Cazul femeii ucise de câini îți arată de ce România încă-i în Evul Mediu când vine vorba de animale

Pe 21 ianuarie, o femeie a fost atacată de o haită de câini și ucisă aproape de Lacul Morii din București. În aprilie 2022, ea a fost atacată în aceeași zonă și-a avut nevoie de îngrijiri medicale. Din informațiile disponibile, ea ar fi fost atacată de șapte sau opt câini, în dimineața zilei de sâmbătă, iar un martor care a văzut de la distanță momentul a sunat la 112. Câmpul de lângă Lacul Morii unde a murit femeia se întinde pe 60 de hectare pe care primăria Chiajna şi Primăria Capitalei se ceartă în instanţă. Niciuna dintre ele nu îl curăță sau administrează în vreun fel.

Nu sunt cunoscute detalii despre câini – dacă-s maidanezi, ai cuiva și lăsați liberi pe câmpul din zonă, dacă au fost antrenați pentru lupte – sau care-s cauzele morții, dincolo de ce s-a presupus. Ce-a urmat ajungerii în public a știrii a fost clasica bălăcăreală românească. Se aruncă vina dintr-o parte în alta, politicienii folosesc tragedia ca ring electoral, iar televiziunile aruncă toate rahaturile pe ecran pentru că e subiectul fierbinte și e nevoie de material, orice ar fi.

Colac peste pupăză, mai ai și comentatorii care simt nevoia să atragă atenția că e vina femeii – „ce căuta acolo dacă știa că e periculos”. Mentalitate românească: nu rezolvăm problema, nu ne uităm la cauză, blamăm victima.

Totuși, nu e prima dată și nici vreun caz izolat. În 2013 un copil de patru ani a fost ucis de câini lângă un parc din București. În 2006 un japonez a murit după ce a fost mușcat de un câine chiar în centrul Bucureștiului. Acesta a fost și cel mai notoriu caz, iar câinele – Boschito sau Bosquito, de parcă ar conta cum e scris – a devenit un fel de vedetă. Până la urmă a fost adoptat de-o familie din Germania. 

Mai recent, chiar cu o zi înainte de tragedia de lângă Lacul Morii, un bătrân din județul Brașov a murit mușcat de câini. 

De fiecare dată ne înfuriem, vuiește presa câteva zile, se caută Acarul Păun și așteptăm să se repete. Ceva nu facem bine – mai bine zis, nu facem ce trebuie să facem. Așa că hai să înțelegi de unde vina și ce trebuie făcut.

Știi cum e: primul lucru ca să te scuzi e să acuzi. Primăria Sector 6 a acuzat Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) – instituția responsabilă de prinderea câinilor – n-a făcut destul sau chiar nimic. ASPA a venit cu alte acuzații, că avertizase Poliția Locală încă din 2022, că le-a cerut să verifice proprietarii de câini din zonă și chiar au fost ușuiți de Poliția Locală când încercau să captureze câinii din zonă. După care primarul de sector a revenit, a acuzat ASPA că face mai mult PR și campanii de conștientizare, în loc să prindă câini și tot așa.

Românii au ajuns însă la saturație cu scandalul politic și pasarea vinei, așa că au conchis că toți sunt o apă și-un pământ și în țara asta tre’ să-ți păzești singur spatele, că statul „atenție, cade tencuiala” român nu protejează de o moarte absurdă. Poți să intri să vezi postările și articolele de presă să-ți faci singur o părere, dar mai important mi se pare să înțelegi problema de ansamblu dacă vrem să prevenim să nu se întâmple din nou.

De asta am vorbit cu mai multe ONG-uri, activiști pentru drepturile animalelor și veterinari care cunosc și se confruntă cu problema de la firul ierbii.

Până la momentul publicării acestui articol nu era știut ce și câți câini au omorât victima. ASPA a zis pe 22 ianuarie c-a mers în zonă și a prins 14 câini de la care a prelevat probe. Presa a tot răs-folosit termenii de câini maidanezi, vagabonzi, fără stăpân etc., însă e o premisă greșită pentru că e foarte probabil să nu fie chiar câinii nimănui. 

Ipoteza a circulat pe Facebook, apoi a fost confirmată de ASPA, că există un număr mare de câini care de fapt aparțin unor oameni, țin de-o curte, dar vin și pleacă când vor – sau sunt lăsați să plece, ca să mănânce prin vecini, să facă mizerie la alții. Legal vorbind, tu trebuie să-ți împrejmuiești curtea și să nu lași câinele să iasă de unul singur, pedeapsa fiind amenda. Dar, hei, cine se mai uită la legi în România?

Aurelian Ștefan, medic veterinar și fondator Center of Hope, își desfășoară activitatea în Ilfov, locul unde ajung mulți dintre câinii abandonați. El confirmă că ăsta e modul de viață liber al câinilor de curte, dar adaugă și că nu sunt singurii membri ai haitei. „Mai ai și câinii de dezvoltator imobiliar. Știind că noaptea o să le păzească materialele, mulți lasă câinii să rămână pe șantier, unii chiar îi aduc special pentru asta, iar când termină construcția, îi abandonează acolo.”

Aceeași situație și pe la tot felul de hale, depozite sau fabrici unde se regăsesc „câinii noștri”, hrăniți de oamenii din zonă, dar de fapt „câinii nimănui” pentru că nimeni nu e cu adevărat  responsabil de ei. Știi ce zic, unde masculii au nume de Gică, Vasile, Rex, Băiatu, Bobiță, iar femelele-s toate Fetița sau Negruța. 

„Cauza pentru aceste probleme este suprapopulația câinilor, care a devenit o temă de siguranță publică”, spune Aurelian. Oricâți câini am prinde, steriliza și da spre adopție, nu vom ține niciodată pasul cu ratele de înmulțire. La fiecare câteva sute care ajung în adăpost sau în adopție, vor fi mereu alte mii care vor apărea în locul lor. „E ca și cum ai încerca să scoți apa din fântână cu ciurul.”

În general, după cum descrie el situația, dacă fată cățeaua, oamenii lasă puii în drum în cel, mai bun caz – după ce-și aleg ce le place sau deloc. Alții îi lasă în păduri, la gunoi și-n alte locuri în care nici să moară, dar nici să trăiască. „În pădure, unii câini mor pentru că intră în capcanele braconierilor care vor să prindă iepuri. Se prind în lațuri metalice în care, cu cât se zbat mai tare, cu atât se strâng mai mult și le rup picioarele și traheea.” Astea sunt cazuri pe care le-a văzut cu ochii lui la câini aduși la clinică.

O altă problemă majoră sunt așa-zisele ferme de câini. Avem o problemă uriașă cu adopțiile câinilor din adăposturi, dar în paralel lumea cumpără câini de rasă. Câinii pentru montă – adică de rasă – au un regim legal special, dar alți oameni cresc câini pentru împerechere în mod ilegal, mai ales pentru cei tip chiuaua, toy terrier sau pudel.

„Sunt ținuți în condiții oribile pentru că nu există niciun fel de control. Femele sunt ținute ca niște fabrici de pui pentru piața neagră. Multe au probleme genetice, unele râie, probleme de vedere care le fac să orbească”, explică Aurelian. Altele, fiindcă sunt ținute în cuști, nu sunt nici măcar plimbate și ajung paralizate. „Iar după tot acest ciclu de împerecheri și nașteri continue când ajung să nu mai poată face pui… nici nu vreau să mă gândesc ce se întâmplă cu ele.” Un fenomen oribil care trebuie oprit.

La fiecare tragedie de felul ăsta iese mereu în față și tabăra extremistă care vine cu soluția „să-i omorâm!”. Dacă un câine omoară un om, atunci trebuie să ne răzbunăm și să-i omorâm și noi pe ei, nu? O altă asemănare a mentalității românești cu Evul Mediu european în care făceau procese și pedepseau cu moartea animale. Desigur, pe valul de furie s-au urcat și politicieni sau televiziuni.

În acest sens e memorabil anul 2013. Traian Băsescu era președinte, după ce când a fost primar și-a făcut din curățarea străzilor de maidanezi obiectiv principal. În acel an, actrița și activista Brigitte Bardot i-a cerut președintelui să renunțe la măsura eutanasierii. Ea a devenit astfel utilă televiziunilor în două feluri: fie contra ideilor ei, fie pro. Dar mai aproape de sentimentul multor români a fost primul fel.

E omorârea câinilor soluția? Nu. N-o spun eu, o spun și studiile științifice, o spune și Organizația Mondială a Sănătății, încă din 1990. E o metodă primitivă și se ocupă doar de efect, nu de cauză. E ca și cum îți curge apă din tavan în casă, dar, în loc să cauți sursa, tu te înfurii pe apă și te concentrezi doar pe cum să umpli găleți și să le verși în chiuvetă. Cât de primitivă e această metodă la noi? Foarte! Și, din păcate, bănoasă în același timp.

Anca Georgescu, membră a ONG-ului TAC.social care se ocupă de drepturile și protecția animalelor de companie, mi-a explicat cum, conform protocolului medical, eutanasierea poate fi făcută doar de către un medic veterinar. „Eutanasierea e un termen medical care se aplică ca ultimă soluție când un animale suferă și nu-l mai poți ajuta, dar când eutanasiezi un câine sănătos înseamnă de fapt că-l omori.”

Deși, conform regulamentului, câinele este anesteziat înainte să-i fie injectată substanța care duce la moartea lui. Însă mulți nu procedează astfel, după cum susține Anca. Motivul e că unii preferă să fure substanțele și să le vândă la negru și să folosească alte soluții mai brutale. Anca spune că a aflat din diverse surse ce alte metode sunt folosite: injecții letale care provoacă o moarte extrem de dureroasă, lovirea cu ranga în cap sau, într-un caz, aruncarea puilor direct în cuptorul în care se ard cadavrele.

Da, mi-aș dori și eu să fie doar zvonuri, dar an de an presa vorbește despre tot felul de cruzimi în adăposturi. Vezi aici, aici, aici  sau aici despre poreclitul Dr. Mengele, medic veterinar care tortura căței de plăcere. Însă, pe lângă eventualii psihopați, mulți o tratează ca pe o afacere profitabilă.

„Legea prevede că primăriile pot concesiona ONG-urilor gestionarea animalelor fără stăpân. Din acest motiv, e des întâlnit ca apropiați ai primarului să-și înființeze organizații special cu acest scop.” Cum merge treaba e că primăria te plătește pe tine, ONG, o sumă pe fiecare câine prins. În alte cuvinte, e o privatizare a serviciului de hingheri.

După care trebuie să ții câinele în adăpost 14 zile – dacă vrei, îl mai poți ține spre adopție, dacă nu, atunci îl poți omorî. Cei care o văd ca pe o afacere îi omoară imediat cum expiră termenul pentru că vor să elibereze cuștile și să prindă alți câini și să facă alt profit.

Cazul ăsta din județul Alba îți arată cum gestionarea câinilor fără stăpân e afacere de familie. TAC.social a atras atenția după că aceeași afacere – oficial, ONG –- a prins un contract cu primăria din Turda datorită legăturilor politice. O rețetă asemănătoare se găsește și la Onești, unde iar vezi aceeași încrengătură a rudelor de politicieni și firmele lor. Astea sunt exemple particulare, însă activiștii din domeniu spun însă că asta e regula, nu excepția. 

Majoritatea țărilor UE interzic eutanasierea, cu excepția cazurilor medicale. La noi e la liber. De ce nu intrăm în rând cu lumea? Pe de o parte, ai partea de afacere: cât timp e mai profitabil să-i omoare, falsele organizații vor face lobby ca legea să nu se schimbe. Pe de altă parte, pur și simplu oamenii nu văd de ce ar trebui să ne pese de niște animale.

„Noi suntem încă la stadiul de câine = șobolan, un animal care trebuie omorât și atât.” Anca amintește că în Cluj serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân e în subordinea Regiei Autonome a Domeniului Public. Adică serviciul care se ocupă de curățarea parcurilor și străzilor, ca și cum câinii sunt la același nivel cu șobolanii și gândacii pe care trebuie să-i extermine. 

Nu știu dacă se poate mai clar decât atât: omorârea câinilor nu e o soluție.

Chiar și dacă am ucide încontinuu, problema nu va fi rezolvată pentru că mereu câinii abandonați se vor înmulți mai repede. Am încercat asta și în 2013 la ultima tragedie cu băiețelul omorât de câini și, ghici ce? suntem iar în același punct. E un cerc cinic al barbariei și furiei oarbe prin care omorâm ființe nevinovate ca să ne răzbunăm, fără a rezolva vreodată cauza.

Nu cred că poate fi mai evident. De fiecare dată, toate ONG-urile, toți activiștii, veterinarii, studiile și OMS spun același lucru: soluția e sterilizarea, doar așa putem să oprim supra-înmulțirea câinilor. Nu doar ca politică publică, dar e benefic inclusiv pentru animal. 

„Sterilizarea precoce sau castrarea previn substanțial cancerul mamar și infecțiile urinare, e benefic atât pentru femele, cât și pentru masculi”, explică Aurelian. Nu doar atât, dar crește speranța de viață cu doi ani în medie, reduce agresivitatea și fuga câinilor în perioada căldurilor. Faci un serviciu tuturor, dar și animalului de companie, indiferent că e câine sau pisică. 

Culmea, legea deja prevede obligația asta. Dacă ai un câine, atunci ești obligat legal să-l microcipezi și sterilizezi. Doar că, ce să vezi, legea e minunată, dar mai nimeni n-o respectă. „Oamenii spun «e câinele meu, fac ce vreau cu el, de ce să mă controleze sau să-l sterilizeze».” Ăsta e răspunsul cu care se confruntă deseori ONG-ul Ancăi. Românii văd animalele ca pe un obiect proprietate privată și atât.

Teoretic, ANSVSA, Poliția Animalelor și Primăriile ar trebui să facă verificări și să amendeze, dar nu se întâmplă. Iar cauzele sunt multe: de la corupție, incompetență sau, pur și simplu, nepăsare.

Pe lângă asta, există atât o lipsă de informare, cât și de acces la sterilizare gratuită. Există Direcții Veterinar Sanitare în fiecare județ, însă primăriile nu subvenționează sterilizarea astfel încât să fie gratuite. „O altă problemă este că mulți dintre acești veterinari pur și simplu nu știu să facă sterilizări pe animale de companie pentru că ei se ocupă doar de exploatarea animalelor de rentă, precum vaca, calul sau porcul”, subliniază Anca. O soluție ar fi fost ca în perioada recensământului să vadă câte și ce animale are fiecare gospodărie, dar e deja prea târziu pentru asta.

Anca spune că primăriile ar trebui ca prin Poliția Locală sau alți angajați să acopere casă cu casă, să întrebe ce animale au și să explice ce obligații au. „Să le spună că nu poți ține câinele în lanț, că trebuie microcipat și sterilizat și să le dea un termen de trei luni pentru a se conforma. Iar, dacă nu, amendă. Dacă doi sau trei oameni din comunitate sunt amendați, atunci restul se vor conforma.” 

Pe lângă asta, ar trebui ca autoritățile să facă toate serviciile de sterilizare gratuite prin subvenții, iar asta pe termen lung, nu doar odată la câțiva ani. Ceea ce, din  păcate, nu se întâmplă.

București e printre singurele orașe în care au loc astfel de campanii regulate subvenționate de autorități. În rest, se ocupă ONG-urile din donații private, dar și ele au resurse limitate și nu pot face față. Nu e ca și cum e imposibil pentru că suntem balcanici. Bulgarii au reușit prin metodele astea să rezolve într-o măsură aceeași problemă cu câinii fără stăpân din capitală. În caz contrar, doar o să continuăm la infinit ciclul ăsta – înmulțire, omorâre și suferință pentru câinii din România.