De fapt, toată lumea se gândește la tine

„Nu se gândește și nici nu s-a gândit niciodată”, scrie Gilbert. „Oamenii se gândesc în principal la ei înșiși. Nu au timp să se îngrijoreze ce faci sau cât de bine îți faci treaba, pentru că sunt prinși în propriile lor drame.”

Da, oamenii sunt clar preocupați de propriile gânduri, dar să fie adevărat că trecem prin viață ca niște anonimi și nimeni nu se gândește la noi? Nu chiar. Conform unui nou studiu publicat la sfârșitul lunii octombrie în Journal of Experimental Psychology, se pare că oamenii se gândesc, de fapt, la tine.

În cadrul a opt experimente care au inclus peste 2100 de participanți, sociologii Gus Cooney, Erica Boothby și Mariana Lee au descoperit că subestimăm în mod constant frecvența cu care ceilalți se gândesc la noi. Oamenii presupun că doar ei se gândesc la alții în interacțiunile sociale, dar, de fapt, și ceilalți se gândesc la ei. Cercetătorii au numit această diferență între cât de mult se gândesc ceilalți la noi și cât de puțin presupunem noi că se gândesc „decalaj de gândire”.

Ne petrecem jumătate din viață comunicând, de obicei prin conversație. După ce vorbim cu prietenii, familia, terapeuții sau necunoscuții pe care îi întâlnim, ne gândim mai târziu la conversațiile astea. Ne amintim ce s-a zis, procesăm sfaturile, chicotim când ne amintim ceva amuzant și analizăm gândurile critice. Decalajul de gândire dezvăluie că oamenii nu realizează că partenerii lor de conversație fac exact același lucru.

Cooney, profesor la Wharton School of the University of Pennsylvania, a fost dintotdeauna interesat de cum pot dezvălui conversațiile noastre metapercepțiile sau cum credem noi că ne văd ceilalți. Cum ne gândim la noi înșine când vorbim cu alții? Și cum procesăm mai târziu conversațiile respective? Cercetările lui și ale altora, inclusiv acest studiu recent, au arătat cât de subiective pot fi aceste metapercepții, cum ne pot influența comportamentul și relațiile cu ceilalți.

Dar, în medie, cercetătorii au descoperit că decalajul de gândire e remarcabil de stabil. Experimentele au inclus tot felul de conversații și relații: studenți în cantină, necunoscuți în laboratoare, perechi de câte doi prieteni. Indiferent că vorbesc prostioare sau au conflicte, studiul a descoperit că oamenii se gândesc la persoana cu care au vorbit după ce încheie o conversație, dar presupun că cealaltă nu face același lucru.

De ce nu realizăm că alții se gândesc la noi? Cooney a zis că cea mai plauzibilă explicație ar fi că știm gândurile noastre mai bine decât pe cele ale altor oameni. Ale noastre ni se derulează în cap încontinuu, pe când ale altora sunt un mister. 

Când vorbești cu alții, te conectezi direct cu monologul lor interior, cât și cu limbajul lor corporal sau cu tonul vocii. După ce închei conversația, toate semnalele astea se pierd. E o tranziție psihologică semnificativă, pentru că, după ce au fost conectați intim unul cu altul, oamenii rămân singuri cu gândurile lor. Atunci se creează o distanță între gândurile tale și gândurile celuilalt.

Într-unul dintre experimente, cercetătorii au analizat această distanță în timp. Pe măsură ce au trecut orele, distanța a crescut și oamenii presupuneau că ceilalți se gândeau la ei tot mai puțin. Cooney crede că e din cauză că încă aveau acces la propriile gânduri, dar deveneau tot mai nesiguri cu privire la gândurile celeilalte persoane.

Cooney vrea să facă mai multe experimente ca să afle cum funcționează chestia asta la persoanele care suferă de anxietate socială sau la persoanele cu mari diferențe de rasă, vârstă sau profesie.

Dar, per total, studiile arată că oamenii sunt mult mai conștienți de propriile gânduri. Juliana Schroeder, cercetătoare specializată pe comportament de la Universitatea California, a numit asta „lesser minds problem”: Cu cât gândurile noastre sunt mai dominatoare, cu atât le dăm mai multă atenție. Rezultatul e că oamenii ajung să considere gândirea altora mai neclară.

„Deși poate fi ușor să te gândești la gândurile, emoțiile și stările mentale ale altora, gândirea pe care o atribuim altora are mai puțină complexitate, profunzime și intensitate”, au scris Schroeder și colegii ei, pentru că „gândirea altora e invizibilă în comparație cu a noastră”.

Oamenii sunt foarte potriviți să facă asta. „Avem o abilitate fără precedent să ne gândim la mințile altora, la credințele, atitudinile și intențiile lor sau să monitorizăm reputațiile altora și să ținem minte cine știe ce anume într-un grup.” Dar chiar dacă avem aceste skill-uri, propriul subiectivism ne împiedică să percepem lucrurile total corect.

Decalajul de gândire nu e singurul mod în care interpretezi greșit gândurile și emoțiile altora în relație cu tine însuți. Într-un studiu din 2017 despre „iluzia mantiei invizibilității”, cercetătorii au descoperit că, atunci când suntem în locuri precum săli de așteptare, cafenele sau metrou, ne uităm constant la alți oameni, dar nu realizăm cât de mult se uită și alții la noi. Credem că ne uităm la alții mai mult decât se uită alții la noi. Pe de altă parte, mai există și „efectul reflectorului”, care a fost studiat printr-un experiment în care participanții au purtat un tricou cu Barry Manilow în public și au raportat că 50 la sută dintre oameni au observat asta, când doar 25 la sută observaseră de fapt.

Se pare că dacă suntem jenați de ceva sau preocupați de ceva din înfățișarea noastră, credem că ceilalți oameni observă și ei lucrul respectiv. „Dar, în general, credem că ne uităm la oameni mai des decât se uită ei la noi. Oamenii se simt invizibili și nu realizează că, de fapt, și ei fac obiectul atenției celorlalți”, au scris autorii.

Un alt aspect studiat de Cooney și Boothby e „liking gap”, adică felul în care oamenii subestimează cât de mult îi place cineva după ce a vorbit cu ei. „Liking gap” apare în mai multe studii, iar cercetătorii au descoperit că se manifestă și la copii de cinci ani.

De ce crezi că ceilalți nu te plac prea mult? La fel ca și în cazul decalajului de gândire, îți e greu să știi ce gândesc ceilalți oameni după ce te desparți de ei. E tentant să compari interacțiunea socială cu o versiune a ta ideală și să fii foarte critic.

Adam Mastroianni, un doctorand de la Columbia Business School care a studiat liking gap, a zis că de obicei ne concentrăm pe defectele noastre sociale ca să le reparăm. „Ne gândim obsesiv la o glumă proastă pe care am făcut-o, la chestia dubioasă pe care am zis-o, și suntem mai atenți data viitoare. Dar ne și umplem mintea cu gânduri negative despre noi înșine și presupunem ce e mai rău – că ceilalți nu se gândesc la noi, iar când o fac, nu e de bine.”

Oamenii au și alte prejudecăți care merg în direcția opusă, spre o superioritate iluzorie: Efectul Lake Wobegon e atunci când oamenii cred că se situează peste medie la multe aspecte. Sau se simt invincibili și, deși aud că alții divorțează sau au avut un accident de mașină, asta nu li poate întâmpla și lor.

Wouter Wolf, sociolog la Universitatea Utrecht din Țările de Jos, a zis că, deși oamenii au darul de a înțelege stările mentale ale altora, în comparație cu alte specii de animale, „suntem și singura specie care își ascunde starea mentală de parteneri din alte motive decât competiția, cum ar fi politețea”.

Wolf spune că s-ar putea ca această obsesie a noastră să fie o trăsătură evoluționistă, pentru că felul în care ne percep ceilalți ne poate ajuta să ne integrăm sau să obținem realizări romantice sau profesionale. 

Ultima oară când Cooney a avut o ceartă cu cineva, a crezut că numai el și-a bătut capul cu discuția mai târziu și a întors-o pe toate părțile. Nu știu de ce ne imaginăm că celălalt își vede de treaba lui după o ceartă. Dacă ținem minte că nu e așa, putem începe conversațiile dificile dintr-un punct mai sănătos.

Decalajul de gândire te poate face să te simți singur și izolat. „Dacă subestimezi cât de des ești în mintea cuiva, s-ar putea să nu realizezi cât de mult îi pasă persoanei respective de tine”, a zis Mastroianni. „Multe relații dau chix din cauza unor neînțelegeri de genul ăsta.”

Când contul de Twitter Neuroskeptic a postat studiul despre decalajul de gândire, multe persoane și-au exprimat anxietatea. „Nu mai vreau să vorbesc cu nimeni niciodată”, a comentat cineva. „Anxietate Pro Plus activată”, a adăugat altcineva.

Dacă te îngrozește ideea că oamenii se gândesc la tine mai mult decât crezi, poate te încălzește să știi că toți te plac mai mult decât crezi.

„Nu doar că suntem mai des în mintea altora decât ne imaginăm, dar și gândurile lor despre noi sunt mai pozitive decât credem”, a zis Mastroianni.

Cooney a zis că, în general, gândurile persoanelor care au participat la studiu erau pozitive. Iar participanții au fost plăcut surprinși să afle că și ceilalți se gândeau la ei la fel de mult. „Până la urmă, asta nu e o veste chiar așa de rea”, a zis Cooney.

Pe fundalul pandemiei, poate fi o consolare să știi că ești în mintea altora, chiar dacă nu vă vedeți așa de des ca înainte. Mastroianni a zis că are niște prieteni cu care se vede rar, așa că se gândește des la ce le-ar spune sau ce ar vrea să facă împreună cu ei. „Când mi-am dat seama că probabil și ei gândesc la fel despre mine, mi s-a tăiat respirația!” a zis el.

Și Cooney s-a gândit mult la vacanțe din trecut pe care le petrecea cu prietenii, lucru pe care nu l-a mai făcut în ultimii doi ani. „Gândul că și ei probabil se gândesc la mine m-a făcut să mă simt mai puțin singur. Mă consolează să știu că, deși suntem la distanță, ne gândim unii la alții.”