Primarul Fritz mi-a zis de ce Timișoara a devenit punct de fierbere pe harta migrației

Ruta balcanică a migrației e tot mai circulată în ultimele luni, mai ales în zona de vest a țării. Dacă data trecută ți-am povestit despre poveștile migranților bruscați de Poliția de Frontieră (PF) de la noi, săptămâna trecută era musai vorbesc cu Dominic Fritz, primarul Timișoarei, mai ales pentru că în ultima vreme tot atrage atenția asupra situației în care comunitatea locală se vede, în vorbele sale, „depășită”.

Fritz a spus recent că orașul a devenit un hot spot în problema migrației și că Primăria Municipiului Timișoara (PMT) nu poate asigura cazare oamenilor veniți în partea asta de țară. Astfel, mulți aleg să stea în clădiri abandonate. De ce se întâmplă asta? O decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene din 2016 afirmă clar posibilitatea de deplasare a solicitanților de azil pe teritoriul unei țări membre. La fel de clar, însă, curtea precizează spre sfârșit și că beneficiarii protecției subsidiare pot fi condiționați rezidențial, în cazul în care acest lucru ar duce la o mai bună integrare.

Locuirea în clădiri părăsite și eventual în paragină am văzut-o cu ochii mei, alături de activiști locali care s-au oferit să-i ajute. În timp ce un student la medicină, refugiat din Siria, trata cu cremă antibacteriană rana unui afgan, a apărut un echipaj mixt al PF cu Poliția Locală. Oamenii autorităților i-au scos din edificiu, i-au sortat pe migranți în funcție de centrul de care aparțineau, iar pe cei arondați în cele din afara Timișoarei i-au dus la gară. Acolo, le-au spus acestora să-și ia bilet până la orașele-gazdă, după care au plecat. Migranții, evident, au plecat și ei la câteva minute, probabil în aceeași casă din care fuseseră evacuați cu jumătate de oră în urmă.

M-am văzut cu primarul pentru a-l întreba ce poate face Timișoara în toată această poveste, ce soluții propune în parteneriat cu PF și Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), dar și cum răspunde oamenilor care-i citesc declarațiile sale într-o notă asemănătoare cu retorica Fidesz, partidul maghiar anti-migrație și naționalist, care a închis granițele țării.

VICE: Într-un articol recent, citeam că le vei propune celor din guvern „să pună la dispoziţia poliţiei diferite variante pentru a asigura transportul migranţilor spre centrele specializate”. Care erau aceste variante?
Dominic Fritz: Există o problemă. Din momentul în care un solicitant de azil e arondat la un centru din țară, misiunea IGI, dar și a PF după ce înregistrează migrantul, e să îl ducă la centrul respectiv. Din câte știu, el poate maximum trei zile să lipsească de-acolo. Dacă azilantul vine sau se întoarce în Timișoara, poliția nu mai are resurse să returneze migrantul la centru. Asta înseamnă că nu prea avem un temei legal să facem ceva cu ei. Și deja avem persoane fără adăpost în Timișoara.

Soluția, pentru mine, ar fi să găsim o variantă prin care aceste instituții să poată să facă mai mult decât doar transportul inițial.

Aceste instituții, IGI și PF, aparțin de Ministerul de Interne. Ai discutat cu ministrul despre asta?
Da, dar la telefon, căci nu era în București atunci. Voi merge din nou pentru a o face în persoană. El e conștient de problemă și încearcă să găsească o soluție.

Să înțeleg că variantele optime încă n-au fost identificate...
Ei au posibilități materiale. Autocare, de exemplu. Dar cineva trebuie să plătească pentru carburant. Eu atât le cer, să aibă voie să plătească pentru acesta, să ducă oamenii înapoi la Galați, la București sau în locul de care aparțin. Soluția de a-i duce la gară și de a le sugera să se urce în trenuri nu e foarte realistă.

Da, am observat cu ochii mei acest exercițiu de inutilitate. Din ce ai discutat cu ministerele, care sunt drepturile și obligațiile migranților pe teritoriul României?
Există și în lege niște neclarități. Dar, în principiu, pe teritoriul țării poți să ceri azil. Apoi, primești timp de un an drept de ședere. Prin el ești cazat într-un centru de-acest fel, destinat azilanților. Și maximum o dată la trei zile trebuie să fii prezent acolo. În rest, teoretic, ai dreptul la liberă circulație. Să zicem că vrei să faci o vizită la Oradea. Nu te oprește nimeni s-o faci. Dar nu poți să pleci din centru definitiv. Există o neclaritate în lege legată de posibilitatea de a pierde dreptul la cazare sau nu. Dar, din câte cunosc, se consideră că cererea ta de azil nu va mai avea succes.

Oricum, peste 90 la sută dintre cererile de azil sunt respinse. Și asta e situația paradoxală pe care o avem. Majoritatea migranților nu vor cu adevărat să rămână în România. Ei cer azil să aibă un anumit grad de protecție, dar nu au intenția să rămână apoi ca refugiați. Vor să plece mai departe. Și ăsta e și motivul pentru care Timișoara a devenit acest hot spot, pentru că de-aici se organizează trecerile spre Occident.

Da, dorința să-și continue drumul e un alt lucru pe care l-am auzit pe teren. Iar de la ONG-uri am auzit că numărul lor pare să crească. Ce se va întâmpla dacă tendința ascendentă se confirmă?
Tocmai asta e întrebarea. Cât de fezabil e să susținem această situație? Eu cred că suntem deja la o limită, cel puțin la cum e organizat acum sistemul, la ce poate acum să susțină comunitatea locală. Nu e o situație sănătoasă nici pentru comunitate, și nici pentru migranți. Așa că, dacă numerele vor crește, cu siguranță va trebui să schimbăm ceva în abordarea noastră.

Apelul meu urgent e s-o facem acum. Să ne gândim că încă avem capacitatea să controlăm situația și să construim un sistem înainte să fie prea târziu. Bineînțeles că ne trebuie un mix de măsuri: trebuie să întărim paza la graniță; în același timp trebuie să creștem capacitatea de cazare – peste tot în țară, nu doar aici; și trebuie să impunem cu mai multă fermitate regulile țării.

Legal, primăria are cum să ofere mai multe spații de cazare pentru acești oameni?
Teoretic, putem să oferim spațiu doar pentru persoanele fără adăpost. Doar că deja nu avem destule locuri pentru cele deja existente în Timișoara. Pe de altă parte, obligația noastră e să-i carantinăm pe toți cei ajunși dintr-o țară din zona galbenă în ceea ce privește Covid-19.

Momentan, Serbia, țara din care provin majoritatea, e în această zonă. Asta înseamnă că oricine vine de-acolo și nu are un loc unde să se carantineze, obligația de a-l oferi ne revine nouă, indiferent din ce categorie e această persoană. Facem asta timp de 8-14 zile, până când persoana e testată pentru SARS-CoV-2 și rezultatul e negativ.

În acest scop, am amenajat un centru de carantinare. Dar nu e o variantă de cazare permanentă. Din noiembrie, am adăpostit în acest mic spațiu peste o mie de migranți.

După aceea, ei trebuie transferați la Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanților de Azil, de pe strada Armoniei?
Nu, că și acolo e plin. Tocmai atunci noi îi returnăm, în teorie, Poliției de Frontieră. În practică, ei sunt distribuiți la centrele din țară de către IGI.

Din cunoștințele tale, cum e situația la acest centru de pe Armoniei?
Eu cred că situația e stabilă, dar nu neapărat sustenabilă pe termen lung. Rata de ocupare pare să fie peste capacitatea maximă. Personalul e clar că e puțin și avem de-a face cu o populație și tânără, și frustrată, de multe ori traumatizată, pentru care situația asta de aglomerare e o sursă suplimentară de stres. Și acest stres bineînțeles că se simte și în comunitate.

Crezi că ei vin și din alte centre și din cauza condițiilor inferioare?
Nu am informații despre asta, dar în primul rând e vorba despre poziția noastră geografică. Gândește-te că ei ies din acele centre și stau pe stradă, loc unde nu cred că găsesc condiții mai bune.

De când ești tu primar, ai auzit de vreun incident sau de vreun de violență din partea migranților? De ce atâta teamă?
Nu am auzit. Dar simțul subiectiv de siguranță al celor care stau în zonele în care avem mulți migranți, fie pe Armoniei, fie în zona Gării de Nord, e unul scăzut. E un deranj de ordine și siguranță publică. Trebuie să luăm asta în serios. Eu chiar stau pe bulevardul Dragalina, din același cartier cu gara. Locuiesc după podul de peste Bega, dar tot destul de aproape.

Ai discutat cu vecinii de cartier? Există plângeri din partea lor?
Da, sunt nemulțumiri mari din partea cetățenilor. Primesc și mesaje în acest sens. Și, tocmai de-aia, nu trebuie să așteptăm până când nemulțumirea asta devine altceva. Însă problema violenței nu există, iar asta îmi confirmă și ONG-urile care lucrează cu migranții. Cum ziceam, ei sunt deja traumatizați și speriați. Dar peste tot acolo unde sunt mulți bărbați tineri la un loc există multă confuzie, cât și conflicte. Uneori e de ajuns doar o scânteie.

Din acest motiv eu încerc să am o abordare echilibrată între respectarea drepturilor migranților pe teritoriul acestei țări și, pe de altă parte, dorința cetățenilor de a avea un sentiment de siguranță.

La rândul tău, în calitate de cetățean, te simți pus în pericol?
Personal, încă de mic copil am avut contact cu refugiați. Părinții mei au fost implicați în acțiuni cu aceștia. Am locuit la Berlin, un oraș cu mulți migranți. Așadar, știu că sunt oameni ca oricare alții. În orice grup găsești oameni mai răi sau mai buni. Nu am teama generalizată față de cineva care arată altfel.

Pentru propria persoană nu mi-e teamă. Dar, și e important să subliniez asta, nu toți au crescut cu aceleași experiențe de viață. Eu sunt un bărbat tânăr, fără experiență de victimă, și atunci sunt convins că pentru o femeie în vârstă, de exemplu, e clar că trăirile ei sunt altele. Și sunt la fel de valide ca ale mele. E important să nu invalidăm sentimentele oamenilor, pentru că teama lor personală e reală.

Pentru acțiuni de hrănire ale migranților există fonduri la PMT?
Nu, dar există ONG-uri care se ocupă de asta la centrul în care facem carantinarea. Acolo e implicată însă și Direcția de Asistență Socială a municipiului, care muncește în alte feluri cu ei.

Am observat recent și niște voci de pe rețelele sociale care aveau o atitudine mai puțin caritabilă a declarațiilor tale pe această temă.
În primul rând, eu vreau să respect dreptul migranților la cazare. Și nu cred că situația lor actuală e acceptabilă. Nici pentru ei, nici pentru timișoreni. Așa că îi invit pe toți care își fac griji să vină aici și să muncească alături de ONG-uri sau să facă o donație către cele care lucrează cu migranții. Dar de comentat despre drepturi e foarte ușor, când avem un conflict social uriaș. Însă soluții mai pragmatice, care respectă atât drepturile migranților, cât și drepturile comunității locale, cât și capacitatea statului de reacționa, sunt mult mai greu de găsit.

Așadar, să înțeleg că de principiu n-ai o problemă cu dreptul lor de deplasare?
Trebuie să avem o dezbatere dacă îl restricționăm sau nu la nivel de județ. Cum ziceam, în trei zile nu poți să faci un tur al țării. Și ține și de voința statului de a impune propriile reguli. Că dacă ne prefacem că fără nicio regulă putem să gestionăm această situație, ne mințim singuri. Și cei care suferă tot migranții sunt, nu cei care comentează pe Facebook.

PS. Între timp, Dominic Fritz s-a întâlnit astăzi cu Ministrul de Interne, Lucian Bode, și au discutat despre problema imigranților care părăsesc centrele de cazare din România și revin la Timișoara. Printre altele, Bode susține intensificarea și modernizarea controlului, cât și a sancțiunilor: „Poliția de Frontieră și Inspectoratul General pentru Imigrări au prezentat cum să limităm acest fenomen, prin dotarea acestor structuri ale MAI cu mijloace moderne, drone, camere cu termoviziune, senzori de mișcare. Sunt dotări care au intrat și vor intra în structurile noastre”. Nimic, însă, despre fonduri alocate pentru îmbunătățirea condițiilor de cazare sau organizarea ori construcția de noi centre. Va urma.

„Ferească Pulitzer ca jurnalismul să fie nu doar ascuțit, ci și ilariant!”, imploră Vlad-Marko Tollea zeii jurnalismului. Colaborează cu VICE din 2015, corespondează cu Inclusiv din 2020 și se chinuie cu in.TM de ceva timp. A mai scris și pentru Scena9 sau alte publicații.