Cum a devenit parcul din Titan un paradis al agresorilor sexuali

UPDATE 30 iunie 2021: Am primit un răspuns și de la Direcția Generală a Poliției Capitalei: „Zona face parte din itinerarul de patrulare a agenților de siguranță publică din cadrul Secției 12 Poliție, fiind în stricta atenție a acestei subunități de poliție în ceea ce privește prevenirea faptelor penale din sfera infracționalității stradale. Secția 12 Poliție a făcut solicitări în repetate rânduri Primăriei Sectorului 3 Bucureşti pentru luarea măsurilor în vederea determinării proprietarului de a se supune legislației în vigoare în ceea ce privește îngrijirea și îngrădirea suprafeței de teren în cauză. De asemenea, s-a solicitat Primăriei Sectorului 3 București dispunerea măsurilor necesare pentru ca zona să fie supravegheată video.” 

În plus, Poliția Capitalei menționează că în zona respectivă a înregistrat un singur caz de agresiune sexuală, în 2020, și niciunul în 2021.  

Momentan, zona nu este supravegheată video. Nu e clar dacă Primăria a pus presiuni asupra proprietarei terenului în acest sens, vom reveni cu un update după ce vom primi lămuriri de la Primăria Sectorului 3.

Prima senzație pe care o ai când ieși de la stația de metrou Titan, la intrarea în parcul IOR, e că te-ai teleportat din buricul orașului și ai ajuns într-o sălbăticie la marginea lumii. La o privire mai atentă, mormanele de gunoi te aduc înapoi cu picioarele pe tărâm bucureștean. 

Aleile de ciment care fac legătura cu zona amenajată din parc se întretaie cu tot felul de poteci bătătorite, pierdute prin vegetația rebelă. Iar boscheții neîngrijiți și iarba înaltă sunt la fix pentru stat la pândă.

Zona respectivă, întinsă pe 12 hectare între Bulevardul Nicolae Grigorescu, Strada Constantin Brâncuși și Strada Liviu Rebreanu, a devenit cunoscută în ultimele săptămâni după ce pe Instagram a circulat un story cu un avertisment sinistru: în parcul IOR ar exista o zonă în care își fac veacul tot felul de bărbați dubioși, care se masturbează și chiar agresează femeile care trec pe-acolo. 

După ce a izbucnit scandalul, pe unele alei a apărut mesajul „SE VIOLEAZĂ”, scris în culori țipătoare. A fost un gest al câtorva activiste feministe care au dorit să-și păstreze anonimatul, ca să nu fie trase la răspundere pentru vandalism: „Dacă tot nu putem noi să tăiem iarba, am zis măcar să avertizăm lumea”, a explicat una dintre ele pentru VICE. 

Am vrut să aflu mai multe, așa că am ajuns în zonă spre finalul după-amiezii, cu gândul că voi găsi un masturbator pe care să-l întreb ce durere are în suflet de face asta ziua-n amiaza mare. 

Potecile erau pline de oameni, tineri și bătrâni, în trecere sau care pur și simplu pierdeau vremea. N-am văzut însă pe nimeni cu organele genitale în mână și nici nu s-a luat nimeni de mine, dar asta probabil pentru că eram cu colegul fotograf Topoleanu. 

Ne-am oprit pentru niște poze lângă un copac căzut peste o alee și un nene trecut de 50 de ani, cu o cămașă albastră întinsă peste burtă, a trecut pe lângă noi cu cureaua deschisă la pantaloni. Ne-am urmărit reciproc pentru câteva minute de la distanță. Noi așteptam să vedem ce face, el aștepta ca noi să plecăm. Până la urmă a renunțat și s-a pierdut prin iarba înaltă. Sigur, asta nu demonstrează nimic, dar tot a părut suspect. 

La plecare, m-am băgat în vorbă cu vânzătoarele de la patiseria Lazopan, care e chiar la intrarea în zona sălbăticită. Ele mi-au confirmat că zona e cunoscută drept periculoasă, plină de dubioși și că e în starea asta de câțiva ani deja. „Mai ales pentru tine, ca fată, e riscant. Mai bine ocolești pe la altă intrare”, m-au sfătuit ele. 

Eu n-am pățit nimic pe aleea cu pricina, dar alte fete nu au fost la fel de norocoase. Câteva mi-au povestit experiențele traumatizante prin care au trecut, după ce am anunțat pe Instagram că sunt în căutare de povești.

Vara trecută, Alexandra (23 de ani) nu știa de reputația periculoasă a zonei. Nu i s-a părut riscant să meargă de la metrou până acasă pe scurtătură, prin parc. Era miezul zilei, oameni mișunau peste tot pe aleile neîngrijite, nu se aștepta deloc la ce avea să urmeze. Un individ ascuns în boscheți a sărit să-i taie calea, cu organele genitale în mână. „Mă privea cu ochi de violator”, își amintește ea. 

„Tot ce am putut să fac a fost să-i trag o privire de mustrare și să fac pași mai mari cu picioarele mele de spaghetti. Simțeam că mă urmărește, mi-au dat lacrimile și am luat-o la fugă. Pe stradă mi se părea că toți bărbații seamănă cu el. A fost cel mai lung drum până acasă, mai lung chiar decât toate drumurile viitoare în care voi ocoli parcul, pentru că mi-e frică.”

Nu doar partea sălbăticită din parc e periculoasă, m-a avertizat Miruna (28 de ani). Ea locuiește în zonă de câțiva ani și până acum câteva săptămâni avea obiceiul din a ieși la alergat în IOR. Acum se vede nevoită să renunțe, pentru că nu se mai simte în siguranță nici măcar în părțile cele mai aglomerate din parc. 

Era pe aleea principală din parc, cea mai circulată. La miezul zilei era plin de părinți, bunici și copii, iar Miruna mergea printre ei la pas rapid, cu muzica dată tare în căști. Nu-l auzea pe bărbatul care se ținea după ea și îi striga mizerii. 

„La un moment dat mi-a intrat o piesă mai lentă și mi s-a părut că aud niște înjurături din spate. Am oprit muzica și l-am văzut. Era tânăr, pe la 30 și ceva. Mi-am dat seama că mie mi se adresa, cu niște chestii abjecte. M-a confundat cu o elevă de liceu și striga la mine ceva de genul: «Voi astea de liceu nu sunteți sparte! Ahhh, ce ți-aș face...». Niște lucruri extrem de scârboase.”

Speriată, Miruna l-a ignorat și și-a continuat drumul. El s-a mai ținut după ea câteva minute, timp în care nimeni din jur n-a intervenit. 

„Nu a sărit nimeni să se ia de el sau să-l pună la punct. M-a speriat că m-a confundat cu o fată mai tânără, ceea ce îmi arată că țintele lui sunt copiii, adolescentele.”

Victimele preferate ale hărțuitorilor sunt cei mai vulnerabili dintre noi, adolescentele și femeile. A pățit-o și Andreea (26 de ani) de mai multe ori în perioada în care avea 14-15 ani. 

Parcul IOR era zona de întânire cu prietenii de prin cartier. „Ascultam muzică și discutam probleme de adolescente - băieți și supărări în dragoste.”

Prima dată când s-a întâmplat era cu două prietene. Un bărbat de-o vârstă la care putea fi lejer tatăl sau bunicul cuiva s-a ascuns într-un tufiș, și-a lăsat pantalonii în vine și „se masturba de zor cu ochii fixați pe noi”. Fetele s-au speriat și au țipat după pază sau poliție. Bărbatul și-a ridicat pantalonii și dus a fost. 

La câteva săptămâni după, Andreea a mai tras o sperietură. Era pe o bancă în apropierea intrării principale din parc, tot cu niște prietene, când un alt bărbat s-a așezat chiar pe banca de vizavi și le-a fixat insistent cu privirea. Nu l-au băgat în seamă până când s-au prins că bărbatul avea pantalonii rupți între picioare și se masturba fără să ascundă nimic privirii lor. Din nou, fetele au țipat după ajutor, iar dubiosul a dispărut printre boscheți. 

Am remarcat și eu în vizita mea în IOR că nici partea sălbatică, dar nici cea amenajată din parc nu par păzite. Chiar am căutat o uniformă de poliție sau de firmă de pază, însă n-am reușit să dau de nimeni. 

Așa că m-am apucat să trimit întrebări autorităților locale. Am întrebat Primăria Sectorului 3, Poliția Locală din Sectorul 3 și Poliția Capitalei cine e responsabil cu paza și îngrijirea parcului. 

După multe insistențe și vreo două săptămâni în care instituțiile și-au aruncat responsabilitatea de la unele la altele, am primit un răspuns de la Poliția Locală: „Efectivele Direcției Generale de Poliție Locală mențin ordinea publică în parcurile și grădinile publice de pe raza Sectorului 3, aflate în administrarea Consiliului Local Sector 3, printre acestea fiind şi parcurile Al. I. Cuza, Titan (cunoscut și sub denumirea de IOR), Titanii etc.”

Însă nu mi-au răspuns și câți agenți patrulează ca să acopere un parc așa de vast și dacă ei sunt acolo la orice oră din zi sau din noapte.

În continuare, Poliția face delimitarea între zona amenajată din parc și cea sălbăticită și abandonată: „Zona la care faceți referire este teren proprietate privată (cunoscută și sub denumirea de zonă retrocedată). Acest perimetru este neîmprejmuit, neamenajat, iar în prezent este în litigiu”.

Am aflat însă că au fost mai multe plângeri cu privire la zona respectivă, dar nu și dacă sau cum au fost soluționate: „S-au înregistrat sesizări atât scrise, cât și telefonice, cu privire la zona retrocedată din parcul Al. I. Cuza. Acestea au vizat în general aspecte ce țin de salubrizare, igienizare, defrişarea vegetaţiei crescută necontrolat. S-au mai înregistrat sesizări care au vizat habitarea în zonă a persoanelor fără adăpost. În ultima lună însă au fost primite și înregistrate sesizări prin care se reclamă actele de hărţuire sexuală stradală săvârşite în perimetrul zonei retrocedate.”

Autoritățile știu că zona prezintă un pericol pentru cetățeni, iar la mijloc în jocul surd al pasării responsabilității e un scandal imobiliar care ține acea bună bucată din parc într-un limbo legislativ. 

Porțiunea sălbăticită de 12 hectare a făcut parte din Parcul IOR până în 2005. Primarul de pe-atunci al Capitalei Adriean Videanu a semnat retrocedarea către o cetățeană octogenară, Maria Cocoru. Bătrâna a primit drept de proprietate și în alte zone valoroase din Sectorul 3, ceea ce a atras atenția presei și câtorva ONG-uri, care au scris că femeia este, de fapt, doar o interfață prin care niște rechini imobiliari se îmbogățesc din retrocedări frauduloase. 

Dan Trifu, vicepreședintele Asociației Eco-Civica, care a luptat împotriva retrocedărilor de spații publice în București, mi-a spus că Maria Cocoru este interfața cuiva. „A fost un grup organizat PDL, ei au fost tartorii retrocedărilor frauduloase de spații verzi în București. E clar că au lucrat la toate nivelurile, și-au pregătit legal terenul pentru retrocedări.”

Primăria Sectorului 3 a încercat să demonstreze în instanță că retrocedarea făcută Mariei Cocoru nu este valabilă, ca să-și recupereze drepturile asupra zonei din parc. După ani de procese, instanța a decis în 2019 să anuleze decizia lui Videanu. Însă decizia nu a fost una definitivă, astfel încât avocații bătrânei au contestat-o și au cerut mutarea dosarului la Curtea de Apel, unde întregul proces va fi judecat de la zero.

Asta înseamnă că urmează încă niște ani în care Primăria S3 și misterioasa proprietară se vor judeca pentru bucata de 12 hectare, după cum explica într-o postare pe Facebook Ana Ciceală, consilier municipal din partea USR. Până când terenul nu va intra în proprietatea publică, Primăria nu poate investi bani publici în îngrijirea și paza lui. 

Singurul instrument legal pe care Primăria îl are la dispoziție este să amendeze proprietara terenului pentru că nu are grjă de el, însă până acum nu am reușit să aflu ce amenzi a primit Maria Cocoru și dacă s-a achitat de ele. Nu e clar nici dacă femeia poate fi considerată responsabilă pentru incidentele de hărțuire sexuală care apar în zonă. Îmi asum să actualizez articolul cu informații, dacă le voi primi de la Primărie, dar fac asta cu rezerve serioase de scepticism.

Am cerut Poliției Locale lămuriri cu privire la atribuțiile lor în legătură cu hărțuirea sexuală stradală și m-am trezit în fața unor legi și fără un răspuns direct. Pe scurt, cadrul legal în care poate acționa poliţia locală în ceea ce privește hărțuirea sexuală stradală este dat de legea nr. 202/2002, care a fost modificată și completată prin Legea nr. 232/2018. Prin aceasta a fost introdus articolul 6, potrivit căruia este interzis orice comportament de hărţuire, hărţuire sexuală sau hărțuire psihologică definite conform prezentei legi, atât în public, cât și în privat. 

„Fapta săvârşită potrivit art. 6 constituie contravenţie sancționată cu amendă de la trei mii de lei la zece mii de lei, aceasta putând fi constatată și sancționată contravenţional de către ofiţerii și agenții de poliție din cadrul Poliţiei Române, ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române, ofiţerii și agenții de poliție din cadrul Poliției de Frontieră Române, în zona de competență, precum şi de către polițiștii locali.”

Pe lege stăm bine, dar una e să existe și alta e să fie aplicată. E neclar cum poate constata Poliția că ai fost victima hărțuirii sexuale, dacă nu se nimerește un polițist lângă tine fix când se întâmplă. Șansele sunt cu atât mai mici când te afli într-o zonă cu statut incert, cum e cea retrocedată din IOR, unde Poliția nici n-are atribuții de pază. 

E un pic absurd să-ți umpli borseta cu spray și posibile alte mijloace de autoprotecție doar ca să poți traversa un parc. Așa că am întrebat Poliția Locală și ce ar trebui să facă o persoană când e hărțuită sexual în spațiul public și lista a început astfel: „se impune a face câteva precizări”.

„Cele mai des întâlnite forme ale hărțuirii stradale sunt: fluierături, claxonat, comentarii sexuale sau aluzii sexuale. Comportament non-verbal cu tentă sexuală, priviri insistente și indiscrete, pipăiri, urmărire. Hărţuirea sexuală stradală afectează cel mai des fetele și femeile, dar acest lucru nu înseamnă că băieții și bărbaţii nu pot fi victime. Trebuie să fim conştienţi că hărțuirea stradală este o formă de violenţă, indiferent de ora la care se petrece sau de cum ar fi îmbrăcată victima.”

În fine, am ajuns și la recomandările făcute de DGPL: 

• Îndepărtați-vă unul sau doi paşi de hărţuitor, dacă este cu putință. Este important să păstraţi distanţa fizică
• Priviți în ochi persoana care vă hărțuiește și vorbiţi-i pe un ton clar, părând sigur/ă pe ceea ce spuneți
• Nu răspundeţi la întrebările, amenințările sau învinovățirea pe care ar putea să le folosească împotriva dumneavoastră
• Nu adresați agresorului jigniri şi/sau injurii. Spuneţi-i ce aveți de spus, repetați dacă este cazul și părăsiți zona
• Dacă observați că sunt martori în jurul dumneavoastră și simțiți că este cazul, cereţi-le ajutorul
• Țineți minte că niciodată nu sunteți de vină pentru agresiunea pe care o suferiţi 
• Apelați la un poliţist, jandarm sau polițist local, dacă agresorul nu încetează

Am vorbit aici despre situația din Titan și nu pot spune că am ajuns la o concluzie clară despre sălbăticia de-acolo. Vreau să rămâi însă cu o idee, după cum am prezentat-o și mai sus: hărțuirea nu îți poată fi imputată ție. Este o formă de violență și nu te învinui.

Deși îți doresc sincer să n-ai niciodată problema asta, dacă ți se întâmplă apelează la poliție, bate la cap autoritățile cu plângerile și ține minte cât de multe detalii poți despre locul, autorul hărțuirii, fie că e pe stradă, fie că e în familie sau într-un grup de prieteni.