10 întrebări pe care nu ai îndrăzni niciodată să le pui cuiva care se bâlbâie

Pe Lene Wichmann o cheamă de fapt Karoline Wichmann, dar și-a schimbat numele pentru că îi era greu să-l pronunțe. Lene a început să se bâlbâie încă din copilărie și, după niște sesiuni de terapie de limbaj care n-au dat cine știe ce rezultate, a început să accepte că bâlbâitul e parte din viața ei. Cu timpul, acesta a devenit mai puțin pronunțat, dar tot apare când îi e lumea mai dragă.

Persoanele care se bâlbâie repetă anumite silabe sau sunete în timp ce vorbesc sau se opresc în mijlocul unui cuvânt. Cauza medicală nu e cunoscută, deși există mai multe teorii.

Astăzi, Lene are 38 de ani, locuiește în Berna și lucrează ca fotografă. Spune că nu are niciun sfat real pentru cei care se confruntă cu bâlbâitul, dar își amintește un lucru pe care i l-a spus logopedul ei: cel mai nasol lucru când te bâlbâi e frica de a ți se întâmpla. De asta, acum nu se mai teme să se bâlbâie când vorbește și își ia timpul necesar când e într-o conversație. Insistă că e important să termine de spus cuvintele, chiar dacă asta înseamnă să ia uneori o pauză în mijlocul propoziției.

VICE: Ai avut parte de bullying la școală din cauză că te bâlbâi?
Lena Wichmann: Da, am avut. Din păcate, nu doar că mă bâlbâiam, dar aveam și picioarele strâmbe. Un coleg mi-a spus odată „Crăcănata nu poate să vorbească”, îmi amintesc clar momentul și astăzi. Eram foarte retrasă la școală și vorbeam foarte rar, pentru că mi-era teamă că o să mă bâlbâi.

Cum ți-a afectat bâlbâitul încrederea în sine?
M-am simțit întotdeauna de parcă e ceva în neregulă cu mine și că nu sunt okay așa cum sunt. Eram deja destul de timidă, dar pentru că mă bâlbâiam vorbeam cât mai puțin posibil. Eram foarte stânjenită de asta și voiam să evit reacții ciudate din partea celorlalți.

Cum flirtează o persoană care se bâlbâie?
Întotdeauna depinde de situație: vorbim de dating online, flirturi în situații de zi cu zi sau în timp ce dansezi? În principiu, flirtul față în față e o situație emoționantă, iar asta îmi accentuează bâlbâitul. În momentul în care cealaltă persoană își dă seama de problema mea de vorbire devin și mai agitată. Iritarea pe care o văd pe fața celuilalt – ăsta e cel mai nasol moment. De asta, am evitat să flirtez în trecut, dar acum asta mă sperie mult mai puțin.

Unii oameni cred că ești mai puțin inteligentă pentru că te bâlbâi?
Cu siguranță, chiar dacă nimeni nu mi-a spus asta până acum. Cred că am observat asta în reacțiile oamenilor. Pur și simplu, oamenii se uită ciudat la mine dacă nu au mai fost confruntați cu persoane care se bâlbâie și se-ntreabă ce e în neregulă cu mine. Problema e că, în multe filme, bâlbâitul e asociat cu prostia. Personajele mai puțin inteligente au deseori probleme de vorbire. Când observ asta, mă gândesc automat că probabil și alții cred că sunt proastă.

The King’s Speech e filmul tău preferat sau dimpotrivă?
Nu am văzut încă filmul, dar mi-a fost recomandat de mai mulți. Nu știu cum e prezentat bâlbâitul în el și cred că m-ar face să mă simt inconfortabil, dar cred că o să mă uit în curând.

Care-i cel mai rapid mod prin care să te oprești din bâlbâit?
De fiecare dată când observ o nesiguranță la persoana cu care vorbesc, devin și eu nesigură pe mine. Odată, am fost la un interviu pentru un job și tipul care mă intervieva a început să fie foarte agitat. A început să se joace compulsiv cu pixul și să bată din picior. Nu știu dacă era nerăbdător sau pur și simplu era inconfortabil cu pauzele pe care le făceam în vorbire. Am încercat apoi să vorbesc mai repede, ceea ce m-a făcut să mă bâlbâi și mai tare. Așa că, pe scurt, cu cât ceilalți reacționează mai dubios, cu atât devin mai neliniștită și încep să mă bâlbâi.

Există oameni enervați de bâlbâitul tău?
Nici ăsta nu e un lucru care să-mi fi fost spus în față, dar cred că pe unii îi enervează asta. Uneori, oamenii încep să-mi completeze propozițiile pentru mine, fie pentru că sunt nerăbdători sau pentru că au impresia că astfel mă ajută. În schimb, mă simt complet ignorată când nu mi se acordă destul timp pentru a mă exprima. Când vorbesc la telefon cu persoane pe care nu le știu de dinainte, mi s-a întâmplat ca oamenii să-mi închidă, pur și simplu, dacă îmi lua prea mult să termin propoziția. Nu cred că erau enervați neapărat, ci mai degrabă surprinși. Se gândeau, probabil, că e conexiunea slabă sau că-mi bat joc de ei.

Ce lucruri nu ai putut să faci din cauza bâlbâitului?
Profesional, am reușit să fac tot ce mi-am propus. Mi-am dat seama foarte devreme că vreau să fiu fotografă și mi-a ieșit. Dar sunt și lucruri pe care aș fi vrut să le fac, dar le-am evitat: să învăț limbi străine, de exemplu, pentru că e foarte epuizant. În germană am dezvoltat strategii prin care să pronunț silabele care-mi pun probleme, dar în alte limbi nu am așa ceva. Apoi, e o parte din mine căreia i-ar plăcea să se urce pe o scenă și să vorbească, dar nu am încredere că aș putea să pot să spun vreun cuvânt odată ajunsă acolo. 

Care-i cel mai stupid sfat pe care ți l-a dat cineva în ce privește bâlbâitul?
Unii oameni mi-au spus că nu ar mai trebui să fiu așa emoționată, pentru că leagă bâlbâitul de prezența lor, dar nu e cazul. Anumite situații mă agită, dar asta n-are legătură cu persoana din fața mea. Nu mă ajută deloc să mi se spună să nu mai fiu emoționată, pentru că bâlbâitul meu nu are legătură cu emoțiile.

O reacție stupidă pe care au avut-o cei din jur când te bâlbâiai?
Cea mai stupidă e atunci când cineva începe să-mi imite bâlbâitul. Când mă bâlbâi, repet aceleași sunete la intervale scurte, iar când oamenii imită asta, nu mă simt luată în serios. Cred că în astfel de momente, pur și simplu nu se gândesc sau li se pare amuzant. Mie nu mi se pare amuzant. Apoi, mi se pare stupid când unii se sperie și încep să-mi plângă de milă.

Articolul a apărut ințial în VICE DACH.