Povestea spioanei evreice și comuniste care a zguduit Germania nazistă

Acest articol a fost scris în urma unei întâlniri cu Anne Vanesse, autoarea cărții „Sophia Poznanska: De la Partidul Palestinian Comunist la Orchestra Roșie”.

Al Doilea Război Mondial a fost un război al urii la care au participat o multitudine de țări pe fronturi diferite, fiecare cu interese atât ideologice, cât și geostrategice. Acest război a avut în joc personalități mai mult sau mai puțin importante, care au marcat conflictul prin acțiunile lor: soldați, spioni, lideri, membri ai serviciilor de informații, reprezentanți ai rezistenței...

Majoritatea au influențat, în bine sau în rău, cursul istoriei, și de aceea îi cunoaștem din manualele de la școală. Totuși, într-un astfel de război, există și personaje care operează din umbră, indivizi ale căror acțiuni nu sunt dezvăluite în lumina zilei, dar care au jucat un rol esențial. Unul dintre aceștia e Sofia Poznanska, o spioană evreică de origine poloneză, care a deturnat planurile Reich-ului din Bruxelles. Cazul ei sfidează cele mai șmechere povești moderne cu spioni.

Sofia Poznanska, născută Zosha Poznanska, s-a născut pe 8 iunie 1906 în Lodz, Polonia. La scurt timp după nașterea ei, familia s-a mutat în Kalisz, un orășel din voievodatul Poloniei. E unul dintre cele mai vechi orașe din țară, nici prea mic, nici prea mare, nici prea frumos, nici prea urât. Pe atunci, mai avea câteva cartiere bune, inclusiv cel în care s-a mutat familia ei. Trăiau într-o casă foarte frumoasă cu trei etaje, dar averea nu putea camufla atmosfera negativă. Mama Sofiei suferea de o depresie cronică din cauza căsătoriei aranjate, pe lângă care a făcut și depresie post-partum. Era mereu prin spitalele de psihiatrie, unde stătea de la câteva săptămâni la câteva luni. Sofia avea și un frate mai mare, Olek, pe care îl admira, și o soră mai mică, Manushya, care suferea de anorexie nervoasă.

În acest mediu a crescut viitoarea activistă, un „copil-cârjă”, care nu a putut avea grijă de ea, pentru că trebuia să aibă grijă de alții. Psihologia spune că nu te poți vindeca de așa ceva decât dacă te implici în activități sociale care îți vor întări identitatea.

Sofia a fost o elevă excepțională. Părea că jonglează perfect cu viața de familie, viața socială și școala. Dar n-a mai putut merge la școală din cauză că, pe data de 1 august 1914, germanii au intrat în Kalisz și au incendiat orașul, au jefuit magazine, au împușcat oamenii pe străzi, au distrus case... Așa a izbucnit Primul Război Mondial. Familia ei a fost scutită de conflict, dar mediul din jurul lor era foarte sumbru. Cum Polonia a început să devină antisemită, singura soluție a fost retragerea în interiorul propriei comunități.

La vârsta de 13 ani, cu scopul de a ieși din mediul familiar și a se forma din punct de vedere ideologic, Sofia s-a alăturat mișcării zioniste pentru tineret Hashomer Hatzaïr. Era ca o grupare de cercetași cu rădăcini în iudaism, socialism, zionism și prietenia dintre popoare. Această organizație cu valori similare cu cele ale marxismului promova și puritatea religioasă: fără alcool, fără țigări și fără relații romantice. Acolo și-a petrecut Sofia adolescența și și-a format identitatea politică și ideologică.

Frustrată de privarea libertăților, Sofia a început să se întrebe dacă destinul ei nu e cumva în altă parte decât în Polonia. Pe atunci, era greu să mergi la facultate ca femeie, mai ales ca evreică în Polonia. Deodată, la vârsta de 18 ani, a hotărât să lase totul în urmă și să se alăture fratelui ei, care se stabilise într-un kibbutz din Palestina.

Kibbutz-urile erau niște comune colective create de mișcările iudaice zioniste socialiste. Construite de obicei pe terenuri mlăștinoase sau deșertice, aceste proprietăți au fost cumpărate de Organizația Mondială Zionistă de la efendi – adică proprietari de pământuri turci sau arabi. Sedusă de ideea de a lucra în aceste comune, Sofia a realizat în scurt timp, cu dezgust, că propria ei comunitate le făcea altora fix ce le făceau alții evreilor în Europa, adică practica exproprierea și repopularea etnică. Pe teren, a lucrat cot la cot cu bărbații: săpa, construia, făcea străzi. În același timp, a dus și o viață sentimentală împlinită, cu tot felul de întâlniri și aventuri.

În timpul anilor petrecuți în kibbutz, o întâlnire anume a marcat un punct de turnură în viața ei; cea cu Leopold Trepper, un polonez dintr-o familie extrem de săracă, total diferită de familia Poznanski. Trepper, care avea porecla „Șeful cel Mare”, era un organizator politic care urma să devină liderul Orchestrei Roșii, un club de spioni cu membri anti-fasciști și comuniști. Trepper umbla prin kibbutz-uri ca să recruteze tineri din Partidul Palestinian Comunist și dorea un sindicat care să îi includă și pe muncitorii arabi. Când Sofia a auzit asta, a rezonat total. Trepper a tot revenit în kibbutz în fiecare săptămână, iar Sofia a devenit tot mai pasionată de ideologia lui.

Timp de cinci ani, Sofia a avut tot felul de misiuni în kibbutz, sub supravegherea lui Leopold Trepper, căruia i-a câștigat încrederea. Așa că a început să spioneze pentru el. Pe atunci, multe femei erau recrutate ca menajere de către britanicii care ocupaseră Palestina. Camarazii lui Trepper erau mereu supravegheați și persecutați, de teama unei revolte comuniste. Rolul Sofiei era să se asigure că nu sunt arestați, prin spionarea britanicilor prezenți în Palestina. I-a plăcut să aibă această îndatorire. În aceeași perioadă, a participat la Congresul Femeilor din Ierusalim, care a adus la un loc toate colectivele feministe din regiune, unde s-a întâlnit cu Alexandra Kollontaï, o activistă care lupta pentru feminismul comunist, pentru o femeie nouă și pentru prietenia- iubire (dragostea liberă). Atunci a început Sofia o prietenie romantică cu Najati Sidqi, unul dintre liderii arabi ai Partidului Palestinian Comunist, cu care își petrecea serile în cafenelele din Ierusalim și discuta despre ocupația britanică.

La sfârșitul anilor 1920, începutul anilor 1930, britanicii au intensificat represiunea împotriva comuniștilor instalați în Palestina. În 1929, Najati Sidqi a fost luat prizonier timp de doi ani de către autoritățile locale și Leopold Trepper a fost expulzat de pe teritoriu împreună cu familia lui. Cum situația devenise nasoală, iar Sofia își dorea să lucreze în Europa, s-a alăturat familiei lui în Paris, după care s-a situat în Bruxelles, unde va deveni unul dintre cei mai buni experți în criptare pentru GRU, Directoratul Serviciilor de Informații al URSS.

De la Tel-Aviv până în Paris, apoi din Paris până în Bruxelles, Sofia Poznanska s-a antrenat și a hotărât să-și dedice restul vieții spionajului. În 1938, Leopold Trepper a primit ordin de la Ian Berzine, șeful serviciilor de informații sovietice, să creeze o rețea de spioni pentru URSS în vestul Europei. Așa s-a născut Orchestra Roșie, care consta din prieteni militanți hotărâți, uniți împotriva fascismului. Mulți dintre ei erau evrei devotați cauzei zioniste de stânga și dedicați partidului comunist. Unii operau din umbră, alții direct pe front, de exemplu în Spania, împotriva dictaturii lui Franco. Trepper i-a comunicat superiorului său ideea de a o recruta pe Sofia, o tânără activistă talentată și pasionată de domeniu.

După ce și-a terminat ucenicia, Sofia s-a întors la Bruxelles, unde și-a schimbat identitatea și a devenit Anna Verlinden. Una dintre primele ei misiuni a fost să găsească un loc dintr-o fabrică belgiană unde se producea echipament militar – mai exact, măști de gaze. Comuniștii plasau spioni în fabrici unde lucrau germani cu scopul de a fura informații tactice: când se va livra echipamentul? Unde va merge? Cât material va fi transportat? Ca să transmită aceste informații restului rețelei, Sofia și-a deschis o stație radio în apartamentul ei de pe Rue des Atrébates din Etterbeek.

Când a izbucnit Al Doilea Război Mondial, Stalin a semnat pactul german-sovietic cu Germania nazistă ca să împiedice invazia lui Hitler în URSS. Totuși, pe măsură ce Belgia era invadată de Germania, Sofia a interceptat informații valoroase despre un plan de invazie, cele ale Operațiunii Barbarossa. A transmis un raport detaliat Moscovei care s-a pregătit în secret pentru o ofensivă-fulger. Pe 22 iunie 1941, germanii au scos artileria grea, au încălcat pactul și au lansat ofensiva în Est. Această operațiune a fost una dintre cele mai mari invazii din istoria militară ca număr de soldați mobilizați și de pierderi umane. Peste patru milioane de soldați ai Axei au atacat aproape trei milioane de soldați sovietici. În total, șase milioane de persoane au fost rănite, ucise sau capturate, atât civili, cât și soldați.

Operațiunea Barbarossa a fost un eșec pentru naziști și i-a stârnit furia lui Hitler care a adunat cei mai buni agenți din Gestapo și a ordonat distrugerea imediată a Orchestrei Roșii. Heinrich Himmler, șeful SS, a adăugat „Curățați putregaiul ăsta evreiesc din vest”, cu referire la Leopold Trepper și colegii lui.

Sofia Poznanska și aliații ei au răspândit informații și au înființat instituții sub acoperire care să protejeze rețeaua de spioni. Așa a fost înființată în Belgia o primă companie comercială, The Foreign Excellence Raincoat Company, care vindea pelerine. Ramuri ale companiei au apărut în țările scandinave, Franța și Olanda. În Bruxelles s-a deschis Rubber King. În Paris s-a deschis Simex, care avea o companie subsidiară și în Marsilia. Organizația a oferit URSS-ului informații prețioase, mai ales despre diverse ofensive Wehrmacht, despre activitățile armatei germane pe teritoriile ocupate, despre producția din fabrici și directivele politice. Pe lângă Operațiunea Barbarossa, Orchestra Roșie a lucrat și planurile pentru faimosul tanc german T6 Tiger.

Vânătoarea de comuniști a luat o turnură decisivă când un mesaj din partea Moscovei către agenții ei vest-europeni a fost criptat prost și, din acest motiv, a fost interceptat de serviciile germane de informații. Mesajul dezvăluia identitatea și adresa mai multor sedii. Între 1941 și 1943, peste 150 de spioni au fost arestați. Majoritatea au fost luați prizonieri, torturați și trimiși în lagăre în Germania. Sophia Poznanska, capturată împreună cu echipamentul ei în noaptea de 12 spre 13 decembrie, 1941, a fost transportată la închisoare Saint-Gilles, unde a fost torturată fără încetare. Metodele de tortură folosite împotriva ei au fost extreme, pentru că era singura care știa codul de criptare pentru mesajele radio. Acesta era bazat pe cel puțin două cărți: Miracolul Profesorului Wolmarb, de Guy de Teramond și Femeia la treizeci de ani, de Balzac. Timp de peste nouă luni, Sofia a îndurat extracții dentare, băi în gheață și șocuri electrice... Singura informație pe care au reușit să o extragă soldații a fost numele ei real. Pe 28 septembrie 1942, în timpul unei plimbări cu o cunoștință de-ale ei, i-a zis acesteia: „N-o să-i las să mă prindă în viață!”.

Când s-a întors în celula ei, a reușit să prindă un cârlig de tavan și, cu ajutorul unei curele și al unei eșarfe, s-a spânzurat. La ora 5:18 p.m., personalul închisorii a înregistrat decesul ei: „Prizoniera Poznanska, departamentul D, celula 41, a fost descoperită spânzurată în celulă. Când s-a găsit corpul, era deja parțial în rigor mortis. Decedata nu a cerut niciodată să meargă la doctor și nu s-a plâns de vreo boală. Era o deținută foarte liniștită și introvertită. Unii spun că au văzut-o plângând”.

Pe 13 decembrie 2006, la Memorialul Fort Breendonk, care a servit ca lagăr de concentrare în Belgia, lângă Antwerp, ambasadorul rus Vadim B. Lukov a adus un omagiu mai multor membri ai Orchestrei Roșii și a accentuat activitățile echipei lui Leopold Trepper în Belgia, Franța și Olanda. Astăzi, singura amintire despre Sofia Poznanska e o plăcuță comemorativă de pe bulevardul Jean Volders 32, unde spioana și Orchestra Roșie înființaseră un magazin de reparații de pantofi unde se fabricau documente false.

În fiecare an, în jurul datei de 28 septembrie, de aniversarea morții Sofiei, se organizează o ceremonie în fața acestei clădiri, pentru a aduce un omagiu acestor oameni și curajului lor, ca lumea să nu uite că și comuniștii au avut un rol important în lupta pentru libertate a țării.

Articolul a apărut inițial în VICE Belgia.