Cuplul care a lăsat aventurile din America de Sud ca să facă turism în România

Până acum mi-am făcut câteva vacanțe mișto în România. Dar tocmai pentru c-am căutat altceva, am ajuns la oamenii ăștia. Voiam o cazare altfel, într-o zonă de munte din România și care să nu fie Valea Prahovei sau Poiana Brașov. Cu riscul de a-mi petrece un weekend mai mult pe drumuri, în mașină, am vrut să văd dacă există locuri din astea speciale, autentice, boeme, pe care le tot găsesc pe Airbnb, dar niciunul la noi în țară.

Chiar nu putem mai mult decât pensiunile alea atât de plictisitor de asemănătoare peste care dai prin Predeal, Poiană sau Bran?

Eu zic că putem, dar trebuie (să știi) să cauți. După o săptămână de sărit din site în site, am ajuns la locul ăsta. Eram cu ochii după o căsuță în copac care mi s-a părut maximum de cazare diferită pe care o pot încerca. Da, una de-aia cu veceul și dușul afară, dar am crescut la țară și poate așa mă înțelegi de ce nu mă deranjează prea tare.

Locul pe care l-am descoperit pentru o mini-vacanță e în satul Peșteana din județul Hunedoara, la vreo 15 minute de mers cu mașina din Hațeg. Eu i-am zis retreat rural – sună și modern, și clasic – și pe numele oficial e Transylvania Log Cabins. Oamenii din spatele afaceri, deși lor nu le place să-i spun așa, m-au primit cu prăjituri ardelenești făcute cu untură, suc de mere și ciorbă de fasole făcută în casă.

Ce-i însă cu cuplul ăsta care a lăsat lumea pentru România și aventurile internaționale pentru un sat din Hunedoara?

Rareș are 41 de ani și Gabriela, 29 de ani. S-au stabilit aici în urmă cu doi ani. Ea e din Bacău, dar aproape irlandeză, dat fiind c-a locuit timp de 18 ani acolo și are cetățenie. A fost în Dublin fotomodel de succes și a participat la un concurs de miss în 2005. El este un globetrotter care a colindat toată America Latină.

„Noi ne-am regăsit, de fapt. Am mai fost împreună prin 2005, am avut o relație on-off până prin 2010, apoi n-am mai vorbit. Eu am plecat să-mi continui studiile, viața mea era în Irlanda. El a căătorit prin lume, iar în 2016 am reluat legătura. I-am dat un mail de ziua lui și, dintr-una într-alta, m-am dus după el în America de Sud. Am stat împreună o lună și am călătorit în mai multe locuri”, îmi explică Gabriela.

Pentru Rareș, ea a renunțat la jobul bun pe care-l avea în Irlanda, la apartamentul luat în chirie și la cariera în arhitectură. Și la toată familia ei mutată, de asemenea, în Irlanda.

„Lucram la o școală de surf în Uruguay, voiam să am și experiența asta, după ce am trăit numai la munte. De acolo, ne-am dus amândoi până în Brazilia, apoi ne-am întors în România, aici, în aprilie 2017. Când ne-am mutat în țară, aveam doar una dintre cele patru cabane, cea cu specific tradițional”, îmi zice Rareș.

„Eu m-am născut și am copilărit în casa bătrânească (din apropierea locului în care au afacerea – n.r.). Chiar și când am fost plecat în lume, verile le petreceam aici. După ce am stat un an și jumătate cu bicicleta în America de Sud, am început să mă gândesc să renunț la stilul ăsta de viață. Stăteam vara aici și iarna mă întorceam în America de Sud. Am început să vin mai des aici de când a murit bunică-mea, în 2013. Mi-am dat seama că nu mai e nimic aici, mama a murit în 2000, m-am simțit super nasol”, completează el.

Avea niște economii, o chirie în București și în America de Sud nu cheltuia decât un euro pe zi. Prima cabană a fost ridicată pe terenul deja disponibil în zonă. A fost cu priveliște spre Retezat. De construcția propriu-zisă s-a ocupat o firmă din Harghita, cât el a revenit în America. „Până am revenit în țară, au terminat-o. Am comunicat doar pe telefon, îmi trimiteau poze cu lucrările”.

După debut, Rareș a refăcut fântâna veche de 100 de ani, a curățat curtea și copacii. În tot timpul asta, el găzduia în curtea lui foarte mulți bicicliști. Făcea un fel de couchsurfing (yardsurfing? – n.r.) pentru ei. Lui îi place să-i zică, mai bine, cicloturism. Apoi, a aflat de Airbnb și s-a gândit că asta este o soluție ca să câștige și bani, și să se dezvolte cu investiții în casele vechi.

În curtea acestui retreat se află și mormântul mamei lui Rareș. Îmi zice că că este o tradiție veche, încă de pe timpul dacilor, de a-ți îngropa rudele pe pământul pe care au trăit. Străinii pe care îi găzduiesc cei doi sunt intrigați de acest obicei românesc, dar îl respectă. Ba chiar mulți își fac poze cu mormântul.

A urmat o perioadă de dezvoltare: o casă veche recondiționată (locuiesc ei în ea), au extins cu încă două cabane, au făcut casa din copac și cabana mai fancy, în stil canadian, de pe deal. Pe cea din copac au proiectat-o în aprilie 2018 și au ridicat-o într-o lună. A făcut-o Rareș, ajutat de un vecin, dar cel mai nasol lucru a fost să care toate lemnele pe deal. Gabi, în schimb, a proiectat vedeta retreatului: cabana Heaven Log.

Majoritatea turiștilor care vin la ei sunt străini (vreo 90%). Când am fost eu în vizită, cabana cu tradițional românească era închiriată de o familie amish din America. „Nu i-am întrebat prea multe când au venit aici, mi-au zis doar «we are teaching»”, explică Rareș. Mai au o americancă la vreo 40 și ceva de ani care călătorește singură și care stă la ei în gazdă două luni jumate. Rareș și Gabriela stau ușă-n ușă cu ea, socializează, își gătesc unii altora în bucătăria comună, se comportă ca niște vecini.

„La un moment dat, am avut și turiști din Arabia Saudită. Unii îmbrăcați tradițional, chiar. Au stat în căsuța din copac, voiau ceva autentic”, povestește Rareș. Dar tot americanii au ieșit în evidență. „În vară, a venit aici un texan. A stat o lună. A fost și în Afganistan doi ani, era din armata americană, vorbea foarte tare și cu accent super ciudat. L-am luat de la autobuz și a apărut încălțat în ciocate și cu încă o pereche de ciocate noi în mână. Mai nou, mi-a dat un mesaj că a aflat de Arsenie Boca și m-a rugat să merg și să-i aprind și lui o lumânare acolo”, îmi spune Rareș.

„Au mai fost și niște brazilieni care au venit cu tot cu steag și l-au agățat de balcon. Era o româncă care a studiat prin Sao Paolo, combinată cu un brazilian. Au venit cu familia lui. Și bătrânul, de cum a intrat, m-a întrebat dacă avem iarbă aici. Dacă mai trăia bunică-mea și-i vedea!”

Cei care aleg să petreacă ceva timp aici pot experimenta viața la țară cu tot cu alimentele din curțile fermierilor. De la ouă, lapte și legume de tot felul la brânză, unt făcut în casă și suc natural de mere, toate sunt disponibile. Condiția e să-și gătească singuri, dacă vor.

În tot acest decor tradițional, nu putea să lipsească o Dacia, nu? Și-a luat una și-acum a devenit un fel de simbol al locului. „Când mi-am luat mașină, am ales o Dacia din ’72. Sătenii s-au uitat și mai aiurea la mine. Dar trebuia s-o am. Am găsit-o la un fost director de mină din Valea Jiului, pensionar, o ținea ascunsă undeva într-un garaj de lemn, avea puse pe ea pături. Mi-a zis că a luat-o direct din fabrică. Avea 40 000 de kilometri la bord. Și mai am un Aro model IMS și mai bătrân, din ’69”, îmi prezintă Rareș „înlocuitoarele” de bicicletă.

Bicicleta e încă un obiect care l-a făcut remarcat în zonă. Cum comunitatea e mică, o revenire ca a lui a atras atenția. „Oamenii mă știau adolescent, până în 18 ani, când făceam tot felul de prostii. Apoi, mai știau doar c-am plecat cu o situație extraordinară, după părerea lor. Dar m-am întors și am stat foarte mult cu bicicleta, vreo câțiva ani, că n-aveam nicio mașină. Mă duceam la Hațeg cu bicicleta, îmi căram lucrurile cu ea. Au început să vorbească că am înnebunit”, povestește el.

Acum, lumea lor e locul ăsta. După cum îmi spune Gabriela, „noi suntem și deconectați, nu urmărim foarte mult știrile, nu ne uităm la televizor, ne-am creat lumea noastră aici. Auzim din spuse”.

Vezi mai jos mai multe fotografii.