Am trăit greva CFR în Gara de Nord și-ți explic cu manele cum mi-am pierdut banii și-o zi din viață

Drumul cu trenul n-a fost niciodată ușor, mai ales când faci cam 14 ore dus-întors lunar. Site-ul CFR ar zice că-s doar 12, dar știi și tu că trebuie să fie senin afară, soarele să bată perpendicular cu șinele de tren, iar Mercur clar să nu fie în retrograd ca să se întâmple asta. Dar, dacă pleci la facultate din Suceava în București, îți asumi niște călătorii din astea. Iar trenul ăsta deseori e chiar decent.

Sigur, veceurile sunt ca peste tot, mai prinzi și oameni beți și inofensivi, dar, on the brightside, rareori se întâmplă să n-ai curent. După atâtea drumuri din astea, oricum îți dezvolți coping mechanisms. Mergi la baie acasă înainte să pleci, bei doar apă și aia cam jumate de litru. Îți încarci bateria externă și iei trenul de noapte, ca să fie mai gol. Am văzut odată chiar și o tanti care a scos un prelungitor ca toată lumea să se bucure de curent. All in all, un drum așa lung cu trenul e o experiență.

Nimic nu te pregătește însă pentru momentul în care ajungi în gară și auzi că trenul are întârziere. Sau, mai rău, că e grevă și nu se știe când pleacă. Și e posibil să fie și mai multe în următoarele săptămâni sau luni.

Planul era așa: plec de acasă la 10, la 10:50 am tren, la 16:50 sau, mă rog, sper 17:50 maximum sunt la Suceava. Doar că greva spontană mi-a cam dat planurile peste cap. Au fost afectate peste o sută de trenuri, adică au avut întârzieri sau s-au oprit pe traseu în vreo gară. Greva a fost organizată de angajații CFR și motivele ar fi salariile mici, lipsa de personal și condițiile inumane de muncă. „Este inadmisibil ca un inginer să stea pe un salariu de 2 300 de lei, bani în mână, în situația în care totul s-a scumpit. Nu mai sunt atractive salariile, toate astea se întâmplă în 2021, anul căilor ferate europene”, a explicat Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România. 

Bineînțeles, lucrurile astea nu le știam când am ajuns în gară. Am auzit doar „nu știu exact cine face greva asta. Poate până trebuie să pleci tu, o să se termine”, cum mi-a zis o prietenă pe care am întâlnit-o random în gară. Ce să zic, nu s-a terminat până la trenul de Suceava.

Aveam speranța că o fi grevă, dar poate vine trenul, mă pun cu fundul în el și pleacă el când o vrea. Așa că am mers pe peronul full și-am așteptat să vină. Și-am tot așteptat până a început să mă doară stomacul, să bată vântul, doi copii să alerge agitați pe acolo. La cum arăta totul, zici că începea Iarna pe Uliță, varianta feroviară dintr-un film românesc cu buget redus. Conform directorului CFR Ion Simu, a fost afectată circulația a 109 trenuri și activitatea în 54 de stații a fost oprită. Contrar evidenței, el a zis că nu se poate vorbi de grevă, ci de un protest ilegal. De parcă nuanțele sunt cele de care ți-ar fi păsat, dacă ai fost prins ca mine în treaba asta.

Aveam și un rucsac și trei traiste super grele, drama fetei din provincie care trebuie să-i ducă maică-sii caserolele înapoi. Când am văzut că nu apare trenul, primul gând a fost să verific dacă stau pe peronul corect, iar al doilea a fost să mă tot uit la tabelul cu plecări de pe Gara de Nord live, ca să văd cum se tot adună minutele acolo la întârzieri. Tabelul ăla mă macină mereu pentru că, deși oamenii știu că o să mai dureze mult până pleacă trenul, mai adaugă doar câte zece minute. Ca picătura chinezească. 

De fiecare dată când domnul din apropierea mea punea mâna pe geantă, credeam că poate a văzut că vine trenul și se pregătește. Dar mereu alarme false. La un moment dat, m-am pus cu fundul pe traiste, am scos sendvișul, mi-am pus căștile și am dat drumul la serial. După vreo jumătate de oră de întârziere, văd că se golește brusc peronul. Oamenii încep să plece înspre gară și eu rămân ca o toantă și mă gândesc că poate a anunțat doamna aia la difuzor ceva și eu n-am prins că aveam căștile. 

Dau refresh la pagina cu tabelul și pam, nu mai apare trenul de Suceava. Deloc, nici cu întârziere, nici cu nimic. Zic: gata, au tăiat Suceava de pe hartă, oricum ăia beau mult și se mai ceartă și dacă-s moldoveni sau bucovineni. Doar că eu încă eram setată că poate-s așa fraieră încât era pe alt peron și-a plecat, m-am panicat. Doar câteva secunde. 

Întârziere: 40 minute.

Mă duc spre Biroul de Informații să le întreb pe doamnele de acolo ce nu le place la Suceava și văd ditamai rândul. „Îmi închipui că toți stăm pentru aceeași întrebare, nu? Păi să răspundă tare, să auzim toți”, îmi zice o doamnă de la coadă. Așa că am făcut toți cerc în fața biroului și tanti de acolo a zis clar și răspicat: „E grevă! Nu știm când și dacă pleacă trenurile. Nu știm, ne cerem scuze!”.

Răspunsul oamenilor a venit numaidecât: „DAR CE, DOAMNĂ, SUNTEM ANIMALE?!” Și urlete, certuri, oameni confuzi, oameni nervoși. Bahaos, d-astea. 

Eu sunt o persoană care chiar și-n niște situații mai tensionate încearcă să vadă comicul de situație. Nu-mi mai era foame, cu frigul încă eram okay, iar toate interacțiunile astea îmi păreau scoase dintr-un film. Pornea difuzorul la câteva minute cu același mesaj: „Din cauza unei greve spontane a angajaților CFR, trenurile vin și pleacă cu întârzieri necunoscute” și se termina cu „Sărbători fericite!”. Mi-a plăcut așa tare sintagma „întârzieri necunoscute”, încât am zis că data viitoare când nu mai ajung timp la ceva, o să le dau vocal prietenilor mei cu: „Din cauza unei greve personale, Alexa va avea întârzieri necunoscute. Sărbători fericite!”.

Doamna de la difuzor mai spunea și că dacă vrei banii înapoi, să mergi la casele de bilete. Am calculat rapid ce să fac, ce autocar am disponibil, dacă mai bine plec în altă zi, dacă există posibilitatea să plece trenul într-un viitor apropiat. Nu sunt bună la matematică, așa că doar am zis să-mi iau banii înapoi și văd cum fac cu autocarul. 

M-am pus la rândul cel mai mic, aveam vreo șase persoane în față, și-am tot așteptat. Mă enerva că nu mi-am luat geamantan și tot căram alea după mine. Le mai împingeam când trebuia să avansez. Când mai aveam doar patru persoane în față, văd că doamna nu mai e la casă. Când îi întreb ce s-a întâmplat, toți sunt bulversați. „Cred că are niște probleme de personalitate. Mi-a zis că nu vrea să-mi dea banii înapoi, a plecat și nu s-a mai întors”, mi-a zis un băiat. Săraca femeie, îmi zic, probabil a avut un meltdown de la toți oamenii ăștia supărați.

Ne-am pus toți la următoarea coadă care părea că merge okay. Pe la a cincea persoană, doamna s-a oprit, ne-a spus că trenurile vor pleca în maximum o oră și că nu mai restituie banii. Un nene a țipat direct:„DAȚI-VĂĂ UNIFORMA JOS ȘI DEMISIA!”. Calmă, doamna de la casă a tras jaluzelele la geam și a spus: „Aveți puțină răbdare că trenurile vor pleca, cu cearta nu rezolvați nimic. Doar cu răbdare”. Știa doamna citatul ăla cu „patience will teach you happiness”.

Întârziere: 60 minute. 

Sunt naivă de fel și am crezut-o pe doamnă că-n maximum o oră pleacă toate trenurile. Ce îmi era una în plus? Toate fast foodurile erau evident pline, așa că m-am priponit într-o parte, să nu stau chiar în mulțime și să mă pot sprijini de ceva. Frate-miu m-a sunat să-mi spună că mi-a luat cadou, m-am plâns în online de viața crudă, iar mama mi-a spus că e bine, totuși, că nu am luat trenul dinainte, că ăla a intrat în grevă în Adjud. Și n-am nimic cu orașul ăla, dar parcă mai bine stai în Gara de Nord decât blocată în gara din Adjud.

Suceava n-a părut niciodată așa departe; frigul niciodată așa rece; oamenii din gară niciodată așa amuzanți. De fiecare dată când se pornea difuzorul cu mesajul cu întârzierile necunoscute, oamenii din gară urlau „huuuuu!”. 

M-au ajuns însă și frigul, și oboseala. Așa că am decis să-mi iau traistele și să caut un loc cald și cu priză.

Întârziere: 130 minute. 

Când am văzut că s-a eliberat o masă la McDonald’s, și era printre puținele cu priză, am crezut că mi-a pus Dumnezeu mâna-n cap. N-am mâncat nimic, am stat cuminte și-am căutat cazare prin munți. Toată ziua îmi dăduse o dorință să plec în lume, evident nu cu trenul. La câte două minute, dădeam refresh la site ca să mă asigur că nu pleacă fără mine. 

Dacă te întrebi de ce până la momentul ăla n-am renunțat la CFR, e simplu: biletul până la Suceava m-a costat 90 de lei. Iar, la un calcul rapid, 90 de lei înseamnă vreo trei bilete la Spider-Man, aproape cât două vouchere la FlipFlop Bistroteca sau poți să-i donezi. 

Așa că planul era simplu: stau și mă uit la serial la căldură și văd cum evoluează minutele alea pe tabel. Când am văzut că tot cresc și cresc, speranța mea să ajung în tren a început să scadă și m-am declarat învinsă. Am zis să mai bag o fisă la returnarea banilor și poate prind autocarul de 16.

Întârziere: 220 minute. 

Când am ajuns la casa de bilete, am văzut cum banii sunt restituiți. Mă rog, nu mie, că eu mi-am cumpărat online și, deși scria că ar trebui să vin la casă, doamna mi-a zis că trebuie să dau online și-i primesc în 30 de zile. Yay. Iar la autocar trebuia cumpărat bilet iarăși online, dacă voiam loc, pentru că iarăși grevă.

Zis și făcut, doar că mai aveam vreo două ore jumate până atunci. Am dat Mc pe KFC, unde am citit toate știrile despre momentul fierbinte al zilei. Pe unele site-uri scria ca trenurile nu vor pleca, pe altele că e gata cu greva. Pe multe scria despre declarația lui Grindeanu cum că oamenii dinaintea lui au promis niște chestii care nu erau sustenabile și că nu există bani să fie o majorare cu zece la sută a salariilor. Of, greaua moștenire. 

Cine a câștigat din toată greva asta? Probabil toate magazinele și restaurantele din Gara de Nord și din alte gări și halte. Cine a pierdut? Noi, toți pasagerii, și puțin țara, că băiatul de lângă mine vorbea la telefon și-a zis că el nu mai vine în următorii trei ani în România din cauza asta.

Situația putea fi și mai gravă, cum am văzut la colega mea Teodora al cărei iubit a tras paiul și mai scurt al grevei. El mergea la Iași, iar trenul a fost oprit din cauza grevei. Oamenii au rămas într-o zonă fără semnal, într-un vagon fără curent și căldură. Dar stai, că nu putea fi doar atât. Același tren a mai trecut prin aventuri. Cu câteva ore înainte era plin de fum din cauza unei defecțiuni la panoul electric. Nu au putut intra în interiorul gării în care au fost opriți, pentru că personalul s-a baricadat înăuntru. 

El a plătit 140 de lei pentru bilet la clasa întâi, iar un taxi din gara în care au fost opriți până în Iași a fost circa 70 de lei. Alții, care au avut de unde, și-au chemat rude sau prieteni pentru transport. Concluzia Teodorei e ceva mai sănătoasă pentru aceste vremuri: „Mi se pare tragic ce se întâmplă cu salariații de la CFR. Nimeni din țara asta nu ar trebui să muncească pe salariul minim pe economie. Dragi CFR-iști, nu sunteți singuri! Alți 1,6 milioane de români lucrează, din păcate, tot pe salariul minim pe economie, dar nu e vina lor pentru asta. Nu vă răzbunați pe călători. Suntem în aceeași tabără”.

Când să iau taxi spre autogară, evident că nu exista sau era suprapreț. A început și să ningă ușurel peste drama asta și străzile erau pline de băltoace. Singurele mele variante erau să dau pe taxi 50 de lei sau să iau STB. Instagram se umplea de poze romantice cu fulgi de nea și eu căram trei traiste grele spre stația de autobuz. Dacă mă gândeam că ziua mea a fost proastă, să vezi ziua băiatului care și-a luat amendă de cinci sute de lei că n-a validat cardul. A coborât în aceeași stație cu mine.

În autocar mi-am blestemat zilele. Am stat îngrămădită, am rămas fără baterie la telefon și-am avut întârziere și cu el. Trebuia să ajung la 23:30 în Suceava și-am ajuns la 1:15. Am mai urmărit însă tabelul cu întârzieri și-am văzut că-n cele din urmă trenul spre Suceava plecase cam pe la 18. Autocarul meu plecase la 16, a avut întârziere de aproape două ore și el oricum face mai mult. Aș fi ajuns mai repede cu trenul ăla care a întârziat atâtea ore? Asta e o întrebare prea dureroasă la care n-aș vrea să răspund.