5 motive pentru care, ca român, Cupa Mondială e rușinoasă (și alte 5 pentru care n-o s-o ratez)

Dacă nu trăiești în vreun buncăr sau pe TikTok, știi că pe 20 noiembrie începe Cupa Mondială. Piedestalul sportului, cea mai cea întrecere dintre toate, competiția la care visează copiii când se apucă să spargă geamuri cu mingea în cartier.

Este un eveniment care nu-i doar despre sport, ci și despre solidaritate, acceptare și culturi diferite. Se joacă o dată la patru ani și a ajuns deja la a 22-a ediție.

Prima a avut loc între cele două războaie mondiale, în 1930, în Uruguay, și acolo a participat și România noastră, care altfel nu a mai prins așa ceva din 1998 încoace.

Turneul din 2022 se ține în Qatar, un mic stat din Orientul Mijlociu. Mic ca întindere și ca populație, dar foarte mare dacă se urcă pe portofel. Qatar e una dintre cele mai bogate țări din lume, pentru că are atât de mult petrol, încât nu-i exclus ca fiecare localnic să dețină o sondă în curte.

E a doua oară când Cupa Mondială se joacă în Asia (după ediția din 2002, desfășurată în Japonia și Coreea de Sud) și pentru prima dată când organizatoare e o țară din lumea arabă. Pe lângă asta, Mondialul qatarez e și cel mai controversat din istorie.

Ca să înțelegi reticența generală, cunosc oameni ahtiați după fotbal, care altfel s-ar uita și la un Chiajna cu Oțelul Galați, deciși acum să dea „ignore” Cupei Mondiale. Eu, în schimb, NU o să boicotez nimic. Mă uit la fotbal de vreo 30 de ani, scriu despre fenomen de aproape 20 și m-aș uita la Mondial și de s-ar juca în sufrageria lui bin Laden. Ba chiar o să văd toate meciurile, cum fac mereu. Și-o să-ți explic un pic mai târziu de ce.

E însă perfect de înțeles trendul global împotriva Qatar și a Mondialului de acolo. Lumea e extrem de revoltată de tot ce s-a întâmplat și încă se întâmplă în jurul acestui turneu. Și cumva pe bună dreptate. Iată.

Ca să știm din start cum stăm, Qatar e o țară fără pic de tradiție în fotbal. Echipa națională nu s-a calificat niciodată la un Mondial și niciun jucător din statul arab nu a ajuns cât de cât cunoscut la nivel mondial. În 2010, când FIFA a decis că Mondialul din 2022 se va ține în Qatar, motivația oficială a fost că fotbalul trebuie promovat în toate zonele. În spatele ciudatei decizii ar sta însă bani negri pe care conducătorii i-au oferit membrilor FIFA.

Deși nu are tradiție în fotbal, statul are bani ca să cumpere fotbal. Mulți bani. De-a lungul anilor, în liga din Qatar (Stars League) au venit să joace, pe contracte fabuloase, fotbaliști cu ștaif ca Pep Guardiola, Gabriel Batistuta, Raúl González, Xavi Hernández sau Samuel Eto’o. Mai mult decât atât, pe la sfârșitul anilor ‘90 și prima decadă a anilor 2000, Qatar efectiv plătea fotbaliști străini ca să evolueze pentru națională.

Uruguayanul Sebastián Soria, francezul Karim Boudiaf sau ghanezul Mohammed Kasola sunt doar trei dintre zecile de cazuri. Qatar le oferea cetățenia, un milion de dolari la început și apoi câte 400 de mii anual. Schema a funcționat până acum câțiva ani, când FIFA s-a prins și a introdus reguli noi privind naturalizarea jucătorilor: să aibă bunici sau părinți din țara respectivă ori cinci ani de rezidență.

În teorie, Qatar are acum în componență doar qatarezi. În practică, zece dintre cei 26 de jucători din lotul pentru Cupa Mondială sunt născuți în alte țări.

Tot cu sume amețitoare ar fi obținut și dreptul de a organiza competiția de-acum. În 2015, procurorii elvețieni au arestat șapte membri FIFA într-un hotel din Zurich, sub acuzația că au luat mită pentru a vota în favoarea Qatar ca gazdă a turneului. De altfel, 15 dintre cei 22 de membri FIFA care au votat pentru țara arabă în 2010 au fost aduși în fața instanței. 

În schimbul acestor voturi, Qatar ar fi făcut plăți ilicite în valoare de peste un miliard de euro. Dar în ciuda acestor polemici, Qatar a rămas gazdă a turneului pentru că o investigație internă a FIFA a absolvit-o de orice vină de corupție. E ca și cum te-ar acuza cineva că ai furat ceva și tu ai hotărî, după o anchetă internă, că n-ai furat nimic.

De la începuturi și până acum, Cupa Mondială s-a jucat pe timp de vară. Din cauza temperaturilor foarte ridicate în Qatar din mai până în septembrie (în medie, între 33 și 40 de grade Celsius), FIFA a decis să facă încă un compromis pentru acest Mondial: să-l programeze iarna, când în emisfera noastră bate Crăciunul la poartă. 

Un compromis care nu i-a afectat doar pe fanii legați de tradiția Cupelor de vară. Mondialul de iarnă a dat peste cap și campionatele naționale din Europa, nevoite să ia o pauză de o lună și apoi să-și aglomereze calendarul în 2023. 

Chiar și așa, condițiile de joc vor fi extrem de dificile pentru cele 32 de echipe. Inclusiv în lunile noiembrie și decembrie, în Qatar umiditatea este o problemă, ajungând și la valori de 70 la sută. Evident, jucătorii vor avea de suferit din cauza asta. Ce-i drept, stadioanele vor fi dotate cu aer condiționat pentru a contracara cumva acest impediment.

Tot la capitolul „altfel de cum eram obișnuiți" să trecem și că Mondialul din Qatar va dura doar 28 de zile, cu patru mai puțin decât la edițiile precedente. Începe pe 20 noiembrie și se încheie pe 18 decembrie, când e programată finala.

Qatar este o monarhie absolută, o țară cu o cultură extrem de conservatoare, total opusă de valorile vestice. Drepturile omului sunt destul de relative aici, în ciuda unor reforme întreprinse de qatarezi în ultimii ani, mai mult pentru a scăpa de presiunile venite din Europa.

Statul ocupă printre ultimele locuri când vine vorba despre libertatea de expresie, libertatea presei și atitudinea față de persoanele LGBT+. De exemplu, în Qatar poți să fii condamnat cu până la trei ani de închisoare pentru opinii care „dăunează țării”. Homosexualitatea este ilegală și se pedepsește cu închisoarea până la șapte ani.

În 2021, doi jurnaliști norvegieni care investigau situația muncitorilor migranți au fost arestați pentru că au pătruns și au filmat pe o proprietate privată. Echipamentele le-au fost confiscate și ei au fost eliberați după 36 de ore.

De asemenea, potrivit Amnesty International, femeile încă sunt discriminate în Qatar, fiind legate de tutorele masculin (soț sau tată, bunic, unchi). Practic, femeile qatareze nu pot să ia o decizie importantă pentru viața lor fără permisiunea unui bărbat.

După ce a obținut organizarea Cupei Mondiale, Qatar s-a pus pe treabă. A construit stadioane de cinci stele și a lucrat din greu la infrastructură (drumuri, transport public, hoteluri etc) ca să fie o gazdă perfectă. Prețul a fost însă unul imens. 

Ca să înțelegi situația, Qatar are circa trei milioane de locuitori, dar doar puțin peste 300 de mii sunt cetățeni qatarezi. Restul sunt expați, majoritatea veniți din India, Pakistan, Bangladesh, Nepal, Sri Lanka, Egipt sau Filipine. Chiar dacă unii locuiesc de mult în Qatar, le e aproape imposibil să primească cetățenie. Regimul de la Doha prevede 25 de ani consecutivi trăiți în țară pentru acordarea cetățeniei, care vine la pachet și cu numeroase beneficii financiare.

Expații din aceste țări sunt și cei care prestează muncile grele și prost plătite, la care cetățenii qatarezi nu „se coboară”. Migranții au lucrat la ridicarea stadioanelor pentru Cupa Mondială și, potrivit mai multor anchete ale marilor publicații internaționale, au făcut-o în condiții mizere, catalogate drept sclavie modernă. 

Conform mai multor organizații pentru apărarea drepturilor omului, muncitorii străini au fost tratați „ca niște bovine”. Au lucrat și la peste 40 de grade, uneori între 14 și 18 ore pe zi, fără apă și mâncare, au fost plătiți indecent și abuzați adesea de către angajatorii lor, care nu le-au permis să părăsească țara și să se întoarcă acasă. The Guardian a scris, în februarie 2021, că 6 500 de muncitori migranți au murit pe șantierele Cupei Mondiale, un număr negat cu vehemență de către șefii statului arab. 

De parcă toate cele de mai sus nu erau de ajuns, Qatar a dat apă la moară contestatarilor cu doar două zile înainte de startul turneului. Organizatorii au anunțat că la stadioanele Cupei Mondiale nu se va mai comercializa bere, așa cum era stabilit inițial.

Vânzarea de băuturi alcoolice este strict controlată în Qatar, țară cu populație preponderent musulmană. Doar că gazdele au promis solemn că fanii veniți să-și susțină echipele naționale vor putea să consume alcool în apropierea stadioanelor și în locuri special amenajate pentru suporteri.

Schimbarea de ultim moment a venit din cauza îngrijorării qatarezilor, care nu-și doresc pe arenele lor fani care beau sau se află sub influența alcoolului. Încălcarea promisiunii a întărit rezervele multor europeni cu privire la situația din Qatar. Dacă acum s-au răzgândit în privința berii, cine garantează că gazdele își vor ține celelalte angajamente luate?

Din cauza tuturor aceste motive, îi înțeleg pe cei care nu-s deloc entuziasmați de Mondialul qatarez. Oameni care respiră fotbal, dar care acum au inimile îndoite din cauza problemelor de moralitate ale acestui turneu. Doar că nu sunt întru totul de acord cu ei. 

Cum îți ziceam la începutul textului, eu am să mă comport ca la orice Campionat Mondial, adică o să văd toate partidele și o să mă bucur de fotbal. Iată.

De-a lungul ultimelor luni, lumea fotbalului s-a arătat, mai mult din vorbe, deranjată de exploatarea muncitorilor străini din Qatar, de problemele legate de corupție și de însăși moralitatea acestui Mondial. Antrenori și jucători profund îngrijorați, naționale care și-au confecționat tricouri manifest, chiar șefi de stat care au criticat nerespectarea drepturilor omului în țara organizatoare. 

Nimeni nu a făcut însă pasul cel mare și de impact: să boicoteze Cupa Mondială. Până la urmă, singura formă validă de protest este să nu participi. Câtă vreme nicio echipă națională, niciun jucător și niciun antrenor nu au zis „pas”, orice formă de „awareness” e mai mult sau mai puțin ipocrizie. 

Dacă acești oameni, care aveau toate pârghiile să ia atitudine, sunt acolo și joacă fotbal în această țară mult hulită, de ce să boicotezi tu Mondialul? Eventualul tău refuz de a vedea meciurile n-are niciun efect, te afectează pe tine și atât. Nu o să vină nimeni să-ți dea o medalie și nici vreo felicitare.

E cam ca la treaba aia cu poluarea. Bogații Pământului te fac să te simți prost că arunci chiștocul de țigară pe jos și nu reciclezi gunoiul, în timp ce marile corporații poluează planeta de n-au aer.

Mondialul din Qatar va fi ultimul pentru cei mai mari jucători din ultimele decenii. Argentinianul Leo Messi (35 de ani) și portughezul Cristiano Ronaldo (37) au anunțat deja că-i ultimul „bal” pentru ei, așa că cei doi vor da totul ca să ia marele trofeu. Unul pe care, până acum, niciunul dintre ei n-a reușit să pună mâna.

Ronaldo chiar a declarat zilele trecute, într-un interviu, că se va retrage de tot din fotbal dacă va câștiga Cupa Mondială cu Portugalia. Dacă mă întrebi pe mine, laurii o să-i ia nenea Messi și conaționalii săi. Pentru că Argentina, în trecut cam boemă și visătoare, e astăzi mai echipă ca niciodată. 

Merg all-in pe mâna „pumelor” anul ăsta, dar notează acolo și alte naționale cu șanse importante la trofeu: Brazilia, Germania, Portugalia și Spania. Poate și Franța, deși are mulți accidentați, inclusiv Karim Benzema. Plus că suntem români și normal că nu ne dorim să-i vedem câștigători pe „cocoși”.

Qatar are destule „bube”, dar o scurtă incursiune în istorie ne arată că s-au jucat Mondiale în locuri cu mult mai teribile. În 1978, Cupa Mondială s-a ținut în Argentina condusă de Jorge Rafael Videla, un dictator sângeros care preluase puterea în 1976, în urma unei lovituri de stat. Videla a folosit Mondialul ca instrument politic, ca să-și valideze regimul abuziv în fața lumii. 

Ca acum, FIFA s-a prefăcut că totul e în ordine, deși argentinienii care se opuneau lui Videla au avut de suferit. Cei fugiți în Europa au cerut insistent boicotarea turneului, dar nimeni nu i-a ascultat. Ca idee, între 15 și 30 de mii de argentinieni au dispărut în timpul regimului condus de Videla. Cadavrele lor erau aruncate în apă, ascunse sau pur și simplu distruse, ca să nu fie găsite și să nu provoace răzvrătiri populare.

Mai aproape de zilele noastre, acum patru ani, în 2018, Mondialul s-a desfășurat în Rusia lui Putin. Țară care, se știe bine, nu e chiar un paradis când vine vorba despre moralitate și drepturile omului. Una peste alta, într-o asemenea perspectivă, parcă o Cupă Mondială în Qatar nici nu mai sună chiar atât de oribil.

Mondialele sunt un soi de eden pentru microbiștii cărora nu le surâd neapărat echipele mainstream. E okay să ții cu ăia puternici și să vibrezi la fentele lui Messi, Ronaldo sau Neymar. Însă e și mai fermecător să o arzi la bere cu texte ca: „Sigur că sunt buni ăștia, dar tu l-ai văzut pe căpitanul Tunisiei ce face cu mingea?” (Apropo, îl cheamă Youssef Msakni și omul chiar e mingicar talentat).

În privința variantelor alternative, Cupa Mondială din Qatar e extrem de ofertantă. De pildă, Senegalul are o națională interesantă, cu șanse considerabile să depășească faza grupelor, chiar dacă n-o să-l aibă pe starul Sadio Mané, accidentat. Vest-africanii au venit în Qatar cu 26 de băieți vânjoși care joacă toți în Europa, unii pe la Chelsea, Milan, Marseille sau Villarreal. 

Altă opțiune e Maroc, care face reclamă la globalizare. 14 din cei 26 de jucători convocați sunt născuți în afara granițelor țării (cei mai mulți în Olanda și Belgia), record absolut la Cupa Mondială. Sunt în grupă cu Belgia, Croația și Canada. Dacă se aliniază planetele și n-au toane, marocanii se pot lua lejer la trântă dreaptă cu toate trei, inclusiv cu marea favorită, Belgia.

Mai e și excentricul Mexic, mereu o variantă împotriva establishmentului. Mexicanii sunt simpatici, spectaculoși și, de regulă, ajung în optimi, unde însă se și opresc. Tot pe partea de hipstereală, aruncă un ochi la Australia, Canada sau Uruguay. Primele două nu prea speră să iasă din grupe, în schimb sud-americanii au potențialul să dea marea lovitură. 

Uruguay a adus în Orientul Mijlociu un lot super experimentat, cu toți monștrii sacri aflați pe final de carieră: Luis Suárez (35 de ani), Edinson Cavani (35), Diego Godín (36), Martín Cáceres (35) și Fernando Muslera (36). Băieți hârșiți, care sigur nu ascultă trap și nici nu stau pe Twitch.

Îmi pare rău la domnii suporteri ai Angliei, dar nici anul ăsta „it’s not coming home”. Și o să fie foarte amuzant. Englezii au inventat sportul ăsta, la care însă sunt experți să piardă și la care, de zeci de ani, nu prea se mai pricep. 

Dacă la EURO 2020, când au pierdut finala cu Italia chiar la Londra, englezii erau în mare formă și lumea îi vedea drept mari favoriți, acum lucrurile s-au schimbat. Anglia e în cădere liberă în ultima vreme și toți analiștii o văd cel mult în semifinalele turneului din Qatar. Ca să-ți faci o idee cu privire la forma recentă a insularilor, gândește-te că anul ăsta au luat două bătăi de la vecina Ungaria: 0 – 1 la Budapesta și 0 – 4 acasă, la Wolverhampton.

Crede-mă pe cuvânt, merită să te uiți la Cupa Mondială din 2022 și numai ca să-i vezi pe Kane & Co. cum dau greș încă o dată. Și apoi cum toată Anglia se jură că va aduce trofeul acasă în 2026. În fine, alegerea e sută la sută la tine, că trăiești în UE, nu în Qatar. Poți să vezi, poți să boicotezi, integral sau parțial, important e să fii împăcat cu tine însuți și să nu regreți după.