Ce nu înțeleg acei români anti-capitaliști când se închină la Marx și comunismul lui Ceaușescu

Cuvântul cu M a ajuns pentru unii o sperietoare, pentru alții o înjurătură și pentru mulți sau puțini nimic de care să le pese. Pe cât de scurt e cuvântul cu M, pe atât de multe sensuri a căpătat pe măsură ce-au trecut anii de la apariția lui. În prezent îl ia fiecare cum vrea și-i dă o altă nuanță și-l mai încarcă de nițică ură sau nițică utopie. E vorba de marxism. 

Când Ludovic Orban s-a îndreptat un pic de spate cât să candideze la șefia PNL, a spus că ce vrea el de la partid e să fie liberal-conservator. Apoi a arătat cu degetul la ceilalți prin următoarea declarație: „PNL este un partid care susţine instituţii fundamentale, Biserica, familia, satul românesc, cultura românească. PNL este un partid care, deși susține constant modernizarea, dezvoltarea, respinge toate curentele neomarxist-progresiste, care în ultima vreme își fac loc pe nevăzutelea în mințile unor români”.

Direcția aceasta nu-i chiar nouă, ba a fost foarte vizibilă în 2018 înainte de referendumul anti-gay atât prin încercarea de-a cenzura un spot anti-CpF, cât și prin protocolul semnat cu Coaliția pentru Familie. Orban este, pur și simplu, un politician care vrea funcția. După cum l-a caracterizat sociologul Sebastian Lăzăroiu, pentru el partidul și cariera politică sunt tot ce are. „Mereu cu ochii pe sondaje, pe partid, pe stratageme politice. Atent cu vorbele, atent la construirea carierei politice, atent să nu-și supere potențialii votanți. Nu întâmplător, Orban și-a anunțat candidatura la șefia PNL odată cu asumarea candidaturii la cea mai înaltă funcție în stat, în 2024.” 

În acest context mesajul lui Orban e un semnal către unii și alții, din partid și din afară, că se păstrează conservator și naționalist. O arată, într-o anumită măsură, și moțiunea lui pentru președinția PNL.

Nu e însă Orban subiectul pentru care ești aici, ci cuvântul cu M – marxism urmat de mai plimbatele variante „neo-marxism” și „sexo-marxism”. Ca să fie mai clar un pic prezentul trebuie o trecere prin trecut, dar înainte de asta cum identifici pe stradă un neo-marxist? 

În discursul public a circulat ipoteza și acuzația că cei din USR ar fi neo-marxiști. Din păcate, chiar dacă îți place sau nu, partidul Uniunea Salvați România acum fuzionat cu PLUS nu este un partid neo-marxist, chiar dimpotrivă. Poate practicile lor sociale îi încadrează drept un partid progresist, de stânga, dar practicile lor economice îi încadrează la o ideologie de dreapta, orientată spre proprietatea privată și privatizarea sectoarelor publice. 

Neo-marxismul este orientat spre o acceptare social-economică a fiecărui om. Așa cum considera și filosoful italian Norberto Bobbio, stânga este orientată spre acceptarea persoanelor indiferent de gen, rasă și cultură. Din cauza asta, de fiecare dată când vezi vreo încercare de a se accepta și integra persoanele din comunitatea queer, o să vezi și sintagma „neo-marxiștii”. 

Cum tot ești aici, poate ai curiozitatea: cum aflu dacă sunt de stânga sau de dreapta? Într-o formă simplistă, dreapta este orientată spre conservatorism și spre valorile tradiționale. 

„Politica, așa cum o văd conservatorii, este o activitate practică, nu un exercițiu al imaginației creatoare sau al aplicării de principii abstracte. Ea constă în analiza problemelor și situațiilor locale, în găsirea de soluții specifice, și nu în aplicarea unor algoritmi politici dinainte fixați. Ca atare, rolul guvernării nu poate fi decât acela de a căuta soluții specifice împrejurărilor existente la problemele unei comunități”, a explicat pentru VICE Adrian-Paul Iliescu, șeful catedrei de Filosofie politică și morală de la Facultatea de Filosofie a Universității București. Așadar, conservatorismul se orientează spre dezvoltarea și rezolvarea problemelor la nivel local, la nivel național. 

Pe de altă parte, la fel ca politica de dreapta, stânga se împarte în mult mai multe categorii: ai comuniști, social-democrați, socialiști și anarhiști. În mod general, stânga este orientată spre progres, spre libertatea de expresie a cetățenilor și egalitatea acestora.

Karl Marx a trăit între 1818 și 1883, a murit la Londra și, în esență, a fost un filosof. A pus bazele, împreună cu Friedrich Engels, teoriei socialismului științific – utopia la care au visat diverși de-a lungul timpului. Dar, în mai puțin de un secol, majoritatea abordărilor și-au dovedit ineficiența. Înainte de acest moment, dar, după moartea lui Karl Marx, foarte multe grupări politice au apelat la marxism ca bază a ideologiei lor. 

Așadar, ai social-democrați care susțineau că tranziția spre socialism se face doar într-o societate democratică, cu o piață liberă. De cealaltă parte ai comuniști care susțineau că trecerea la socialism se face doar prin revoluție, așa cum s-a observat în timpul revoluției bolșevice, de unde au apărut oameni ca Leon Troțki care a dezvoltat conceptul de revoluție permanentă. Chiar dacă primele însemnări ale „revoluției permanente” au fost în scrierea lui Marx și Engels, Troțki a dezvoltat mult mai mult această teorie. Pe scurt, are în vedere trecerea și dezvoltarea comunismului în țările nedezvoltate care nu au atins încă o formă avansată de capitalism. 

Acesta a considerat că bogații din țările sărace nu au destule resurse materiale pentru muncitori, lipsa resurselor nu va conduce la abuzul muncitorilor, iar asta nu-i va face pe muncitori să se unească și să dărâme capitalismul. De asemenea, Troțki a susținut că socialismul trebuie să fie împins la o scară globală, pentru a distruge monopolul capitalist. 

Aproape am uitat însă că am pornit cu altă idee: cum afli dacă ești de stânga sau de dreapta. Dacă nu vrei să treci prin filosofia de secol XIX, ai la dispoziție pe net tot felul de teste, dar ține cont că n-au cel mai ridicat grad de exactitate. Două exemple: The Political Compass și 8values.

Termenul a căpătat atâtea semnificații, încât e foarte greu de definit într-o singură formă. În sens larg, marxismul rămâne doar o simplă filosofie dezvoltată de Marx și Engels. Se poate însă clasifica drept o pseudoștiință care împinge societatea spre progres – societate care este în căutarea drepturilor și beneficiilor. 

În filosofia marxistă, proletariatul (muncitorii) e plasat pe piedestal, iar scopul acestuia e de a da jos capitaliștii și de-a elimina diferențele dintre clasele sociale. În cadrul acestei filosofii, luptele dintre clasele sociale ne-au făcut să avansăm ca societate, de la sclavie spre feudalism până la capitalism, iar ultima etapă a societății e, cred c-ai ghicit, comunismul. 

Un bun exemplu de luptă de clase sociale se poate observa între clasa muncitorilor (proletarii) și clasa capitaliștilor (burghezii). Proletariatul generează valoare prin munca sa și prin bunurile pe care le obține, dar burghezii își însușesc cea mai mare parte din valoarea creată, marxiștii considerând că o bună parte din profitul generat de burghezi e furt pe față. Burghezii încearcă să aibă un profit cât mai mare, dar proletariatul își dorește să înceteze exploatarea și să primească ceea ce i se cuvine.

Cui ce i se cuvine? În doctrina marxistă, proletariatul luptă pentru condiții mai bune de trai și pentru deținerea mijloacelor de producție. Ce sunt alea mijloace de producție? În primul rând, orice mijloc de producție nu trebuie să fie uman – altfel, ne-am apropia mult prea mult de exploatarea burgheză. Apoi, mijloc de producție e considerat orice obiect fizic care are ca scop construirea de și producerea de valori economice. În această categorie intră fabricile, mașinăriile, uneltele etc.. Dacă ești interesat să intri mai în profunzimea filosofiei de stânga, îți recomand Marxists Internet Archive. E o arhivă gratuită disponibilă în română și engleză.

Ca fiecare filosof care se respectă, Marx și-a lăsat multe lucrări neterminate. Așadar, s-a făcut loc pentru interpretări.

Socialismul se prezintă drept o societate în care mijloacele de producție și distribuție sunt deținute de către comunitate, nu de societatea comercială privată – și se urmărește binele comun al societății. Socialismul ca ideologie își propune să construiască această societate socialistă. 

Cel mai probabil, ai auzit despre țările scandinave că sunt „țări socialiste”. Îți place sau nu, țările respective nu sunt socialiste, ci îmbrățișează ideologia numită social-democrație. Ele au fost date drept exemplu în cadrul discursului politic din Statele Unite ale Americii, deoarece cetățenii lor au parte gratuit de educație, sănătate și alte servicii sociale. De asemenea, o mică parte din întreprinderile disponibile sunt deținute de către stat, dar țările respective urmează o piață liberă.

Fără a face trimitere la partidul social-democrat de la noi, social-democrația este, probabil, cea mai soft versiune de marxism. Aceasta s-a îndepărtat atât de mult de viziunea de socialism, încât poate fi, mai degrabă, o punte de trecere între capitalism și socialism. Așa cum am amintit anterior, o bună parte din țările europene (nu doar țările scandinave) urmăresc această ideologie, iar societatea lor (și economic, și social) este clădită pe această ideologie. Aceasta își propune o economie de piață mixtă, în care statul, dar și societățile private dețin întreprinderile disponibile.

De asemenea, social-democrația are în vedere un nivel de impozitare progresist, numită în cadrul discursului public drept impozitare progresivă.

Când auzi de acest termen, te gândești instant la nea Stelică de la coadă care are o criză existențială și se plânge de prețul mărit cu 0,2 bani la roșii. „Era mai bine pe vremea comunismului!”, susține el. Oare?

Comunismul ca societate are în vedere crearea unei lumi în care banii, statul și clasele sociale nu există. Un stat socialist este un stat condus de un partid comunist, iar aici treburile se adâncesc în noroi. Istoria ne arată cât de periculoasă este această îmbătare cu putere și cât de necesară este existența tuturor ideologiilor în cadrul unui parlament. 

Comunismul românesc (cunoscut drept ceaușism) aduce mai mult cu o versiune copiată a stalinismului din Uniunea Sovietică. Social-realismul din comunism își propune abandonarea trecutului și îmbrățișarea „omului nou”, dar comunismul românesc a fost îmbibat cu elemente naționaliste fie în literatură, fie în cadrul altor elemente culturale, unde românii erau cei mai viteji, iar agenturile străine voiau să ne fure bogățiile. 

Comentariile de tipul „dacă Ceaușescu mai trăia, acum eram peste America” sunt rezultatul naționalismului din comunism. Dat fiind poziția geografică și evenimentele istorice, România a fost mereu o punte de trecere între Vest și Cortina de Fier. Era foarte improbabil să se poată ridica la nivelul țărilor care au profitat de Planul Marshall, care urmărea reconstruirea țărilor democrate din partea de vest a Europei.

Anarhismul are în vedere distrugerea statului pentru a clădi o societate socialistă. Această ideologie consideră că fiecare șef de stat este opresiv, astfel că trebuie eliminat, iar legile făcute pentru o masă mare de oameni sunt inferioare ordinii naturale a libertății omului. Are în vedere trei idei asemănătoare cu cele franceze: „libertate, egalitate, ajutor reciproc”. Dacă vrei să aprofundezi teoria, poți lectura cartea lui Alexander Berkman gratuit în engleză aici.

După cum îi zice și numele, este, mai pe scurt, o interpretare dată de Lenin scrierilor lui Marx. A fost printre primele mișcări de stânga, dar e foarte important de observat și contextul istoric în care a apărut. Rusia se afla deja în condițiile „prielnice” pentru implementarea comunismului – condițiile de trai erau net inferioare celor din țări precum Germania sau Regatul Unit, muncitorii erau exploatați, iar noul regim a venit, așa cum zicea și Marx, printr-o revoluție. 

Pentru mai multe informații legate de revoluția bolșevică, îți recomand videoclipul canalului Oversimplified despre revoluția din Rusia. Este împărțit în două părți, cu subtitrare în limba engleză, și te ajută să înțelegi, pe scurt, toate implicațiile care au stat la baza comunismului din Rusia.

Reprezintă o reinterpretare dată de Mao Zedong filosofiei marxiste. Diferența majoră în doctrina maoistă este că țăranii sunt motorul revoluției, nu proletariatul. În momentul de față, China e printre cele cinci țări considerate „comuniste”, dar a abandonat de foarte mult ideea de piață socialistă și s-a îndreptat, mai degrabă, spre o piață liberă, capitalistă.

Profesorul de literatură și cultură chineză Romulus Bucur de la Facultatea de Litere din Brașov consideră că acest comunism chinez e doar încă o răscoală populară dusă la capăt cu succes și al cărei rezultat a fost schimbarea dinastiei, ca de atâtea ori în istoria Chinei. „Maoismul nu mi se pare altceva decât o doctrină legitimatoare, de coloratură marxistă, că aia era doctrina cea mai promițătoare la momentul respectiv. Altfel, sunt acolo elemente confucianiste, care au justificat cam toate regimurile autoritare din estul Asiei, indiferent de momentul istoric.” Totuși, pentru această temă e necesară o aprofundare susțină de bibliografie.

Pe plan social, se fac foarte multe presiuni pentru acceptarea persoanelor din comunitatea queer, pentru integrarea negrilor și romilor în societate fără discriminare și pentru egalitatea persoanelor în fața legii. De asemenea, spre deosebire de prietenii noștri de peste ocean, local ne bucurăm de multe măsuri social-economice pe care le considerăm normale. De exemplu, gratuitatea sistemului de educație și sistemului de sănătate (în ciuda formelor lor dezastruoase).

Chiar și așa, marxismul implică și conducerea statului de un singur partid, iar istoria arată cât de bine s-au mișcat lucrurile în momentul în care a fost un singur partid la guvernare. De asemenea, marxismul vine la pachet și cu o nouă formă de dezvoltare economică. Cel mai bun exemplu este portretizat de către scena din filmul Star Trek: Primul Contact – „Economia viitorului este diferită. Banii nu există în secolul 24. Câștigarea de bogății nu mai este principalul motiv în viețile noastre. Muncim pentru binele nostru și pentru binele umanității”.

Așadar, economia marxistă și viziunea ei utopică are în vedere o lume fără state, fără bani, fără clase sociale, în care toată lumea lucrează pentru binele comun.

E posibil așa ceva în condițiile în care suntem dependenți de acest capitalism sălbatic?

Economistul Sebastian Buhai consideră că e necesară o clarificare: orice soluție în care un guvern sau o altă autoritate centrală ar interfera, într-un mod sau altul, cu activitatea companiilor sau a industriilor unei economii este clar nesustenabilă, chiar utopică. „Soluția nu poate consta decât în implementarea unei economii descentralizate, unde agenții economici înșiși au întotdeauna ultimul cuvânt asupra interacțiunilor și tranzacțiilor efectuate”, subliniază acesta într-un articol publicat în revista Sinteza, în 2018.

Acum că mă uit în sus la textul ăsta iată ce-a ieșit când m-am apucat să clarific chestiuni după ce-a zis Orban câteva cuvinte. În orice caz, sunt doar clarificări pe scurt, pentru că la mijloc e un secol și ceva de experimentat cu ideologia marxistă și de mutilat, modificat și malformat în funcție de cum a vrut fiecare. Acum, dacă vrei să te declari în continuare „marxist”, „socialist” sau chiar „anarhist”, nu strică să începi din a ști ce-i cu fiecare. Peste toate acestea se adaugă „neo”, „sexo” și ce-o mai fi și-o urma.