Sunt vecin în Spania cu Leonard de la Ca$$a Loco și am aflat povestea trupei șoc din anii 2000

Acum un an și jumătate, imediat după pandemie, am lăsat România și m-am mutat în sudul Spaniei, la Málaga. Printre mare, palmieri, peste trei sute de zile cu soare pe an, șlapi și pantaloni scurți, am întâlnit și mulți români, de toate felurile. Unul dintre ei e Leonard Muha, omul (ceva) mai serios de la Ca$$a Loco, formația aia care rupea topurile muzicale din România la începutul anilor 2000.

Fost om de radio și impresar, Leonard, acum ieșit din muzică și showbiz, e chiar vecin de zonă cu mine. Aici ne-am cunoscut față în față, dar am tot vorbit în ultimii ani, pe rețelele sociale și la diverse podcast-uri despre fotbal. Când am venit în Spania, omul mi-a trimis un mail cât o zi de post cu toate sfaturile posibile și imposibile, inclusiv locurile unde găsesc pâine cu maia.

Mai complicat a fost să-l conving să vorbească deschis despre Ca$$a Loco, despre cum a apărut trupa din Bistrița și cum a trăit anii ăia de faimă. Practic, mi-a luat cam un an și jumătate, pentru că deși amintirile sunt frumoase, în spate au rămas și multe regrete.

VICE: Cum a pornit Ca$$a Loco?
Leonard: Destul de ciudat. Eu lucram la Radio 21, în Bistrița, și într-o zi m-a anunțat portarul că mă caută doi băieți. Erau Cosmin și Bogdan, mi-au zis că aveau o trupă și voiau un manager. Nu se numeau Ca$$a Loco atunci, ci 2 Be Free. Ei erau trei în formație, mai aveau un băiat, Teo. Mi-au lăsat niște înregistrări, dar n-am stat mult de vorbă. Ei încercau să acopere toate stilurile de muzică, de la dance la rock și hip-hop. 

La a doua întâlnire le-am spus că putem colabora. Am făcut un contract și am început să-i promovez la radio. Se făceau live-uri, puneam negative și ei cântau peste. Făceam caterincă multă. Au început să prindă la public, mai ales în zona Târgu Jiu și Petroșani. S-au dus acolo, au făcut niște petreceri, au luat și ceva bani. Ei erau la liceu, se bucurau de momentele alea. N-am mai auzit nimic despre ei câteva luni. Când s-au întors la Bistrița, mi-au zis să reziliem contractul. Mi s-a părut ciudat, dar am zis că asta e. Timp de un an nu am mai vorbit deloc.

Și cum v-ați întâlnit din nou?
După ce al treilea băiat din trupă, Teo, a plecat în armată, Cosmin și Bogdan au venit înapoi la mine. Oarecum spășiți, m-au rugat să mă ocup din nou de ei. Eu le-am zis că vreau să fiu al treilea membru al trupei și eventual să fac și puțină muncă de manager, pentru că știam deja multe persoane cu influență la București. Au fost de acord și așa am început să lucrăm, să ne întâlnim tot mai des. Am înregistrat un demo și am decis să mergem cu el la mai multe case de discuri.

Cum v-ați oprit la stilul ăla de hip-hop umoristic și la nume?
Primele piese au fost „Făt-Frumos” și „Sorel”. Îmi aduc aminte că eu nu puteam să cad deloc pe ritm, stăteam ore întregi ca să-mi iasă. Bogdan, care era tehnicul nostru, geniul calculatoarelor, tăia și mă punea pe ritm. Dar ne-am decis să rămânem pe hip-hop și să renunțăm la celelalte stiluri. Însă nu puteam cânta despre cartiere, bătăi și scandaluri. Eram din Bistrița, am fi fost penibili. Le-am zis că noi trebuie să facem umor.

Cât despre nume, într-o zi eram la radio și a intrat piesa „Loco” de la Cypress Hill. În momentul respectiv, eu am zis „Ca$$a Loco”. Le-a plăcut foarte mult băieților și a rămas numele ăsta.

Care a fost reacția caselor de discuri când v-ați dus la București cu înregistrarea?
Am fost la patru case de discuri. Ne-am dus peste tot cu câte o sticlă de țuică, pe care lipisem câte un ambalaj cu Ca$$a Loco. La prima întâlnire, oamenii se uitau ciudat la noi, se întrebau cine suntem și ce naiba vrem. Au dat drumul la „Sorel” și ziceau că e penibil, o prostie totală. Ne-au zis că ne sună ei.

După care am mers la Cat Music, la Dan Popi, pe care eu îl cunoșteam. Când a intrat refrenul, omul a printat deja contractul, atât de tare i-a plăcut. Ca o paranteză, Cat Music a început piratând muzică de afară. Scoteau casete fără să aibă drepturi. Spun asta acum, în contextul în care noi, Ca$$a Loco, n-am primit niciodată drepturile de autor pe care le meritam.

Care a fost povestea primului videoclip, la „Făt-Frumos”?
După ce am bătut palma cu Cat Music, ne-au zis să facem videoclipul. Doar că a durat foarte mult, amânări peste amânări. A ieșit abia după vreo șase luni. Și a fost absolut oribil, cu buget mic. Doar că piesa a fost atât de bună, un șoc în muzica românească de atunci, încât am avut mare succes. Am trecut de la niște anonimi la vedete după care alerga lumea prin Neptun. 

Cum se făceau versurile Ca$$a Loco?
Versurile de la „Făt-Frumos” le-a scris integral Bogdan. A avut inspirație și e meritul lui. După primul album, am început să lucrăm toți trei la versuri. Procesul era simplu: ne vedeam acasă la Bogdan, luam o sticlă de vin și cream. Instaurasem o singură regulă – niciun vers nu rămâne bătut în cuie decât dacă râdem toți trei. 

Spuneai că vă alergau oamenii pe la mare să facă poze cu voi. Ați făcut și bani?
Eram cunoscuți, dar concerte multe nu aveam. Și asta pentru că nu aveam un impresar. Am colaborat o perioadă cu Radu Fornea, de la K1, dar am căzut din lac în puț. A fost un fel de Avântul Prăbușirea al impresarilor, ca să o zic în termeni fotbalistici. Abia am scăpat de el.

Abia după un an de la lansarea clipului „Făt-Frumos” au apărut concertele, care erau pe niște sume ridicole. Cam 400 de euro pe eveniment și erau vreo trei pe lună. Luam o sută de membru și o sută lua impresarul. Lucrurile cam trenau și condițiile la concerte erau proaste. Odată, la Iași, erau doar două microfoane pentru trei inși. Cosmin avea un telefon cu antenă, l-a întors și a cântat la el. Cam alea erau vremurile.

Apoi ați colaborat cu PRO TV. Cum a fost pentru voi?
A fost pasul următor. Ne-au propus să facem „Vara Ispitelor”, primul reality show din România. Și l-am făcut. Când ne-au sunat prima oară, ei ne datorau niște bani de câteva luni, de la un concert de Revelion. Le-am zis că stăm de vorbă cu ei doar după ce ne achită datoria. Ne-au zis să mergem undeva în Piața Victoriei să ne luăm banii, cash. 

„Vara Ispitelor” a fost un proiect bănos pentru noi. Imediat după ce a fost promovat pe TV, am început să primim 1.800 de euro pe concert. De la 400. Experiență în televiziune nu aveam, dar ne-am descurcat bine. La finalul acelei veri, Adrian Sârbu ne-a chemat la el să discutăm, dar țin minte că noi i-am zis că mai întâi mergem la Bistrița ca să înregistrăm următorul album și apoi mai vedem. Într-un fel, i-am dat cu flit. De atunci cred că a pornit o mică antipatie a PRO-ului față de noi.

Dar apoi ați mai colaborat cu ei. Ați făcut serialul Ca$$a Loco.
Da. La un pahar de vin, ne-a abordat Andrei Boncea. Ne-a zis că ne vede ceva în genul Vacanța Mare și că are o idee să facem un sitcom. Ne-a prezentat unui scenarist, am discutat o formulă de serial și am filmat un episod pilot. A fost difuzat și a prins la public. Pentru Cosmin și Bogdan au fost momente frumoase, că s-au adaptat bine la viața de actori. Eu mai puțin. Nu mă pricepeam să joc, mă simțeam și stânjenit în unele scene.

Serialul a avut rezultate bune. A fost și o premieră în televiziunea din România: primul sitcom, cu câteva luni înainte de La Bloc. Dar s-a oprit după un sezon din cauza unor probleme cu banii. Boncea ne-a spus că e mulțumit, dar trebuie să ne scadă onorariul cu 25%. Noi am fost de acord, dar am zis că toate cheltuielile de producție trebuie să scadă cu 25%. De atunci, lucrurile s-au schimbat.

Ne-au zis că vorbim după vacanță, dar telefonul nu a mai sunat niciodată. Ne-au perceput, cred, ca pe niște băiețași veniți de la Bistrița, care vor să se întindă mai mult decât trebuie. Ne-am băgat în locuri unde nu trebuia să ne băgăm.

Cum vă distrați pe vremea aia? Cum erau nopțile în turnee?
Nu eram staruri rock, dar petreceam cu rockerii cot la cot. Pe băieții de la Cargo i-am șocat cu cât puteam să ducem la băutură. Droguri nu luam, dar alcoolul îl beam din sticlă, nu din pahare. Țin minte că într-o noapte am băut două sticle și jumătate de whisky, undeva la Neptun, pe o terasă. Simplu, doar cu gheață. 

Au fost vremuri faine, cu anturaj bun. Eu eram genul care, după show-uri, îmi ieșeam din rol. Pe Adrian Copilu Minune îl puneam să ne cânte. Petreceam ore întregi cu lăutari. Aș spune că ne distram „brutal”. Odată, la Hanul Ancuței, i-am zis unui lăutar să-mi cânte până plâng. Și n-a reușit. Stăteam toată noaptea, până veneau femeile de serviciu să măture a doua zi. 

Cum a mers trupa după ce ați terminat colaborarea cu PRO TV?
A mers bine o perioadă. Am scos atunci „Eterna și fascinanta Românie”, care a devenit un hit. Eu aveam titlul piesei în cap de mult, încă de la începutul trupei. Bogdan făcuse negativul, dar nu știam exact despre ce să fie piesa. Până la urmă, am convenit să cântăm ca și cum România ar fi extraordinară, minunată, cea mai tare din lume. Și ne-a ieșit.

Când au început problemele între voi?
Problemele au pornit de la starea din showbiz, în general. Noi eram mega cunoscuți, aveam două proiecte la TV, dar niciodată nu am primit banii care ni se cuveneau. Nu am încasat nici drepturile de autor pe care le meritam de la casa de discuri și posturile de radio. Când nu reușești să te perfecționezi pe partea de finanțe și strategie, lucrurile se complică. Plus că noi nu aveam încredere în nimeni, asta și pentru că ne-am luat țeapă după țeapă. A fost o greșeală.

În scurt timp, radiourile nu ne-au mai difuzat. Vârfurile din radio se mutaseră la TV, generația se schimbase. În locul lor au venit tot felul de indivizi. Noi nu am știut să facem compromisul de a intra sub pielea lor. Un exemplu: am fost la Pro FM cu piesa „Nu ești tu un pic cam prost?”. Le-am dat-o să asculte în premieră. Un individ a ascultat maximum 25 de secunde, s-a dat pe spate și a zis „Nu mă sparge, frate!”. Cam asta a fost. 

Concerte mai aveați?
Foarte puține. Și de asta, relația dintre noi trei s-a mai răcit. Era 2007-2008 și venea criza financiară. Mi-am zis că am o problemă și m-am gândit ce să fac. Așa că am reluat ce făceam înainte de Ca$$a Loco: să organizez concerte. Colegii de trupă au vrut să facă și ei asta, cu mine. Am organizat câteva evenimente împreună la Bistrița, unde au luat și ei bani. 

Eu am continuat să fac evenimente singur, la Cluj, la Sibiu, la Beclean, la Pitești. Ei s-au supărat. Mi-au spus că orice face unul dintre noi trebuie împărțit la trei. Pe ideea că ce fac eu se datorează relațiilor avute din vremea de glorie Ca$$a Loco. Eu zic că nu e așa, pentru că aveam conexiunile dinainte. Ăsta e adevărul meu, perspectiva mea. Fiecare poate să aibă adevărul lui. 

Ce a urmat?
Lucrurile s-au înrăutățit. Într-o zi, m-a sunat un prieten și mi-a zis că ne vedem diseară, la Târgu Mureș, că a văzut afișul Ca$$a Loco. Atunci am aflat că Bogdan și Cosmin organizau concerte cu numele Ca$$a Loco, fără mine. A fost un șoc, nu înțelegeam, pur și simplu. În acea perioadă m-am și îmbolnăvit destul de tare. Am avut două operații în cinci zile și vreo trei luni de convalescență. Apoi am mai avut un șoc, am aflat că au scos piesa „La Mall”, tot fără mine. Eu eram acasă, îmi reveneam, iar ei s-au dus la Timișoara și au înregistrat piesa cu George Hora.

Atunci am mers și am înregistrat pe numele meu numele Ca$$a Loco. Când au aflat, au avut ei un șoc. De atunci am mai avut doar câteva concerte. Cântam toți trei, dar nici măcar nu mergeam împreună la evenimente. Ei cu o mașină, eu cu alta. Ne salutam, ne făceam treaba și atât. 

Ce ai făcut după Ca$$a Loco?
Am făcut un spațiu de joacă pentru copii, în București. A mers foarte bine, dar am renunțat ca să intru în acționariatul unui club de noapte. Ca să fac „cârciumăreală”, practic. O greșeală pe care și acum o regret.

De ce?
Locul de joacă mergea bine, puteam dezvolta afacerea. În schimb, cârciumăreala s-a încheiat horror, cu bătăi, cu vagabonzi, cu confiscat de mobilă. Nici bani nu am făcut din asta. Am fost pe zero, dar m-am ales cu probleme de anxietate mari, nu mai puteam să dorm deloc. Am luat pastile, am făcut terapie, dar tot nu mi-a trecut.

În 2014 te-ai mutat în Spania. Definitiv.
Eram sătul de București și prima idee a fost să mă mut la Cluj. Am făcut o cercetare și am văzut că e mai scump decât la București. Atunci m-am gândit să văd cum e aici, în sudul Spaniei, mai ales că veneam des în vacanță. Toate prețurile erau mai mici decât în România și mi-am zis „gata, vin aici”. Am căutat un apartament, l-am găsit, am închiriat și asta a fost. Da, am venit definitiv, nu pentru o perioadă. Mi-am spus că trebuie să trăiesc diferit. Nu iau în calcul să revin în România.

Cum te-ai adaptat aici? Ce îți place și ce nu îți place?
Am venit cu entuziasm și bucurie. Schimbarea m-a ajutat mult din punct de vedere psihic, deși n-a fost ușoară. A fost o provocare, dar aici am marea la cinci minute, cerul albastru și port pantaloni scurți și cămașă zece luni pe an. Îmi plac oamenii, liniștiți, toleranți, răbdători. Uneori, lucrurile merg încet, dar m-am obișnuit cu ritmul ăsta.

Cu ce te ocupi în Spania?
O perioadă am fost impresar pentru o trupă de coveruri din România, David & The Six Martini. Acum fac copywriting și Social Media. Mi-ar plăcea să fac mai multe și pentru România, dar în momentul în care nu mai oferi influență, nu mai angajezi oameni, ai dispărut de pe piața de acolo. Ești egal cu zero. 

La final, zi-mi dacă te-ai împăcat cu Cosmin și Bogdan, foștii tăi colegi de trupă.
Cu Bogdan vorbesc și acum, prietenia noastră a renăscut după ce am stat la o cafea în Bistrița și ne-am spus tot ce era de spus. Cu Cosmin nu am mai vorbit deloc, nici nu răspunde la telefon.