident, biserica nu era de acord cu masturbarea, pe care o considera un păcat, mai ales când femeile foloseau un instrument (un dildo). Penitențialul lui Bede, un călugăr englez din secolul șapte, considera că maicile de la mânăstire ar trebui să primească o penitență de șapte ani dacă au făcut sex una cu alta cu ajutorul unui instrument. Mai târziu, arhiepiscopul Hincmar de Rhcims a scris că lesbienele „transformă utilizarea membrului în chestiune într-una nenaturală și folosesc obiecte diabolice pentru a trezi dorința”.

Nu doar călugărițele foloseau dildouri. O femeie pe nume Katharina Hetzeldorfer a devenit prima care a fost executată prin înec pentru homosexualitate feminină, după ce a fost condamnată într-un proces în Germania în 1477. S-a stabilit că poza în bărbat și făcea sex cu femeile cu ajutorul unui penis fals. În timpul procesului, s-a explicat că: „Și-a făcut un instrument dintr-un băț înfășurat în bumbac și piele roșie pe care și-l lega în jurul brâului.”

Perspectiva bisericii occidentale asupra femeilor și a vieților lor sexuale era influențată, în mod evident, de propriul misoginism. Așa cum spunea poetul Marbod de Rennes în secolul 11: „Femeia e sursa nefericirii și rădăcina răului, care aduce pe lume toate nenorocirile.”

Nu toate societățile medievale erau atât de scandalizate de femeile care iubeau alte femei. Anumite regiuni din lumea arabă medievală aveau o atitudine mai tolerantă față de sexualitatea lesbienelor (în contrast cu atitudinile stricte de azi). Conform filosofului musulman al-Kindi, lesbianismul se datora unor vapori care, atunci când se condensau, generau căldură în labii și provocau mâncărimi care nu puteau fi eliminate decât prin orgasmul cu o altă femeie.

Alți doctori susțineau că anumite alimente consumate de mamă – țelină, mazăre, flori de portocal – făceau bebelușul să devină gay.

Țările arabe au chiar o tradiție erotică lesbiană. În secolul 10, o enciclopedie numită Catalogul enumeră numele a 12 cupluri celebre de lesbiene. Iar în colecția de anecdote, povești și poezii din secolul 13, cunoscută sub numele O Plimbare a inimilor în ceea ce nu există în nicio carte, există referințe la o comunitate de lesbiene și la Rose, conducătoarea lor.

Plimbarea inimilor numește sexul lesbian „masaj cu șofran” și oferă detalii despre profesoare lesbiene faimoase care le învățau pe femei ce sunete să facă în timpul sexului cu alte tipe: gemete, oftaturi, chițăieli și gâfâieli.

Acestea fiind spuse, sexualitatea din evul mediu era falocentrică, heterosexuală și cu scop reproductiv, așa că era respectivă a fost foarte neprietenoasă pentru lesbiene. Până și cuvântul „lesbiană” a fost introdus în limbajul curent abia în secolul 19. Tocmai de aceea, femeile care erau suficient de curajoase să își îmbrățișeze sexualitatea merită sărbătorite și apreciate.

Articolul a apărut inițial pe VICE AU.