Apartamentul săptămânii: casa de vis din București, care s-a dovedit a fi o peșteră întunecată

Salut, sunt Radu Negoiță și sunt arhitect. Am făcut pagina de Facebook Case Strâmbe pe Radar ca să-ți arăt cum și dacă îți iei țeapă cu apartamentul nou pe care ți-l cumperi. În rubrica asta îți arăt ce înseamnă superofertele bombă de apartamente noi din România și-ți traduc cu ce probleme vin hărțile alea colorate cu viitoarea ta casă.

„Asigură-te că iei ceea ce îţi place, să nu-ți placă cu forța!” Ăsta e un proverb englezesc inventat de cineva care habar n-avea despre capacitatea românului de a transforma o casă în acasă. Cu puţin timp înainte de starea de urgenţă din martie, l-am cunoscut pe Marius, iar de curând mi-a povestit prin ce-a trecut.  

Marius și Daria au plecat din chirie când s-au hotărât să nu mai bage bani în buzunarul altuia. Găsirea locuinţei perfecte a durat doi ani. Când au găsit-o, „Am ştiut din prima că aia e casa mea! Mi-au plăcut mărimea şi deschiderea, deja ştiam unde vor fi televizorul, canapeaua, patul, cum va arăta bucătăria. A fost o decizie luată pe loc şi asumată”, spune el. Apoi s-a apucat de treabă, iar pentru asta a cerut sfaturile „unora care se ocupă de design”, care să-i ajute „să nu facă prostii prea mari”. Şi i-a (cam) ieşit… Perfect? N-avea cum.

„Am discutat, la un moment dat, despre faptul că accesul te trimite direct către baie, dar pe restul nu le-am luat în calcul”, spune Marius. Prima frustrare e legată de locul de lângă intrare, unde îşi vor ţine hainele de drum. Spaţiul se poate folosi în mai multe feluri, iar el zice că a găsit o soluţie: „Depozitarea pentru vestibul am mutat-o în balcon, mai am un dulap temporar în living, e lipit de peretele de la baie şi va dispărea luna viitoare (cel cu linie punctată). Pantofii stau pe un suport mic, chiar unde apare cifra (1). Acolo am un metru și ceva pavat cu gresie, iar suportul stă lipit de perete.”

I-am zis că mi se pare „peste mână” să ai încălțările la ușă, dar hainele de iarnă tocmai pe balcon, chiar dacă pe restul le ţii agăţate într-un cuier din Ikea. Nu-mi place nici că drumul spre baie părăseşte suprafaţa ceramică glazurată, mult mai mopuibilă, dar aici a avut contraargument: nu va fi praf în casă, lumea se poate descălţa rapid când vrea la toaletă.

„Dormitorul are fereastra spre Vest, deci dimineaţa nu bate lumina soarelui. La vizionare nu m-am gândit la asta, aş fi putut deschide busola, dar ar fi fost degeaba, oricum n-aș fi înțeles ce se întâmplă fără să petrec o dimineaţă acolo. Când soarele trece spre Apus, e groaznic de cald în cameră, bate în duşmănie. Pe lângă asta, balconul (8) e închis cu sticlă, iar geamul dintre dormitor şi balcon nu stă niciodată închis”. Normal, altfel, din cauza efectului de seră, ar putea creşte fructe tropicale în camera aia. 

Marius şi Daria au însă o problemă şi în living, unde folosesc doar jumătate din suprafața zonei de zi. Conformaţia spaţiului îi lasă nefolosite cele două alveole, dar îmi zice că are un suport de flori în locul unde apar pe plan intersectate cele două linii de cotă (3,20 şi 3,40). Nu ajută cu mare lucru în afară de senzaţia că ai un pic de verde în casă, iar asta place ochiului. 

Dacă fluxurile de circulaţie nu sunt eficientizate, camera devine un mănunchi de „cărări”, adică zone unde nu poţi pune mobilă. E păcat să folosești o cameră de zi spațioasă doar pentru statul la televizor.

Mai exact, spaţiul ăla rămâne greu de folosit după ce e conformat ca două zone, iar activitatea şi mobilierul se strâng la intersecţia lor: „În livingul ăsta am unde sta. De grinda din mijloc am un TV suspendat, sub el două corpuri suspendate de 40 înălţime cu 60 lăţime, iar pe partea opusă am o canapea şi o măsuţă de cafea”. Şi cam atât.

Deşi e strâmbă în plan, faptul că e spațioasă e totuși un avantaj, iar cealaltă activitate n-are nevoie de lumină directă: „Nevoile mele nu ţin doar de lucratul de acasă, ci şi de relaxare. E loc și pentru o seară de gaming cu prietenii, spre exemplu. Chiar și de un scaun pe care să stea consola.”

Totuși, problema cu spaţiul nefolosit alocat funcţiunii din zona de zi rămâne. Recunoaşte că „toată latura unde scrie 2,55 e goală”. Îi sugerez că ar fi potrivit un dulap pentru hainele din vestibul, dar a comandat deja altul pentru balconul deschis (8). Cuierul Ikea va rămâne în vestibul, să le fie mai comodă (dez)echiparea.

Ce faci, totuşi, cu o cameră de zi întunecoasă în proporţie de două treimi? Îmi răspunde că rezolvă cu becuri. Unde arhitectura nu i-a fost prietenă, s-a aliat cu Edison şi a biruit, până la urmă.

La bucătărie, blatul e drept, stă lipit de peretele lung de 4,75 metri. Pe cel cu fereastra e centrala termică, iar frigiderul e lângă uşă, unde a rămas un spaţiu greu de folosit între blat şi lateralul frigiderului. Masa stă lipită de peretele subţire („Da, frate, am loc să trec”), dar altfel, mutată în mijloc, are șase locuri. 75 de centimetri e un minim pentru ca o persoană adultă să se ridice de pe scaun, deci mai degrabă recomand o masă de patru persoane. 

Omul caută armistiţiu, sugerează că, dacă s-ar sta pe o bancă şi nu pe un scaun, lucrurile ar „sta” ceva mai bine. Și îi dau dreptate, cu toate că ştiu că o bancă e mai lungă şi acolo mai ai nevoie de nişte ajustări posturale, pentru că te poţi deplasa doar lateral pe lungimea ei. În fine, Marius recunoaşte: „Nu pot să zic că e cel mai confortabil când suntem șase…”

Totuşi, Marius şi Daria au motive să fie mulţumiţi. „Avem vecini cu apartamente de trei camere şi bucătării mai mici, de șase sau șapte metri pătraţi, înguste şi lungi.”

Concluzionează că e OK cu bucătăria, dar că nu e mulţumit de calitatea materialelor şi nu prea mai are ce să facă acum. „Faianţa e mişto, mobila e Mobexpert şi nu sunt mulţumit de ea, am văzut unele făcute pe comandă, care arată mai bine. Asta e, am muşcat-o.” 

Unde ţine mopul, aspiratorul, hainele de iarnă? „Într-un dulap care e fix în faţa uşii de la intrare, cu un jolly pentru produse de curăţenie. Are adâncimea de 40”. Între dulap şi colţ rămân 80 de centimetri și susține că nu îl incomodează, a trecut şi cu materiale pe acolo. Mă gândesc că mie mi-ar fi greu.

„Aş apela la un arhitect să mă ajute cap-coadă, decât să mă bazez pe sfaturi punctuale, pentru că singur am făcut şi prostii, știu sigur. Aş mai pune un perete din sticlă între grinda unde e televizorul şi peretele unde scrie 0,81”. Vrea să separe intrarea de living, însă i-ar ieşi un vestibul cât un living. Mi-am făcut o notă mentală să îi propun ceva pentru zona asta și am făcut o schemă.

Ce câştigă:

Din vestibul poţi intra în living sau în zona multifuncţională, care poate fi spaţiu de (dez)echipare (mini-cămară, băncuţă cu dulap, iar sub băncuţă intră pufurile) sau zonă de gaming.

Zona de gaming are două fotolii puf şi un monitor prins de grinda lui Marius, acesta se poate ascunde cu panouri glisante pe o şină ancorată de grindă. Aici, Marius poate sta cu încă un prieten, maximum doi, şi se pot juca fără să o tulbure pe Daria, care probabil vrea să vadă un film. Băieţii sunt convenabil de aproape de frigider.

Bucătăria cu masa extensibilă se poate deschide, iar masa se poate repoziţiona când vin oaspeți (rotire la 90 de grade, faţă de cum e acum, şi extensie).

Livingul îşi diversifică portofoliul de activităţi: pe lângă privit la televizor, cei doi pot lucra acasă (am prevăzut un post de lucru în colţul de jos, care poate fi un scaun cu o masă rabatabilă la perete), iar spaţiul oferă şi o zonă care poate fi destinată cititului (fotoliul rotit către balcon, acompaniat de un mic raft de cărţi lipit de birou). Poziţia celor două fotolii se poate schimba.

După starea de urgență, l-am întrebat pe Marius cum s-a simţit după ce a stat mai mult acasă: „Ca o vacanţă unde amesteci anxietatea cu relaxarea”. Aşa să fie, atunci!