Relație

Încă sunt furioasă pe fostul iubit. Ce să fac?

Când m-am despărțit de primul meu iubit, a fost o decizie la comun. Sau așa credeam.
furie fata de fosti

La numai două săptămâni după ce am hotărât să ne despărțim, a început să iasă cu una dintre colegele lui.

Două săptămâni, wtf.

Când am aflat, m-am simțit trădată. Am simțit că și-a bătut joc de relația noastră de trei ani. De parcă a aruncat la gunoi toate momentele noastre frumoase, faptul că am crescut împreună, că ne-am pierdut virginitatea împreună. De parcă nimic din toate astea n-ar mai fi contat.

Acum că mă uit în urmă, pot să mă amuz de treaba asta. Era doar un adolescent idiot, care gândea cu penisul și care s-a bucurat că poate în sfârșit să facă sex cu colega sexy de la job de care îi plăcea de ceva vreme.

Dar la vremea aceea, m-a înfuriat să realizez că probabil flirta cu ea de mult timp, ba chiar m-am întrebat dacă nu cumva m-a înșelat cu ea.

Publicitate

Iată cum am trecut peste chestia asta și cum poți trece și tu prin astfel de situații dificile cu capul sus.

Vorbește despre ce simți

Fie că vorbești cu un terapeut sau cu un prieten, e important să te eliberezi de emoțiile tale. Poți găsi alinare dacă asculți poveștile altor persoane sau îți poți schimba perspectiva asupra situației. Nu ține totul în tine.

Societatea te încurajează adesea să ții totul în tine și să treci peste, dar chestia asta nu te ajută deloc.

Furia și resentimentele pot deveni foarte toxice, așa că dă-le afară la timp. Nu ești slab doar pentru că ai nevoie de ajutor ca să gestionezi o emoție complexă.

Distrage-ți atenția de la durere

Ca orice adolescent din epoca Skins, mi-am distras atenția de la furie prin alte persoane. Nu mai aveam cum să fiu supărată dacă mă sărutam cu un alt băiat drăguț, nu?

Nu îți sugerez să ți-o tragi cu tot orașul, dar un mic flirt sau un date cu cineva mișto te poate ajuta să nu te mai gândești la persoana care te-a rănit.

Poți să cauți și alte distracții în afară de sex, evident. Ieși cu prietenii, găsește-ți un nou hobby sau dedică niște ore unui obiectiv pe care îl urmărești de mult timp.

Orice ai face, nu te lăuda cu toate lucrurile astea în fața celeilalte persoane. Nu are sens să te cobori la nivelul ei și să încerci să o rănești. Concentrează-te pe tine și pe vindecarea ta.

Publicitate

Gândește-te de ce ești supărat

După ce te liniștești un pic, e timpul să te așezi și să te gândești la motivul pentru care ești supărat. Te poate ajuta să scrii despre asta, să-ți pui gândurile în ordine.

Recunoașterea motivului pentru care ești supărat poate ajuta la validarea acestuia.

Găsește o supapă prin care să dai furia afară

Furia e una dintre cele mai fizice emoții pe care le avem și ne poate inunda corpul cu hormoni de stres.

În loc să te răzbuni pe tine sau pe alții, găsește o activitate care să te ajute să dai afară emoțiile prin corp. Poți să alergi, să faci box, surfing, tenis sau să ridici greutăți.

Furia e o emoție normală și sănătoasă, dar e mai sănătos să o canalizezi spre activități fizice decât spre un comportament distructiv.

Dă-ți timp

Pe moment, furia te consumă cu totul. Ai impresia că nu vei trece niciodată peste ea și că trădarea va dura o viață întreagă. În unele cazuri, e adevărat.

Dar, adesea, trecerea timpului va atenua emoțiile. Vor apărea alte lucruri pe care să te concentrezi sau alte motive de îngrijorare și, în curând, rana n-o să mai fie carne vie, ci mai degrabă o crustă care te va durea, uneori, când o lovești din greșeală. Poate chiar o să ierți persoana respectivă. Până la urmă, viața e scurtă.

Eu și primul meu iubit suntem foarte bine acum. Ne trimitem în fiecare an mesaje de zilele noastre de naștere și ne dorim reciproc și sincer o viață fericită.