A fost o idee foarte proastă să mă îndrăgostesc de dealerița mea la 19 ani

În prima parte a rubricii VICE „Dragoste pe heroină”, Val îți povestește cum petrecerile și relația cu dealerița lui i-au dat peste cap viața.

Era un noiembrie friguros și ploios, tipic nordului Franței, când prietenul meu cel mai bun m-a introdus în lumea petrecerilor techno. Și a tripurilor pe ecstasy. Într-o seară, în fața unui club din Lille, am cunoscut-o pe ea: înaltă, suplă, ochi albaștri, păr negru. Arăta ca tipa din Millenium. Era dealeriță. Am cumpărat de la ea două sau trei pastile de ecstasy și ne-a zis că data viitoare putem veni la ea acasă. Și asta am făcut în următoarele săptămâni. Așa am ajuns s-o cunosc pe Charlotte. Am început să-mi petrec serile acasă la ea în mod regulat și ne-am împrietenit. Într-o zi, am trecut să-i las niște bani pe care mi-i împrumutase. Era tot o zi ploioasă. Mi-a zis că tocmai se despărțise de iubitul ei și m-a rugat să rămân cu ea câteva zile. S-a gândit că ne putem consola reciproc, pentru că nici eu nu eram într-o stare prea bună. Am zis că stau peste weekend. Am stat opt luni.

Cu ea am tras prima liniuță de cocaină. Ea lua cox toată ziua. Am început să iau și eu fără să-mi pun prea multe întrebări. Pe atunci eram singuratic și depresiv, iar cocaina era remediul perfect pentru problemele mele. La început, am fost mai mult colegi de apartament. În primele săptămâni, fiecare dormea singur, dar, în scurt timp am ajuns să împărțim patul. Ce să mai zic, ne-am îndrăgostit rău. Eu aveam 19 ani, ea 25. Eram în al nouălea cer. Și evident că am căzut de-acolo. 

Charlotte avea un apartament drăguț la zece minute de centru. Îi zicea „peștera”. Era o mansardă cu sufragerie și bucătărie. Sufrageria era destul de mică. Avea o canapea și o masă. Seara, întindeam canapeaua și o făceam pat. Ocupa aproape toată camera. Mai avea o grămadă de rafturi cu cărți și cărți pe toată podeaua. Nu avea televizor. Deși era o casă mică, era mereu plină de oameni, pentru că invita mereu lume la ea.

De Crăciun, m-am dus acasă la mine să mă odihnesc. Stăteam la Charlotte de două luni. Abia intrasem pe ușă, că m-a sunat Charlotte super entuziasmată. Mi-a zis să mă întorc, pentru că tocmai venise o prietenă din străinătate cu zece grame de cox. Am avut un Crăciun alb, deși n-a nins în anul ăla.

Dar principala ei afacere era ecstasy. Cumpăra pastile en gros, la câțiva cenți bucata, și le vindea cu zece euro bucata prin cluburi. Noaptea mergeam des prin cluburi și clienții veneau singuri la ea, nu trebuia să-i caute. Mă simțeam regele lumii alături de ea. De multe ori, îmi spunea să deschid gura și îmi punea pe limbă un pill. Făcea asta de mai multe ori pe seară. Ne întorceam acasă în zori și a doua zi o luam de la capăt. Stăteam adesea treji câte 48 de ore. Nu era greu, pentru că băgam mereu cox și ecstasy. Când nu dormi trei zile, începi să halucinezi, auzi voci, recunoști pe stradă fețe care nu există. Ești paranoic non stop. La un moment dat, chiar am crezut că prietenii mei complotau împotriva mea.

Am continuat să consumăm de toate timp de câteva luni. Creșteam încontinuu dozele. Nu aveam limite, eram ca niște aspiratoare. Nici nu mă gândeam că sunt dependent. Nu realizam sau nu voiam să realizez. Lucram la Carrefour, dar am renunțat la job peste noapte. Mă întreținea ea. 

M-am îndrăgostit imediat și de cocaină. Îmi dădea atâta energie, eram mereu euforic. Îmi crescuse încrederea în mine și mă credeam deodată capabil de orice. E un sentiment de plăcere pe care nu-l găsești oriunde. Îmi plăcea că pe cox eram mereu vesel și dezinhibat. Era ca și cum purtam ochelari cu lentile roz. Stăteam nopți în șir treji și vorbeam tâmpenii. Îmi găsisem un paradis artificial, o evadare din viața de zi cu zi.

Încet, încet, am devenit dependent. Am început să simt o dorință intensă să consum, eram deja obsedat. Nu mai puteam să mă gândesc la altceva. Când venea peste mine flama, încercam să rezist, cu gândul că o să dureze o oră-două, și apoi o să dispară. Dar era incredibil de greu. Nu mai puteam ieși din casă dacă nu luam cox. Fără drog, intram în depresie direct.

Într-o seară, m-am întâlnit la club cu prietenul care mi-o prezentase pe Charlotte. Eram complet varză, un dezastru umblător. S-a uitat la mine cu un aer dezamăgit și mi-a zis: „Ești dependent de cox”. În momentul ăla, realitatea m-a plesnit peste față. Nu realizasem că sunt dependent. Până atunci fusesem în negare. Dependenții de droguri tind să-și găsească scuze, iar apoi caută pe cine să dea vina pentru dependența lor. Dar vina era doar a mea: Nu mă obligase nimeni să iau droguri, nu-mi pusese nimeni pistolul la tâmplă.

Câteva luni mai târziu, a urmat heroina. Asta pentru că deja dependența de cocaină devenise tot mai greu de gestionat. Era oribil, aveam dureri, o luasem razna. Creierul îmi cerea mereu dopamină și, de câte ori terminam un gram, îmi venea să mă dau cu capul de pereți. Fiecare moment de euforie se plătea cu suferință. Drogurile tari sunt ca un rollercoaster: cu cât urci mai sus, cu atât e mai dur picajul. 

Într-o zi, gagică-mea mi-a dat o liniuță de heroină, ca să-mi facă mai ușoară coborârea. A fost un gest inocent, chiar voia să mă ajute. Una și atât. Am tras două liniuțe și a funcționat incredibil. Am adormit și am visat că levitam deasupra patului. Am gustat un sentiment de bine nemaipomenit, de plenitudine totală. Eram Eva, mușcasem din măr, cedasem tentației. Nimic nu urma să mai fie la fel. În zilele care au urmat, mi-am făcut un ritual: după cox, luam o liniuță sau două de heroină. Știam că mă jucam cu focul, dar mi-am zis că mă pot opri oricând, că o să mă opresc când o să mă simt mai bine. Dansam pe marginea prăpastiei. Nu știam cât de adânc o să cad în hău.

Apoi, într-un weekend, m-am certat cu ea de la o prostie. M-am întors acasă după câteva luni petrecute împreună. Am stat tot weekendul în pat, chircit de durere, și am transpirat. Eram în sevraj. Nu mă puteam ține pe picioare. Dacă iadul există, e lipsa heroinei.

Duminică seara m-am întors la ea și am rugat-o în genunchi să-mi scurteze suferința cu o linie de heroină. Simptomele au dispărut imediat și m-am liniștit. În seara aceea a început cu adevărat dependența mea de heroină. De atunci am luat zilnic timp de un an. Aveam 19 ani și, în câteva luni, devenisem dependent de cocaină și heroină.

Citește restul aici.

Articolul a apărut inițial în VICE Franța.