depresie
Nu am chef să fac nimic. Oare e un început de depresie?
Poate că ești într-un blocaj și nu ai puterea să-l depășești. Iată ce poți face.
Ce e pozitivitatea toxică și de ce ar trebui influencerii să nu o mai promoveze
Acea fericire falsă pe care o vezi zilnic pe c ale influencerilor îți cauzează depresie și anxietate.
Ce nu ți se spune despre sex când ai depresie
Uneori, chiar problemele din viața sexuală pot duce la diagnosticul de depresie.
Am fost total nepregătită pentru avortul meu pentru că nu se vorbește despre asta
De exemplu, dacă aș fi știut că depresia din timpul sarcinii afectează și persoanele care au făcut avort sau care au pierdut o sarcină, aș fi putut să-mi gestionez mai bine sentimentele.
Ce faci dacă partenerul tău nu mai vrea să trăiască
„Când amână să ceară ajutorul mi se pare câteodată egoist, fiindcă mă afectează și pe mine.”
Tot ce trebuie să știi înainte să te muți cu cineva în chirie la facultate
Când te muți prima oară în chirie, vestea bună e că probabil o să bei și o să faci sex. Vestea proastă e că o să împarți spațiul cu alți oameni.
Toate etapele prin care treci de fapt după o despărțire nasoală
Tanatologia încearcă să găsească un sens procesului morții, dar și altor pierderi la fel de dure, cum ar fi despărțirea de partenerul/a tău/ta.
OG Eastbull mi-a vorbit despre depresie, fericire și de ce femeile conduc lumea
„Când am venit în România m-am simțit ca turist, dar ultima oară când am fost m-am simțit acasă.”
Ce se întâmplă de fapt în creierul tău când ai un atac de panică
Atacurile de panică sunt caracterizate de o frică bruscă și intensă care se declanșează în persoanele afectate.
Cum îți dai seama dacă ești la burnout sau treci prin depresie?
Simptomele sunt foarte asemănătoare, dar cauzele și tratamentele sunt foarte diferite. Iată cum îți poți da seama.
Ce lucruri dubioase mănâncă oamenii când sunt deprimați
Oamenii care-și pun online ce mănâncă atunci când sunt prea triști să mai poată funcționa îmi amintesc că prânzul meu cu Oreo și sandviș cu brânză e ok.
De ce nu vorbim și despre pericolul de a face tromboză de la anticoncepționale?
Vaccinarea cu AstraZeneca a fost întreruptă după ce mai multe persoane s-au plâns că au făcut tromboză. Legătura nu a fost încă dovedită. Dar ce s-a dovedit deja e că anticoncepționalele cresc de patru ori riscul de a face tromboză.