Oamenii loviți de fulger care spun că pot vorbi cu zeii ploii

Gerardo Paez vorbește tihnit. Cuvintele lui sunt ca niște fulgere din norii care înconjoară Iztaccihuatl, un vulcan activ din centrul Mexicului. E un tlaloque, adică un asistent de-ai lui Tláloc, zeul ploii și al fulgerelor pentru mexicani. E îmbrăcat în haine simple, are blugi și o șapcă. E un bărbat umil, cu cuvinte profunde: tot ce scoate pe gură are un înțeles misterios.

În dormitorul casei sale, are un altar colorat și plin de simboluri diverse, decorat cu fructe, lumânări și imagini. În față are o cruce mare. Sincretismul e la loc de cinste în municipalitatea Amecameca din Mexic, unde cultura originară Nahuatl e foarte prețuită.

Totul aici e dedicat lui Tláloc, zeul vântului și ale apelor. Oamenii îi trimit mesaje și speră să îi intre în grații. Dacă tlaloque reușește să le transmită mesajul prin ritualul său și i se răspunde, el trebuie să dea mai departe mesajul zeilor comunității. Iar țăranii din comunitate știu ce au de făcut ca să-și protejeze culturile de furtuni.

Amecameca, un oraș mexican situat la poalele vulcanului Iztaccihuatl, își învârte existența în jurul zeului vulcanic. Tlaloques, bărbați și femei aleși de zeitatea pre-hispanică Tlàloc, respectă muntele și vorbesc cu ploaia. Primesc mesaje de la mușchii de pe copaci, de la pădure și de la vânt. Primesc și mesaje în vis. Și ascultă dorințele zeilor.

Altarul lui Gerardo a fost întocmit după un plan care i-a apărut în vis. Când s-a trezit, acesta și-a împărtășit viziunea cu vecinii. În scurt timp, o vecină i-a zis că știa ce fel de ofrande trebuie să aducă pe altar, pentru că și ea primise informații în vis. Fiecare credincios din comunitate a contribuit cu ce a putut: unii au adus ramuri de pin, alții flori de portocal, porumb, guava, hârtii colorate, lumânări, bețișoare parfumate. E nevoie de toate elementele pentru a face conexiunea cu zeii. Fără ele, nu se creează podul către lumea spiritelor.

Înainte să continuăm discuția, Gerardo m-a întrebat dacă nu vreau să aduc și eu o ofrandă altarului. Aveam la mine doar niște beri și niște țigări. L-am întrebat dacă sunt de ajuns și a zis că da. 

Ca să intri în Legiunea Tlaloques, care e foarte respectată în comunitate, trebuie să îndeplinești o serie de condiții foarte riguroase. Să ai convingeri de oțel și dorința de a ajuta comunitatea. Trebuie să știi istorie și cultură, să știi despre pământ și despre nori. Și să fii lovit de fulger și să supraviețuiești.

Practic, zeul ploii alege oamenii care devin tlaloque. Fiecare furtună vine din altă lume, lumea spiritelor: ploaia, grindina, fulgerul. „Era patru după amiaza. Lucram pe câmp și deodată am văzut o lumină puternică. Era un fulger. M-a lovit și m-a aruncat la cinci metri. I-am simțit forța imensă”, mi-a povestit Gerardo. Mi-a luat ceva să pot reacționa. Simțeam o arsură puternică în braț. M-am dezbrăcat și m-am dus la un vraci. Ea m-a vindecat. I-am povestit ce vise am avut și mi-a zis: «De acum ești ales să fii custodele dealului Sacromonte». E un deal de lângă Amecameca.”

În prezent, în Amecameca și regiunile din jur există șapte graniceros. Fiecare dintre ei e custodele unui munte și au aflat asta printr-un vis în care au vorbit cu Tlàloc. După ce află ce misiune au, merg și fac ofrandele cerute de zei.

Unul dintre cele mai importante ritualuri are loc în luna mai, când oamenii se duc pe dealul lor și construiesc un altar ca să ceară zeilor ploi. Pun pe altar orez, fasole, prune, mere, pulque, tutun. Doar dacă plasează ofrandele corect le pot intra zeilor în grații și pot salva recoltele comunității.

„Cultul apei și al munților sunt fundamentale în aceste culturi. Se practică ritualuri pe toți munții din jur. Forțele meteorologice sunt spirite”, a zis Mauricio Ramsés Hernàndez, doctor în istorie și etnoistorie în cadrul Institutului Național de Antropologie și Istorie din Mexic. Cultul apelor și al munților e fundamental pentru că de el depinde mâncarea oamenilor”, a concluzionat antropologul.

Marea majoritate a oamenilor din Amecameca mențin legături puternice cu pământul. Mulți cresc porumb Creole. Se hrănesc cu el și se vindecă de orice. Și așa cum sunt atenți la schimbările prin care trece planta de porumb, sunt atenți și la schimbările meteorologice.

„Secetele sunt mai lungi. Înainte țineau șase luni, acum țin șapte. Clima se schimbă, ploile se schimbă”, mi-a zis Jaime Ariza, un fermier tradițional din Amecameca.

Mi-a arătat un porumb roșu căruia i se spune milpa. „Uite, porumbul ăsta ne dă viață, ne vindecă. Dar uite cum arată acum: e bolnav, îi lipsesc boabe, nu e normal.”

Don Jaime a observat schimbările de temperatură din ultimii ani. Lipsa apei. Pe lângă faptul că acum trebuie să cultive porumbul mai târziu decât în anii trecuți, planta va trebui să facă față unor noi obstacole, precum paraziții și frigul, elemente care lipseau în trecut, când clima era bună. „Odată cu căldura, au venit și coțofenele. Înainte nu erau. Acum ne mănâncă porumbul. De asta știm că se schimbă clima.” Și el e granicero și face parte din ordinul Tlaloc.

„Furtuna nu mai e bună. Cerul e schimbat. Nu se știe ce vom face în viitor, dacă ne putem adapta la schimbări”, a zis el. Coincidență sau nu, fix când Delilah a hotărât să-i facă o fotografie, în spatele lui s-au adunat niște nori de furtună care păreau să-l protejeze.

Ultimele știri internaționale din această comunitate vulcanică au fost despre ghețarul Ayoloco. După ce acesta s-a topit, au mai rămas trei în Iztaccihuatl: Pecho, Panza și Sudoeriental. Dar viitorul e sumbru: probabil vor dispărea și ele, din cauza schimbărilor climatice. 

„Ne situăm în cea mai caldă etapă a glaciațiunii. Tiparele de precipitații și ariditate se schimbă, iar emisiile de gaze cu efect de seră accelerează procesul”, a explicat un cercetător de la Departamentul de Vulcanologie din cadrul Institutului de Geofizică de la UNAM.

Orice granicero ar spune același lucru ca și expertul vulcanolog, doar că înțelege chestia asta prin observație. Vede că s-a schimbat ritualul de împerechere al licuricilor, culoarea mușchilor de pe copaci. Conform antropologului Ramsés Hernández, graniceros nu simt că sunt separați de peisajul ecologic, ci că fac parte din el. Și comunică cu natura prin ritualuri. „Ritualul e un obicei ancestral prin care omul conviețuiește cu natura, comunică cu cosmosul, cu sfinții și cu cei dispăruți”, conform cărții Nahualac: O poveste despre ofrandele din Iztaccihuatl, scrisă de Hernández în colaborare cu Margarita Loera Chávez.

Din acest motiv, Gerardo și însoțitorii lui urcă pe munte de câte ori primesc chemarea. Fermierul regretă că noile generații ignoră aceste tradiții. „Se așteaptă să apară un magician care să scoată iepurele din pălărie. Cred în fantezii, când adevărata magie e să comunici cu natura”, a zis el. 

În aceeași seară, ne ghidează în interiorul dealului Sacromonte. Ploua ușor și, sincer, mă temeam să nu fiu și eu lovit de un fulger și să mă alătur echipei de tlaloques. Deși, în adâncul meu, recunosc că aș fi apreciat o astfel de onoare. În bezna nopții, Gerardo îmi șoptește să tac și mă conformez cu respect. Stăm tăcuți în întuneric, între munți și nori.

Deodată, apare fulgerul promis. Printre crengi se agită câțiva licurici. Sunt ultimii pe vara asta. Trebuie să tăcem ca prezența noastră să nu fie intruzivă pentru natură. Suntem uimiți în fața frumuseții din jur. Simt mai mult ca niciodată că ar trebui să protejăm fiecare licurici și fiecare ghețar, pentru că viitorul umanității depinde de asta. 

Articolul a apărut inițial în VICE în spaniolă.