De ce ura te face să-ți pese de bogații morți în submarin și nu de migranții înecați în mare

OceanGate, compania care a creat submarinul pierdut spre Titanic, a promis revoluționarea explorărilor marine.

Evenimentele din ultima săptămână au scos însă la iveală o invenție despre care ai putea spune, și să nu fie chiar o exagerare, că era legată cu sârmă și ținută la un loc de speranțe și promisiuni. 

În iunie 2023 s-a murit însă.

Întâi în Marea Mediterană, unde peste 750 de oameni încercau să ajungă din Libia în Italia. Barca lor s-a răsturnat aproape de coasta Greciei și estimările deceselor sunt de 300 până la 500 de persoane. Dintre cei decedați, peste o sută erau pakistanezi, iar Pakistan a decretat zi de doliu național.

Apoi s-a murit în Oceanul Atlantic, unde cinci oameni au vrut să vadă epava Titanicului, vasul devenit emblemă pentru eșec, promisiuni mărețe și neglijarea regulilor. 

Ăsta e contextul și astea-s cele două subiecte care concurează pentru atenția ta. Sau cel puțin în aparență concurează. Astfel că se ridică dilema: de ce ne pasă mai mult de moartea unora decât a altora? Cei din urmă sunt cu miile – mai mult de 20.000 de morți înregistrate în Marea Mediterană din 2014 până în aprilie 2023, arată Organizația Internațională pentru Migrație (IOM). 

Număr pe număr, a doua cu cele aproximativ 500 de victime ar fi meritat atenția, nu? Doar că nu așa funcționează omul, media sau tragedia. Oricât de cinică ar fi, în orice perioadă ai trăi, ideea că moartea unui om e o catastrofă, dar a sute de mii e statistică este un adevăr greu de acceptat.

Felul în care lumea își orientează atenția către prima, mai mult decât a doua, are răspunsul scurt: bani. Urmat de un răspuns mult mai nuanțat și care va fi alimentat enorm în viitor: ura.

Submarinul Titan s-a dus către Titanic cu următorii: Stockton Rush – avere evaluată la 12 milioane de dolari, cofondatorul OceanGate și cel care a mințit cel mai des despre capabilitățile submarinului, exploratorul Paul-Henry Nargeolet – avere evaluată la circa 1,5 miliarde de dolari –, Hamish Harding – avere evaluată la circa 1 miliard de dolari –, explorator și antreprenor în domeniul aviației, Shahzada Dawood – avere evaluată între 350 de milioane de dolari și 1 miliard – și fiul său Sulaiman.

Cifrele exacte încă nu-s cunoscute, dar un lucru poate fi spus fără greșeală: erau bogați.

Oamenii, c-o spun sau nu, ar vrea ca bogații – putred de bogații – să moară altfel, eventual stupid, brutal.  

Ca gravitate cât de cât obiectivă, nu există dezbatere: moartea a zeci, sute, mii și chiar milioane e mai importantă (dacă chiar ierarhizăm moartea).

În cazul migranților e cu atât mai grav, că au plecat de la rău la un aparent mai bine. Și au evaluat acest mai bine chiar cu prețul vieții.

Vom auzi tot mai des despre astfel de migrații, despre astfel de cazuri. Planeta fierbe, iar răul unora e mai rău decât răul pe care ți l-ai putea imagina din mai binele tău.

La nivel de breaking news, bogații izolați în submarine într-o cursă a extravaganței vor fi însă mereu mai de interes pentru același public care se uită cu scârbă la subiectele astea și zice „nț, nț, nț, așa ceva nu se poate, ne pasă prea mult de bogați”.

Ne „pasă” pentru că e vorba și de bani.

Avem nevoie să vedem că bogăția încă nu-ți cumpără: eternitate, huzur oricând și oricum, invincibilitate și că nu te ține departe de calicia umană de-a se deda exceselor de orice fel. Apoi, sunt ceilalți bani.

Media generează mai mulți bani din astfel de subiecte decât din cele despre cei mai năpăstuiți. Nu e bine sau rău, doar este. Sunt probabil deja în derulare zeci de discuții despre documentare, cărți, seriale și poate chiar piese de teatru și muzici dedicate submarinului. 

Nici n-am apucat să scriu fraza de mai sus, că Channel 5 deja era pe treabă cu documentarul Titanic Sub: Lost at Sea, programat pentru joi seara, când submarinul ar fi rămas fără oxigen, conform Variety. Planul era făcut încă de marți. Odată cu asta am aflat că există și-o companie, ITN, specializată în producția rapidă de documentare pe astfel de subiecte de tip breaking news.

În aceeași notă, pe Polymarket oamenii au pus la bătaie bani buni pe un singur răspuns: vor fi sau nu găsiți cei de pe submarinul Titan? Joi, s-a aflat: implozie catastrofală și echipaj mort. 

În următorii 50 de ani, migrația va transforma radical și chiar comunitatea din jurul tău. Deja vedem migrație din cauza schimbărilor climatice, regimurilor autoritare și abuzive și persecuțiilor.

E migrația pentru mai bine, iar asta nu dă titluri decât când politicieni zic ca vor bloca granițele și vor curăța țări și ape de ăilalți.

Trumpismul build the wall sau sunakismul stop the boats (planul premierului britanic Rishi Sunak) nu-s excepții, sunt doar începutul. Și e valabil și cel mai dur adevăr: cei mai mulți oameni disprețuiesc ideea de imigrant, de străin. Extrema dreapta anti-străini e în creștere, sub diversele ei forme, iar următoarele decenii vor fi deosebit de tensionate.

Cele două tipuri de ură — față de bogați și față de imigranți — nu-s la fel, dar, dacă se ajunge la moarte, într-o parte îi știi cu nume și prenume, în cealaltă parte ca cifre. Ceilalți, care arată cu degetul drama și zic „uite drama, trebuie să te uiți la drama asta, lasă alte drame” sunt și ei un caz aparte. Dar nu-i despre ei acum, că și așa au trecut la următoarea dramă.

În același timp, bogații, câștigători la păcănelele capitalismului, se bagă în conserve controlate cu gamepaduri video ca să vadă nimic. Sau să vadă nimicul altor bogați, de acum o sută sau o mie de ani.

Titanic arată cel mai bine în filmul cu același nume. Sau în pozele făcute de alții. Sau în acest scan de mare fidelitate. Dar nu e văzut cu ochii tăi.

Titanic a devenit noul Everest care trebuie văzut și „cucerit”. Chiar dac-o faci cu un submarin care-i spart violent de forța imensă a oceanului. 

Mă rog, îi spunem submarin sau submersibil că așa pare să fie. Forma indică asta, scopul arată asta. După cum a arătat o investigație VICE, Titan a fost, cel mult, o conservă cu un geam mai mic cam cât un A4 care oferea pentru găzduire un spațiu mai mic decât o garsonieră din Cluj, unde de moarte te desparte doar un perete neglijabil și speranța.

În timp ce noi restul, cei 99%, avem vacanțe cu părinții la două margarete în Neptun sau cel mult un Bali, Maldive, multimilionarul Shahzada Dawood și-a dus fiul Sulaiman să vadă Titanicul.

We are not the same. Cel puțin până când murim.