avorturi sua, drepturile femeilor, fond nevada avort
Carla a deschis în 2021 primul fond pro-avort din Nevada. Fotografie din arhiva personală
Sănătate

Românca de 23 de ani care strânge bani pentru femeile din SUA rămase fără dreptul la avort

Dacă ai impresia că interzicerea avortului nu are cum să se-ntâmple și la noi e de ajuns să te uiți la situația din Polonia, unde o activistă riscă trei ani de închisoare pentru că i-a trimis unei femei pastile avortive.

O fată de 13 ani care a rămas însărcinată în urma unui viol are nevoie de un avort. Nu-l poate face însă, pentru că în statul în care locuiește întreruperile de sarcină sunt interzise prin lege. Mama fetei e copleșită și nu știe cum să fie alături de fiica ei.

Nu e scenariul unui film distopic, ci unul dintre cazurile cu care se confruntă zilnic Carla Ramazan, o româncă de 23 de ani care locuiește în Statele Unite și a deschis în 2021 primul fond pro-avort din Nevada. 

Publicitate

Activitatea ei era extrem de importantă și înainte dar, după 24 iunie 2022, a devenit vitală. Atunci, Curtea Supremă din SUA a anulat hotărârea Roe vs Wade din 1972, care a recunoscut dreptul constituțional al femeilor la avort. 

În prezent, din 50 de state ale Americii, avortul este asigurat doar în 20, amenințat în 11, iar în restul 19 este fie intensiv restricționat, fie interzis. În Nevada, statul în care locuiește și activează Carla, întreruperile de sarcină sunt permise, dar acesta e înconjurat de state care vor să obțină control asupra corpurilor femeilor. 

Carla a terminat facultatea de științe politice în Dallas, Texas, statul care în septembrie 2021 a aprobat o lege care interzice avortul după șase săptămâni. Ăsta a fost principalul motiv care a făcut-o să inițieze fondul de avorturi. O altă motivație, mult mai personală, a fost moartea mătușii sale. 

„Nu există o dovadă mai bună decât ce a pățit mătușa mea în România despre ce se întâmplă într-o lume în care avortul e interzis. Știu că au murit multe femei atunci și de asta sunt îngrijorată pentru că suntem într-un scenariu asemănător. Unele femei pot să meargă dintr-un stat în altul, dar e un proces foarte complicat și multe sunt într-o situație foarte disperată. O fată însărcinată din Texas al cărei făt prezenta anomalii a vrut să facă avort, însă medicul i-a zis că nu se poate, așa că s-a împușcat în cap.” 

Publicitate

Tânăra româncă știa că după terminarea facultății se va întoarce în statul în care locuiesc părinții ei, așa că a vrut să vadă ce protecții există acolo pentru femeile care se confruntă cu sarcini problematice sau nedorite. Așa a aflat că în comparație cu Texas, unde atunci erau opt asemenea fonduri, în Nevada nu exista niciunul. Și-a dat seama că multe femei vor căuta accesul la avort în afara statelor lor, iar Nevada e un refugiu sigur pentru că avortul e legal până la 24 de săptămâni. Cu atât mai mult cu cât acolo avortul e protejat printr-o lege statală votată prin referendum în 1990. Cu toate astea, numărul de clinici care practică avortul este în scădere și, deși ar fi foarte complicat ca statul să interzică avortul, legislatorii ar putea iniția restricții procedurale. 

„Șansele să primim sprijin și ca oamenii să se implice sunt mult mai mari decât dacă am fi încercat în 2018. Ideea de întrajutorare nu era la fel de populară în SUA înainte de Trump și înainte ca oamenii să se sperie de ce se va întâmpla cu dreptul la avort”, spune ea. 

Carla tocmai a dat examenul de admitere la drept și a câștigat o bursă de studii pe un an în China. Speră să devină avocată pentru drepturile reproductive. Momentan spune că nu-i e frică de repercusiunile legale pe care ea și colegele ei ar putea să le suporte, dar se așteaptă ca anul ăsta să fie o mulțime de procese împotriva celor care sprijină accesul la avort și chiar la urmărirea datelor personale de către autorități pentru a afla cine ia în considerare o întrerupere de sarcină. 

Publicitate

Situația din SUA e mai aproape decât am vrea să credem, iar ca dovadă putem să privim la Polonia, unde o activistă riscă trei ani de închisoare pentru că i-a trimis unei femei pastile avortive. 

Am vorbit cu Carla ca să văd cum se pregătesc femeile din SUA pentru o perioadă în care corpul lor va fi un teren de bătălii judiciare, cu costul propriilor libertăți și vieți, și pentru că am vrut să aflu ce avem de învățat din experiența lor.  

VICE: Ai scris într-un tweet că dacă cineva nu cunoaște persoane care au făcut avort înseamnă că ar trebui să devină mai de încredere. Te-a influențat în decizia deschiderii fondului de sprijin și faptul că știai că în jurul tău sunt persoane care au trecut prin asta? 
Carla:
Un caz care m-a impresionat a fost al unei fete de la facultate care m-a sunat speriată pentru că era însărcinată și nu știa ce să facă. Cu toate că asta s-a întâmplat înainte de legea din Texas, a fost foarte greu cu banii, pentru că avortul costa 600 de dolari, iar ea era studentă. Nu avea decât banii pe care-i primea de la părinți, care sunt anti-avort. După ce am strâns bani pentru ea mi-am dat seama ce greu poate fi să strângi 600 de dolari, în special dacă ești studentă sau banii pe care-i faci îți ajung de la lună la lună. Dacă te uiți la statistici, 50 la sută din populația țării n-are 600 de dolari economisiți.  

Cum a fost pentru tine prima săptămână de muncă după decizia Curții Supreme?
Eram în vacanță și imediat după ce am aterizat a intrat notificarea pe telefon. Din fericire, fondul a crescut foarte mult și acum suntem o echipă de nouă persoane. Oricum, a fost concediu doar pe jumătate, pentru că tot timpul mai făceam una-alta pentru fond.

Publicitate

Îți dai seama că mi se rupe sufletul. Recent am luat prânzul cu o donatoare mai în vârstă, care era la facultate când a trecut Roe vs Wade și povestea cât de tristă e pentru că nu-și închipuia că în ultimii ani din viața ei ne vom întoarce în 1960. Așteptam să se întâmple asta, dar aveam speranțe. Mă gândeam că cei de la Curtea Supremă o să-și dea seama că susținerea pro choice e îndeajuns de mare în SUA încât n-ai cum să creezi un asemenea context fără ca populația să nu se enerveze și să facă tot posibilul pentru a sprijini femeile.

Timpul ne va arăta care sunt implicațiile și ce se va întâmpla. Dar mi se pare că ceva s-a schimbat foarte mult după ce a apărut decizia asta. Pentru tot mai mulți oameni, Curtea Supremă nu mai are legitimitate, a devenit doar un instrument politic. 

Câte persoane ați ajutat în ultima săptămână?
Media e de 20. De când am deschis am ajutat aproximativ 400 de persoane. 

Câte fonduri ați primit după decizia curții?
Am trecut bine de 110 mii de dolari. Lumea vrea să se implice și majoritatea donațiilor sunt sume mici – am primit doar una de cinci mii de dolari și câteva de o mie, dar se tot adună. Mereu vedem cazuri din Utah, Idaho și Arizona, pentru că sunt state vecine, iar săptămâna trecută am văzut un caz din Texas. Oricum, nu trimitem bani direct persoanelor, ci clinicilor, pentru a evita posibile suspiciuni de furt și în același timp pentru a nu ne expune celor anti-avort. 

Publicitate

Ce cazuri din primul tău an au rămas cu tine și încă te ambiționează să-ți faci treaba, deși o faci voluntar? 
Primul caz a fost al unei femei care a venit din Texas când era pe la 21-22 de săptămâni. Era aproape de limita legală a statului Nevada și nu avea banii necesari pentru avort. A depus o aplicație la fondul nostru la 9 dimineața, iar la 9:30 era deja la doctor. Am văzut aplicația chiar când m-am trezit și i-am zis că de obicei avem nevoie de 24 de ore – durează un pic, pentru că toate persoanele implicate sunt voluntare –, iar ea mi-a zis direct că nu știe ce să facă, pentru că era deja la doctor și nu avea nicio opțiune. I-am trimis 600 de dolari și eram gata să-i dăm și mai mult, dar din fericire a fost sprijinită și de fondul The National Abortion Federation care lucrează în toate statele. Până la urmă, a reușit să facă avortul, dar de fiecare dată când credeam că am rezolvat cazul, mai intervenea ceva. 

Toată situația fost foarte încâlcită și am văzut cu câte probleme se confruntă persoanele care fac avorturi în state unde nu cunosc pe nimeni.
A mai fost o femeie fără adăpost din nordul Nevadei – în aceste cazuri încercăm să plătim totul. Ea credea că este în 12 săptămâni, dar când am ajuns la clinică și-au dat seama că e de fapt în 16. Asta a însemnat că nu au putut să facă avortul în aceeași zi, pentru că devenise o procedură medicală de două zile în loc de una, cum ar fi la 12 săptămâni. Costul sărise de la 660 de dolari la 1550. Femeia m-a privit în ochi și a început să plângă. E foarte greu când vezi așa ceva, am îmbrățișat-o câteva minute. Până la urmă, prin fondul nostru și cel al rețelei National Abortion Federation am ajuns la suma necesară. Când vezi persoana în fața ta e extrem de diferit, față de un telefon sau un articol. De fiecare dată când mă gândesc că le-am văzut pe toate, mai apare o situație.

Publicitate

Întâlnim foarte multe persoane care sunt mămici, contrar cu imaginea creată că persoanele care caută avort sunt iresponsabile sexual. De fapt, majoritatea au deja doi-trei copii acasă și ne spun că nu mai au banii să mai aibă grijă de încă o persoană. 

Ai momente în care te simți copleșită?
Cred că toate care lucrăm în fond ne simțim de multe ori în burn out. Ce facem noi ca voluntare ar putea fi făcut de trei-patru angajați, pentru că e mult de muncă. Mereu spun că asta e metoda noastră de ne recupera puterea de la instituțiile care ne-au dezamăgit. Singura cale e ca noi, oamenii obișnuiți, să găsim soluția. Mereu ne-a fost greu să justificăm angajarea cuiva pentru că banii cu care am plăti pe cineva sunt bani care nu merg către o persoană care are nevoie de sprijin pentru avort. Însă cu cât trece timpul cu atât îmi dau seama că dacă putem angaja pe cineva vom avea mai mult timp să facem fundraising. Sper că la începutul lui 2023 să putem face asta. 

La ce vă așteptați acum după decizia Curții? 
Ne pregătim de mult timp și am păstrat legătura cu mai multe fonduri, în special cu cele din jurul nostru — din Utah, Idaho, Arizona, Texas — pentru că știam ce se va întâmpla odată cu decizia Curții. Avem o relație foarte bună cu fondul Utah și suntem pregătite să facem tot ce putem ca să ajutăm financiar, să vină oameni aici. 

Din păcate niciun fond pe care-l cunosc nu are milioane de dolari, deci nu putem acoperi integral cheltuielile tuturor, pentru că nu avem resurse. Costurile încep de la 600 de dolari, la care se adaugă banii de transport și cazare. Nu-mi place să avem conversația asta cu ele, dar uneori trebuie să întrebăm dacă pot împrumuta bani de la alte persoane din viața lor, iar pentru asta le și instruim că nu trebuie să spună pentru ce au nevoie de bani. Mi se rupe sufletul de fiecare dată. Din țările dezvoltate, SUA are rata cea mai mare de mortalitate maternă. 

Ce-mi dă speranță e că văd tot mai mulți oameni pregătiți să lupte pentru asta și cât de determinați sunt. N-am niciun dubiu când spun că peste 60 la sută din populația Americii susține dreptul la avort, o simți în jurul tău. 

Ce ai vrea să le transmiți celor din România?
Aveam 18 ani când Donald Trump a fost ales președinte. Nu m-am gândit că va fi afectat dreptul la avort pentru că aveam Roe vs Wade, dar uite ce s-a întâmplat. Trebuie să fim implicați și vigilenți, pentru că nu cred că suntem în siguranță cu adevărat în nicio țară. Oricând se poate întâmpla ce ni s-a întâmplat nouă.