Tineri din România mi-au spus cum doamne iartă-mă și-au convins părinții să se vaccineze

România, ca un surfer neîndemnatic, e pe valul patru. Cifrele pentru 25 octombrie, după weekend când sunt făcute mai puține teste, arată așa: 9 187 de cazuri și 301 decese. În urmă cu aproape o săptămână, pe 19 octombrie, situația era de-a dreptul dramatică: peste 18 800 de cazuri și 561 de decese.

Către așa ceva țara a fost împinsă de mișcarea antivaccinistă, dar și de harababura comunicării dinspre instituțiile statului către cetățeni. Ritmul alarmant al deceselor și înăsprirea restricțiilor au făcut însă ca vaccinarea s-o ia din loc. În maratonul de weekend, peste 30 de mii de bucureșteni s-au vaccinat și numărul de doze administrate zilnic a trecut de pragul de-o sută de mii. Pe 26 octombrie, cifrele vaccinării se apropie de șase milioane de români cu ambele doze.

Pe 24 octombrie, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a spus că circa 40 la sută din populația adultă a României s-a vaccinat. În ritmul ăsta te poți aștepta și la scăderea ritmului deceselor, dar abia în următoarea lună. Sunt însă așteptări optimiste pentru viitor. Gheorghiță a zis că impactul următoarelor valuri ale pandemiei va fi mult mai redus dacă cel puțin 70 la sută dintre români se vaccinează. 

Între timp, și Biserica s-a activat să fie, dacă nu susținătoare a vaccinului, măcar susținătoare a demersului medical. Lista scurtă de mesaje publice de susținere arată așa: Arhiepiscopul Casian al „Dunării de Jos” a zis că oamenii trebuie să aibă oamenii încredere în medici și să nu se ferească de vaccin. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a declarat că oamenii trebuie să asculte exclusiv de medici – el s-a și vaccinat. Arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului a transmis că vaccinarea nu e moarte, iar biserica „Sfânta Ana” din Bistrița a fost centru de vaccinare. Pe lângă alte momente de tipul ăsta, Patriarhia a încercat să zică nasoale despre Teodosie și să se dezică de el și mesajele lui. Firesc, Biserica și-a primit partea: acces în biserici fără restricții.

Desigur, se impune o întrebare: cât de okay e ca statul să-ți impună să te vaccinezi ca să te bucuri de anumite beneficii sau chiar pentru a-ți păstra locul de muncă? Ce scapă însă din vedere cei care se grăbesc să strige „dictatură medicală” uită un lucru: nimeni nu te înțeapă cu forța, iar dacă tu crezi că vaccinul e răul suprem poate că, pur și simplu, locul tău nu e în sistemul medical. Ultima dată când am verificat, dreptul de a mânca la restaurant nu era scris în Constituție, oricât s-ar grăbi unii să strige că pentru asta s-a murit la Revoluție. După cum spune și Radu Burnete, de la Confederația Patronală Concordia, drepturile noastre individuale se termină unde încep ale celorlalți.

Dar toate astea sunt însă niște discuții la nivel macro. Ce faci însă când ești față în față cu o rudă? Cum o convingi că vaccinarea nu-i moarte, ba din contră? Sigur, e simplu să te cerți cu Nea Stelică de pe Facebook și să te bați pe umăr că le-ai arătat tu calea dreaptă, dar poate că, uneori, acei oameni care cad pradă teoriilor conspirației sunt chiar apropiații tăi.

Asta am vrut să aflu de la cititorii VICE. Și ei au livrat, motiv pentru care noi, colectivul VICE, le mulțumim.

„La mine a funcționat cu șantaj emoțional: nu se vaccinează — nu vin în țară să-i vizitez. Nu regret. Am avut o vară faină cu ei. 

Spuneau că există prea multe informații contradictorii, că e un experiment și doar Dumnezeu îi va ajuta să treacă peste. Dar am fost ferm. Și au fost conștienți de cât de tare mi-a dat mie peste cap viața acest virus. Deși sora mea, asistentă medicală, nu voia să se vaccineze.

Îmi e greu să pun punctul pe i de unde și-au luat inițial informația, fie discursuri la TV, fie de la prieteni cu care își mai petreceau timpul. Oameni care ziceau că diverși doctori nu recomandă vaccinul, că e un experiment pe populație sau că virusul nu există, de fapt, și că trăim o formă de manipulare mondială. Cel mai probabil, oameni care își luau informația de pe Facebook sau alte canale ciudate (preoți care «they pray the virus away»).

Am încercat să le explic ce trebuie să știe și ce să facă, le-am cumpărat măști N-95 și i-am sunat zilnic să verific dacă le poartă, dacă practică distanțarea socială în magazine etc.. Situațiile de genul ăsta sunt cu atât mai greu de gestionat când ești la nouă mii de kilometri distanță, în Filipine.

În cele din urmă am fost nevoit să le spun că dacă nu se vaccinează, nu voi putea să-i văd dacă vin. Și s-au vaccinat. Deși vaccinați, cred că s-au relaxat prea tare sincer. Trebuia să le reamintesc să-și pună masca, să o schimbe sistematic și să păstreze distanța față de alți oameni. E mai greu cu oamenii mai în vârstă.”

— Liviu, 33 de ani

„Într-o seară vorbeam cu mama despre mai multe subiecte și cumva am ajuns la fake news și ce nașpa e că dezinformează lumea total. La un moment dat am ajuns să o întreb de ce nu se vaccinează, să știu un motiv, și mi-a explicat că-i e frică de efectele de după. Am convins-o din surse clare și sigure – inclusiv cu reportajul Recorder din spital – că nu poate păți nimic. În seara aia am făcut un «pact»: eu să-mi termin tratamentul cu un antibiotic pe care îl aveam pentru tuse, iar ea să se vaccineze. And she did! 

Mama era speriată, din moment ce are varice, că poate o să facă AVC sau tromboză sau mai știu eu ce boală de sânge. Nu era sceptică că «vai, doamne, ne cipează cineva” sau „vai, da’ cum s-a găsit așa repede vaccin”. E o femeie cu capul pe umeri, doar că se uită prea mult la TV și nu se informează destul și corect – are 50 de ani.

L-a făcut acum două zile și e okay. S-a vaccinat cu Johnson, a zis că nu vrea să facă două doze ca la restul, chit că sunt mai eficiente. Eu m-am vaccinat în mai cu Pfizer. Mi a zis să fac ce vreau, nu m-a oprit, nici nu m-a încurajat.”

— Tudor, 16 ani

„Eu m-am vaccinat prima. Bunica mea a așteptat o lună după rapelul meu să vadă dacă mor. Abia apoi și-a făcut și ea. Are 83 de ani.

Eu lucrez în pharma, iar discuția cu bunica a fost în martie–aprilie. Își luase ideile de la România TV, iar pe atunci era povestea că vaccinul provoacă cheaguri de sânge și alea te omoară. Concluzia era că dacă te vaccinezi mori. Când mi-am făcut vaccinul și-a făcut mai mult griji pentru ea, că dacă mor eu cine mai are grijă de ea. Îi pare rău că l-a făcut. Nu știe să explice de ce. Și tot așteaptă să se întâmple ceva, un efect, ceva. Orice durere de cap pe care o are e din cauza vaccinului. Orice strănut e de la vaccin. Trăiește într-un scenariu apocaliptic alimentat de TV.”

— Raluca, 38 de ani 

„Am insistat aproape în fiecare zi, le-am dat argumente și le-am arătat cât de nasoală e situația. Acum câteva zile am reușit să îi conving să mă lase și pe mine să mă vaccinez. Le-am citit diverse articole despre situația din România, dar și despre situația altor țări care nu au un număr atât de mare de bolnavi și care au scăpat de restricții cu ajutorul vaccinului. Niciodată nu au vrut să-mi zică de unde le-au venit ideile despre vaccin.

Eu tot timpul am fost de acord cu vaccinarea și am vrut să mă vaccinez de când vaccinarea copiilor peste 12 ani a fost permisă. Doar că, fiind încă minoră, am avut nevoie de acordul părinților. Am reușit abia acum să-i conving.

După o lungă perioadă în care am încercat să-i fac să înțeleagă gravitatea situației, în sfârșit, și-au dat seama de importanța vaccinului și că nu ne putem reîntoarce la normal dacă nu luăm măsuri. Urmează să se vaccineze și ei în zilele următoare.”

— Simona, 15 ani 

„Eu am reușit să-i conving prin exemplul personal, plus datorită facultății mele (Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” – UMFCD). La început credeau că nu e suficient de testat și că nu se cunosc efectele pe termen lung. Au mai avut dubii de genul infertilitate și mutații genetice, dar le-am explicat simplificat de ce nu se poate întâmpla asta și au prins încredere. Și-au făcut vaccinul acum două săptămâni. Ei și-au luat ideile de pe internet mostly. E foarte ușor să fii influențat de fake news, sunt foarte agresive.

Acum consideră că vaccinul e cea mai utilă soluție ca să nu ajungă la ATI fără aer și că, dacă atâția oameni s-au vaccinat până acum și efectele benefice se văd în rapoarte, sigur e bun. Sunt împăcați că au făcut ce a depins de ei (pe lângă distanțare și măsurile de bun-simț) să se ferească de boală sau măcar să scape ușor de ea. Din fericire, niciunul dintre noi n-a avut boala și sper să rămână treaba așa. 

Ce mi se pare foarte important pentru toți care se luptă să-și convingă neamurile să se vaccineze e următorul lucru: nu te certa cu ei, sub nicio formă! Pentru mine a contat foarte mult și facultatea de farmacie pe care o termin acum, și munca mea în cercetare pe care o fac de vreo doi ani. Sunt chiar în mijlocul subiectului și au ajuns la concluzia că eu înțeleg mai bine lucrurile și pot să judec și dintr-un punct de vedere științific situația, dincolo de ce se prezintă la TV sau pe marile site-uri de știri.

Fiecare cu decizia și alegerea lui. Pot să înțeleg că unii oameni au motive întemeiate, dar cei care debitează aberații în stânga și dreapta, medici fiind, cu studii în spate (cel puțin teoretic), mă întristează și mă înfurie cumva că influențează foarte multă lume în sensul asta – că „dacă domnu’ doctor X de pe uliță a zis că ne mâncăm între noi de la vaccin, are dreptate, nu-l fac.”

Cadrele medicale au o anume greutate asociată titlului și ar trebui să aibă mai multă grijă și să fie mai conștienți de ce aruncă în spațiul public, pentru că mi se pare grav ca un doctor să instige la antivaccinism. Se contrazice cu profesia, e aberant.”

— Diana, 23 de ani

„Le-am arătat filmări de la ATI – clipul Recorder – ca să vadă cu ochii lor ce riscă dacă nu se vaccinează. A funcționat! Înainte credeau că vaccinul nu ajută cu absolut nimic și că toată «pandemia» e exagerată. Și-au luat ideile de pe Facebook sau din auzite de la colegi de muncă sau rude.

Bunicul meu a avut Covid anul trecut în lockdown și și-a revenit. Nu au fost prea convinși să se vaccineze, deoarece credeau că vaccinul nu e testat suficient și credeau că e suficient să se protejeze dacă poartă mască și se spală pe mâini. Acum consideră că vaccinul e un lucru bun și îi încurajează și pe alții să-l facă, pentru c-au înțeles, în sfârșit, cât de gravă e situația. Și da, și eu m-am vaccinat.”

— Ioana, 15 ani

„Cu părinții n-am avut nicio problemă, sunt deschiși tratamentelor, au vrut încă din primăvară și-au prins niște AstraZeneca. Acum se pregătesc de a treia doză pe care și-o programează în noiembrie. Cu unchi-miu a fost mai dificil. E și diabetic, insulino-dependent. Am avut vreo patru conversații cu el între primăvară și toamnă despre vaccin. De unde prima dată era destul de sigur c-a făcut boala și, iată, a trecut peste ea, la început de octombrie nu mai era așa încrezător. Între timp, s-a vaccinat cu Pfizer și mai are cam o săptămână până la a doua doză. 

Pe de o parte, a contribuit ce i-am zis eu și în linii mari suna așa: nu-ți face nimeni statuie dacă mori, o să fii o cifră lângă alte cifre și noi din familie o să știm c-ai existat cu nume și prenume. Dar mai ai niște rate de plătit și vreo douăzeci de ani, poate mai mult, de trăit. Am făcut și-o trimitere la diabet, că atunci când a aflat diagnosticul a crezut că vine sfârșitul lumii. Insulina încă îl ține în viață și, dacă s-ar ține mai bine de tratament, poate ar avea și un impact mai mare asupra sănătății lui. 

Soția lui încă nu vrea, zice că are imunitatea mai tare. Acum se lucrează la peer pressure: mama și tata cu doza trei, ea cu niciuna, cazurile încă la un ritm ridicat. De partea cealaltă e verișoară-mea, care tocmai a făcut Covid cu tot cu vaccinul din primăvară. De ce e relevant? Pentru că duce boala acasă, cu niște recomandări de medicamente de la medic. Și deocamdată îi e bine. Și ei, și soțului.”

— Marian, 29 de ani

Independent de astfel de răspunsuri, de la oameni pentru oameni, mai sunt și alte exemple de persoane care și-au dat seama că vaccinul poate face diferența între viață și moarte. Cel mai recent i s-a întâmplat șefului ISU Timiș, nevaccinat și ajuns la spital cu Covid. „Am înţeles [că] virusul nu va dispărea uşor, însă, dacă nu mai amânăm vaccinul, numărul de infectări va scădea. După această teribilă experienţă, îmi doresc ca lumea să înţeleagă importanţa imunizării cât mai rapide. Pentru siguranţa fiecăruia dintre noi”, a spus colonelul Lucian Mihoc. Apoi, ai exemple de la antivacciniști sau neîncrezători în proporțiile impactului asupra sănătății care, odată ajunși în spital, își dau seama de nivelul prostiei. 

Din păcate pe subiectul medicilor toxici, măsurile întârzie. Gabriela Scutea, procurorul general al României, susține că nu există pârghii legale prin care să fie pedepsiți acești medici. Din păcate, încă o dată, vezi că ești pe cont propriu. Dar nu trebuie să fie doar atât. Și nu trebuie să crezi în vaccin ca într-o religie, ci să vrei un lucru: să nu mori. Când îți stabilești asta, faci tot ce poți ca să eviți sfârșitul.