Viața fără griji din fotografiile astea te face să regreți că încă dai bani pe litoralul românesc

Fotograful Matthew Brookes a stat cu o comunitate de surferi din jurul faimoasei Venice Beach din California — această Vama Veche, dar mai bună. Atras inițial de necunoscutele „mitice” ale comunității de surferi, Brookes a devenit în mod egal fascinat de dubele în care trăiau mulți dintre surferi. Ce i-a ieșit din perioada aia a adunat în cartea fotografică Into the Wild.

Portretele, imaginile cu surferii în acțiune, desenele și interviurile imortalizează viețile idilice ale oamenilor care navighează pe coastă în căutarea următorului val. Am vorbit cu el și ți-am adus mai aproape fotografii în care e surprins sentimentul de viață bună și libertate la mare.

VICE: Cum ai întâlnit prima oară surferii din carte?
Matthew Brooks: M-am mutat în Venice Beach la începutul lui 2021 și am început să fotografiez localnicii. Într-o zi mi s-a făcut cunoștință cu un surfer și am observat că locuia într-o dubă nebună, plină de plăci de surf și skateboard-uri și un pat. L-am întrebat dacă călătorește cu duba și mi-a spus „Trăiesc în ea!” Am fost imediat fascinat. Ne-am dus să-l fotografiez în duba lui și l-am întrebat dacă avea prieteni care ar fi interesant de fotografiat. Mi-a spus „Sigur, vă fac cunoștință!” Ăla a fost începutul. 

Ai făcut și tu surf?
Nu am făcut surf când eram tânăr, dar am crescut în Durban — un oraș de surf din Africa de Sud de unde sunt mulți dintre tinerii profesioniști. Deci am fost înconjurat de surferi. Am făcut tenis - visul meu era să fac asta la nivel profesionist, așa că îmi petreceam majoritatea timpului pe un teren de tenis unde jucam ore în șir.

Când am venit în Venice și m-am conectat cu surferii mi-au amintit de tinerețea mea. Am fost surprins de cât de deschiși erau să fie fotografiați - cred că mi-au fost prezentați adecvat: de alți surferi. Le-a plăcut în special să fie fotografiați în dubele lor. Cred că erau fericiți să li se valideze și documenteze viețile trăite în dube.

Oamenii din carte sunt un grup de prieteni?
Toți sunt foarte independenți, dar în în același timp foarte prietenoși sau se știu între ei fiindcă frecventează aceleași locuri de surf și parcări. Există un sentiment de comunitate în parcările de lângă plajă - e ca și cum și-o ard mai degrabă în spațiile și zonele din jurul mașinilor și dubelor decât pe plaje.

Ce anume te-a atras la surferi ca subiecți?
Cred că e un fel de fascinație legată de surferi, sunt ei înșiși și dacă nu ești surfer e greu să ajungi să le cunoști lumea. Mi-a plăcut că practic trăiesc pentru ocean. Ce m-a intrigat mai tare nu a fost neapărat partea de surfing, ci viața de surfing din dubă… era ca și cum dubele erau un fel de extensie a sentimentului de libertate a surferilor - trăiesc pentru valuri și călătoresc de-a lungul coastei cu curenții și mareea. 

Am fost surprins cât de diferit decorată era fiecare dubă - unele erau foarte simple în interior - altele pline de de postere cu surfing și muzică, lucruri adunate de proprietari în timpul călătoriilor. Chiar sunt niște extensii ale personalităților surferilor. Nu știi niciodată ce o să vezi când deschizi ușile. Unii surferi au chiar și nume pentru dubele lor, deci erau cumva ca niște companioni de călătorie. 

Ce anume te-a determinat să vrei să incluzi interviuri în carte?
Fără interviuri, privitorul ar vedea doar surferii și dubele și nu ar înțelege neapărat legătura. Când citești în interviuri cât de interesante sunt viețile acestor surferi, poți înțelege cum un fotograf ar deveni fascinat de ei. 

Puștii ăștia nu sunt oameni fără adăpost — toți au joburi part-time, majoritatea în surfing: lucrează în magazine de surf, fac plăci, etc. Faptul că locuiesc în dube și sunt mereu în mișcare este o alegere de viață, nu o necesitate. Cred că cartea asta este una și fotografică și cu poveste.

Există un fel de atemporalitate în carte.
Mi-a plăcut că atunci când te uiți la subgrupul ăsta de surferi e imposibil să-ți dai seama din ce eră sunt - toți erau în haine vintage și frezele lor aveau adesea un aspect de anii ‘70 - plus că mulți dintre ei conduceau dube din anii ‘60 și ‘70, deci când te uiți la ei parcă călătorești în timp.

Cartea conține portrete, imagini în mișcare și unele cu desene și ilustrații — se întâmplă multe.
Am vrut să surprind spiritul de surfing din Venice Beach, care are ceva aparte. E un loc colorat, plin de graffiti, totul are o pată de vopsea peste. Pentru carte am lucrat cu un prieten de-al meu ilustrator, Juan Bertoni. M-am gândit că ce face el ar putea reflecta acel vibe jucăuș din Venice pe care mi-l doream. Am vrut să aibă un vibe pozitiv și jucăuș - aproape ca o carte de benzi desenate cu surf. Nu am vrut să fie ca o carte prețioasă de ținut pe măsuța de cafea.

Crezi că viața surferilor și surful nu sunt înțelese și au fost reduse la clișee?
Cred că fiecare are propria opinie despre surferi - și cred că multe dintre clișee vin de la oameni care n-au niciun fel de legătură cu ei, ci doar judecă din afară. După ce am lucrat cu acești surferi pot spune că am fost binevenit în lumea lor, au respectat faptul că fotografiam ceva creativ și că eram sincer interesat de ei și de lumea lor. Am fost fascinat de angajamentul lor pentru valuri și pentru ocean - au un fel de conexiune care e imposibil de înțeles dacă nu ești surfer. Misiunea mea a fost să arăt fericirea și libertatea la care eram martor.