bune maniere la dating in local, semne ca date-ul merge prost
Ilustrații de Lorenzo Matteucci 
Relație

Ce spune despre tine felul în care te comporți la primul date

Ce mănâncă sau ce bea o persoană poate face diferența între un date groaznic și unul incredibil.
Giorgia Cannarella
Bologna, IT
Oana Maria Zaharia
translated by Oana Maria Zaharia

Odată, am acceptat o invitație de la un tip de pe Tinder care mi-a propus să luăm cina pe întuneric într-un club din oraș. La un moment dat pe parcursul serii, tipului i s-a părut o idee bună să îmi lingă degetele fără să mă anunțe înainte. Ia zi, crezi că am mai fost la un al doilea date cu el? Altădată, am refuzat un date cu un tip pentru că mi-a zis că nu bea deloc alcool. Oare aș fi putut să suport un tip care mi-a lins degetele, dar nu unul care bea doar ceai sau cafea la date?

Publicitate

Ideea e că, uneori, ce bea sau ce mănâncă o persoană, sau dimpotrivă, ce nu bea și ce nu mănâncă o persoană, poate fi un factor decisiv pentru bunul mers al unui date – cel puțin pentru persoanele un pic obsedate de mâncare, dar nu cred că doar pentru noi.

Acum câteva zile, am citit o poveste a unei prietene de-ale mele despre un first date care s-a încheiat prost: „Când am intrat în restaurant, bărbatul ăsta era deja acolo și tocmai îi punea bani în mână unui chelner ca să ne dea cea mai bună masă. Poate că în alte părți o fi normal, dar la noi în Stockholm, de unde sunt eu, e super stupid să faci asta. Apoi s-a prefăcut că e mare expert în vinuri, deși era clar că habar nu are. După care a comandat mâncarea în numele meu, fără să mă întrebe! Am fost șocată efectiv. Am plecat imediat de acolo, fără să îi mai zic nimic”.

Așa mi-a venit ideea să colecționez niște povești despre date-uri în baruri sau restaurante, la care comportamentul celeilalte persoane a schimbat atmosfera în bine sau în rău. La urma urmei, de cele mai multe ori ieșim la un prim date într-un loc în care stăm la o masă și mâncăm sau bem ceva. Evident că e important cum ne purtăm acolo și ce alegem să consumăm. Lucrurile astea afectează chimia dintre noi și cealaltă persoană.

Cum vede barmanul date-ul tău

Khris Pagaspas, 27 de ani, lucrează ca barman, așa că are ocazia să observe comportamentul cuplurilor la primul date: „Unii fac pe șmecherii, se dau mari că știu toate tipurile de băuturi și cocktailuri și se fac rangă, alții beau numai băuturi non-alcoolice, ca să impresioneze persoana cu care au ieșit la date sau de teamă că, dacă se îmbată, o să-și dea pe față personalitatea”.

Publicitate

Primul date și finanțele

Am vorbit cu mai multe persoane și se pare că atitudinea față de bani e o chestiune foarte importantă la primul date. Alice Bianchi mi-a zis așa: „O prietenă de-ale mele a ieșit cu o fată care, când a venit nota de plată, a început să calculeze cât de mult a mâncat din felurile de mâncare pe care le comandaseră la comun. I-a zis că de fapt a gustat doar din mâncare și desert și a băut vin, așa că ar trebui să achite doar un sfert din notă”.

Pe de altă parte, Benedetta Giorgini* își amintește că „odată am ieșit cu o persoană care a vorbit toată seara despre cât de mulți bani câștiga, după care a plătit cu bonuri de masă. În plus, lucra în Elveția, avea numele de familie Soldoni și i se spunea Soldi”.

Odată am ieșit cu un tip care, atunci când a venit nota, a vrut să împartă la doi cele patru beri pe care le băusem împreună. La bar nu le mergea POS-ul și eu nu aveam cash, iar el a propus: „Poți să le lași buletinul și te întorci mâine să plătești”. Vorbim de opt euro. M-ar fi enervat dacă s-ar fi întâmplat chestia asta cu oricine, gen cu un prieten sau o cunoștință.

Din mărturiile pe care le-am strâns, problema nu e lipsa resurselor financiare și faptul că oamenii aleg să nu facă cinste cuiva la primul date, ci tendința de a împărți fiecare bănuț – mai ales după ce persoana respectivă a ales un loc pretențios și scump. Faptul că cineva nu are nici cea mai mică dorință să împartă nota sau niciun impuls de generozitate spune multe despre tipul de relație pe care îl poți avea cu ea. 

Publicitate

Cum mănâncă persoana cu care ai ieșit la date

Pentru Juicy Onugha, 27 de ani, manierele la masă sunt indispensabile. Lista ei de red flags e lungă: „Nu-mi plac oamenii care mănâncă usturoi sau ceapă. Nu-mi plac oamenii care suflă în supă prea tare, ca disperații. Nu-mi plac oamenii care mănâncă cu gura deschisă, care nu-și șterg sosul de pe față. Nu-mi plac nici ăia care se pătează și nici cei care se scobesc în dinți cu scobitoarea fără să își acopere gura sau verifică ce și-au scos din dinți”.

Recunosc că m-au trecut toate apele când am auzit asta. Eu una mă murdăresc des cu mâncare și de multe ori partenerii mei făceau mișto de chestia asta.

Alberto Marozzi, 28 de ani, are tendințe complet opuse față de Onugha: „Îmi plac persoanele care beau mult, care au plăcerea să experimenteze lucruri diferite din meniu și îți dau și ție să guști și, în general, cei relaxați, care nu au un băț în cur. Nu-mi plac oamenii care mănâncă fără chef. A, și îmi place când cineva comentează despre cât de bună e mâncarea sau cât de gustos e vinul”. 

Prietena mea din Suedia, care a scris povestea de mai sus din articol, e din aceeași categorie ca Alberto: „Îmi place mult să împart mâncarea și îmi plac oamenii care îți dau să guști din mâncarea lor. Când ies cu vreun italian, mereu îmi zice să gust din mâncarea lui și vorbește despre ea de parcă ar fi ambrozie. Mi se par sexy tipii cărora le place să mănânce”.

Publicitate

Cum se poartă date-ul tău cu chelnerul

Victoria Small, 31 de ani, mi-a povestit despre câteva date-uri dezastruoase: „Cum lucrez în industria restaurantelor, e foarte important pentru mine cum se poartă cineva cu personalul. La un moment dat, am ieșit cu un tip care le smulgea chelnerilor farfuriile din mână, îi întrerupea când ne povesteau despre felurile de mâncare, ba chiar gesticula din mâini către ei să se miște mai repede.

Ah, și nu suport ca cineva să îmi impună să încerc ceva ce nu vreau. Un tip mi-a propus să mergem la o pizzerie, l-am întrebat dacă servesc și altceva decât pizza napolitană, care nu-mi place, mi-a zis că da, dar când am ajuns la fața locului, am descoperit că aveau doar pizza din aia. Și a mai și insistat că trebuie neapărat să încerc.

La un restaurant la care am ieșit la un date, s-a întâmplat să îl cunosc pe unul dintre chelneri, pentru că lucrez în industrie de mulți ani, cum spuneam. Tipul respectiv îmi mai adresa câte o replică prietenoasă când trecea pe la noi, până când tipul cu care eram la date i-a zis: Nu vezi că suntem la date? Dacă vrei să vorbești cu ea, fă asta pe timpul tău, nu pe al meu. Pe scurt, nu era deloc un tip de treabă.”

Prietena mea suedeză are altă problemă: „Nu suport persoanele care comandă fără să aibă contact vizual cu chelnerii”. Nneya Richards, 34 de ani, mi-a povestit despre primul date cu iubitul ei actual, „care a avut loc într-un local londonez ales de mine, Coupette. El a comandat un cocktail foarte creativ, iar eu ador persoanele deschise să încerce lucruri noi. După care a observat și a apreciat interiorul barului, ceea ce însemna că îi pasă de lucrurile astea la fel de mult ca și mie”.

Publicitate

Davide Puca, 32 de ani, mi-a povestit despre un alt tip de problemă: „Un băiat m-a dus la o pizzerie care era afacere de familie. Îi cunoștea pe toți de acolo – știa cine lucrează în pizzerie, cine gătește, efectiv totul. Și m-am simțit ciudat. Nu cred că ar trebui să duci pe cineva la un restaurant pe care îl frecventezi în mod obișnuit. Până la urmă, oamenii ăia s-au așezat cu noi la masă. N-a fost neapărat rău, dar nu am avut intimitate să ne cunoaștem mai bine”.

Un alt tip de clienți sunt cei care se pierd în discuții atât de mult încât le ia o oră să facă o comandă și nici nu se ating de cocktailuri. Dar ăsta e semn bun, înseamnă că date-ul merge foarte bine. 

Articolul a apărut inițial în VICE Italia.