Povestea „interlopului” Manole. A scăpat cu viață din România și a ajuns vedetă la Hollywood

Edward G. Robinson a definit cum arată un gangster pe marele ecran într-o vreme în care Hollywood abia își punea bazele și devenea epicentrul cinematografiei. În viața reală, Edward G. Robinson — pe numele real Emanuel Goldenberg, dar știut și ca Manole Goldenberg — nu era interlop. Era evreu și-a fugit din România în perioada în care antisemitismul prindea rădăcini. Ba chiar unul dintre frații lui Manole a murit din cauza loviturilor primite din partea unei bande de români în cartierul evreiesc.

După fuga din țară, Emanuel Goldenberg a mai revenit în România O notă succintă din rubrica „Cinema” a revistei săptâmânale Contemporanul din 20 mai 1966 anunța vizita actorului american Edward G. Robinson în perioada 23—28 mai 1966. Într-o vreme în care platourile de filmare de la Buftea erau călcate de Jack Lemmon, Kirk Douglas sau Orson Welles, vizita lui Edward era expediată într-o mențiune lapidară. Cu excepția a două scurte interviuri date pentru Contemporanul și România Liberă, presa românească nu prea a fost interesată de el.

Edward G. Robinson nu era însă un oarecare. Era un veteran al „epocii de aur” de la Hollywood, ai anilor ‘30, când rolul gangsterului lui Rico Bandello din filmul Little Caesar (1931) l-a propulsat în top trei al celor mai bine plătiți actori ai momentului, cu 255 000 de dolari salariu pe an, depășit doar de Gary Cooper (482 820 de dolari) și de James Cagney (368 333 de dolari).

Mic de statură, coleric, cu păr negru și ochi căprui, buze groase și cu o conformație robustă, Robinson era considerat interpretul ideal al rolurilor de mafioți americani cu rădăcini italiene.

Statutul său de star devenise atât de mare, încât, întorcându-se cu trenul în New York prin 1932, mulțimea de pe peron a sărit să-l aclame și l-a ignorat pe vecinul de vagon, Herbert Hoover, președintele în exercițiu al SUA. A decedat în 1973, dar nu înainte de-a apărea în filmul distopic Soylent Green (lansat fix în anul decesului său), unde l-a interpretat pe Sol Roth.

Acele vremuri erau de mult istorie în 1966, dovadă că nici măcar revista de specialitate Cinema nu a pomenit ceva de vizita fostului star de cinema în România. Ce căuta însă actorul american în România lui Nicolae Ceaușescu?

Propriul său trecut l-a adus aici. Edward G. Robinson se născuse în București pe 12 decembrie 1893, ca al cincilea fiu al constructorului de case Morris Goldenberg și al Sarei Guttman. Numele real era Emanuel Goldenberg sau Manole Goldenberg, așa cum apare pe lista pasagerilor care-n 1903 coborau pe insula Ellis, situată în fața metropolei americane New York. Decizia de a emigra din România a fost luată de familia Goldenberg în urma unuia dintre numeroasele atacuri antisemite care aveau ca țintă comunitatea de evrei bucureșteni.

Fratele său fusese lovit în cap de o piatră în haosul descinderii unei bande de români prin cartierul evreiesc. Ulterior va întâmpina probleme medicale de la lovitura primită, ceea ce va conduce la moartea sa prematură, înainte de a împlini vârsta de 28 de ani. Primul din familie care a emigrat în SUA a fost un alt frate, Zach (Zaharia), care a câștigat suficienți bani în New York pentru a-și aduce doi frați, apoi restul familiei.

„Pe insula Elis am fost născut din nou. Viața a început pentru mine când aveam 10 ani”, își amintea Edward G. Robinson.

Robinson mărturisește reporterului revistei Contemporanul, căruia îi cere să vorbească în română întrucât chiar după mai bine de 60 de ani încă înțelegea tot, că vizita sa era legată de acest capitol biografic, iar interviul a fost luat după o zi de peregrinări ale actorului prin locurile copilăriei sale.

„Am găsit cu greu, dar am găsit, strada Cantemir. Acolo m-am născut. Casa nu mai există. Probabil a ars – și schițează un zâmbet — a ars atunci când la trei ani am provocat un incendiu. Era pe la sfârșitul veacului trecut. Am găsit în schimb școala în care am învățat: Școala numărul 5.”

Din București pleacă la Iași, orașul de unde erau originari părinții săi. Nicio vorbă în interviurile luate de Contemporanul și de România Liberă despre evenimentul antisemit care a provocat emigrarea familiei Goldenberg în Statele Unite ale Americii. Subiectul antisemitismului structural era un subiect tabu într-un regim condus de un partid comunist care tocmai trecuse printr-un proces de românizare și care încuraja plecarea definitivă a cetățenilor săi evrei în Israel.

Saga sa în America coincide în linii mari cu istoria zbuciumată a secolului al XX-lea. Alungat de antisemitismul de pe bătrânul continent, Edward G. Robinson nu va scăpa nici pe tărâmurile tinerei democrații americane de flagelul ideologiilor ce a marcat întreaga perioadă.

Vorbitor de română, germană, ebraică și idiș, Emanuel Goldenberg învață engleza la Școala Publică 20, aproape de micuțul apartament în care se înghesuia numeroasa sa familie.

La 12 ani dorește să devină rabin, apoi la 15 ani se implică în campania electorală a mogulului William Randolph Hearst (magnatul ce a inspirat Citizen Kane, considerat cel mai important film din istoria cinematografiei) care participa la alegerile pentru primăria New York ca independent, cu o platformă reformistă și cu un discurs îndreptat împotriva corupției.

La 19 ani, își schimbă numele în Robinson („un nume pe care l-am auzit pe când mă aflam la balconul Teatrului Criterion”). A păstrat inițiala G. de la vechiul nume de Goldenberg.

Voluntar în Primul Război Mondial (noncombatant, la o baza navală din Bronx), devine antimilitarist după ce ia contactul cu soldații mutilați întorși de pe frontul european, ceea ce îl determină să susțină în alegerile din 1920 pe candidatul Partidului Socialist, Eugene V. Debs, un opozant vocal al războiului.

Edward G. Robinson era un „liberal de stânga”. Milita pentru drepturile și libertățile individuale și pentru o justiție egală. Între 1939 și 1949, a sprijinit cu mai mult de 250 000 de dolari (vreo trei milioane în banii de azi) în jur de 850 de grupări politice și caritabile ce combăteau intoleranța religioasă, etnică și rasială din societatea americană.

La Hollywood, Edward G. Robinson devine repede unul dintre purtătorii de cuvânt ai cauzelor politice liberale. Ca urmare a Marii Crize, a răspândirii fascismului în Europa și a impactului pe care l-a avut președintele F.D. Roosevelt, comunitatea de la Hollywood devine din ce în ce mai politizată în cea de-a doua jumătate a anilor ‘30.

Ascensiunea lui Adolf Hitler la putere alarmează comunitatea evreilor de la Hollywood din care făcea parte și Robinson, mulți dintre ei fiind emigranți din Europa. Se implică direct în combaterea nazismului care începea să-și dezvolte rădăcini și pe solul american prin organizația pro-hitleristă German American Bund.

Robinson intră în Liga Anti-Nazistă de la Hollywood (HANL), înființată în aprilie 1936, și ajută la organizarea de demonstrații, de marșuri antifasciste și de conferințe precum „Hitlerismul în America”.

Împreună cu alte 55 de staruri de la Hollywood, constituie „Comitetul celor 56” și semnează cu această ocazie o „Declarație a Independenței Democratice”, trimisă Congresului și Președintelui Roosevelt. Scrisoarea cere boicotarea produselor germane până când va înceta persecutarea de către naziști a evreilor și a altor minorități.

Edward G. Robinson, care se remarcase prin interpretarea de gangsteri, declară că scrisoarea a fost trimisă pentru că „lumea se confruntă cu amenințarea unor gangsteri cu mult mai periculoși decât cei pe care îi știm”.

În afara activismului politic direct, Robinson apare într-o serie de filme cu caracter antifascist, produse de frații Warner (fiii unui evreu care emigrase în 1883 ca urmare a pogromurilor din Polonia). Deși împlinise 49 de ani, se oferă voluntar în războiul contra lui Hitler în octombrie 1942. Mutat la Londra unde duce muncă de propagandă, trece în 1944 pe continent, odată cu trupele aliate ce debarcă în Normandia.

Perioada imediat următoare războiului este una extrem de fecundă pentru Robinson, care e distribuit în filmele cele mai importante ale carierei sale. E cap de afiș în filme precum Scarlett Street (1945) al lui Fritz Lang și The Stranger (1946), regizat de Orson Welles.

După perioada asta, Edward G. Robinson cade victimă isteriei provocate de vânătoarea mccarthistă de comuniști (denumită așa după senatorul republican anticomunist Joseph McCarthy), derulată pe fondul declanșării Războiului Rece.

În mai 1945, FBI a trimis Casei Albe o listă cu 50 de actori care erau comuniști sau care aveau înclinări comuniste, iar printre ei se afla și Robinson. Doi ani mai târziu, casa lui Robinson era supravegheată de agenții FBI, iar plăcuțele mașinilor celor care-l vizitau pe actor erau atent notate. Din 1949, Robinson devine ținta unei campanii de defăimare și de asociere cu comunismul, care îi distruge reputația și cariera.

După un 1948 de succes, din 1949 rolurile încep să-i fie refuzate de producători care nu doreau să-și asocieze imaginea cu a unui suspect de simpatii comuniste. Ia parte la mai multe audieri ale Comisiei pentru Cercetarea Activităților Antiamericane (HUAC) unde neagă cu vehemență că ar fi membru sau simpatizant al Partidului Comunist. Deși HUAC nu-l pune sub acuzare din lipsă de probe, Robinson continuă să-și vadă cariera compromisă din cauza acuzațiilor.

Asociația Actorilor de Film condusă de republicanul Ronald Reagan refuză să-l ajute, în ciuda apelurilor disperate ale lui Robinson.

Cedează pe fondul presiunilor financiare și personale (soția suferea de grave tulburări psihice, iar fiul avea probleme cu alcoolul și cu legea) și intră într-o profundă depresie. Pentru a ieși din această situație, e nevoit să apară a treia oară în fața membrilor HUAC și să recunoască faptul că a fost păcălit și folosit de către persoane care s-au dovedit a fi comuniști.

Deși nu a turnat pe nimeni, dezavuează public rolul pe care l-a avut în diversele organizații antifasciste la care aderase în anii ‘30 — ‘40. Președintele HUAC, Francis E. Walter, îl caracterizează drept „fraierul numărul 1”, etichetă care face înconjurul mediei americane.

Ritualul reabilitării prin umilirea sa publică continuă, iar Robinson e nevoit să semneze un articol intitulat „Cum au făcut Roșii un fraier din mine”.

Deși i se permite să lucreze la Hollywood, cariera lui nu-și va mai reveni niciodată după această lovitură. Edward G. Robinson apare preponderent în filme de categoria B sau în show-uri de televiziune.

Victimă a prejudecăților antisemite ale vechiului continent, idealistul actor devine în a doua parte a vieții o victimă a isteriei anticomuniste ale lumii noi. După vizita în România, Edward G. Robinson mai trăiește câțiva ani, suficienți pentru a fi reabilitat.

Ca gest compensatoriu făcut de Hollywood, i se acordă Oscarul pentru întreaga carieră în 1973, la două luni de la moartea sa.