Fotografii cu Mamaia de pe vremea când stațiunea chiar arăta ca perla turismului românesc

Ce-a bătut canicula în 2021 au fost veștile incendiare despre cât mai costă orice la Mamaia și cât de nașpa sunt noile plaje. Stațiunea se vrea de lux, practică prețuri pe măsură și așa ajunge porția de hamsie să coste aproape 50 de lei și friptura să bată spre o sută de lei. Oricum, nu despre prețuri e vorba, ci să-ți aduc aminte că la mare te duci nu ca să-ți faci nervi, ci ca să te relaxezi, distrezi, bronzezi.

Când te gândești în plin sezon la opțiunile de călătorie pentru o escapadă la mare, litoralul românesc nu mai este neapărat prima ta alegere. Feed-ul de Instagram sau coregrafia de pe TikTok nu arată la fel pe o plajă din Mamaia sau Eforie, așa cum ar arăta, de exemplu, pe o plajă boemă din Portugalia sau pe o insulă de lux din Grecia. În plus, prețurile nu justifică nici pe aproape condițiile pe care le poți primi la un ultra all inclusive în alte părți din Turcia sau Bulgaria, preferatele românilor.

Dacă acum stațiunile sunt împânzite de miros de hamsie, diademe fosforescente, șaormerii și toate cuvintele din spectrul termenului kitschos al subculturii românești, în vremuri nu foarte îndepărtate lucrurile stăteau ceva mai diferit.

Pentru mulți locuitori nostalgici, orașul Constanța și stațiunile cândva boeme și-au pierdut eleganța și rafinamentul de altă dată. Pentru veteranii dobrogeni care trăiesc cu amintirea vremurilor în care litoralul românesc însemna o destinație exotică, iar Constanța era oraș cu bun gust, cu plimbări liniștite pe faleza Cazinoului, acele vremuri mai pot fi retrăite acum doar în amintire sau retrospectiv prin fotografiile conservate de câțiva pasionați.

Bunica mea, care s-a stabilit în Dobrogea în anii ‘80, îmi povestește deseori cât de mult și-a dorit să vadă marea când era copil, un vis care părea aproape imposibil, dar și cum era perceput pe atunci acest ținut îndepărtat de cetățenii din restul țării: un loc magic de la capătul lumii. Când a ajuns prima dată în Constanța, și-a dat seama că nu mai vrea să se întoarcă niciodată în satul natal și a făcut tot posibilul pentru a-și stabili rădăcinile familiei în una dintre stațiunile dobrogene. 

La sfârșitul anilor ‘90 mi-am învins în final teama de apă și mi-am făcut curaj să merg cu ai mei la mare. Plimbările din perioada aia, pe faleza de la Cazino, și apusurile de pe plajele aproape pustii din Constanța sau Mamaia sunt probabil cele mai frumoase amintiri pe care le păstrez din copilărie. Mă consider de multe ori norocoasă că am crescut odată cu schimbările majore care au avut loc în ultimii 25 de ani pe litoralul românesc, pentru că nimic din ce a fost atunci nu va mai fi. 

În urmă cu o sută de ani, stațiunile „de fițe” erau sate de pescari. Trecerea de la pământuri, la păşuni, ogoare şi câmpuri de bătălie, la staţiuni balneoclimaterice, festivaluri ca la Rio și plaje opulente s-a produs destul de rapid, în special dacă analizezi câteva fotografii salvate de trecerea anilor. Mai aproape de vremea în care trăiesc eu, litoralul înseamnă destinație de vacanţă, turism și distracţie – și plânsete legate de prețuri. Și Vama care nu mai e ce-a fost, dar e mai populară ca niciodată. 

Printre fotografiile care și-au găsit loc în câteva arhive valoroase ale internetului – cele de acum le-am cules de pe Fortepan, se observă evoluția, disoluția și apoi dezvoltarea și modernizarea bruscă a litoralului românesc.

Mamaia a fost considerată de mulți o perlă a litoralului românesc. La nord de actuala stațiune, a fost inițial un sat dobrogean costier tipic, cu pescari greci şi lipoveni, oieri români şi crescători tătari de cai.  

În perioada interbelică și cea de dinainte de-al Doilea Război Mondial, a început procesul de modernizare a litoralului. S-au construit cele mai multe clădiri, printre care Cazinoul (construit în 1935), care a transformat Mamaia într-o destinație a jocurilor de noroc, dar și primul hotel din Mamaia în care te poți caza și astăzi: Grand Hotel Rex (construit în 1936). 

Hotelurile tip bloc au apărut abia în perioada comunistă, din 1957 încoace. După finalul războiului, stațiunea Mamaia a început, treptat, să aibă înfățișarea de astăzi, fiind în continuare cea mai mare stațiune de pe litoral, pe atunci unită de o linie ferată de orașul Constanța, care a fost desfiinţată la începutul anilor ‘60.

O bună bucată de vreme, Mamaia s-a bucurat și de-a fi o destinație de vacanță a străinilor. În anii ‘70-’80, hotelurile de pe litoral erau pline de turiști nemți și olandezi, granițele fiind deschise pentru ei. Turismul era mai ieftin, nisipul fin, clima temperată, apa cu salinitate redusă, ceea ce crea condiții excelente pentru petrecerea unui concediu ideal în România. 

Următoarele imagini ți-ar putea trece prin fața ochilor și rămâne în minte drept vederi de la o altă mare, din alte epoci și un alt fel de stil de viață. Ceea ce n-ar fi deloc fals. În orice caz, uită-te la ele și fă un exercițiu de imaginație: cum va fi Mamaia peste zece ani? Dar peste 50 de ani? De Vamă nu mai zic, se va mai schimba de câteva ori, astfel încât fiecare generație să aibă ocazia să spună că nu mai e ce-a fost.