6 proverbe românești stupide și cum au ajuns ele să te influențeze în viața ta de azi

Pe lângă pozele cu pisici, citatele sunt fix ce trebuie pe social media – de la Instagram, TikTok și Facebook până la clipuri benigne cu cafeluțe și flori date pe WhatsApp sau mai știu eu ce alte rețele de chat. Ei bine, după cele cinci secunde în care ai citit textul și după Nirvana intelectuală aferentă, ai avut curiozitatea să vezi cărui popor aparține proverbul citit? Majoritatea sunt indiene sau chineze, popoare cu o istorie milenară, care au avut timpul necesar decantării înțelepciunii. Bineînțeles că la cafeluță poți să dai de un proverb britanic, francez sau italian care să-ți ofere o percepție interesantă asupra vieții, ori vreo revelație despre iubire, prietenie sau tristețe – practic, un fel de horoscop care n-are pretenția că îți ghicește viitorul. 

În timp ce alte popoare și-au meșterit și șlefuit tezaurul proverbelor și aforismelor, pot să fac pariu că nu foarte des ți-au apărut în feed proverbe românești. Asta nu pentru că nu am fi un popor naționalist. AUR e pe la 17 la sută în sondaje, iar mareșalul Antonescu a prins prin anii 2000 locul șase în topul celor mai mari o sută de români. Cauza e ceva mai simplă: nu avem vorbe de duh mișto. 

Folclorul românesc e plin de proverbe triste, discutabile și deloc măgulitoare. Aceste proverbe românești sunt poate un rezumat al modului în care locuitorii acestor meleaguri s-au raportat la istorie și vremuri. Acum, când idealurile sunt altele, aceste vorbe nu prea-și mai găsesc rostul. Totuși, sunt parte din vocabularul multora și fără să le pună în spate un înțeles. În egală măsură, Miorița e văzută când rezumatul esenței românești, când oracolul vegan al țării, așa că n-ar trebui să fie o surpriză că avem proverbe pe care le rostim în cel mai bun caz la un șpriț și nu le luăm în calcul ca motto-uri care să ne ghideze în viață. Revin un pic la horoscop: pot fi proverbele astea bune la ceva, în afară de-a le arunca într-o conversație de parcă le-ai sorbit esența? Posibil. Am încercat. 

Dacă nici asta nu e reprezentativă pentru noi, atunci nu știu care mai e. Perioada comunistă a fost probabil cea în care au murit cele mai multe capre per cap de locuitor. Asta pentru că Securitatea a scos la iveală o caracteristică autohtonă interesantă: grija pentru alții care depășește grija pentru tine însuți. În acest context merită menționat că istoricul Marius Oprea a pus pe masă un număr interesant: 651 302. Acesta ar fi fost totalul informatorilor pe care Securitatea i-a avut în România, iar în 1989 peste 144 de mii erau activi. El a citat date din arhiva lui Constantin Ticu Dumitrescu, cel care s-a ocupat de deconspirarea Securității. 

Așadar, nici nu era nevoie să moară capra ta, era okay dacă murea a vecinului. Stau dovadă zeci de mii de dosare făcute de Securitate pe baza unor depoziții mai mult sau mai puțin adevărate ale informatorilor români. Era clar pe vremea aceea că cel puțin unul din vecinii tăi colaborase cu statul și, dacă vrei să nu îți moară capra, mai bine stai cuminte.

„Stai așa, maestre, că asta era în trecut!”, ai putea țipa cu ură către ecranul pe care citești acum articolul. Și ai dreptate: era în trecut. În prezentul pe care încă îl trăiești, Raluca Turcan, pe atunci vicepremier, a spus în octombrie 2020 că ar trebui să-ți reclami vecinii că fac petreceri. Ba chiar s-a luat în serios cu declarația și-a mai zis: „Noi nu stăm acum să avem o satisfacţie personală din numărul de amenzi date. Pentru că nu acesta este scopul. Scopul este să prevenim răspândirea îmbolnăvirii cu acest virus, să creştem gradul de conformare”. Doar că în ultimii aproape doi ani au fost momente în care informații despre „planul de amenzi” au scăpat și-n public – un exemplu din februarie 2021, când bilanțul se făcea la ora 23. 

Am și un exemplu excelent de hibridizare: proverbul de mai sus cu un tradițional whataboutism american. În octombrie 2021, președintele Klaus Iohannis care s-a încăpățânat să anunțe finalul pandemiei în vară, apoi să se mire de valul patru în toamnă, a spus că cei de la USR sunt „crizatori”. Și, mă rog, poate spune ce vrea – doar că USR nu mai era în schemă pentru guvern, iar PNL era generatorul de facto printre crizatori. Sigur, Iohannis a lansat acuzele astea după ce l-a desemnat premier pe Nicolae Ciucă. Și încă una cu PNL, că tot e partidul pe val: oamenii nu se înțeleg pe lista de miniștri, că fiecare vrea ciolan din capra vecinului.

Asta nu e cu certitudine un motto de care să fii mândru, dar, din punct de vedere istoric, este unul bine împământenit. Epoca fanariotă, de exemplu, a fost perioada în care Țările Române au fost conduse de domni de origine greacă, locuitori ai cartierului Fanar din Constantinopol. Perioada cuprinsă între 1711 și 1821 s-a remarcat prin corupție, o sărăcire accentuată a țărănimii și obediență față de Imperiul Otoman. În fapt, în toți acei 110 ani nu a existat niciun moment în care Țările Române să înceapă vreun soi de rebeliune împotriva Porții. Mai pe scurt, domnii plecau capul în fața sultanului fără comentarii, iar altă dată influenții boieri români plecau capul în fața domnului pentru că știau că nicio domnie fanariotă nu durează mult. Cam ca premierii în vremurile astea. 

Dacă te uiți mai în trecut, chiar și Ștefan cel Mare, și Mircea cel Bătrân au îmbrățișat zicala și-au acceptat să plătească tribut și să cedeze niște teritorii otomanilor. Dacă în cazul lor există scuza că până la un punct luptaseră cu un curaj demn de invidiat, nu același lucru poți spune despre cei care conduceau destinele României în prima parte a celui de-Al Doilea Război Mondial. Astfel, întâi a fost acceptarea de-a ceda Basarabia sovieticilor și Transilvania de Nord Ungariei, fără vreun foc – ultimul fapt a dus și la momentul masacrului derulat pe teritoriul României de către armata invadatoare.

La o scurtă trecere în revistă a istoriei, poți vedea că tiparul proverbului se repetă. Asta, pe lângă semantica deloc onorabilă, a asigurat într-o anumită măsură modul de supraviețuire ca popor. Și privite lucrurile invers, românii au fost și suficient de „ascultători” cât să livreze chiar mai mult decât s-a cerut de la ei. Bine, asta când a fost vorba de-a se purta oribili cu alți concetățeni, cum a fost cazul cu pogromul – circa 25 de mii de romi deportați în Transnistria, dintre care aproape jumătate au murit acolo. Doar câțiva ani mai târziu România a întors armele și a descoperit că âi pare rău la domni prigoniți, da’ asta e viața. 

Deși printre ultimii la vaccinare, românii sunt printre primii într-un anumit clasament european. Deși neonorant, România ocupă unul din locurile fruntașe în ceea ce privește violența în familie. În 2020, Poliția a înregistrat 26 809 de loviri și alte violențe în familie. Dintre acestea, 22 864 de fapte au fost comise la domiciliu – 91 la sută dintre agresori sunt bărbați, iar 80 la sută dintre victime sunt femei și fete. Din păcate, ordinele de restricție sunt o glumă. Nu sunt luate în serios de agresori: 30 la sută dintre acestea au fost încălcate în ultimul an. 

Un raport Salvați Copiii prezentat la începutul lui 2021 arăta că în România 63 la sută dintre copii sunt educați cu bătaia. „Unde dă mama sau tata crește” nu este o afirmație total neadevărată, dar cel mai probabil va crește trauma, că violența nu e în niciun moment un mod de a educa. Se adaugă aici și ipocrizia, și minciuna: 38 la sută dintre părinți declară că folosesc bătaia și tratamentul umilitor în educația copilului. Adică aproape jumătate o fac, dar nu admit. Mai amintesc doar că un studiu al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” a scos la iveală că pandemia a accentuat violențele în familie. A crescut de patru ori numărul agresiunilor în timpul stării de alertă comparativ cu perioada anterioară.

Aici ai o altă mostră de strategie românească pură, care probabil l-ar face și pe Sun Tzu sau Von Clausewitz să roșească. Poate așa se explică de ce în cel de-Al Doilea Război Mondial România a început cu Germania nazistă. Pe lângă atrocitățile naziste și că, prin Dictatul de Viena, țara cedase Ungariei Transilvania de Nord la presiunea lui Hitler, nimic nu ar fi dus cu gândul că o astfel de alianță ar fi posibilă. Totuși, promisiunea că va fi recuperată Basarabia și Bucovina a fost suficient ca înfrățirea să se facă. În cazul ăsta a contat și că Franța era căzută, iar Anglia destul de departe, așa că frăția era destul de ofertantă. Până la urmă știi cum s-a terminat povestea. Proverbul rezistă însă, mai ales în politică unde chiar ar putea fi un motto.  

În vremurile mai recente ai colaborarea AUR–USR pentru demiterea guvernului condus de Florin Cîțu. A fost denumită „soluția imorală”, pentru că, ei bine, orice asociere cu AUR ajunge să fie caracterizată așa mai devreme sau mai târziu. Totuși, ambele partide sunt antisistem, chiar dacă nu pe aceeași felie ideologică. Totodată, se adaugă aici posibila colaborare PNL–PSD pentru susținerea lui posibilului guvern condus de Nicolae Ciucă. Negocierile nu merg neapărat prea bine. Sunt însă nenumărate capitole în politică în care acest proverb e respectat la sânge, că vor sau că nu vor. 

Te-ai obișnuit ca la toate alegerile să alegi răul mai mic. În fond, Iohannis probabil este președinte doar pentru că nu e Victor Ponta sau Viorica Dăncilă. Dar, mai presus de această paradigmă, se pare că românii au o nostagie a unor timpuri nu atât de plăcute. Așa cum spuneam la începutul articolului, mareșalul Ion Antonescu, liderul unui regim care era aliat Germaniei naziste și care a comis crime de război pe motive etnice, a ajuns cumva pe locul șase între cei mai importanți o sută. 

În vremurile de-acum, un studiu realizat de INSCOP în 2021 a arătat că 63 la sută dintre români cred că situația țării era mai bună în comunism decât în prezent. Procentul este în creștere față de sondajul similar derulat în 2014. În lumina acestui sondaj, nu e de mirare că mormântul în care se odihnește dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu a rămas un loc de pelerinaj pentru nostalgici, iar cozile la pâine, persecuțiile Securității și raționalizarea combustibilului au rămas doar detalii.

Mai e loc de un PSD aici. După ce-a pierdut grav la europarlamentare, dar și după ce-a pierdut majoritatea în Parlament, partidul acum condus de Marcel Ciolacu tot e frecventat la nevoie. USR în perioada în care ieșea din guvern și PNL acum cu Ciucă n-au lipsit de-acolo. 

Vrei să accepți sau nu, există o tradiție a discriminării în România. Istoria îți arată că romii au fost folosiți ca sclavi pentru Biserica Ortodoxă, iar pe vremea legionarilor și în regimul Antonescu au fost persecutați. Deși în acest moment nu se mai poate vorbi de o discriminare în acest mod, există încă tratament discriminatoriu. În continuare, există familii în care părinții români nu sunt de acord dacă unul din copii are o relație de dragoste cu cineva de etnie romă. De asemenea, accesul pe piața muncii este una anevoioasă pentru persoanele de etnie romă. 

În 2021, VICE a publicat și povestea lui Nicu Ion Stoica, ajuns consilier în Marea Britanie. El a rezumat situația excelent: „Când mă duc în România într-un magazin de haine sau de parfumuri, cel puțin o vânzătoare se ține după mine și vrea neapărat să mă ajute, deși eu îi spun că nu doresc ajutor. Mai apare și agentul de securitate. De obicei ies, dar odată m-am enervat și am scos banii din buzunar și am spus: «Uite! Am bani să cumpăr ce vrei tu de-aici.» S-a înroșit la față, se vedea ca s-a rușinat, și a plecat”.

Din fericire, s-au făcut pași în ceea ce privește integrarea socială și există, în prezent, locuri speciale în școli și universități. Însă acești pași sunt puși în umbra unor declarații halucinante ale unor politicieni autohtoni. Sorin Lavric, lider AUR, a scris în cartea „Decoct de femeie” că romii „sunt o plagă socială”. Iar fostul președinte TNL Alba Rareș Buglea a declarat în 2013 că educarea sexuală în privința persoanelor de etnie romă este imposibilă și că susține sterilizarea forțată a femeilor de etnie romă, dacă acestea nu dovedesc posibilitatea de a crește un copil. Mai de curând, complexul Therme a interzis intrarea în incintă a două persoane pe motiv că erau romi. Într-un final, complexul și firma de pază au fost obligați să plătească daune morale pentru acest incident.

Acesta e punctul în care ai vrea să rămâi cu ceva, eventual eu să vin cu acea concluzie bombă. Îmi pare rău, n-am decât un îndemn: nu mai lua de-a gata tot ce auzi – și fă chiar un exercițiu de imaginație și gândește-te ce înseamnă un anumit proverb pe care l-ai putea caracteriza drept românesc. Cu siguranță proverbele și povețele românești nu sunt tocmai cel mai bun material de citate inspiraționale, dar spun multe despre mentalitatea națională cimentată în multe secole. Există, desigur, și câteva proverbe după care merită să te ghidezi în viață: „Meseria e brățară de aur” sau „Omul gospodar își face vara sanie și iarna car”. Însă e și realitatea că poporul român este unul care și-a asigurat de multe ori supraviețuirea prin concesii și politici de negociere defectuoase. Așa că nu-ți rămâne decât să iei exemplele bune din folclor și să te debarasezi de alte învățături care nu-ți fac cinste ca om care, mă gândesc, ar vrea să fie parte din lumea modernă.