Relație

Cum ajung unele persoane queer în relații hetero

Zona de dating hetero poate fi un câmp minat pentru persoanele bisexuale și pansexuale.
cuplu bisexuali, queer, bifobie, pansexual
Fotografie: Addictive Stock Creatives/ Alamy Stock Photo

Când Lewis a început din nou să iasă la date-uri, după ce s-a despărțit de iubitul lui cu care fusese doi ani și jumătate, a observat niște „diferențe culturale”, cum le spune el, când a ieșit cu femei pe care le cunoscuse pe aplicațiile de dating. Colegii de apartament îi tot reaminteau că atunci când iese cu femei, acestea se vor aștepta să le achite nota de plată. În plus, a realizat că nu trebuie să vorbească despre întâlniri sau relații din trecut. Dar cea mai nasoală chestie e că majoritatea femeilor oricum îl refuzau din start pe motiv că era bisexual.

Publicitate

„A fost o perioadă în care mi-am dat seama că e mai bine să nu menționez că sunt bisexual de la început”, a povestit tânărul de 29 de ani. „M-am gândit că, după ce mă vor cunoaște mai bine, tipele nu mă vor mai judeca.” Dar, în timp, a ajuns să anunțe direct în biografia de pe aplicațiile de dating că e bisexual și, dacă un potențial partener e deranjat de asta, ar face bine să dea swipe dreapta.

Noua lui logodnică, Laura, a aflat că era bisexual de la un prieten comun, înainte să înceapă o relație cu el. La cinci ani după ce s-au cunoscut la o petrecere, sunt logodiți și au o fetiță de patru luni. Lewis a avut și niște conversații foarte profunde despre bisexualitate cu fiul lui vitreg, băiețelul de 11 ani al Laurei, dintr-o relație anterioară.

Dar, pentru multe persoane bi, pansexuale și queer care sunt atrase de mai mult de un singur gen, relațiile heterosexuale pot fi complexe. Încă dinainte ca o relație să devină serioasă, multe persoane sunt judecate de potențialii parteneri din cauza sexualității lor. Conform YouGov, doar 38 la sută dintre bărbați ar fi de acord să iasă cu o persoană bisexuală și doar 28 la sută dintre femei ar fi dispuse să facă același lucru.

Asta poate fi o problemă pentru cele 84 la sută dintre persoanele queer care ajung să aibă o relație cu o persoană hetero de sex opus. În ultima ei relație cu un bărbat hetero, Bella, 27 de ani, a zis că a trebuit să îi explice acestuia, la primele întâlniri, că „bisexualitatea nu înseamnă neapărat sex în trei și că acesta e un mit nociv”.

Publicitate
Lewis

Lewis: „N-ar trebui să joci rolul unui personaj hetero doar ca cineva să te iubească.” Foto: Spen Cooper/THEGAYPHOTOGRAPHER

„Prima noastră conversație față în față m-a cam dezamăgit, pentru că a făcut ce fac o grămadă de tipi hetero când aud că ești bisexuală – i s-a aprins fața de bucurie și a făcut aluzie la un threesome”, a povestit ea. „Am simțit nevoia să îi dovedesc că relațiile mele cu femei sunt demne de același respect ca cele cu bărbați.” Din fericire, iubitul ei s-a dovedit dornic să învețe și a renunțat rapid la presupunerile pe care i le indusese societatea.

Dar, de-a lungul istoriei ei sentimentale, oamenii au întrebat-o dacă e în stare să fie fidelă și au adus adesea în discuție mitul că persoanele bi sunt mai predispuse să înșele.

„Mi s-a sugerat adesea că, din cauză că sunt bi, un singur gen nu mă va putea împlini niciodată. Circulă ideea asta că persoanele bi sunt imposibil de satisfăcut și disperate după sex, ceea ce nu e sănătos deloc.”

Chiar și după ce relația dintre Lewis și Laura a devenit mai stabilă și puternică, alte persoane din exterior tot simțeau nevoia să o avertizeze pe partenera lui că un bărbat bisexual e mult mai predispus să o înșele.

„Credeam că cel mai greu îmi va fi să recunosc asta familiei. Îmi făceam griji că familia mea cu origini jamaicane are alte valori culturale și nu mă va înțelege, dar, de fapt, am primit multe comentarii dureroase tocmai de la alte persoane LGBTQ.”

Publicitate

Bifobia din comunitatea LGBTQ e o problemă bine documentată. Șaizeci și șase la sută dintre respondenții bisexuali din cadrul unui sondaj efectuat de Equality Network din Scoția au zis că nu se simt integrați în comunitate.

„Îmi amintesc când doi tipi gay stăteau de vorbă cu logodnica mea într-un club, iar când le-a menționat că sunt bisexual, i-au zis că e dezgustător, ba chiar au sfătuit-o să își găsească un tip hetero.”

Când Jess, o londoneză de 25 de ani, le-a zis prietenilor ei queer că iese cu un bărbat prima oară după mult timp, a simțit tensiunea din atmosferă.

„Au făcut mișto de mine că dezamăgesc comunitatea și că m-am întors la penis”, a zis tânăra de 25 de ani care e cu același tip hetero de doi ani. „Cred că toate aceste microagresiuni le fac pe persoanele bi și pansexuale să se simtă marginalizate în cadrul comunității. Am simțit nevoia să le dovedesc cumva că sunt încă queer din cauza asta.”

Cei care au reușit să aibă relații de succes cu persoane hetero au găsit o cale să se implice în lumea queer fără să se distanțeze de partenerul lor hetero.

Maggie și Kat, care sunt împreună de șase ani, spun că lumea queer li se pare distantă. Maggie era bisexuală asumată când cele două s-au cunoscut în facultate, dar, după patru ani de relație, și-a făcut coming out-ul ca persoană trans.

„Din cauză că relația mea cu Kat s-a transformat, în timp, din una hetero în una queer, simțim uneori că suntem la periferia lumii queer”, a zis Maggie, 25 de ani.

Publicitate

„În lumea queer, istoria relației noastre și lipsa de familiaritate vizavi de cultura queer ne fac să ne simțim ca niște vizitatori stingheri. Mi se pare o provocare mare”, a zis Maggie. „Acum sunt, practic, o femeie bisexuală într-o relație cu o femeie heterosexuală care nu și-a imaginat vreodată că va fi cu cineva de același sex.”

Kat o susține pe Maggie în nevoia ei de a-și onora identitatea, dar nu își găsește locul în comunitatea LGBTQ. Când a ieșit prima oară într-un bar gay cu Maggie, bodyguardul clubului a crezut că Maggie are alt gen și că ele două erau, de fapt, un cuplu hetero. „Ne-am simțit nasol, ca și cum nu ne calificăm.”

„Din cauză că Maggie e atât bi, cât și trans, și lucrurile astea sunt mult mai vizibile pentru ea, simt că nu știu în ce direcție să merg cu sexualitatea mea”, a zis ea. „O parte din mine simte că nu am reacționat ideal când Maggie și-a făcut coming-out-ul și că trebuie să îi las spațiu să fie ea însăși. Uneori se simte timidă în spațiile queer și, o vreme, nu s-a implicat în niciun fel de activități queer precum marșurile Pride.”

Alte persoane queer care au avut relații cu persoane hetero au trebuit să găsească niște căi de a-și sculpta identitatea. Lewis a făcut campanii pentru persoanele bi și a facilitat mai multe cercetări despre persoanele bi în afara umbrelei LGBTQ. Bella și-a schimbat felul în care se îmbracă.

Publicitate

„Sunt o femeie cis care adoră atât rochiile și machiajul, cât și pantalonii largi și hainele sport. Înainte eram obsedată să afișez cantitatea corectă de masculin și feminin în sexualitatea mea”, a zis ea. 

După ce Bella a început să aibă mai multă încredere în sexualitatea ei, relația ei cu hainele s-a schimbat. „Am înțeles că importantă e încrederea în mine și atitudinea, nu hainele.”

Într-o lume care insistă pe binaritate, e o provocare să te încadrezi în mai mult de o categorie. Dar pentru aceste persoane bisexuale, răsplata de a găsi o relație în care pot fi ele însele a meritat efortul.

„Nu are rost să ascunzi cine ești. Nu trebuie să joci un personaj hetero ca cineva să te poată iubi. Poate că vei avea de dus niște conversații dificile și va trebui să răspunzi la multe întrebări, dar e mai bine să fii acceptat pentru cine ești decât să te prefaci”, a zis Lewis.