Bani

Oameni care au pierdut cu NFT-uri mai mult decât într-o vacanță la Mamaia mi-au zis cum se simt acum

Ai auzit de țepe, scheme piramidale și alba-neagra, dar poveștile acestor oameni te fac să te gândești cu totul altfel la pierderile tale.
VICE România
translated by VICE România
Bucharest, RO
nft teapa cripto bani pierderi
Ilustrație: Natalie Moreno

Dacă e ceva care se întâmplă fiecărei generații, indiferent de cât de educată se crede, e că vor exista metode de-a le lua banii prin tot felul de scheme care par de investiții, dar care n-au decât scopul de a-i îmbogăți pe acei câțiva – oricine ar fi ei, într-un anumit moment al istoriei.

Pe subiectul NFT-uri și criptomonede, rămân celebre operele de artă de la Bored Ape Yacht Club. Dar fiecare țară, fiecare oraș și fiecare om le-a avut pe ale lui la care a pus botul.

Publicitate

Majoritatea NFT-urilor sunt acum practic lipsite de valoare, potrivit unui raport al dappGambl. Un NFT al primului tweet din istorie, dat de fostul director executiv al platformei Twitter Jack Dorsey, pe care scria „just setting up my twittr” s-a vândut cu 2,63 milioane de euro în 2021. Valorează acum aproape nimic

Sunt oameni care au dat în judecată diverși promoteri sau creatori. Dar pentru majoritatea investitorilor procesele nu vor fi o opțiune. În schimb, aceștia sunt lăsați să mediteze asupra pierderilor suferite și să își continue viața.

Așadar, cine sunt cei care suportă consecințele acestui colaps? Și ce vor face cu investițiile lor ruinate? Am intervievat cinci investitori NFT – ale căror pierderi variază de la câteva mii de lire euro la aproape cinci milioane de euro – pentru a afla ce a mers prost.

Kyle Heise, 32 de ani, San Francisco – pierdere de peste 1.924 euro

VICE: Ce simți despre pierderi?
Heise: În ceea ce privește mentalitatea generală, mă simt bine. Nu am investit niciodată prea mult. Dar cunosc mai multe persoane care au ajuns rău, s-au îmbolnăvit. Am văzut tipi care au investit masiv în NFT-uri care s-au prăbușit și care au luat joburi de livrat pizza pentru că s-au întins prea mult. Am auzit despre atacuri de cord și tentative de sinucidere – situații îngrozitoare și grave.

Ce se întâmplă acum în lumea NFT?
În primul rând, există o asociere cu adevărat negativă cu aceste comunități. Sunt pline de escroci și de oameni aroganți care au făcut bani rapid și care cred cumva că faptul că s-au îmbogățit de pe urma unor achiziții aleatorii de JPG îi face oameni mai buni. Dar am văzut, de asemenea, NFT-uri care au făcut lucruri foarte bune: sprijinirea artiștilor în dificultate, oferirea de locuri de muncă și chiar atragerea atenției asupra crizei mondiale a plasticului la un summit al ONU din Kenya.

Publicitate

NFT-urile vor schimba cu adevărat în mod pozitiv multe industrii.

Adevărul este însă că multe dintre aceste proiecte NFT sunt deținute de doar câteva persoane și sunt pasate între aceleași persoane. Acest lucru duce la lupte interne și la isterie în aceste grupuri sociale mici. Hype-ul și FUD-ul (Fear, Uncertainty, Doubt) duc la unele situații nebunești.

Thorne Melcher, 35 de ani, Atlanta – pierdere de 4.700 euro

VICE: Câți bani ai pierdut?
Melcher:
Valoarea colecției mele a scăzut cu aproape 5.000 de euro față de vârf. Nu am fost niciodată un mare cheltuitor care să urmărească lucruri care mi se păreau supraevaluate, cum ar fi Bored Apes. Am plătit sub trei mii de euro pentru a două NFT-uri cu tematică de vrăjitoare care acum ar putea ajunge la câteva sute de euro cel mult. Încă îmi plac, dar această prăbușire este un indiciu despre cât de mult s-a prăbușit piața NFT.

Există un viitor pentru NFT-uri?
Absolut! Doar că nu în modul în care se așteptau oamenii acum câțiva ani. Cei care sunt împotriva NFT le-au comparat adesea în mod derizoriu cu lalelele, acum câteva sute de ani, dar cu orice ai compara alea tot au rămas bunuri populare. 

Trebuie doar să se pună mai mult accentul pe faptul că cumpărătorul tipic este o persoană care obține satisfacție din NFT în sine; datorită a ceea ce deblochează, a artei în sine sau a semnificației de a o deține. Acest lucru nu va comanda prețuri la nivelul celor de la Bored Ape, și asta este în regulă.

Publicitate

Sunt sigur că vom vedea mai multe NFT-uri super scumpe în viitor, dar atât timp cât acest lucru definește acest spațiu, va împiedica aprecierea și adoptarea lor de către un public mai larg. Este nevoie de un anumit tip de persoană pentru a urmări în mod constant ceea ce sunt, în esență, câștiguri de jocuri de noroc, dar majoritatea oamenilor se bucură să colecționeze lucruri care, în cuvintele lui Marie Kondo, „stârnesc bucurie”.

Joseph Skewes, 39 de ani – pierdere de circa 46.960 de euro

VICE: Cât ai pierdut prin NFT-uri?
Skewes: Valoarea NFT-urilor pe care le dețineam a atins un maximum în jurul lunii septembrie 2021. Îmi amintesc că am calculat valoarea lor la un moment dat ca fiind de aproape 50.000 de euro, pe baza prețurilor de pe piață. Încă dețin marea majoritate a acestora – nu aș putea să le vând pe majoritatea chiar dacă aș vrea; aș fi în scădere cu 95–99% față de prețurile de vârf. Probabil că am pierdut mai puțin de 2.000 de euro în acea perioadă, dar, de la vârf, pierderea este de peste 45.000 de euro.

Și ce simți despre treaba asta?
Am avut unele regrete că nu am vândut în peak. Aș fi putut să vând, să-mi răscumpăr piesele de artă preferate și să achit o parte mai mare din ipotecă. Astăzi nu mă gândesc prea mult la asta; mă bucur doar de colecția NFT pe care o am și continui să mai cumpăr din când în când. În prezent, construiesc un startup împreună cu alți câțiva cofondatori care își propune să ajute oamenii să își expună obiectele de colecție și arta NFT preferate.

Publicitate

Robin (nume schimbat din motive de confidențialitate), 32 de ani, Florida – a pierdut între 280.000 și 375.000 de euro

VICE: Cât ai cheltuit pe NFT?
Robin: Aveam doar 9.400 de euro în crypto când NFT-urile mi-au atras atenția în 2020. Între 2021–2022, am intrat în toate și, din fericire, am transformat banii ăia în aproape 750.000 de euro. Cel mai mare câștig al meu (90 la sută din profiturile mele) a fost cumpărarea Bored Ape înainte ca acestea să devină populare.

Câți bani ai pierdut?
Totul a luat-o la vale după aprilie 2022, pentru că atât NFT-urile, cât și criptomonedele erau în cădere liberă. Din fericire, mi-am vândut toate activele Bored Ape în momentul de vârf pentru 750.000 de euro.
După prăbușirea din 2022, m-am întors în NFT-uri și memecoins și de atunci a fost destul de nereușit. Am pierdut aproximativ între 280.000 și 375.000 de euro încercând să tranzacționez aceste active.

Și cum te simți după toate astea?
Mă simțeam invincibil făcând atâția bani, așa că eram mai dispus să cheltuiesc mult. Dar după ce am pierdut 50% din profituri, a fost supărător. Așa că m-am întors la strategia mea inițială, care constă în a sta cu mâinile în sân și a aștepta următoarea cursă de creștere a criptomonedelor. Încerc să rezist celor mai multe tentații NFT și memecoin, chiar dacă vreau să continui să cumpăr.

Publicitate

Sergei Sergienko, 41 de ani, Sydney – minus 4,692 milioane de euro

VICE: Cât ai cheltuit pe NFT-uri și cât valorau la vârf?
Sergienko: Personal, am cheltuit aproape 470.000 de euro pe NFT-uri și au atins o valoare maximă de cel puțin 4,7 milioane de euro. Am „pierdut” cel puțin 4,692 milioane de euro, deoarece valoarea actuală a acestor NFT-uri este de aproape 4.700 de euro.

Cum te-ai simțit?
Ca să fiu sincer, sunt obișnuit să pierd sume nebunești de bani. Sunt în domeniul crypto de ceva vreme. Întotdeauna ai parte de aceste câștiguri nebunești urmate de pierderi substanțiale. Le-am mai văzut pe toate înainte, iar hype-ul NFT nu a fost primul meu rodeo.

Pot aprecia cât de supărată ar fi o persoană obișnuită, totuși. Prima dată când am pierdut totul, am fost devastat și am găsit un fel de sănătate mintală în alcool. Apoi m-am canalizat în muncă și în noi oportunități, dintre care una a fost crypto.

O să mai cumperi NFT-uri?
Voi participa cu siguranță la economia NFT, indiferent de forma pe care o va lua. De obicei, este foarte avantajos să fii înaintea tuturor celorlalți. NFT-urile sunt abia la începutul călătoriei lor. Sunt sigur că ne așteaptă o mulțime de alte oportunități. Abia începem.