10 melodii românești cu care ai crescut și acum par mai penibile ca niciodată

O bună parte din melodiile românești pe care le-am adunat aici funcționează ca un trigger de reflex pavlovian: că vrei, că nu vrei, le auzi și mintea ta deja o ia razna și începe să fredoneze. Totodată, chiar dacă nu ți-ai dat seama până acum sau nu te-ai gândit prea mult, piesele din România pe care ai crescut și pe care te-ai format ca individ sau care ți-au conturat idei despre viață te-au și stricat pe ici, pe colo.

În acest caz a fost perioada nebună a anilor 2000, când se cânta despre orice, în orice formă, dar mai ales despre sex și despre putere și bani, după caz. E cam același scenariu și în 2022, când scriu asta. Numai că atunci farmecul era altul, când încă se făcea tranziția de la vechi la nou, în toate straturile societății românești. Poți arunca un ochi și pe selecția asta cu melodii din România care au distrus o generație ca să te pui rapid la punct cu ce era pe val la, cum altfel? cumpăna dintre milenii. 

Nu-mi mai rămâne să zic decât: hai cântă cu mine.

Strofă reprezentativă:
„Tu ai banii, eu am anii
Suntem ca americanii
Să vedem, să vedem, să vedem, să vedem ce-o să iasă.”

A.S.I.A. ți-a predat o lecție de viață și nici nu ai știut asta. Bine, asta e valabil pentru fetele din acele vremuri cărora trupa asta le spunea că e cool la liceu să aibă un iubit cu minimum patru ani mai în vârstă și să se folosească de atuurile feminine pentru a fi on top. Ai putea spune că era un proces de empowering pe care cred că nici fetele de la A.S.I.A. nu îl înțelegeau – dincolo de-a fi o piesă care a contribuit involuntar la obiectificare.

Strofă reprezentativă:
„Trăiască berea în care ne-am născut
Traiască berea că tare ne-a durut
Foaie verde și-o lalea
Fie pâine cât de rea
Chiar aici în țara ta
Tot ți-o fură cineva.”

Spitalul de Urgență a fost o trupă care putea foarte bine să devină legendară. A lăsat însă celebritatea altora și-a rămas în istoria minoră a poporului prin piesa asta. Ai putea-o vedea drept o mare satiră la adresa societății românești de atunci aflată încă în plină tranziție, cu urme adânci lăsate de regimul comunist. Și, sigur, cu această bază de alcoolism. Nu satira e însă cea care a rămas în mintea multora dintre ascultători, ci mai degrabă ideea că-i o melodie călduță care și-a pierdut acidul – cam ca o bere lăsată pe colțul mesei de la terasă. Rămâne un hit la fel de strong ca „scârbici” sau ca glumele lui unchi-tu după ce s-a pilit nițel. 

Strofă reprezentativă:
„Mai bine treci sus-sus pe bar
Eu o să fiu aici jos micul Escobar
O să bag pân' la cot mâna-n buzunar
Tu-o să dai pe gât pahar după pahar
Dacă știam c-o să am așa colege-n facultate
M-apucam de școală și mă înscriam la șapte.”

Înainte ca Netflix să dea Narcos și tricourile cu Pablo Escobar să fie la modă, Puya a simțit un pic hitul, deși luată cu totul zici că-i o piesă care a pornit de la rima bar–Escobar, apoi au venit celelalte cuvinte ca să iasă niște strofe. În orice caz, se simte un pic de nostalgie cu iz de discotecă aici și de băiat de București care vrea să-ți arate mica gangstereală.

Anii au trecut însă și toți gangsterii sunt bătrâni, au program cu copiii și se retrag devreme la somn. N-ar fi însă exclus ca-n vreo zece ani să vezi un late adult cum stă pe colțul mesei, cu degetul arătător în aer, și dă ușor din cap pe versurile astea înainte să-ți zică: „nu mai se face muzică ca pe vremuri!”. Cumva, pe-acolo e și Puya cu La Familia și ce mai scoate în ultimii ani.

Strofă reprezentativă:
„Greu, tare mi-i de greu
Vreu, dar nu știu ce vreu
Știu că și tu mă placi
Spune, Ghiță, ce tu taci?”

Juriul încă deliberează dacă piesa asta a distrus cu adevărat o generație, dar pe Cleopatra sigur n-a ajutat-o. N-ai cum să te uiți la clipul Cleopatrei Stratan și să nu fii nostalgic măcar preț de o secundă. E imposibil! Ăsta e farmecul și blestemul piesei. Oricum n-am aflat nici până în ziua de azi cine e și unde plecase. Cât despre melodie, ce să zic, se pliază pe calapodul piesei de copii cu mesaj pentru adulți. Un „Baby Shark” pentru români, dacă mi-e permisă comparația, care-ți face cu ochiul că vine Ghiță la „portiță”.

Strofă reprezentativă:
„Plouă încet, încet
Plouă și-mi este dor
De ochii tăi
Să mor îmi e dor.”

Ăsta e hitul evergreen de la Cargo, acest cântec de lebădă al oricărei relații care s-a terminat în regret. Altfel, de ce doamne iartă-mă s-a apucat cineva să cânte despre ploaie și să încalece fenomenul ăsta meteo cu atâta metaforă de zici că-i grupa mică pregătitoare de poezie romantică. E însă în regulă să plângi pe ea că – te-ai prins! – nu e despre ploaie, e despre melancolie, hăul ăla din suflet și alte greutăți ale vieții.

Strofă reprezentativă:
„Chica Bomb, Chica Bomb, Chica Bomb
Chica Bomb, Chica Bomb, Chica Bomb
Chica Bomb
And then I
My head was
Before I looked
It hit me.”

Nu critic, doar pun întrebări, așa că: meritul lui Dan Bălan pe piesa asta care e? Că vine doar cu numele sau că repetă obsesiv-compulsiv această construcție poetică aka „Chica Bomb”? Întrebări fără răspunsuri. Dar clipul e ce trebuie, drag prieten atomist. E fix genul ăla de clip circa anii ‘90–2000 în care vezi un poster child pentru ce era și cum era privită femeia în industria muzicii. Lascivă, provocatoare, tricou ud, chiloți brazilieni (cred). După O-Zone, Dan Bălan și-a căutat calea și, ei bine, sper că n-a terminat acel demers ambițios.

Strofă reprezentativă:
„Flăcări, ard în flăcări
Pentru tine, știi prea bine
Ard în flăcări când îmi spui că mă dorești.”

Când eram eu mai mic și mai pur, melodia asta era un trigger puternic pentru niște sentimente și niște emoții pe care nu le înțelegeam. Acum că am crescut, sincer să fiu, privesc piesa Annei cu alți ochi. Trebuie să spun însă că videoclipul e o artă de sine stătătoare. Multe layere și multe referințe în zeci de direcții. Desigur, fiecare în spiritul vremurilor, când se cânta despre sex în orice formă a lui, dar neapărat nu explicit.

Strofă reprezentativă:
„Fetelor nebunelor vreți să facem sex
Eu vă fac plăcerile că mult vă iubesc
Și în pat, și cu salteaua așa cum vă place
Fetele cu școală vor numai pe la spate.”

Panteonul liricismului românesc n-a mai avut nimic de demonstrat după piesa asta, arc peste timp pentru „Carolina” lui Romeo Fantastik. Dar să fiu cinstit: nu știam atunci, eu și alții de vârsta mea, despre ce naiba cântau băieții ăștia. Un lucru știu sigur acum: că e o piesă a dracului de sexistă. Cum o zic englezii, piesa asta single-handedly a dat apă la moară bărbaților români care-s cu „lasă-mă-mi place” în gură toată ziua și că ei știu mai bine. Dacă te uiți un pic prin jur, mostre de-astea de gândire s-au perpetuat până în prezent.

Strofă reprezentativă:
„Vrei... Să... Mă... Ai?
Amor, amor, amor
Sunt al tău fior!”

Dacă Anna Lesko mă făcea să ard în flăcări pe interior, trebuie s-o spun public: Cristiana Răduță a fost crush-ul meu multă vreme. Alături de Claudia Cream. Gata, am zis-o! Coincidență sau nu, peste ani și ani de la piesa asta chiar am cunoscut pe cineva cu nume asemănător. Dulce tinerețe!

Dar să revin la amorul… ăsta… nebun… din melodie. Tipa avea pe-atunci acel queen behaviour pe care nu-l prea vezi în prezent. Numai că, așa cum face soarta, Cristiana Răduță ne-a sedus pe toți cu „Amor, amor” și ne-a părăsit. A știut să facă și asta cu mult înainte să fie totul un trend.

Strofă reprezentativă:
„Ai să-nțelegi cândva
Cât ai greșit și nu vei afla
Cum te-a iubit
Ș-atunci vei regretaaaaa.”

Imnul inimilor frânte, de la începutul anilor 2000. Sau cum zic tinerii bătrâni din ziua de azi: muzică adevărată, fără vulgarități, o poveste reală de iubire, fără clișeele astea din ziua de azi, un hit pe care îl așteptai cu nerăbdare să intre pe Atomic. Nu-i însă nimic nou la melodia asta și-ar putea foarte bine să duduie-n beciuri și pe la grătare și atunci, și acum. E o baladă pop, cu ceva iz manelistic și o încercare de rap al anilor. Practic, formula câștigătoare.

Pentru mine e mai surprinzător cum Dumnezeului a reușit România să mai intre-n NATO și în UE cu atâtea inimi frânte pe metru pătrat. Poate că, de fapt, nu suntem leneși și balcanici, ci doar răniți în dragoste.

Strofă reprezentativă:
„Căpitan, colonel, cu euro-n portofel
General, amiral cu noroc la cașcaval
Sunt băiat de modă nouă
Ș-am rupt țara asta-n două
Și pe toți dușmanii mei eu i-am rupt cu leii grei.”

Nicolae Guță are ceva al lui când vine vorba de piese de caterincă, iar asta e doar un exemplu. A spart barajul manelelor cu așa ceva și-a turnat pe melodii și clipuri în aceeași notă, cum e aici. Și dacă iau lucrurile și-n serios, că se poate, aș zice că Guță a fost un pic vizionar, apropo de vremurile pe care le trăim. Poate fi oricând și-o satiră la adresa generalilor de carton cu pensii babane din armata română.

Indiferent de tonul în care ai citit articolul ăsta, mai las o idee la final: nu contează care-i muzica „bună” sau „proastă”, că o să-ți fie jenă peste zece ani de ce asculți acum fix cum te-apasă o oarecare rușine față de gusturile tale din liceu. Și dacă nu ți s-a întâmplat încă, fie nu te bucuri cu adevărat de muzică, fie ești un adolescent în corp de adult. Mna, bucură-te de ce-ți intră pe urechi și mare grijă ce-ți rămâne în cap.