vaccinare
Am înțeles, în sfârșit, de ce statul a eșuat cu vaccinarea și ce putea face, de fapt, pentru români
Încrederea e lubrifiantul unei societăți. Noi ducem lipsă.
De ce toate mesajele pro-vaccinare din România au eșuat lamentabil, în timp ce-n alte țări au mers
Pentru vaccinare, România s-a specializat în maratoane și eu încă mă întreb dacă cetățenii mai au suflu pentru următorul an.
Tineri din România mi-au spus cum doamne iartă-mă și-au convins părinții să se vaccineze
„Ce mi se pare foarte important: nu te certa cu ei, sub nicio formă!”
Cum a ajuns Guvernul să pupe poala BOR ca să nu vezi că e un dezastru campania de vaccinare
Barna vrea vaccinații doar în weekend la mall, iar BOR să se implice în campania de vaccinare. Niciuna dintre idei n-a sfârșit bine.
Am fost cu un american la primul maraton de vaccinare din București și am prins și răsăritul
Voluntarii de la Maratonul vaccinării nu primesc nimic pentru munca lor, dar o fac pentru a simți că au avut o contribuție la depășirea pandemiei.
Chiar vor elevii din România să se întoarcă la școală?
Ce gândește generația școlită în spatele ecranului?
Poți lua pojar dacă ai fost vaccinat deja pentru el?
Am pregătit un ghid pentru cei care cred că au fost vaccinați - sau nu sunt siguri de asta.
I-am întrebat pe protestatarii români antivaccin care-i legătura dintre medicină și Biserică
Aceiași oameni care se plâng că le impune statul să-și vaccineze copiii nu văd nicio problemă să le impună altor români cu cine au voie să se căsătorească prin referendum homofob.
Cum a început lupta împotriva vaccinurilor
Un activist a declanșat o bătălie care s-a terminat la tribunalul Curții Supreme.
L-aş trimite pe Victor Ponta la cules căpşuni, în Spania
Am putea să-i schimbăm numele funcţiei în primul-sinistru.