Cum a reușit un bișnițar de cai din Galați să-i ia banii celebrului Charlie Chaplin

Istoria e plină de personaje extravagante, ciudate sau magnifice, însă nu toți pot fi Aristotel, Alexandru cel Mare, Napoleon sau Einstein, corect? Vor exista mereu cei care-i influențează, motivează sau, dimpotrivă, încearcă să le fure scena. Câteodată, destinele lor sunt chiar mai interesante decât ale celor care par să schimbe istoria. 

Unul dintre aceste personaje a fost Konrad Bercovici. Poate că numele lui nu-ți sună cunoscut, dar tipul a avut o poveste de viață fascinantă: de la geambaș de cai la Galați a emigrat în New York, unde a avut tot felul de joburi până să ajungă un romancier de succes. A trecut prin scandaluri, procese de plagiat, cluburi selecte și cocktail party-uri cu celebrități. Și aparent, el a venit cu ideea scenariului de la The Great Dictator, celebrul film al lui Charlie Chaplin.

Bercovici s-a născut în 1881. Familia lui s-a mutat în repetate rânduri, mai întâi de la Galați la Brăila, apoi, după moartea tatălui, la Bruxelles și ulterior la Paris, unde tânărul Konrad a terminat studiile universității populare din Faubourg Saint-Antoine. Însă drumul întortocheat al vieții nu l-a oprit aici prea multă vreme.

S-a căsătorit cu sculptorița româncă Naomi Librescu și, la 22 de ani, s-a hotărât să traverseze oceanul și să se stabilească în SUA. Visul american nu s-a îndeplinit imediat: ca să-și câștige existența la început a trebuit să schimbe job după job. A fost, printre altele, muncitor într-o fabrică de mobilă, vopsitor, organist în săli de cinema, profesor de pian.

După îndelungi eforturi, Bercovici a reușit să obțină un post de jurnalist la New York World, în timp ce lucra în paralel și la primul său roman, „Crimes of Charity”, pe care l-a publicat în 1917.

Criticii și-au manifestat interesul față de romanul lui Bercovici și nici publicul nu a rămas indiferent, așa că peste noapte a fost primit cu brațele deschise de lumea artistică. Așa a ajuns să cunoască tot felul de celebrități și persoane influente din epocă. În 1919 a terminat al doilea roman, „Dust of New York”, iar în 1921 volumul „Ghitza and Other Romances of Gipsy Blood”, care l-a transformat într-un scriitor la modă.

După ce l-a cunoscut la un cocktail party organizat pe 1 aprilie 1915 – ia te uită, chiar de Ziua Păcălelilor –, Charlie Chaplin s-a arătat interesat să lucreze cu el la un scenariu despre viața familiilor de romi nomazi din Europa de Est. Bercovici era fascinat de subiect încă de pe vremea adolescenței sale, când lucra în atelierele fabricii de mașini agricole Staadecker din Brăila. 

Chiar el a susținut în repetate ocazii că prezența lor i-a influențat viața, pentru că se simțea atras ca un magnet de „acel gen de existență liberă și fără respect pentru canoanele impuse de societate, atras de muzica lor, de port, de relațiile de șatră și nu în ultimul rând de poveștile pe care le istoriseau în jurul focurilor aprinse la ceas de noapte”.

Când Charles Chaplin a lansat The Great Dictator, celebrul film în care-l satirizează pe Hitler, regimul nazist era pe culmile succesului. Acesta a fost interzis în Germania, iar Chaplin a fost avertizat că ar putea să aibă aceeași soartă și-n Marea Britanie sau SUA, pentru că toată lumea tremura de frica tiranului. De altfel, America a intrat în cel de-Al Doilea Război Mondial un an mai târziu.

The Great Dictator a avut un succes comercial imens, odată pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume, dar și pentru că a fost primul film vorbit al lui Chaplin. Se pare însă că ideea a aparținut vechiului prieten și colaborator.

După o discuție aprinsă, Bercovici a pretins să i se recunoască contribuția prin includerea numelui pe generic, dar cererea a fost ignorată, ceea ce a distrus definitiv prietenia dintre cei doi. În 1947, după o îndelungată așteptare, gălățeanul i-a intentat un proces lui Chaplin, pe care-l acuza de plagiat și îi solicita o despăgubire exorbitantă de 6 450 000 de dolari, ceea ce în banii de-acum ar însemna peste 80 de milioane de dolari. 

În acest proces, autoritățile nu au fost foarte blânde cu Chaplin, care nici nu era la plină acuzație de plagiat. Au considerat pe deplin fondată nemulțumirea lui Bercovici, care deținea de altfel o mulțime de probe zdrobitoare pentru a-și susține acuzațiile: scenariul în original, schimburi de corespondență și chiar martori care confirmau că-i prezentase în repetate rânduri propunerea de realizare a filmului, dar Chaplin îl respinsese de fiecare dată. Dacă te pasionează dreptul poți găsi întregul proces aici.

Avocații lui Chaplin s-au străduit din răsputeri să-l convingă pe Bercovici să renunțe la proces, dar tensiunile dintre cei doi erau deja mult prea acute după ani și ani de polemici aprinse, așa că n-au putut decât să spere la o negociere.

Bercovici a fost reprezentat de Louis Nizer, un avocat care avea să scrie ulterior, în volumul „My Life în Court”, că a adus la proces un „martor cheie”, în persoana baritonului rus Kushnevitz, a cărui depoziție a avut un rol hotărâtor asupra verdictului. Baritonul a mărturisit că a fost de față când  Bercovici i-a înmânat lui Chaplin o schiță a intrigii din The Great Dictator, la nivelul căreia se distingea ideea unei „hilare asemănări între Hitler și un bărbier oarecare”.

Totuși, avocații au reușit să reducă pretențiile lui Bercovici la plata sumei de 500 000 de dolari, pentru că în final să se semneze o înțelegere între cei doi, de pe urma căreia scenaristul a fost despăgubit cu doar 95 000 de dolari, plus 5 000 de dolari pentru cheltuielile de judecată. Cu un avocat bun scapi și de iad, nu? Mă rog, despăgubirea ar echivala acum cu un milion de dolari, deci nu sunt de aruncat nici banii ăștia.

În autobiografia sa, Chaplin a susținut că procesul cu pricina a fost „o farsă”, izvorâtă dintr-un soi de antipatie pe care americanii o manifestau la vremea respectivă față de el.

Într-adevăr, acest proces a scindat societatea americană în două tabere, iar ecoul lui a stârnit inclusiv interesul presei europene. 

Bercovici era susținut de cei care-l admirau pentru curajul și dârzenia cu care și-a susținut cauza în fața unuia dintre cei mai influenți artiști ai momentului. În tabăra opusă se plasau cei care-l acuzau că e complet nerecunoscător pentru privilegiul de a fi avut drept prieten și colaborator un adevărat geniu al cinematografiei.

Bercovici nu s-a lăsat nici intimidat, nici copleșit de sentimentele contradictorii care răzbăteau până în camera sa de lucru și a continuat să scrie opere de succes.

În 1947, a publicat la New York volumul „The Exodus”, urmat în 1948 de „Savage Prodigai”. Așadar, se poate spune că s-a bucurat pe barba lui de mai mult decât de cele 15 minute de faimă la New York și și și-a reprezentat cu mândrie comunitatea. A murit pe 27 decembrie 1961, la 80 de ani.

E o vorbă care spune că în spatele fiecărui bărbat de succes se află o femeie puternică sau cam așa ceva. Ei bine, Bercovici a reușit să ne demonstreze că în spatele unui geniu cinematografic poate sta mereu un geambaș de cai din Galați care-și poate face un renume chiar și la New York.

Bibliografie:

• Bercovici, Konrad – „It’s the Gypsy în Me: The Autobiography of Konrad Bercovici”, 1941
• Smith, Geoffrey D. – „American Fiction, 1901-1925: A Bibliography”, 1997
• Lynn, Kenneth S. – „Charlie Chaplin and His Times”, 2002
• Milton, Joyce – „Tramp: The Life of Charlie Chaplin”, 2014
• Solomon, Matthew – „The Gold Rush”, 2019
• Fawell, John W. – „Charlie Chaplin: A Reference Guide to His Life and Works”, 2023