Locale

Am stat cu românii care se zbat între viață și moarte la Urgențe și am înțeles dezastrul din țară

O „simplă gripă”? Te convingi tu imediat cum stă treaba.
valul 4 covid romania spitalul de urgenta floreasca
Fotografii de autoarea articolului

„Ai grijă de tine, ești fată tânără, te-ai vaccinat cu a treia doză și peste câțiva ani o să fie vai de tine. Păcat, mamă, mare păcat!”, asta am auzit imediat după ce mi-am făcut a treia doză. Nu mi-a zis-o un infecționist. Nu era nici asistent. Nici manager de spital, nici infirmier, nici vreun expert în politici de sănătate publică. 

Publicitate

Era tanti Tița, vecina mea care aude doar cu o ureche și care nici acum, după aproape doi ani, nu crede că există Covid și că se moare pe capete. Nici n-am putut să îi răspund, luptele cu anti-vacciniști sunt pierdute încă dinainte să înceapă. Orice argument ai e inutil. Nu contează ce spun medicii, adevărul absolut îl deține oculta mondială care trage sfori din umbră. Trist, dar cât se poate de real. Ca tanti Tița sunt aproape 70 la sută dintre români. O arată cifrele oficiale, care ne plasează pe primul loc în Uniunea Europeană la capitolul cetățeni nevaccinați.

Ne-am întors în timp, acum mai bine de un secol, când gripa spaniolă făcea ravagii. Oamenii se infectau pe capete, medicii și asistenții nu mai puteau trata bolnavi, iar morții abia mai puteau fi numărați. Toți erau copleșiți de amploarea dezastrului. Gripa spaniolă a avut trei valuri, iar estimările arată că au murit între 20 și 50 de milioane de oameni. 

Criza sanitară pe care România o traversează acum e fără precedent în istoria recentă, spun medicii. Valul patru a bătut record după record. Au fost zile în care a murit un român la fiecare două minute și jumătate. Poza de ansamblu arată mai rău decât situația de anul trecut din Lombardia, în vremea în care nu exista încă un vaccin.

Publicitate

Există vaccin, dar mulți nu vor să se vaccineze, iar pentru asta sunt mulți vinovați, de la politicienii incapabili care anunțau în vară „marea relaxare” la medici toxici și influenceri iresponsabili. Așa au ajuns mulți români să zică că trec peste „răceală” cu ceaiuri, vitamina D, tratamente pentru cai și rugăciuni. În timp ce multe țări din Europa anunță măsuri de relaxare, România e pe primul loc în lume la decese de Covid raportat la populație. 90 la sută dintre românii care și-au pierdut viața din cauza infecției cu noul coronavirus nu erau vaccinați.

Situația dramatică nu se vede doar în spitale, ci și la morgă, unde corpurile celor morți de Covid nu mai au loc în frigidere. În București, pacienții au ajuns să fie transportați între spitale cu autocare transformate în ambulanțe.

Publicitate

Am intrat în Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Floreasca din București ca să-ți arăt dezastrul pe care îl trăim și ce spun bolnavii care abia mai pot articula câteva cuvinte pe sub masca de oxigen care le stă strânsă cu putere pe față. O „simplă gripă”? Te convingi tu imediat cum stă treaba. 

„Nu o să mai avem unde să punem pacienți”

valul 4 covid romania spitalul de urgenta floreasca

Ultima dată când am intrat în UPU, acum vreo patru ani, am văzut oameni bolnavi, răniți, medici, asistenți. Era înainte de pandemie. Acum am văzut bolnavi în stare critică care se rugau pentru fiecare gură de aer. Da, sună straniu. Medicii nu mai au chipuri, și-au scris numele pe combinezoane ca să se poată recunoaște între ei când au o situație de urgență. Sunt obosiți după gărzile interminabile în care văd moartea clipă de clipă, iar prin vizierele aburite de respirația greoaie li se văd doar ochii. Primul pat din UPU peste care dau, prima poveste. Din păcate, o aflu de la medici, pentru că bărbatul e intubat de câteva zile.

„A venit la spital în stare gravă. Are plămânii afectați, în fiecare zi în care stă intubat îi scad șansele. Nu e vaccinat, abia mai respira când a ajuns”, îmi spune medicul de gardă. 

Un pat mai încolo, altă poveste. O femeie de 65 de ani plânge. Cu greu, la fel de greu cum trage aer în piept.

„Am venit de câteva ore la spital, nu mi-au dat încă niciun tratament. Iau oxigen, am masca pe față ca să pot să respir. Mi-am pierdut mirosul și gustul, apoi am început să tușesc. Și cam asta a fost. Acum m-au conectat aici la aparate. Nu m-am vaccinat, am zis că nu e nevoie și că sigur o să-mi treacă așa. Acum regret – dacă trec și de asta o să încerc să-mi fac vaccinul. Am alergie la albine și mi-a fost frică, asta a fost mai mult. Nu m-a învățat nimeni ce să fac, aici ești pe cont propriu, vrei să faci vaccinul bine, nu vrei – la fel de bine. Să vedem ce-o fi, normal că mi-e frică pentru viața mea, că doar una avem, nu?”, spune cu greu femeia. 

Publicitate
valul 4 covid romania spitalul de urgenta floreasca

Unitatea de Primiri Urgențe s-a transformat, practic, în secție de Terapie Intensivă. În total sunt disponibile 31 de paturi, însă au fost nopți și zile în care numărul bolnavilor a fost chiar și dublu. Au stat pe scaune ore întregi și au așteptat eliberarea unui pat, iar medicii privesc zi de zi drama pe care o trăiesc bolnavii. 

„Am vorbit despre nivelul de oboseală al medicilor încă din valul trei. În acest moment nu mai putem lua concedii de odihnă, oamenii sunt extrem de obosiți. Nimeni nu ne crede, oamenii nu vor să se vaccineze, nimeni nu vrea restricții. Vă rog să mă înțelegeți, fizic, nu o să mai avem unde să punem pacienți. La Spitalul Universitar, la Spitalul Pantelimon s-a recurs și la alte lucruri. Spațiul le-a permis să își pună corturi în fața spitalului, dimensiunea a ceea ce se întâmplă acum este… Nu ne-o puteam închipui. Nici eu nu puteam să mi-o închipui.

Pandemia este un dezastru, pentru că pierderile din rândul personalului medical sunt mult mai mari. Toate cărțile de medicină de dezastre te învață că trebuie să pornești de la premisa că 50 la sută din personalul tău medical va cădea. Într-un spațiu de trei persoane sunt zece acum, la noi se poate. Dar personalul este același, deci același număr de persoane îngrijesc zece pacienți, în loc de trei. Nu mai putem oferi pacienților aceeași calitate, cel puțin din punctul de vedere al cazării, dacă pot spune așa. Aplicăm unul din principiile medicinei de dezastre, nu mai putem respecta standardele din normative, care spuneau că pentru un pat trebuie să ai un anumit număr de metri pătrați. Acesta este primul rabat, dacă vreți.”

medicul Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca

Publicitate

În secția de Primiri Urgențe, printre bolnavi, întâlnesc o femeie care tocmai a fost scoasă de pe aparatul de ventilație mecanică. A fost ventilată non-invaziv și a rămas cu sechele, respiră încă printr-o mască cu oxigen. Ce a fost mai rău a trecut. Abia acum s-a convins cât este de gravă boala dată de SARS-CoV2.

„Sunt foarte bine acum, fericită, odihnită, spălată, mâncată, lumea vorbește frumos cu mine. Nu m-am vaccinat, am văzut la televizoare fel de fel de lucruri și am zis mai bine nu. Dacă n-ai cap, vai de picioare. Nu mi-a fost frică că mor, ce ți-a scris Dumnezeu în frunte aia e. Odată și odată moartea tot vine. La început n-am avut nimic, m-au testat de la ambulanță și așa am aflat că am Covid. Am stat în frig, cu geamurile deschise, de la asta am crezut că este. Normal că acum port masca asta cu oxigen, că doar nu vreau să mor. M-a ajutat mult masca asta să respir”, spune femeia. 

valul 4 covid romania spitalul de urgenta floreasca

„Morgile sunt pline, nu am mai văzut așa ceva de la Revoluție”

Chiar și așa, puțin peste 5 700 000 de români au schema completă de vaccinare, adică, spun specialiștii, au un risc mai scăzut de zece ori comparativ cu cei nevaccinați să dezvolte o formă severă de boală și să ajungă la ATI. În aceste condiții, viceamiralul Henrique Gouveia e Melo, coordonatorul campaniei de imunizare din Portugalia, a discutat cu Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de la noi, și i-a explicat cum a reușit să vaccineze aproape toată populația țării. Rămân doar speranțe dacă se materializeze în ceva util sau a fost doar o discuție de curtoazie.

În Portugalia, cheia succesului au fost mesajele ferme transmise de medici, care au combătut fake news-urile, ceea ce la noi nu se întâmplă. Situația este critică în spitale și medicii spun că nu mai au unde să depoziteze cadavrele celor răpuși de Covid. 

Publicitate
valul 4 covid romania spitalul de urgenta floreasca

La Spitalul Universitar din Capitală, spre exemplu, cadavrele au fost înșirate pe tărgi, pentru că în camerele frigorifice nu mai sunt locuri libere. În doar 24 de ore au murit 40 de oameni. „Nu mai sunt deloc locuri la morgă, este un dezastru, sunt foarte mulți oameni infectați care mor. Nu am mai văzut așa ceva de la Revoluție”, a declarat un angajat al Spitalului Universitar. 

Cadavrele înșirate în saci de plastic pe holuri, bolnavi aproape de moarte ținuți ore în șir pe scaune, ambulanțe care fac coadă în curtea spitalelor. Pentru unii, e irelevant. În timpul ăsta, un întreg sistem sanitar se scufundă, în timp ce România abia mai respiră în fața celui mai agresiv val de Covid de până acum.