Cum e să mergi la închisoare pentru mediu

Caroline Schmidt are 41 de ani și a dus o viață complet normală până în urmă cu câteva luni. Locuiește în Köln și a lucrat în industria de catering timp de douăzeci de ani. În viața de zi cu zi, a încercat întotdeauna să se mulțumească cu puțin și să trăiască sustenabil. Dar nu i s-a părut că asta ar fi suficient în lupta împotriva crizei climatice.

De aceea s-a alăturat organizației Last Generation. După câteva luni, a renunțat la slujba ei și s-a dedicat în întregime activismului. La 20 septembrie, a fost condamnată de Tribunalul districtual Tiergarten din Berlin la opt luni de închisoare fără eliberare condiționată pentru trei dintre acțiunile sale de protest - cea mai aspră sentință pe care a primit-o vreodată un membru al Last Generation. Am stat de vorbă cu ea.

VICE: Pentru ce anume ai fost condamnată?
Caroline Schmidt: Am fost condamnată pentru că am luat parte la două blocade de stradă și pentru că am încercat să mă lipesc de stradă la un al treilea protest.

Ai fost surprinsă de sentință?
Da, total. Mă așteptam să fiu amendată, dar nu m-am așteptat la pedeapsa cu închisoarea. Cu siguranță o să fac apel, dar trebuie să discut asta cu avocatul meu.

Regreți ce ai făcut?
Nu. Că doar nu am decis să comit acte de nesupunere civilă și să ies în stradă fără niciun motiv. Am știut încă din adolescență că ne distrugem existența prin modul nostru de viață. Întotdeauna am încercat să dăunez cât mai puțin planetei și să consum cât mai puțin posibil. Dar nu e suficient. Protestele non-violente care atrag atenția presei mi se par o modalitate bună de a determina guvernul să acționeze.

Cum au reacționat ceilalți activiști din organizație la acest verdict?
Au fost șocați. Dar nimeni nu crede că o să merg cu adevărat la închisoare. Cu toții presupunem că verdictul nu va rezista la următoarea instanță. Au fost și câțiva oameni care s-au speriat pentru că nu vor să riște să fie și ei condamnați la închisoare. Dar cei mai mulți dintre ei vor să continue protestele. Am vorbit și despre acest dezechilibru extrem: Suntem pedepsiți în moduri diferite peste tot pentru aceeași faptă. Și considerăm că e total disproporționat și nedrept să ajung la închisoare pentru un protest pașnic.

Te sperie gândul închisorii?
Nu. În general, nu sunt o persoană temătoare și nu cred că aș ceda din cauza acestei pedepse cu închisoarea. Sunt sigură că aș ieși întreagă din ea. Probabil că mi-aș pierde apartamentul și locul de muncă. Dar mi-aș găsi un alt apartament și un alt loc de muncă. Sunt pregătită să rezist. Nu sunt intimidată de această pedeapsă.

Dar când îți imaginezi viața într-o celulă, nu te sperii automat?
Ba da, așa este. M-am gândit la asta imediat ce am auzit sentința. Apoi am citit articole despre viața în închisoare. Sunt sigură că n-ar fi ușor. E înfricoșător să nu poți circula liber. Dar știu că mă pot descurca. O percep mai degrabă ca pe o fază care m-ar putea împinge la limită. Dar deja am destule experiențe la limită. Și să stau în stradă și să mă ridice poliția a fost tot o experiență limită. Dacă chiar o să merg la închisoare, sper să învăț și să citesc foarte mult în această perioadă.

Are și avantaje această pedeapsă? De exemplu, mai multă atenție pentru Last Generation?
Problema generală e că oamenii vorbesc mereu despre felul în care alegem să protestăm, dar nu și despre obiectivele noastre. Pentru mine e important ca oamenii să știe de ce am fost trimisă la închisoare. I-am spus judecătorului la proces că cercetările arată de patruzeci de ani încoace că ne distrugem habitatul. Cu toate astea, nu se schimbă nimic. Guvernul încă nu ia în serios schimbările climatice și nu mai avem timp. Nu regret deloc protestul și l-aș face din nou și din nou.

Vreau ca toată lumea să știe că mijloacele de trai ale generațiilor viitoare sunt distruse. Iar asta e o încălcare a Constituției. Prin blocajele de stradă am vrut să atrag în mod pașnic atenția asupra acestor încălcări ale guvernului nostru. De asta am fost condamnată la închisoare. Dacă mai mulți oameni își vor da seama de cât de absolut disproporționat e ceea ce urmează să mi se întâmple, atunci da, pot spune că pedeapsa mea are și avantaje.

De unde știi că metodele voastre nu sunt total contraproductive?
Nesupunerea civilă a funcționat de multe ori în trecut. Știința ne spune de patruzeci de ani că trebuie să acționăm și totuși nu s-a întâmplat nimic. Ai zice că rezultatele cercetării sunt un motiv suficient ca guvernele să ia măsuri. Dar se pare că nu e așa. Eu nu pot, din punct de vedere moral, să stau cu mâinile în sân. Oricine vrea să facă guvernul să conștientizeze criza climatică e binevenit să ne contacteze.

Crezi că a meritat? Cu alte cuvinte: Cum te-ați simți dacă ai ieși din închisoare după opt luni și tot nu s-a schimbat nimic?
Îmi pun această întrebare la fiecare protest. Chiar nu am chef să stau în stradă. Normal că îmi pot petrece timpul într-un mod mai plăcut și poate că protestul nu va avea ca rezultat nicio schimbare directă. Dar dorința mea e să alertez cât mai mulți oameni. Și cred că pot face asta.

Chiar credeți că puteți opri schimbările climatice?
Singuri nu putem, evident. Ar fi minunat. Dar ca să oprim schimbările climatice, trebuie să punem în mișcare niște pârghii uriașe. Mai avem unul sau doi ani la dispoziție. În acest timp, trebuie să găsim modalități de a renunța la combustibilii fosili până în 2030. Dacă Germania ar da un exemplu și ar începe să facă asta, ar fi un pas uriaș înainte.

Cred că trebuie să ne gândim împreună, ca societate, cum putem schimba dorința asta de creștere economică perpetuă. Nu putem să consumăm tot mai mult și să trăim în același timp în mod sustenabil. Guvernul trebuie să deschidă discursul în consecință și să abordeze schimbările climatice în mod corespunzător. Sper ca agitația legată de pedeapsa mea să atragă atenția exact asupra acestui lucru.

Articolul a apărut inițial în VICE DACH.