Am vorbit cu omul care-i ajută pe alții să moară legal și fără suferință

Belgia, Elveția și Luxemburg se numără printre cele câteva țări europene care permit sinuciderea asistată sau eutanasierea. Dezbaterea despre acest subiect e încă tabu, din motive etice și religioase, dar apare tot mai des în conversații și în Franța. La începutul lunii februarie, un studiu IFOP a dezvăluit că marea majoritate a respondenților francezi susțin eutanasierea în cazurile de suferință extremă și incurabilă (94 la sută).

Dacă francezii sunt în favoarea eutanasierii, politicienii, în schimb, nu vor să audă și evită subiectul de ani buni. În țările în care această practică e legală, e organizată de către diverse asociații. Angajații asociației se ocupă în detaliu de tot, de la planificarea datei decesului și până la achiziționarea produsului letal.

Cu ocazia acestui nou studiu în Franța, VICE i-a luat interviu lui Jean-Jacques Bise, copreședinte al asociației elvețiene Exit, care se ocupă de sinucideri asistate.

VICE: Care e diferența între sinucidere asistată și eutanasiere?
Jean-Jacques Bise: E simplu. În cazul sinuciderii asistate, ultimul gest îi aparține persoanei care vrea să moară, pe când în cazul eutanasierii, o altă persoane efectuează gestul fatal. Asta înseamnă că, în cazul sinuciderii asistate, persoana va lua o poțiune letală compusă dintr-un amestec de barbiturice. Dacă nu mai e capabilă să bea, i se va face transfuzie. Încă nu am avut totuși o situație în care persoana să nu se poată mișca, dar într-un astfel de caz, persoana în cauză ar putea confirma prin clipit.

Câte persoane ai ajutat să moară?
Anul trecut, am ajutat 369 de persoane, majoritatea femei. Mai exact, 223 de femei și 146 de bărbați. Am ajutat patru cupluri să părăsească această lume împreună. Avem cereri tot mai multe pentru situații care implică cupluri.

Cum îți explici că tot mai multe cupluri vor să moară împreună?
Există persoane foarte în vârstă care sunt căsătorite de câteva decenii și își doresc să plece din lumea asta împreună. De obicei, una dintre ele suferă de o boală gravă. Nu tot timpul ambele persoane sunt bolnave. Ultimii doi pe care i-am ajutat erau de 65 de ani împreună și erau atât de apropiați încât nu-și puteau imagina viața unul fără celălalt.

Te contactează mulți francezi?
Da, îmi scriu zilnic zeci de francezi. Din păcate, suntem nevoiți să le răspundem că nu îi putem ajuta decât dacă vin în Elveția și își iau cetățenie elvețiană. Unele asociații se ocupă și de străini, dar noi nu.

Cât costă o sinucidere asistată?
Depinde de asociație, dar în general undeva între opt și zece mii de euro. În cazul asociației noastre, dacă o persoană e membră de un an, o va costa doar abonamentul anual, adică patruzeci de euro.

Deci trebuie să ai un buget...
Da, nu e un serviciu accesibil oricui. E interzis să faci profit din astfel de servicii, așa că asociațiile nu au un scop comercial. Costurile sunt justificate pentru servicii medicale și funerare.

Ce se întâmplă când o persoană se hotărăște să facă asta?
Unul dintre medicii noștri va stabili dacă sunt îndeplinite criteriile ca să putem ajuta persoana. Trebuie să sufere de o polipatologie sau să fie în faza terminală a unei boli. Cel mai ciudat moment e atunci când alegem data, în funcție de programul persoanei și programul nostru. În principiu, nu cunoaștem exact momentul și ora morții. Dimineața, întrebăm din nou persoana dacă vrea să părăsească lumea asta. Dacă s-a răzgândit, oprim totul. Noi doar ajutăm oamenii, nu îi presăm.

După ce am stabilit că persoana e capabilă de discernământ, îi dăm o soluție anti-vomitivă. Produsul letal, pentobarbitalul, e foarte amar. Trebuie să evite să îl vomite, pentru că altfel nu mai moare, ci doar adoarme. Bea 15 grame, cască și adoarme liniștită. Apoi durează douăzeci de minute până la constatarea decesului de către un medic. Contactăm poliția și firma de pompe funebre.

Cum ai ajuns să te ocupi cu asta?
Am experimentat două decese în familie, dintre care primul a fost foarte greu și cu multă suferință. Al doilea s-a petrecut cu ajutorul unui doctor foarte înțelegător, care nu a eutanasiat persoana, dar i-a curmat suferința cu multă morfină, care i-a grăbit moartea. Mi-am zis atunci că, într-o bună zi, mi-ar plăcea să am și eu lângă mine un doctor care să mă ajute dacă am nevoie de asta.

Dar nu e o misiune care te epuizează moral?
E intens. După fiecare experiență, ies la o plimbare să îmi descarc toate emoțiile.

Îți amintești de anumite cazuri în special?
Îmi amintesc de un caz în care o bunică a venit însoțită de nepoții ei. Au citit poezii și apoi ea a băut produsul și unul dintre nepoți i-a cântat la vioară până a adormit. A fost un moment înduioșător pe care n-o să-l uit niciodată.

De obicei, oamenii spun ceva înainte să moară?
Cel mai des spun: „În sfârșit!”. Îți garantez că, după atâta suferință, viața nu mai e viață. Pentru ei e o ușurare.

Articolul a apărut inițial în VICE Franța.