Tineri români care au trecut prin cele mai grele admiteri la facultate mi-au zis dacă a meritat

Dacă ai terminat de curând clasa a XII-a, o poți lua mai ușor acum – examenele de bacalaureat au trecut, facultățile promit marea cu sarea și încep înscrierile pe bază de dosar. Alții, însă, încă se amăgesc cu puținul timp care le-a mai rămas până la examenele de admitere. 

E o cursă continuă care te seacă de orice energie. După ce că bacul în sine a fost stresant, nici nu poți să răsufli ușurat după ce-ai scăpat de el. La dificultatea examenului de admitere se mai adaugă și presiunea timpului, dar și a părinților care au băgat bani în pregătirea ta. Te agăți, totuși, de un film pe care ți-l tot faci de câteva luni, în care ești pe plajă, e dimineață, vântul îți suflă în cearcănele care nu-ți mai dispar și te bucuri că s-a terminat totul cu bine. 

În 2021, majoritatea facultăților care au păstrat admiterea pe bază de examen sunt cele care-ți promit un viitor de bugetar. Anul ăsta ai mai multe opțiuni, dar toate au în comun un bagaj mare de cunoștințe, mult stres și ideea de „mai e puțin”. 

Foștii elevi care se visau polițiști, avocați, medici, ingineri sau artiști mi-au spus cum s-au pregătit în 2021 pentru admitere, dacă le-a tremurat pixul în mână la examene și de ce a meritat, sau nu, toată muncă. Toți au acum 19 ani. Poate ai ceva de-nvățat din experiențele lor.

Pregătirea pentru admitere a fost foarte solicitantă, așa că de la începutul clasei a XII-a și până la examenele propriu-zise au fost câțiva care au renunțat. E suficient de stresant doar dacă te gândești la volumul mare de informație. La asta mai adaugi pregătirea sportivă, stresul examenelor în sine și apropourile părinților, pentru că ei au plătit meditațiile. În cazul meu, a fost vorba în total de vreo 15 000 de lei. 

Ți-e frică că o s-o dai în bară la oricare din cele patru probe, să-ți bați joc de banii alor tăi și să ajungi să mai stai un an acasă. Și nu te concentrezi doar la asta, pentru că ai de dat și bacul. 

Îți dă o satisfacție enormă să iei examenul. Pentru mine a fost aproape pe pilot automat. În capul meu, toate răspunsurile erau greșite la probele de istorie și de română. Simțeam că greșesc la fiecare întrebare, dar nu aveam timp să-mi plâng de milă și am continuat. 

Ești martor la corectura lucrării celui din fața ta și e foarte ciudat. Dacă face prea bine, te gândești că poate-ți ia locul. Eu oare cât iau? Dacă ia prea puțin, te gândești că-i iei tu locul. Nici asta nu-i bine: dacă el nu ia mult, eu de ce aș lua? Când am auzit notele nu mi-a venit să cred. Nu eram sigur, dar știam că era un rezultat foarte bun. Așa a fost.

Proba medicală a fost și ea super obositoare. Am început pe la 7-8 dimineața și am terminat la 17 și ceva. 

Dacă merită? Da. Nu mă vedeam făcând altceva. Acum am o siguranță, un salariu. Pe timpul facultății beneficiezi de cazare, mâncare, uniformă și soldă. Ca la orice facultate, poți să iei și bursă. Posibilitățile sunt mari după ce intri, dar ține de tine ce vrei să faci. Să lași ăștia trei ani să treacă și să ieși pe post sau să te implici în activități și să te dezvolți.

Pentru admitere am făcut pregătire la gramatică și economie încă de la începutul clasei a XII-a. La început, mi-a fost greu să-mi organizez timpul de învățat, dar a devenit, în final, m-am obișnuit cu acest efort constant. Materia de admitere la gramatică și economie nu se compară cu ce am învățat în liceu și în gimnaziu, deci cred că e neapărat nevoie de meditații. Mi se pare îngrijorător, mai ales când te gândești la copiii care și-ar dori să intre aici, dar nu-și permit pregătirea. 

Dimineața dinaintea examenului a fost plină de emoții. Mi-am dat seama că e bine să dormi și să mănânci bine înainte – chiar dacă nu poți de la emoții –, dar patru ore de concentrare te seacă. În fața faptului împlinit, am uitat de orice altceva și m-am concentrat fix pe ce trebuia să fac, fără nicio distragere. Am fost destul de sigură pe mine și pe informațiile acumulate de-a lungul timpului, dar au fost și exerciții dificile care m-au făcut să mă îndoiesc de ce știam. Nu am intrat în criză de timp, chiar dacă îți ia ceva numai să marchezi răspunsurile corecte pe foaia de examen. Ar fi bine să exersezi asta dinainte. 

Am ieșit din examen la ora 13, iar până la ora 22 am așteptat rezultatele. În timpul ăsta mi-am pierdut toată încrederea în mine și în ce făcusem la examen. Nu m-am uitat pe barem, ca să nu mă stresez și mai tare. În final, s-au afișat rezultatele și a fost un sentiment incomparabil să văd că am intrat la buget. M-am simțim foarte mândră de mine și de faptul că am reușit ce mi-am propus. 

Munca a meritat din plin, chiar dacă toată clasa a XII-a m-am împărțit între pregătirea pentru admitere, bac și școala de șoferi. Mi se pare minunat să muncești pentru ce-ți dorești, ca la final să fii mândru că ai reușit ce ți-ai propus. 

Cred că „mai bine mai târziu, decât niciodată” descrie foarte bine cum am ales eu să dau la Medicină. După ce am înțeles că nu vreau să fac de fapt informatică, mi-au rămas opt luni pentru pregătire. Am simțit tot timpul că fac ce îmi place și îmi doresc. M-a ajutat și că am avut doi profesori minunați care au avut încredere în mine, răbdare și m-au susținut super mult.

Sunt una dintre cele mai puțin organizate persoane pe care le cunosc și lucram cât puteam, dar din plăcere. Nu m-am plâns că aveam de recuperat în opt luni ce alții au făcut în doi ani. Cel mai important e, însă, că mi-am văzut de treabă. Voiam să iau o notă mare pentru mine, dar mă interesam și de ceilalți, ca să mă mențin în competiție. 

La examen am avut, evident, emoții, dar sunt genul care poate să facă abstracție de ele și să mă concentrez pe ce am de făcut. Urma „să-mi urmez visul”, cum se zice în popor, și știam că ce mă desparte de începutul drumului e un examen. La final am așteptat în sală și am stat de vorbă cu niște cunoscuți să treacă timpul. Am primit rezultatele după vreo jumătate de oră.

A meritat tot, deși a fost greu și stresant în combinație cu pregătirea pentru bac. Dar pentru toți a fost. Pe tot parcursul liceului am învățat din plăcere și mi-au plăcut toate provocările prin care am trecut. Cred, totuși, că dacă obțineam alte note la bac decât cele pe care le-am luat aș fi fost dezamăgită, iar asta s-ar fi reflectat și la admitere. 

Am început pregătirea pentru admitere – adică meditațiile la matematică – cu vreo patru luni înainte de examen. A fost primul an în care s-a dat examen și la informatică, așa că lucrurile au fost un pic în ceață, pentru că nu aveam modele la materia asta. 

La matematică, am lucrat doar polinoame două luni, chiar dacă nu mai erau în materia de bac. Profesorul a insistat pe ele, până când s-a anunțat că se scot și de la admitere – deci timp pierdut degeaba. În ultimele două luni am lucrat teste pentru bac, dar și vreo treizeci sau patruzeci de probleme de admitere pe săptămână. 

Dacă pun lucrurile în balanță îmi dau seama că am neglijat mult bacalaureatul ca să mă pregătesc pentru admiterea de la Politehnica. Problemele erau cu mult diferite, mai complicate și nu aveau nicio treabă cu tiparele de la bac. Așa că după șocul rezultatelor din examene, Politehnica devenise totul sau nimic. Ulterior, ai mei mi-au propus să aplic și în orașul natal, dar nu voiam asta. Nu aveau suficientă încredere în mine și spuneau că nu pot intra la nici o specializare bună din cadrul Politehnicii. Asta m-a ambiționat și mai tare.  

La examen n-am avut emoții, eram sigur pe ce știam. Mă rog, eram mai degrabă ca o stafidă și cred că indiferența pe care o dezvoltasem mi-a blocat toate emoțiile. În cele trei ore a trebuit să rezolvăm zece grile la matematică și zece la informatică. După asta, ne-au luat pe rând, la corectat, câte doi – un martor și cel căruia i se corecta lucrarea. Am avut șansa să fiu printre primii, am aflat notele și am ajuns acasă destul de frustrat. Luasem 8 la ambele materii și nu mă mulțumea. Am intrat, totuși, la buget la o facultate bună din cadrul Politehnicii și totul a fost bine în final. 

Aș zice că toată munca a meritat și nu prea. Am reușit să le demonstrez alor mei că pot intra aici și m-am simțit bine. La celălalt capăt al spectrului, deși am ajuns unde mi-am propus, tot demersul a fost alimentat de niște frustrări, nu de dorințele mele. 

După ce am făcut sport de performanță, mi-am dat seama pe la 16 ani că vreau să mă las. Am simțit nevoia să mă atașez iar de ceva cu aceeași intensitate și atunci am început un curs de desen. Inițial, m-am gândit că nu aveam nicio șansă să ajung la facultatea de arte pentru că nu veneam dintr-un liceu vocațional. La curs, profesorii îmi spuneau și ei același lucru: că nu o să ajung niciodată la arte. 

UNArte organizează o sesiune de pregătire de patru săptămâni pentru cei care vor să dea admiterea acolo. În primele două săptămâni am făcut bazele desenului, iar în următoarele am dat un fel de simulări pentru examene. Chiar dacă nu ești dintr-un liceu de artă, în felul ăsta poți să ajungi acolo. 

În timpul pregătirii de vară am fost destul de panicată, dar la examene m-am simțit liniștită. Am intrat și simt că a meritat totul. Sunt foarte împlinită în momentul ăsta cu alegerea pe care am făcut-o. Dacă nu intram la facultatea asta, nu mai aveam oricum altă opțiune pentru că admiterea a fost în septembrie. Majoritatea oamenilor care dau la UNArte au un singur plan, pentru că restul examenelor de admitere sunt la începutul verii ori la mijloc.