Am întrebat oamenii care strâng lucruri inutile: De ce, Doamne, de ce?

Mereu am avut obiceiul prost să-mi păstrez toate hainele vechi, chiar și cele care mi-au rămas mici. Am făcut-o inconștient, pentru că, în copilărie, mama mi-a zis mereu să-mi păstrez hainele pentru cele mai bune ocazii. Apoi am crescut și m-am trezit cu garderoba plină de pijamale cu desene animate, tricouri albe pătate, eșarfe de care nu am avut nevoie niciodată și blugi care intrau pe mine acum zece ani. Efectiv se prăvăleau hainele din dulap când deschideam ușa. Sau se scurgeau de sub pat sau de sub draperii, pe unde le ascundeam.

Din când în când, câte un prieten îmi atrăgea atenția că am luat-o un pic razna și strâng prea multe haine inutile, dar tot îmi era greu să renunț la el. Până într-o zi când m-am mutat în alt oraș și am fost nevoită să donez toate hainele unor organizații caritabile. Am simțit o ușurare enormă. Atunci am realizat că s-ar putea să am o problemă cu hoarding-ul.

Hoarding-ul e un termen care provine din limba engleză și se referă la dificultatea de renunța la bunurile pe care le posezi pentru că ai un sentiment puternic că trebuie să le păstrezi pe toate. Deși oamenii au avut problema asta de când există pe planetă, acest fenomen s-a desfășurat în mai multe feluri în ultimii ani – de la cumpărat tone de hârtie igienică din supermarketuri, la oameni care adună în casă mai multă pâine sau mai mult ulei decât pot consuma, până la guverne acuzate că au stocat vaccinuri anti-Covid. În majoritatea cazurilor, oamenii care strâng lucruri fără oprire sunt conduși fie de anxietatea că nu o să aibă suficiente resurse în caz de apocalipsă, fie de mentalitatea clasică de a strânge lucruri pentru zile negre.

„Hoarding-ul e un fenomen în care o persoană nu poate renunța la lucruri care nu-i sunt de niciun folos”, a declarat pentru VICE psihologa Devika Kapoor. „Persoana care le colecționează le consideră lucruri valoroase, în special din cauza unor credințe rigide legate de ce s-ar întâmpla dacă ar renunța la respectivele obiecte.” Kapoor a adăugat că uneori pierderea unui prieten sau moartea unei persoane iubite îi poate face pe oameni să colecționeze lucruri inutile ca să proceseze durerea.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) clasifică hoarding-ul drept tulburare mintală și accentuează că uneori problema poate fi foarte complexă și e asociată cu alte tulburări mintale grave precum depresia. O persoană care face hoarding (hoarder) e diferită de un colecționar, pentru că acesta din urmă acumulează lucruri pe care le admiră, le organizează sau le afișează pentru un public.

În țările în curs de dezvoltare precum India, unde fiecare casă are o pungă cu pungi (îți sună familiar?), hoarding-ul e un fenomen foarte întâlnit. Iar Kapoor crede că există un motiv mai profund în spatele lui.

„Majoritatea indienilor se tem de sărăcie și de lipsuri din cauza evenimentelor istorice care le-au afectat țara. De aceea, nu reușesc să renunțe la lucruri și dau valoare unor obiecte absolut inutile.”

Familia Akshayei Iyer, o DJ-iță de radio în vârstă de 27 de ani, a păstrat mereu toate cablurile și firele de la dispozitivele electronice, așa că a preluat și ea acest obicei. Acum are în casă peste șaizeci de cabluri, majoritatea stricate sau nepotrivite pentru dispozitivele pe care le are.

„Fiecare dispozitiv electronic vine la pachet cu un set de cabluri, dar, adesea nu știm la ce să le conectăm. Așa că le păstrezi, pentru că nu știi niciodată când îți va fi de folos. Am păstrat și încărcătoarele telefoanelor vechi, pe care nu le mai folosesc.”

Iyer crede că a păstrat cablurile tocmai pentru că nu știe exact pentru ce sunt. „M-am gândit că o să am nevoie de ele într-o zi și o să trebuiască să merg la magazin să le cumpăr.” Dar uite că ziua aia n-a venit încă. Iyer încearcă să renunțe măcar la cablurile care nu mai funcționează, dar a zis că e un proces dificil. „Simt că m-am atașat emoțional de ele, așa că trebuie să renunț la ele lent, așa cum pot.”

Chestia asta îi sună foarte familiar lui Divya Swamy, o directoare de marketing de treizeci de ani care strânge etichetele tuturor hainelor pe care le cumpără de peste zece ani. „Am început să păstrez etichetele mai speciale sau mai cool, după care am ajuns să le păstrez pe toate. A devenit un obicei. Acum am sute de etichete.”

Swamy își amintește cât de tare s-a certat cu mama ei când aceasta i-a aruncat din greșeală o etichetă. A scos-o și a aruncat-o imediat la gunoi. „Am făcut așa un scandal, încât săraca a căutat-o în gunoi. După asta, a păstrat toate etichetele, oricât de urâte ar fi fost. După ce am născut, am început să strâng și etichetele de la hainele bebelușului, dar deja începusem să am sentimentul că e un obicei dubios.”

Alte lucruri dubioase pe care le strânge Swamy sunt pliculețele goale de ceai. „Totul a început când am păstrat unul pentru că îmi plăcea și n-am vrut să uit cum se cheamă. Acum am o cutie de metal plină cu ele.” 

Swamy a mai speculat că a moștenit obiceiul de la mama ei, care obișnuia să strângă pungi de plastic și recipiente, la fel ca multe mame indiene.

Kapil Darbari lucrează într-o bancă și are 42 de ani. A zis că a ajuns să strângă lucruri pentru că a crescut într-o țară unde lumea nu are acces la astfel de gadgeturi. „Am crescut într-o familie din clasa de mijloc, în care nu ne permiteam să cumpărăm un walkman. A trebuit să economisesc mult timp ca să-mi cumpăr unul. Așa că normal că mi-a fost greu să renunț la el chiar și după ce s-a stricat și s-a demodat.”

Dar nu s-a oprit la walkman. Darbari a păstrat toate gadget-urile pe care le-a achiziționat timp de douăzeci de ani, de la mp4 player-ul pe care l-a cumpărat în prima excursie în Goa, până la primul lui telefon cu clapetă. „Am păstrat fiecare gadget pe care l-am cumpărat din 2002 încoace. Soția mea mă urăște pentru că ocupă foarte mult spațiu. Dar sunt momente când obiceiul meu se dovedește util, de exemplu, atunci când vrem să ascultăm un cântec care nu e disponibil în format digital.”  

Unele persoane atribuie o valoare sentimentală obiectelor pe care le strâng, astfel încât nu reușesc cu niciun chip să renunțe la ele. Aashna Sharma, o scriitoare în vârstă de 25 de ani, simte chestia asta când trebuie să arunce recipientele goale de șampon, balsam, machiaj și produse pentru îngrijirea pielii. „Nu pot să le arunc pentru că am impresia că mai au puțin produs în ele. Sau că o să uit cum se cheamă. Așa că le păstrez într-un sertar sub pat. Dar într-o zi sertarul s-a rupt din cauza greutății și toate au căzut pe jos. În ultima vreme am reușit să arunc din ele. Închid ochii, trag aer în piept și le arunc.”

Upasana, expertă în marketing, 29 de ani, colectează recipiente de plastic și saci de aspirator încă de la vârsta de 12 ani, din cauză că suferă de OCD. Când s-a mutat în altă țară să studieze, a încercat să-și ia colecția cu ea. Dar ar fi trebuit să plătească cinci sute de dolari pentru asta, așa că a realizat că are o problemă. „Pe multe le țin pentru că mă leagă de ele amintiri. Dar nu se mai poate așa.”

Unele persoane spun că amintirile legate de obiectele respective le conferă un sentiment de confort și siguranță. Alții spun că vor să salveze planeta de deșeuri. De exemplu, inginerul Edwin Wilson, 26 de ani, care nu poate să arunce bateriile uzate.

„Conțin substanțe nocive pentru mediu”, a declarat el pentru VICE. Din acest motiv, Wilson a păstrat sute de baterii vechi într-un recipient din plastic. „Uneori le folosesc când rămân fără baterii prin casă. Unele mai merg, așa că îmi dau impresia că poate nu sunt atât de inutile.”

Wilson a zis că acest obicei s-ar putea să fie o formă de jugaad, o abordare flexibilă la rezolvarea de probleme care utilizează resursele limitate într-un mod inovator. „Ca indieni, auzim de mici că trebuie să economisim orice, așa că avem tendința să strângem tot felul de lucruri.”