Tech

Clipul care-ți arată prin ce transformări a trecut Pământul în 4 miliarde de ani

Artistul David A. Roberts a creat acest videoclip uimitor cu trecutul și viitorul Pământului.

Cu toții creștem, ne schimbăm și intrăm în noi etape din viață, iar Pământul nu face nici el excepție. Pe parcursul unei evoluții de 4,5 miliarde de ani, planeta noastră s-a transformat dintr-o minge de rocă lovită de asteroizi, într-un glob cu oceane și viață și apoi în casa singurei civilizații tehnologice pe care o cunoaștem în univers.

David A. Roberts, artist și programator, a redat vizual această poveste planetară epică printr-o simulare în limbajul de programare OpenGL. Într-o postare recentă de pe blog, Roberts povestește cum a generat progresia simulacrului Pământului de-a lungul epocilor geologice la o rată de șaizeci de cadre pe secundă.

Publicitate

Roberts se joacă cu simulări de ceva vreme și a fost inspirat să creeze acest videoclip după ce a găsit pe Internet Archive jocul din 1990 SimEarth, care face parte din seria Sim.

„SimEarth a avut un vis ambițios să simuleze planete precum Pământul de la creație până în viitorul îndepărtat, dar a fost limitat de tehnologia rudimentară de atunci, așa că am vrut să văd dacă pot crea ceva similar care exploatează puterea unităților moderne de procesare grafică”, a zis Roberts într-un mail.

„Inițial am creat un mini-joc care îți permite să alterezi interactiv terenul ca să vezi cum afectează climatul și natura. Mai târziu, am creat istoria vizuală care trece prin toate etapele automat, pentru că m-am gândit că va fi mai ușor de consumat de către public”, a adăugat el.

Simularea începe cu Pământul ca protoplanetă în formare. Apoi se schimbă într-o proiecție cu harta desfășurată ca să ilustreze originile și dinamica plăcilor tectonice, procesul prin care ele se mișcă pe Pământ și pe alte planete ca el. Apoi, apare o nouă paletă de culori ca să dezvăluie cum apa sculptează și erodează aceste continente și cum influențează tiparele climatice teritoriul planetei.

Roberts a construit simularea în timpul liber, pe o perioadă de câteva luni, și s-a înscris cu ea în concursul Shadertoy 2018. Într-o postare recentă de pe blog, spune cum a dezvoltat-o. A început cu procese complexe de eroziune hidraulică și apoi a inclus plăcile tectonice, modele ecologice și sisteme climatice.

Publicitate

A fost dificil să aproximez realist simularea climatică fără un supercomputer. „O sursă de inspirație a fost, pentru mine, modelul climatic Monash Simple. Deși nu l-am putut utiliza așa cum se face, pentru că necesită o grămadă de informații reale despre Pământ, m-a convins că e posibil să fac niște aproximări simple, dar realiste.”

Aceste procese planetare interconectate de pe Pământ au ajutat la dezvoltarea condițiilor propice pentru viață, iar viața ne-a transformat lumea. Spre finalul simulării lui Roberts, pe Pământul digital apar efectele unei civilizații avansate din punct de vedere tehnologic, pe măsură ce luminile orașelor luminează peisajul, iar gazele cu efect de seră încep să afecteze clima globală.

„Secțiunea finală are intenția să ilustreze un posibil viitor, deși e unul improbabil. Am vrut să fie dramatic, ca să ilustreze un potențial rezultat extrem în care consumăm tot combustibilul fosil, dar să păstrez efectele realiste, bazate pe diverse articole științifice pe care le-am citit.”

Procesele prin care trece Pământul, combinate cu muzica, reprezintă o pauză relaxantă din problemele de zi cu zi. Roberts n-a creat clipul cu un mesaj clar în minte. A vrut doar să spună o poveste vizuală interesantă despre planeta noastră și locuitorii ei.

„Scopul meu a fost să le arăt oamenilor cum sunt conectate diverse sisteme de pe Pământ și cum se influențează între ele. Cred că educația e mult mai eficientă când oamenii înțeleg cum funcționează lucrurile. 

Simulările sunt un instrument puternic care îi ajută pe oameni să înțeleagă foarte bine sistemele, mai ales când încearcă să schimbe ceva și apoi văd cum se desfășoară consecințele deciziei lor. Proiectul meu nu e încă atât de interactiv, dar voi încerca să-l fac mai interactiv în viitor”, a zis Roberts.