Filmele astea îți arată care-i treaba cu experimentările sexuale și poliamorul

Nu știu dacă e o consecință a pandemiei, care a influențat major viața de cuplu, dar selecția festivalurilor de film de anul ăsta abundă în titluri care vorbesc despre asta. E ca și cum imaginația cinematografică a fost acaparată de virus și fixată pe ce se întâmplă aproape de noi, în intimitate. Așa se face că la festivalul de film din Karlovy Vary din Cehia am descoperit niște filme foarte tari despre cuplu, o temă pe care am explorat-o de altfel și în filmele de la Cannes de anul ăsta. 

Regizorii care le-au făcut sunt vecini de-ai noștri, din Polonia, Cehia, Georgia sau Spania, așa că poți să faci o vezi cum trăiesc și gândesc tinerii de acolo comparativ cu cei de-aici. Sigur, sunt și diferențe – poate nu știai că, până de curând, în Georgia așteptarea era ca femeile să se căsătorească virgine – dar altfel, pare că ne îndreptăm cu toții înspre o mentalitate mai relaxată. Mai ales când vine vorba de relații de cuplu.

Până unde merge spiritul tău aventuros și unde te oprește instinctul de conservare de sine și a relației? Cât de bine te cunoști pe tine și pe persoana cu care formezi un cuplu? Ce se-ntâmplă când vrei să-ți deschizi relația? 

Sunt câteva dintre întrebările pe care le ridică filmele pe care le-am văzut la Karlovy Vary și care sigur te vor face și pe tine să chestionezi ce știai despre tine. Pentru că atunci când vine vorba de relații umane și sexualitate, nimic nu e bătut în cuie.

Uite un film onest și lucid despre comunicare, emoții și limitele onestității și libertății într-o relație non monogamă. 

Hana și Petr formează un cuplu aparent armonios, dar poate prea confortabil în căsnicia lor. Într-o zi, decid să-și deschidă relația. Nu neapărat pentru că simt neapărat nevoia să facă asta, ci mai mult ca să răspundă provocării unui alt cuplu, care susține că relațiile non monogame sunt superioare celor clasice.

Condiția pe care și-o impun e, firește, să rămână sinceri și să-și împărtășească noile experiențe și escapade sexuale, în speranța că asta îi va apropia și mai mult. Ambii încep să pună planul în aplicare, apoi se filmează în timp ce discută despre asta. Stângăcia lor inițială e pretext pentru câteva scene comice, care-ți arată clar că toți cei implicați sunt cu totul în afara zonei de confort. 

Însă ce începe mai mult ca o curiozitate, un fel de „let’s see what happens și dacă nu ne place ne oprim”, ia o întorsătură dramatică și gravă când Hana întâlnește un partener cu care e extrem de compatibilă, mai ales din punct de vedere sexual. Petr devine gelos, dar își ascunde sentimentele pentru că nu vrea să fie un obstacol pentru Hana. Sau poate e prea mândru să recunoască. 

Hana devine complet obsedată de noul partener pe care vrea să-l prezinte lui Petr. Ceea ce începe ca swinging evoluează în poliamorie, moment în care Petr spune stop. Totul e extrem de exciting până când nu mai e, iar în final relația e distrusă. 

Borders of Love șochează nu neapărat prin nuditate, pentru că ai mai văzut așa ceva, ci mai mult prin dialog. E foarte interesant să asculți un cuplu care vorbește deschis, dar și naiv, despre fanteziile lor sexuale și dorințele nesatisfăcute în viața de cuplu. Spun naiv pentru că e clar că cei doi nu se cunosc foarte bine, chiar și după ani mulți de relație – asta duce de fapt la distrugerea relației lor.

Deși la prima vedere pare că mesajul ar fi că relațiile non monogame sunt sortite eșecului, filmul e de fapt deschis la concepția alternativă de viață, pentru că alte cupluri din film practică poliamoria cu succes. Unul din aceste cupluri secundare îi avertizează pe cei doi că o relație deschisă „nu e pentru orice cuplu”. La final, înțelegi că dușmanul cuplului e de fapt lipsa de autocunoaștere și dialog cu partenerul, nu poliamoria în sine. 

Dacă nici tu nu ești sigur că te cunoști îndeajuns de bine sau nu știi în ce categorie se înscrie cuplul tău, vizionarea acestui film te poate edifica.

Titlul acestui minunat film georgian e o trimitere la celebrul roman al Virginiei Woolf și e cum nu se poate mai potrivit, pentru că vorbește despre cât de important e să ai un spațiu al tău pentru a te dezvolta emoțional și psihic în viață. Mai ales dacă ești femeie și trăiești într-o societate opresivă și patriarhală care îți dictează mereu cum să te comporți și ce să faci în viață. 

Acțiunea are loc în Tbilisi, capitala Georgiei, în mijlocul pandemiei. Tina, o tânără de 25 de ani care nu a trăit niciodată singură și care nu are un loc de muncă sau familie care să o susțină, caută o locuință temporară. Ar locui acolo cât îl așteaptă pe iubitul ei, care i-a promis că se vor muta împreună după ce-și rezolvă el situația financiară. Așa o întâlnește pe Megi, care caută o colegă de apartament.

Tina și Megi sunt diametral opuse ca personalitate și perspectivă asupra vieții. Independentă financiar și cu un temperament rebel, artistic, Megi așteaptă și ea ceva, însă nu un boyfriend care să o salveze, ci momentul în care o să plece din „nenorocita asta de țară” la New York. Megi e petrecăreață și, în plus, are obiceiul să defileze goală prin sufragerie când iese de la duș, ceea ce-i dă cu virgulă Tinei.

Fetele se antagonizează bine de tot la început însă cu cât încep să se cunoască mai bine, cu atât se îndrăgesc mai mult. Într-o scenă cu totul surprinzătoare, dar extrem de naturală, o relație sexuală se instalează spontan între cele două, iar prietenia dintre ele se transformă în ceva foarte special. 

Complet diferit de filmul ceh și georgian pentru că nu recurge la dramă, iar emoțiile sunt schițate foarte subtil, acest film delicat se compune dintr-o serie de conversații, în mare parte între două cupluri de tineri care nu s-au mai văzut de ceva timp. De o parte a mesei, Elena, ai cărei ochelari îi dau un aer intelectual, și partenerul ei mai șifonat Daniel, de cealaltă parte, Guillermo și partenera lui Susana. Discuția atinge tot felul de subiecte până când afli că al doilea cuplu așteaptă un copil și s-au mutat din Madrid într-un sat din jur. 

Conversația se mută apoi la cuplul principal – Daniel nu-și dorește copii și folosește tot felul de argumente filosofice pentru a-și justifica poziția, în timp ce Elena își găsește refugiul într-o carte care pare să o captiveze mai mult decât discuția banală despre a avea sau nu copii. Sau poate e o aparență?

Daniel pare să suspecteze ceva și, în timpul unei călătorii cu trenul spre satul unde locuiesc prietenii lor, începe să o tachineze pe Elena în timp ce fredonează versurile unei melodii: „Let’s move to the country, have a baby, or two”.  Elena surâde dar tot destul de opacă rămâne și poți citi în ea ce vrei tu, personajul îți oferă un spațiu emoțional în care să-ți proiectezi propriile emoții. 

În acest film spaniol nu se întâmplă concret aproape nimic. Există un tur al casei, o cină în aer liber, un joc de ping pong la dublu și o plimbare în pajiștea din apropiere. Finalul e ca o meditație asupra realului și a clipelor fugare din care se compune viața. 

Deși titlul filmului se referă la invitația lansată cuplului principal – „Trebuie să veniți să ne vedeți noua casă” – în subtext e și o invitație către spectatori să vină să vadă filmul sau filme în general. N-ar trebui să le ratezi nici tu, mai ales dacă accepți provocarea că oricând îți poți schimba ideile despre cuplu, despre viață. Până la urmă, după cum ziceam, nimic nu e bătut în cuie.