lsd dmt ciuperci droguri ayahuasca microdozaj
Zici c-ai auzit de microdozaj cu LSD, DMT sau ciuperci? Okay, hai să vezi care-i treaba cu consumul de droguri în felul ăsta și dacă e pentru tine
High Hui

Tot ce ai vrut să știi vreodată despre microdozaj, dar ți-a fost prea rușine să întrebi

Microdozajul nu se face doar cu ciuperci și LSD. Am vorbit cu cercetători și consumatori despre dozajul, efectele și riscurile fiecărei substanțe.

Nu există o definiție științifică pentru microdozaj, dar, în general, acesta se referă la practica de a lua substanțe psihedelice în doze mult mai mici decât cele necesare pentru un trip, de obicei între o zecime și o douăzecime din doza obișnuită. Opțiunile cele mai populare sunt LSD și ciuperci. Dar lumea microdozajelor e mai complicată, mai colorată de atât. Poți face microdozaj și cu substanțe mai intimidante precum DMT sau mescalina – asta dacă știi foarte bine ce faci.

Publicitate

Deși fiecare drog produce efecte diferite, există moduri universale prin care le poți scădea riscurile și le poți crește beneficiile. Cel mai bine e să începi mereu cu cea mai mică doză și să crești dozajul la a doua experiență. Conform lui Peter Freed, profesor de psihiatrie clinică la Centrul Medical al Universității din Columbia, principala problemă e că substanțele psihedelice sunt încă nereglementate în majoritatea țărilor de pe glob, iar asta înseamnă că puțini consumatori iau exact ce cred că iau. „Marea problemă e că, atunci când oamenii cumpără ei înșiși substanțele astea, nu au nicio garanție că sunt produse de calitate.”

Un alt motiv să consumi droguri în cantități mici e că vei evita să dezvolți toleranță la ele. După ce iei o microdoză, e bine să aștepți câteva zile, recomandă Matthew X. Lowe, director de cercetare a substanțelor psihedelice la Unified Research. Lowe dirijează în prezent un studiu despre efectele unei doze întregi de psilocibină asupra sănătății. „Există o practică răspândită bazată pe rutina Fadiman, un ciclu de trei zile în care nu mai iei nicio altă substanță timp de 48 de ore. În a treia zi, iei din nou o microdoză.”

Psihedelicele pot fi periculoase pentru persoanele care au deja probleme de sănătate. Conform lui James Giordano, profesor de neurologie și biochimie la Georgetown University Medical Center, persoanele care au probleme psihiatrice, neurologice sau cardiovasculare sau care iau medicamente psihiatrice ar trebui să evite total microdozajul. „Substanțele psihedelice pot afecta sistemul nervos periferic, care, la rândul lui, poate afecta tensiunea și bătăile inimii.”

Publicitate

Cum s-a ajuns la microdozaj de LSD, ciuperci și altele?

Cercetările au rezultate variate, a zis Ellen Bradely, profesoară de psihiatrie la Universitatea din California, San Francisco. A citat cel mai mare studiu despre microdozajul cu psihedelice: „După microdozaj, subiecții au raportat îmbunătățiri pe mai multe planuri, de la sănătatea mintală la productivitate și procesele cognitive – dar la fel au raportat și participanții care au primit placebo”, a explicat ea.

Totuși, există dovezi științifice plauzibile că microdozajul poate îmbunătăți sănătatea mintală a unei persoane. Substanțele psihedelice facilitează formarea de noi conexiuni neuronale și cresc neuroplasticitatea, a zis psiholoaga Holly Schiff, cu referire la abilitatea de schimbare a creierului. Efectul e doar temporar, dar, atunci când se manifestă, „oferă o oportunitate pentru evoluție psihologică și comportamentală prin psihoterapie.” Așadar, microdozajul e mult mai eficient dacă îl faci în cadrul psihoterapiei, deși unii susțin că e suficient și ca atare.

Ca să înțelegem mai bine microdozajul cu diverse droguri, VICE a intervievat mai mulți cercetători și consumatori despre efectele, beneficiile și riscurile acestei practici

Ciupercile halucinogene

Microdozaj recomandat: 0,1-0,3 ciuperci deshidratate

Microdozajul cu ciuperci implică ingerarea de ciuperci pure sau ciocolată cu ciuperci sau capsule cu praf de ciuperci. Conform profesorului Giordano, microdozajul n-ar trebui să aibă efecte halucinogene, dar poate genera un sentiment de ușurare sau fluiditate. Brandone Goode, un antreprenor de 29 de ani din Toronto, ne-a confirmat că a simțit această senzație. „Prin microdozaj, am descoperit că sunt mai prezent în activitățile de zi cu zi, fie că e vorba de meditație, plimbări, socializare sau muncă.” În plus, ciupercile îl fac să se simtă mai conectat cu natura și cu cei din jur.

Publicitate

Conform lui Lowe, director de cercetare la Unlimited Sciences, unele persoane care au făcut microdozaj cu ciuperci au raportat îmbunătățirea stării de spirit, a somnului, a creativității și a concentrării. Laura Dawn, 38 de ani, specialistă în medicină naturistă, a zis că ia microdoze de ciuperci înainte de muncă. „Am fost genul de copil care ura școala, iar microdozajul cu psilocibină m-a ajutat să mă concentrez dimineața și să îmi placă să învăț”, a explicat ea.

Corinne Segura, o bloggeriță de 39 de ani din Canada, suferă de insomnie asociată cu sindromul oboselii cronice. Din experiența ei, o microdoză de 0,02 g, luată dimineața, o ajută să doarmă bine noaptea. „Rezultatul ține o săptămână și mi-a rezolvat aproape total insomnia.”

Deși ciupercile sunt relativ sigure pentru consumul uman, riscurile sunt mai mult psihologice decât fiziologice. „Unele persoane pot experimenta emoții negative sau prea intense. Pot suferi de anxietate sau creșterea nevrotismului”, a zis Lowe. Dacă iei o doză cât mai mică, poți percepe emoțiile dificile atunci când apar și vei ști să iei o doză și mai mică data viitoare. Evident că e periculos să conduci mașina după ce ai luat doza, a zis Hailey Shafir, psihoterapeută specializată în dependențe.

LSD

Microdozaj recomandat: 10-20 micrograme

Dacă microdozajul cu ciuperci are scopul de a crește plăcerea și distracția, microdozajul cu LSD are scopul de a îmbunătăți capacitatea de a munci. Acest drog e asociat adesea cu antreprenorii din lumea tech și multe persoane susțin că le crește productivitatea și creativitatea. „Am simțit o energie pozitivă diferită de cea pe care o simt în timpul unei zile de muncă, cea pe care mi-o dă cafeina”, a zis Joe Moore, un specialist în substanțe psihedelice din Colorado, în vârstă de 39 de ani. „Microdozajul cu LSD îmi dă o stare de spirit bună și o putere de concentrare mare, ca să nu mai spun că îmi scade durerile cronice cu care mă lupt de ani de zile.”

Publicitate

Din punct de vedere științific, experiența lui pare să se încadreze într-un tipar recurent. „Dovezile anecdotice sugerează că LSD-ul produce o reacție energetică pe planul creativității și al funcției cognitive și crește abilitatea rezolvării de probleme”, a explicat Shafir. În orice caz, pentru unele persoane, aceste flux de energie poate avea dezavantaje. De exemplu, după ce ia LSD dimineața, Joe adoarme mai greu seara.

Ca să obții o microdoză obișnuită, trebuie să tai o tabletă de acid în zece părți. Nu uita că LSD-ul are un prag halucinogenic mai mic decât ciupercile, ceea ce înseamnă că e mai ușor să ai halucinații pe acid. 

DMT

Microdozaj recomandat: 0,5-1.0 mg

DMT-ul e un drog cunoscut pentru abilitatea de a te trimite în alte dimensiuni. Dar când iei doar o microdoză, oamenii care au încercat spun că poți să îți vezi de treburi liniștit. Nu face decât să-ți crească inspirația. Fie că e făcut în laborator, derivat din plante sau obținut din venin de broască, DMT-ul se poate vaporiza, fuma la pipă sau trage pe nas. Conform multor consumatori, e cel mai supranatural drog.

Yana, 33 de ani, e programator în Los Angeles. A început să ia doze mici de DMT seara și a zis că o ajută să socializeze și îi dă „un sentiment de căldură și iubire”. „Nu am viziuni intense, dar uneori am impresia că respiră sau pulsează camera în care sunt. Simt că știu care îmi e locul în univers și sunt împăcată cu el. Totul e mai strălucitor.”

Publicitate

„DMT-ul e o substanță halucinogenă puternică cu efecte enteogenice și psihedelice foarte puternice”, a zis Giordano. „O persoană care ia o microdoză se poate simți mai creativă, mai expansivă și mai puțin restricționată de procesele gândirii, dar poate avea și halucinații involuntare.” Punctul culminant e brusc și rapid și trece repede. După ce ești pe DMT, durează până se manifestă efectele. Așa că Giordano sugerează să aștepți cel puțin două ore după o doză până iei alta.

Mescalina

Microdozaj recomandat de peyote: 10 g proaspăt sau 0,9 g uscat.

Microdozaj recomandat de San Pedro: 10-20 g proaspăt sau 3-5 g uscat

Cactușii peyote și San Pedro conțin o substanță numită mescalină, care, consumată în doze mari, poate avea efecte halucinogene. Conform lui Giordano, microdozajul cu mescalină poate crește awareness-ul, intuiția și concentrarea și conferă un sentiment de „eliberare emoțională”.

Jose Alejandro Torres Aguilera, un artist și muzician mexican în vârstă de 27 de ani, a zis că microdozajul cu peyote l-a ajutat să se concentreze, să fie mai conștient de cine își dorește să fie și să abordeze mai relaxat activitățile de zi cu zi. E o opțiune atractivă pentru persoanele care vor să-și găsească pacea interioară și să reducă stresul.

Atât peyote, cât și San Pedro, se pot consuma sub formă de capsule cu praf. Unul dintre riscuri, conform lui Giordano, ar fi acumularea dozelor, în funcție de cum stochează și metabolizează corpul mescalina. A avertizat că nu e ok să iei mai multe microdoze de mescalină pe parcursul unei zile, pentru că s-ar putea să aibă un efect cumulat puternic.

Publicitate

Ayahuasca

Microdozaj recomandat: 50 g amestecat

Ceaiul halucinogen din plante cunoscut sub numele de ayahuasca constă în două componente: tulpina, care conține inhibitori MAOI și facilitează procesarea DMT-ului în creier, și frunzele de chacruna, planta care produce DMT. Microdozajul cu tulpina sub formă lichidă poate crește nivelele de dopamină, norepinefrină și serotonină din creier, cât și producția de DMT, conform spuselor lui Giordano.

Deși microdozajul direct cu DMT poate duce la creșterea awareness-ului, Giordano a zis că ayahuasca are șanse mai mari să crească abilitatea de concentrare și percepția și să scadă oboseala.

„Microdozajul cu ayahuasca mă ancorează profund în prezent”, a zis un terapeut energetic în vârstă de patruzeci de ani. „Pot vedea realitatea cu intuiția și inima. Simt o pace interioară și mintea mi se liniștește. În tot acest timp, pot să lucrez, să gătesc sau să fac jogging. Și fac toate astea cu un deosebit respect pentru viață.”

Giordano a zis că cercetările despre diferențele dintre ayahuasca și DMT sunt limitate. Se pare că e important și cum interacționează între ei compușii din ceaiul ayahuasca. A adăugat că ayahuasca poate crește tensiunea, poate afecta funcțiile musculare și poate provoca greață și vomă. De aceea, trebuie consumată cu precauție.

Publicitate

Ibogaina

Microdozaj recomandat: 25 mg concentrat sau 50-100 mg praf

Ibogaina e derivată din lemnul unui arbust african numit iboga. E folosit pentru tratarea dependenței de droguri și a altor tulburări mintale precum anxietatea sau depresia și poate induce experiențe spirituale profunde. Luată sub formă de capsule sau praf, ibogaina crește starea de alertă și nivelul de energie, cât și sensibilitatea relațională și empatia.

Le Jai La Troi e femeie mexicană în vârstă de treizeci de ani, care e doctoriță și scriitoare. A luat microdoze de ibogaină timp de câțiva ani, fără să ia vreodată o doză mare. „Această plantă mi-a schimbat pentru totdeauna relația cu mine însămi, cu identitatea și rasa mea și rolul meu în societate. Acum înțeleg cine sunt ca spirit.”

Giordino a zis că persoanele care iau microdoze de ibogaină își pot face activitățile zilnice, ba chiar le e îmbunătățită capacitatea de concentrare. În doze mari, ibogaina poate scădea periculos de mult tensiunea. Deși acest fenomen se întâmplă rar în cazul microdozajului, persoanele cu probleme cardiace de orice fel ar trebui să evite drogul, a concluzionat el.

MDMA

Dozaj recomandat: 20-40 mg

Când merge la party, Alexandria Wojcik, o funcționară publică în vârstă de 37 de ani, preferă să ia microdoze de MDMA. Își bagă degetul în punguță și apoi îl linge. „Mă ajută în contexte sociale, pentru că eu sunt introvertită”, a explicat ea. „Scopul meu e să-mi elevez spiritul, să simt mai bine muzica. Dar îmi doresc și să rămân prezentă și conștientă de mediul din jur.”

Publicitate

O microdoză de MDMA are același efect ca o doză întreagă, doar că mult mai redus. „MDMA creează un sentiment de apropiere și intimitate cu alții, o atitudine și o stare emoțională pozitivă și simțuri mai ascuțite”, a zis Shafir.

Giordano a avertizat că nu trebuie să iei microdoze de MDMA în mod repetat pe o perioadă scurtă dacă nu vrei să simți efectul unei doze întregi. „De obicei, oamenii iau o doză la ora 9 seara, se simt bine, dar mai iau una la 11, apoi la 1 dimineața, iar ziua următoare sunt praf. Asta înseamnă deja macrodozaj.” E important să și bei multă apă, pentru că MDMA-ul te deshidratează chiar și în doze mici. Cu cât iei mai mult, cu atât sunt șanse mai mari să ai insomnii sau mahmureală a doua zi.

Ketamina

Deși s-a dovedit că macrodozele de ketamină ajută persoanele care suferă de depresie și anxietate, cercetările despre microdozajul cu ketamină sunt limitate. Un studiu din Frontiers in Pharmacology a arătat că dozele mici de ketamină le îmbunătățesc șoarecilor motivația și atenția.

Dar nu toți experții sunt de acord că microdozajul cu ketamină e eficient. „Ketamina e o substanță volatilă și foarte puternică, deci e greu să găsești microdozajul corect”, a zis Giordano. Cum dozajul greșit poate dezechilibra nivelul de serotonină, ceea ce poate exacerba anxietatea sau depresia, „ketamina ar trebui administrată doar într-un context medical supravegheat”, a concluzionat el.

Totuși, unele persoane practică microdozajul cu ketamină. David Ronick, un antreprenor din New York în vârstă de 54 de ani, spune că microdozajul cu ketamină e cea mai bună meditație pe care a experimentat-o. Nu și-a pierdut cunoștința, dar simțea că plutește deasupra corpului, total relaxat și în contact cu gândurile și emoțiile lui. După ce a luat microdoze timp de șase săptămâni, s-a simțit mai calm ca niciodată și, deși încă are probleme cu anxietatea, o gestionează tot mai bine.

Ce să reții din toate detaliile astea despre droguri

În ciuda rezultatelor promițătoare și a poveștilor frumoase, e important să ții minte că microdozajul e diferit pentru fiecare persoană. „Majoritatea celor care îl încearcă experimentează cu dozajul și frecvența dozelor, ca să afle ce funcționează mai bine pentru ei”, a zis Shafir. „Acest proces implică multe încercări și greșeli. E normal ca uneori să iei o doză prea mare și să aibă efecte mai puternice decât te așteptai.”

Până la urmă, a adăugat Shafir, substanțele psihedelice nu sunt un leac magic pentru anxietate, traume sau alte probleme psihologice și funcționează doar când o persoană e capabilă să-și proceseze emoțiile și experiențele, de multe ori cu ajutorul unui terapeut. Cu alte cuvinte, e posibil ca microdozajul să îți dea o nouă perspectivă asupra vieții și o stare de bine sau poate e doar un placebo. Bineînțeles, la fel ca majoritatea lucrurilor, probabil că n-o să-ți rezolve problemele.

Cum să nu te droghezi ca un idiot