Patronii magazinului românesc din Copenhaga mi-au spus pe ce poți să-ți spargi coroanele

Prin iunie 2021, am primit două poze și un mesaj de la prietenul danez Mikkel: „There is a Romanian shop in Copenhaga”. În prima, un Tymbark de vișine și mere. În a doua, programul de-atunci, scris cu carioca în românește.

Acum un an și ceva, l-am găsit încă acolo, iar de data asta, programul era tradus și-n daneză. Am întâlnit acolo clienți calzi, binedispuși, în căutare de pufuleți, mezeluri sau ingrediente pentru sarmale. 

M-am tot gândit la magazinul ăsta, așa că de curând am vorbit cu unul dintre patroni. Așa am aflat de la Andreea, soția din cuplul care deține acum magazinul, că vechea afacere a pornit de la una de vândut vinuri românești. Acum, există o gamă largă de produse, majoritar alimentare, toate cu etichete în limba nordică, iar zilele astea au avut pe rafturi inclusiv mărțișoare.

Poate n-ai zice, dar când vine vorba de consumul de vin pe cap de locuitor, danezii sunt în top 20 european. Celălalt lucru pe care-l au în comun cu românii e cuvântul care desemnează licoarea. Așa că era cumva normal ca povestea mini alimentarei să aibă aceste origini.

Am vorbit mai multe cu Andreea despre cât de greu e să ai o afacere ca asta într-un oraș ca Copenhaga, ce caută clienții, dar și cât te costă ca român din diaspora nostalgia mâncărurilor de-acasă.

VICE: Sunt mulți danezi care vă calcă pragul și o iau direct spre rafturile de vin?
Andreea: Cred că 60 la sută dintre ei încolo se orientează. 

Ce vinuri preferă?
Cred că cele care au fost degustate cu fostul patron al magazinului, domnul Crăciunescu – Budureasca, Anima. Am fost apoi contactați de danezi să facem degustări la ei. Noi am încercat să aducem o gamă mai largă de la firmele menționate de tine, și am reușit. Inclusiv cel de Purcari, care-i din Republica Moldova.

Când am trecut pe la voi anul trecut, am remarcat că românii erau mari consumatori. Era un domn care a trecut să-și ia o cutie întreagă.
De Făurar, da. La români depinde foarte mult. Pentru că importăm vinurile din România, sunt mai multe taxe de plătit, așa că prețul nu e ca acasă. Sunt destui care vin și se orientează spre acel raft, cam tot șase-șapte din zece. Mai ales în perioada Crăciunului și a Paștelui, cred că tot omul dorește un vin românesc acasă.

Când ați preluat afacerea de la domnul Crăciunescu și ce s-a întâmplat între timp?
Pe 1 mai se împlinesc trei ani – am preluat-o, deci, în plină pandemie. A mers super okay, că nu mai aveam voie să plecăm acasă și să primim pachete prin transport, așa că lumea era nevoită să vină la noi. După acei doi ani, vânzările au mers cam cu 20-30 la sută mai prost, ca peste tot. Mai sunt magazine cu produse românești, dar nu exclusiv.

Și cum e cu vânzarea, în rest?
Sunt unele produse la care chiar ne gândim să renunțăm, că sunt foarte scumpe, iar oamenii nu și le permit. Și aici e greu, sunt chiriile mari în Copenhaga.

Cartierul vostru e destul e destul de scump.
Da, e prima zonă, suntem chiar lângă palatul regal, foarte aproape de centru.

Care sunt cele mai bine vândute produse din oferta voastră?
Varza, sucul Frutti Fresh, salamul săsesc, brânza de vaci, borșul acru – și, foarte mult, conservele care conțin ciorbă de burtă, fasole cu costiță, ciolan cu varză. În general, produsele semipreparate, pentru că sunt foarte mulți români care nu au timp să-și gătească. Ah, iar micii și pufuleții sunt de top! Așa triști sunt oamenii când nu primim…

Îmi imaginez. Mai ales că nu prea am văzut în supermarketurile lor snacks din porumb.
Mai primesc la magazinele de imigranți turci, dar nu-s ca astea de la Gusto.

Am văzut că faceți multă promovare la prăjituri și torturi pe pagina voastră de Facebook. Care-i faza, aveți un cofetar sau aveți un contract cu vreo cofetărie românească?
Lucrăm cu cofetăria Andalusia, de unde importăm prăjiturile, de exemplu mini ecleruri și savarine. Sunt transportate săptămânal în mașini frigorifice. Avem produse refrigerate, congelate și de băcănie, așa că-i necesar. Ținem legătura cu șoferul și ne anunță.

Cam cât costă un kil de brânză de vacă la voi? Dar un suc Tymbark sau o pungă de pufuleți?
Prima este 109 coroane pe kilogram, adică vreo 70-80 de lei, iar celelalte 10 coroane. Prețurile sunt afișate pe site, și se pot comanda prin curier sau ridica din magazin.

De ce ați ales să emigrați în Danemarca și să preluați afacerea asta?
E cu totul alt tip de societate. Am venit inițial aici, apoi am revenit în țară cu Patrick (soțul), unde nu ne găseam locul. Am fost într-o continuă mișcare cu ideile. La un moment dat, când ai trei copilași, nu prea poți să te mai duci la două joburi full-time, că nu-ți permite timpul. Am auzit la un băiat că magazinul românesc e de vânzare, și inițial am întrebat despre preț din pură curiozitate.

Care a fost factorul determinant când i-ai zis soțului „hai să cumpărăm afacerea”?
Am gândit-o ca un job pentru mine, că soțul meu lucrează în domeniul alimentar. Eu voiam să găsesc ceva. M-a întrebat dacă vreau, iar eu am zis okay. Am vorbit cu domnul Crăciunescu și soția lui, și asta a fost, o chestie spontană. El voia să iasă la pensie și inițial voia să caute un cuplu fără copii, că știa ce responsabilități implică gestionarea unei astfel de afaceri. Are mai multe afaceri aici.

Când l-a deschis și cum era la început?
Cam acum șase ani. Era doar cu vinuri, de-acolo a început să afle toată lumea de el. Mai apoi, au fost niște studenți români care i-au sugerat să importe și alte produse de acasă. Nu este singurul din Danemarca, mai există unele și pe Fyn (cealaltă insulă care face parte din regatul principal al țării), precum și-n Jylland (Iutlanda, peninsula vecină cu Germania). Cred că există o singură familie care deține patru afaceri de genul ăsta.

E un soi de rețetă a succesului?
Nu știu. Poate. Al nostru e un soi de magazin mic, prin care vrem să aducem pentru fiecare ce putem și cam ce poftește. Dar nu orice produs din România e disponibil pentru export. Ne-a învățat fostul patron ce produse se vând mai bine, așa că ne-am orientat. Sunt unele care merg o perioadă, apoi nu mai. E totul foarte ciclic.

Care-i produsul cu care vă mândriți?
Sincer, cred că micii. Ca să-ți zic un secret, copiii noștri nu prea mănâncă românește. Eventual, doar salamul săsesc. Noi, părinții, în schimb da. Avem palincă de Maramureș. Am găsit un vânzător care produce și ne trimite una plăcută la gust.

Prima reacție pe care o au unii danezi când le ziceți că aveți pălincă este…„Wow! Am fost în România și știu despre ce-i vorba”. Sunt foarte mulți care au fost la noi în țară, au gustat și au revenit cu plăcerea de a o bea. Sau cu vinul, mai ales.

Care-i cea mai mare dificultate de care vă izbiți atunci când încercați să le importați?
Încercăm să fim precauți, pentru că amenzile de-aici sunt foarte aspre. Și mă deranjează că unele produse pe care poate abia așteptăm să le punem pe raft vin cu mucegai sau lucruri de genul. E descurajant, că lucrăm cu unii vânzători de atâta vreme. Căci atunci când îmi ceri un preț, eu nu-l negociez cu tine. Îl accept, dar oferă-mi și calitatea pe care mi-o promiți.

Uneori, mai sunt și reclamații. Dar lumea trebuie să înțeleagă că așa cum cumpăr de la producător, așa le vând.

Care-i cea mai mare satisfacție pe care o ai?
Când ne spun clienții că sunt satisfăcuți sau ne scriu pe Facebook „mulțumim pentru informație” sau „mulțumim că aduceți atât de multe lucruri”. Mai sunt și oameni care își dau seama de acest efort și văd și calitatea din produsele pe care le punem pe raft. „Vai, Andreea, a fost super scărița aia pe care am gătit-o de la voi”. Sau atunci când postează despre noi. Ne mulțumește.