Jurnal de salariu în București: La 24 de ani trăiesc din zahăr rafinat și sparg banii pe sneakerși

Cât am fost copil nu am știut cum stăteau ai mei cu banii, că n-am dus lipsă de nimic – de la rechizite până la păpușa Barbie pe care mi-o doream, deși nu-mi trebuia. Sunt sigură că lucrurile n-au fost mereu lapte și miere, dar ai mei m-au ținut departe de griji. N-au neglijat în educația mea capitolele „valoarea banului” și „cât îți rupi cârca pentru zece lei”.

După mult timp în care am oscilat între cariera de notar și cea de creatoare de modă, la începutul liceului am decis că vreau să mă fac jurnalistă. Ai mei mi-au zis că nu prea am ce să caut în România dacă vreau să fac jurnalismul, așa că au hotărât să mă trimită la facultate în Londra. Patru ani mai târziu am ajuns într-o țară unde cunoșteam doar limba și m-am instalat într-o cameră de cămin patru pe patru metri.

Facultatea de top la care am intrat era prea ocupată să mă perpelească cu deadline-uri atroce, bombardamente traumatice cu eseuri și căderi nervoase ca să-mi lase timp de job sau viață socială. Din fericire, ai mei au avut posibilitatea să mă susțină lunar într-una dintre cele mai flamboaiante și revoltător de scumpe metropole. Aveam pe card mai puțin decât colegii mei de facultate din Rusia, dar destul cât să duc un trai decent. Ăsta cred c-a fost momentul în care am început să mă responsabilizez cu banii. Dacă mi se aprindeau ochii după o pereche de cercei Vivienne Westwood sau voiam să mă duc la concertul lui The Weeknd, preferam să pun bani deoparte săptămânal decât să le cer alor mei. 

În urma unei serii de evenimente nefericite printre care se numără și pandemia, m-am întors în România la câteva zile după ce mi-am predat ultima lucrare la master. M-am angajat aproape imediat cum am aterizat, iar pe alocuri mi-am canalizat energia pe alte proiecte de freelancing ca să mai adun ceva experiență și un ban în plus. Acum sunt adult get-beget care plătește facturi, se minunează de cât vine întreținerea și am propria pungă cu pungi. Totuși, să spun acum că mă bucur de statutul de adult cu normă întreagă ar fi o afirmație modestă. Probabil de asta mă simt îmbătată de euforia independenței financiare și noțiunea de bani economisiți mi-e străină – cum a zis-o și Spike: „banii vin, banii pleacă”. 

Nu vreau ca peste 10–20 de ani să mă gândesc că timpul a trecut pe lângă mine și nu l-am onorat cum ar fi trebuit. În spiritul filosofiei carpe diem, hai să vezi cum și ce cheltui.

Cum îmi alimentez contul bancar lunar? Sunt social media manager și copywriter pentru o companie, dar am și alte proiectele de freelancing pe jurnalism în paralel.

Câți bani fac? Destul încât să-mi întrețin alter ego-urile de „șefa la zahăr” și „sneaker diva”, dar nu suficient încât să mă motiveze pentru a-mi deschide un cont de economii. Variază de la o lună la alta, dar niciodată nu încasez sub salariul mediu net.

Câți ani am? Dacă te iei după buletin am 24, dar din cauza pandemiei am impresia că – și încă nu sunt pregătită să mă lepăd de ea – am rămas la 22. 

Unde locuiesc? În București, într-un apartament din sectorul 3. View-ul meu e un copac care-mi fură toată vitamina D când Sorinel iese la iveală, dar interiorul e de un minimalism modern care îmi dă vibe-ul de cămin cald și încărcat cu energie pozitivă, chiar dacă nu mi se perindă cristale de ametist și cuarț roz prin casă.

Ce economii am? Ce-s alea? Economiile pentru mine sunt ca relațiile amoroase sănătoase – am auzit de ele, dar n-am avut niciodată una.

Chirie: 1 500 de lei pe lună

Utilități (aici intră atât internetul, cât și abonamentul TV pe care nu-l folosesc): în jur de trei sute de lei pe lună

Transport: 80 de lei abonamentul de la metrou, iar cheltuielile lunare pe Uber nu depășesc 50 de lei. N-am permis de conducere, pentru că nu-mi place să dau prioritate bicicliștilor (cel puțin așa mi-a zis polițistul cu care am dat traseul), dar am niște skill-uri decente de DJ, pe care le dau la schimb pentru locul de pasager din mașinile prietenilor mei.

Abonamente: clasicul Spotify, pentru care plătesc 25 de lei lunar. Sunt ceea ce mulți numesc „parazit” pe conturile de Netflix și HBO GO ale părinților, pentru că nu mi-o ard pe seriale ca The Witcher și nu am înțeles niciodată hype-ul cu Friends. În schimb, sunt topită după animeuri, pentru care plătesc un abonament lunar de 40 de lei pe Crunchyroll.

Chestii femeiești: mani-pedi este la ordinea lunii și destul de costisitoare, fiindcă la mâini îmi fac unghiile suficient de lungi ca să fie trecute în categoria armelor albe. La ele se adaugă tratamente de înfrumusețare precum laminarea genelor și alte câteva procedee care sună a droguri farmaceutice. Tot tuningul ăsta mă duce la vreo șase sute de lei pe lună. O dată la două luni mă și tund, așa că mai dau 250 de lei și pentru treaba asta. Să aibă cineva curajul să-mi spună că să fii femeie nu dăunează grav contului bancar. Măcar există vopsitul acasă, așa că mulțumesc, Universule, că m-ai scăpat de o cheltuială în plus.

Țigări: în jur de trei sute de lei. Obișnuiam să dau mai puțin înainte să înceapă delirul cu vapeurile de unică folosință, din care fumez ca hapsâna doar cu două ocazii: când sunt stresată și când nu sunt. 

Necesarul casei: 500–600 de lei. Aici intră tot ce ține de mâncare – de la brie la fructe – cât și produsele de curățenie, detergenți și alte chestii care s-ar cumpăra pentru o lună apocaliptică în București. 

Zahăr rafinat: 250 de lei lunar. Da, e o categorie specială pentru asta. Cam atât de mult zahăr mănânc. Prietenii mă poreclesc „șefa la zahăr”, ai mei mă întreabă dacă mi-am luat porția zilnică de dulciuri când sunt nervoasă, iar colegii de birou și-au făcut un obicei din a duce ofrande de ciocolată la templul biroului meu. 

Sneakerși: 300–400 de lei. Consideră investiția asta un fel de cont de economii, pentru că în fiecare lună îmi pun ceva bani deoparte pentru următoarea pereche de sneakerși de care o să mă îndrăgostesc iremediabil. Desigur, această cheltuială (sau investiție, depinde cum vrei s-o privești) poate să fie catalogată drept un act consumerist extrem. Însă aparențele înșală.

Am o pasiune avidă pentru sneakerși și o colecție care te-ar lăsa cu gura căscată. Îi tratez cu aceeași tandrețe afectuoasă pe care o întâlnești la colecționarii de bijuterii când ating diamantele Tiffany, iar când vine vorba despre istoria lor, simbolismul în cultura urbană și noile release-uri, sunt un fel de Wikipedia underground. Ecuația matematică eu minus sneakerși e ca Michael Jordan minus mingea de basketball, sau ca Picasso minus pensulă. La naiba, mi-am scris lucrarea de master pe subiectul sneakerși. Dacă nici să scrii 12 mii de cuvinte despre un subiect nu înseamnă pasiune, atunci nu știu ce-ar putea să însemne.

Mi-am documentat cheltuielile unei săptămâni neutre din punct de vedere financiar: nici perioada de honeymoon a salariului, dar nici zilele în care aștept cu sufletul la gură notificarea cu „În contul dumneavoastră a fost virată suma”. Iată ce mi-a ieșit.

7.30 — E o nouă zi în care sunt propria mea sugar mommy. Mă pregătesc semiadormită pentru muncă, ca mai apoi să mă îndrept spre amicul meu (aproape) omniprezent, metroul.

9.00 — Am nevoie de cafea ca de putere divină, așa că mă opresc la un Mega de lângă birou și cumpăr capsule de latte macchiato. Spuf, s-au dus 24 de lei. Înainte să am espressor la muncă obișnuiam să-mi alimentez săptămânal cardul Starbucks cu o sumă care le-ar provoca unora greață. Mă bucur, dar nu mereu, că zilele alea-s istorie.

12.30 — După două ture de cafea vine momentul să îi arunc organismului și ceva vitamine: ovăz cu iaurt grecesc, fulgi de cocos și fructe de pădure. Sunt convertită de ceva luni la cultul meal prep-urilor sănătoase. Rareori mănânc chestii comandate pentru că am fost bulimică cinci ani și nu am depășit total frica mâncărurilor care nu au etichetă nutrițională, nu cred că ar fi combinație la câte dulciuri mănânc și, în plus, zece comenzi de mâncare înseamnă o pereche de Air Force-uri. Bine, poate nu în ordinea asta. 

14.30 — Mă lovește pofta de dulce. Îmi deschid primul sertar de la birou să văd dacă mai am provizii. Inima mi se strânge când văd că trebuie să cobor la Mega. Arunc în coșul de cumpărături zahăr cât să-mi blindez sertarul cu rezerve pentru o săptămână. Casierița ridică din sprânceană, dar zice doar „32 de leuți”. E un preț mic pentru fericire.

18.00 — Îmi termin treaba și mă duc acasă la niște prieteni. M-au așteptat cu Uno, brioșe și ciocolată caldă, așa că nu se putea să mă coste mai ieftin o sesiune de socializare.

23.00 — Pentru că mâine încep mai târziu, îmi fac rutina de yoga și exercițiile fizice înainte să mă duc la somn. Sunt genul de persoană care urăște simplul gând că nu e singură în sala de fitness, așa că fac antrenamente de pe YouTube în living. Să mai spun câte abonamente la sală înseamnă o pereche de sneakerși? Nu cred că mai e cazul. 

9.00 — Mă trezesc, dar bineînțeles că moțăi până la ora la care trebuie să mă dau urgent jos din pat.

11.15 — În drum spre muncă citesc „Monștri Invizibili” de Chuck Palahniuk. Aș fi putut să dau 40 de lei pe carte, dar am downloadat-o gratis pe Kindle.

14.00 — Azi trebuie să lucrez cu statistici, ecuații și procente. Am fost la filo, așa că ăsta e genul de fanfară pe care sunt încununată ca regină a migrenei. Dar nu e nimic care nu poate fi vindecat de zahăr, așa că propun în birou să dăm comandă de la o cofetărie ale cărei prețuri îți provoacă grimasa unui orgasm mimat. Îmi iau un ecler cu fistic, adică 22 de lei.

21.00 — Ies de la muncă și fac un mic popas în cartier să-mi recumpăr aroma preferată de vape, hop alți 30 de lei.

21.30 — Nu e mare distanța până acasă, așa c-o iau pe jos. Ascult un podcast despre criminali în serie pe YouTube, dar mai am șapte la sută baterie. Dau luminozitatea la minimum. Sper să țină.

22.05 — M-a ținut.

23.00 — Sesiunea de yoga și exercițiile fizice se simt mai mult ca o povară decât un mod de relaxare, așa că nu știu cum le-am dus la bun sfârșit. Îmi fac rutina de seară, dau play la un episod din Attack On Titan și mă pregătesc psihic pentru ziua de mâine.

12.00 — Azi mănânc quesadilla cu pui de acasă și ciocolată cu tiramisu din sertar – prânzul campionilor.

16.30 — Cineva în birou anunță că dă comandă de pe un site de cosmetice și întreabă colectivul dacă vrea ceva. Cu ocazia asta îmi aduc aminte că rămân fără balsam de păr și două serumuri de față. Bum, bum, ciao 170 de lei. E o cheltuială neprevăzută, dar necesară. 

18.00 — Am ceva research de făcut și articol de scris, așa că cel mai probabil miezul nopții o să mă găsească on. Ca să mușamalizez lipsa de somn, mă duc în pelerinaj la DM și cumpăr două măști de față pentru ten obosit și plasturi pentru ochi, ca să diminuez aspectul Dia de los Muertos al cearcănelor. Alți 28 de lei au plecat de la mine către zeii consumerismului.

19.30 — Cheful meu de gătit nu era acasă, așa că prefer să-mi hrănesc organismul cu potasiul din banană și grăsimile sănătoase dintr-un iaurt grecesc. Pun și o pizza vegană la cuptor (da, a fost la fel de seacă pe cât sună) pentru mâine la muncă.

2.00 — Mi-am terminat treaba și trebuie să-mi fac tabietul de natură sportivă, dar am cheful și bateriile pe minus. Dacă youtuberița pe care o urmăresc ar afla că am spus pas la antrenamentul de azi, poate ar fi dezamăgită. Aia e, ce nu știe nu o rănește.

7.30 — Planeta Ioana nu vrea să se învârtă în jurul soarelui azi, așa că ochii mei semi-deschiși sunt sponsorizați de cât de tare îmi urlă „Bring Me the Horizon” în căști.

12.30 — Intru în preaiubita ședință săptămânală pe Zoom, așa că îmi opresc camera și mă înarmez cu ceva bomboane cu lichior, cofeină și vape. 

14.00 — Mă îndrăgostesc în timpul pauzei de prânz. Nu e vorba de vreun coleg nou sau curier, ci despre sneakerșii superbi de care m-am lovit pe Instagram. Întâmplarea face să fie aceeași pereche pe care am pus ochii în urmă cu ceva luni, dar erau doar în State, iar livrarea era rupere. Verific disponibilitatea mărimii și se pare că am date după muncă. 

16.30 — Deja începe să mă irite cât de des mă uit la ceas. Dar și mai tare mă irită că nu se face odată ora la care pot să plec spre viitoarele bijuterii cu care mă voi încălța. 

18.15 — Pentru că pășesc pe tărâmul sneakerșilor cu o pereche de Air Jordan 1 pentru care lumea apelează la ajutorul boților ca să-i cumpere, vânzătorul se dă în vorbă cu mine. Discutăm despre noile release-uri și dezbatem ce nașpa-s Yeezy-urile. Pare impresionat, dar nu destul cât să-mi bage reducerea lui de angajat – probabil din cauză că avea în picioare o pereche de Yeezy. Plătesc 540 de lei, dar uite ce frumos plec spre casă cu un zâmbet tâmp. 

19.30 — Nu sunt adepta trasului pe nas, dar sunt genul de persoană care își ia doza de euforie din mirosul artificial al unei perechi fresh de sneakerși. Fac asta imediat cum ajung acasă, ca mai apoi să așez noile Air Force-uri alături de frații lor, cu mândria din ochii mamelor care-și privesc puii în prima zi de școală.

21.00 — Am o stare de spirit dubios de bună, așa că-mi fac ora de sport mai cu patos decât de obicei. M-a lovit și mood-ul de gospodină, așa că-mi fac meniul pentru mâine - somon în crustă de miere cu susan și ceva legume obosite.

7.30 — Mulțumesc, Universule, că m-ai ajutat să mai supraviețuiesc o săptămână.

9.15 — Iau ultimele capsule de cafea din cutie. A fost genul de săptămână în care cafeaua mea avea și ea nevoie de cafea, așa că rația de două săptămâni s-a dus doar în una. 

13.00 — O colegă vrea să dea comandă de pe un site cu haine. Instant mă gândesc la niște chestii care-mi lipsesc din garderobă, dar îndepărtez rapid apucătura asta consumeristă și spun că nu vreau nimic.

18.00 — Mă ia tata de la muncă pentru că îmi petrec weekendul la ai mei. Sunt prea obosită să fac pe DJ-ul ca să-mi achit locul de pasager. Nu contează, că e tata și oricum ascultă permanent Rock FM. 

20.00 — Lenevim toți trei în living, în timp ce ne uităm la ediții atât de vechi de la Vrei să fii milionar?, încât tot Ianțu e prezentator.

21.00 — Mă sună niște prietene să ieșim, dar sunt prea ocupată cu eclerele făcute de mama ca să am timp de altceva. E a doua oară când am refuzat vehement ispita consumeristă. Să fie azi ziua în care nu cheltuiesc niciun leu?

23.30 — Da, este. 

8.30 — Cum îmi dresez ceasul biologic să diferențieze weekendul de zilele lucrătoare? 

11.00 — Bag un workout și puțin stretching, după care mă pierd în diagonala de 13 inci a laptopului în timp ce mă uit pasiv la serial. Tu îl numești weekend, dar eu îl consider timp extra în care pot să-mi mai eliberez din task-urile săptămânii viitoare.

21.00 — Semi-productivitatea a fost laitmotivul zilei, așa că ies în oraș cu fetele. Nu vrem să ne-o ardem pe la terase că suntem fumătoare și e frig ca dracu’ afară, așa că ieșim la ture de oraș cu mașina.

22.30 — Munchie-urile își fac apariția. Oprim la o benzinărie de unde-mi procur biscuiți și suc de portocale. Hai că s-au dus 12 lei.

9–16 — Am program de casnică, fac curat, bag haine la spălat cu toate că e considerat păcat și fac cumpărăturile săptămânale la Lidl. Uite ce zice bonul: 165 de lei.

16.30 — Mi se face poftă să fac poke bowl, așa că fac o vizită la Mega pentru semințe de susan și orez integral. Mai arunc în coș și un ceai care m-a făcut săracă în șapte limbi diferite prin lista de ingrediente. Scot cardul ca să achit 34 de lei.

17.00 — Mi-am pregătit mâncarea pentru două zile pentru că #housewife.

18.00 — Sunt la o prietenă care a vrut să facem pizza cu ce mai avea prin frigider, așa că am luat dulciurile complementare: 12 lei. 

21.00 — E ziua aia bilunară în care iau Uber. 15 lei, nu las bacșis pentru că șoferul insista să afle de ce n-am permis, în timp ce lua curbele ca la Formula 1.

23.00 — Îmi termin săptămână cu o sesiune de gaming pe PS4. Mă joc Ghost of Tsushima, care costă câteva sute de lei pe PlayStation Store, dar pe care eu i l-am sustras tatei cu aceeași dexteritate cu care fură adolescenții gumă de la Mega. Mă bucur că gena de gamer e transmisibilă.

Fac bilanțul și realizez că uneori dau banii pe niște porcării inutile, iar alteori rezist în fața spiritului consumerist și fac economii – le folosesc apoi ca să-mi satisfac alte capricii voluptoase. Mă rog, măcar sunt genul de lucruri care mă fac fericită. Nu pentru o perioadă lungă de timp, dar oricum mai durabilă decât un trip pe psihedelice.

Total: Dacă nu iau în calcul sneakerșii, am cheltuit 544 de lei.