Ce naiba mai sunt și stilurile de atașament și cum îți dau peste cap relația

Dacă ai petrecut timp pe internet în ultimii ani, probabil că ai auzit și tu expresia „stiluri de atașament”. 

Teoria atașamentului a fost introdusă la sfârșitul anilor '50 de către psihologa Mary Ainsworth și de psihanalistul John Bowlby. Teoria argumentează că interacțiunile dintre un bebeluș și persoana care îl îngrijește influențează direct stilul de atașament pe care îl dezvoltă copilul mai târziu în viață.

Pe scurt, Bowlby și Ainsworth susțineau că dacă părintele reacționa la plânsetele tale în majoritatea rândurilor sau doar uneori, lucrul ăsta poate prezice dacă ești genul care face ghosting sau nu.

În cadrul unui experiment numit The Strange Situation – care probabil n-ar primi aprobare în ziua de azi, pentru că are mari șanse să sperie bebelușii – s-au trasat patru stiluri principale de atașament: securizant, anxios / ambivalent, evitant și dezorganizat / temător. Uite care e faza cu ele.

Se estimează că aproximativ cincizeci la sută din populație se încadrează în această categorie. Dacă părinții tăi ți-au oferit siguranță emoțională și au venit să te liniștească de câte ori ai plâns când erai bebeluș, probabil ai un stil de atașament sigur. Ca adult, îți e ușor să ai încredere în partenerii tăi și poți dezvolta relații stabile.

Persoanele cu atașament securizant au un stil interdependent în relații, ceea ce înseamnă că se pot baza atât pe partener, cât și pe ele însele. Pot fi atât vulnerabile, cât și independente și se conectează profund cu partenerul fără să-și piardă totuși simțul identității. Persoanele cu atașament securizant nu sunt nici ele perfecte și au nesiguranțe la fel ca restul oamenilor, dar de obicei își pot controla bine emoțiile în relații. Simt că merită să fie iubite și că pot avea încredere în alți oameni.

Dacă părinții tăi nu au reacționat de fiecare dată când ai avut nevoie atunci când erai bebeluș, e posibil să fi dezvoltat un stil de atașament anxios. 

Persoanele cu un astfel de atașament se simt nesigure în relații, au o teamă profundă de abandon și nu cred că merită să fie iubite. Din păcate, această teamă subconștientă că partenerul le va părăsi se reflectă în comportamentul lor. Sunt adesea anxioase și partenerii le consideră prea lipicioase sau obsedate.

Dacă nu te-ai putut baza deloc pe părinții tăi în copilărie, probabil te-ai simțit respins. Dar, în loc să devii anxios din cauza acestei respingeri, ți-ai creat un mecanism de protecție prin care ai hotărât că ești independent și nu ai nevoie de alți oameni.

Mai târziu, chestia asta se reflectă în relațiile tale printr-o fobie de intimitate. Persoanele cu atașament evitant sabotează relația sau se distanțează de partener atunci când simt că relația devine prea stabilă.

Evident că și persoanele evitante tânjesc la afecțiune și intimitate, la fel ca restul oamenilor, doar că se tem să se apropie prea mult și să devină vulnerabile. Preferă să se bazeze pe ele însele și au credința că nu sunt demne de a fi iubite și că nimeni nu e de încredere.

În timpul experimentului Strange Situation, Bowlby a descoperit că un mic procentaj dintre bebeluși nu se încadrau în niciuna dintre cele trei categorii de mai sus, așa că a creat a patra categorie: atașamentul dezorganizat.

Acest tip de atașament e adesea rezultatul neglijenței părinților sau al unor abuzuri extreme. Se întâmplă când părinții au niște traume nerezolvate care le influențează comportamentul și aceștia ajung să abuzeze copilul sau să se abuzeze reciproc în fața copilului.

Persoanele cu atașament dezorganizat găsesc relațiile intime extrem de dificile, pentru că, în mintea lor, dragostea și frica se suprapun. Tânjesc la intimitate și iubire, dar au învățat în copilărie că iubirea e periculoasă și că intimitatea precede abuzul sau durerea. Așa că se poartă irațional și contradictoriu și resping oamenii care încearcă să se apropie de ele, se simt respinse fără motiv și au o credință profundă că dragostea e echivalentă cu durerea. 

Așadar, conform teoriei atașamentului, acestea sunt cele patru stiluri de atașament. Dacă faci parte din cei cincizeci la sută din populație care nu au un stil de atașament securizant, poate te întrebi dacă ești condamnat la o viață întreagă de eșecuri în relații.

Răspunsul e nu, așa că nu te panica.

Mai multe cercetări recente arată că stilurile de atașament se pot schimba și sunt mai maleabile și nuanțate decât se credea inițial.

Experta în relații Stefanie Bullock MNZAC, de la The Couples Shed, a declarat pentru VICE că „stilurile de atașament pot evolua, dar e nevoie de efort și de ghidajul unui terapeut. E un proces treptat și trebuie să fii motivat de realizarea că relația nu poate continua dacă stilul de atașament continuă”.

Oricât de mult ți-ai dori să îți rezolvi singur problemele emoționale, majoritatea experților din domeniu recomandă să mergi la un terapeut, pentru că stilurile de atașament sunt înrădăcinate în copilărie și necesită o abordare specifică ca să se poată schimba.

O cercetare recentă a descoperit că până și dorința de a dezvolta un stil de atașament securizant a fost corelată cu schimbarea în următoarele patru luni. Cu alte cuvinte, simpla dorință de schimbare înseamnă că deja ești pe drumul spre schimbare. 

În concluzie, stilurile de atașament nu sunt în niciun caz o sentință pe viață, dar e important să știi unde te încadrezi ca să înțelegi de ce te porți cum te porți în relații și ca să poți face tranziția spre un stil de atașament mai securizant și spre relații mai durabile și mai pozitive – inclusiv relația cu tine însuți.