Adăpostul creștin unde nicio fată nu e prea tânără ca să nască un copil

În orașul ei natal din zona rurală a Paraguayului, minora a găsit un doctor local care i-a zis că-i face avort la negru pentru trei milioane de guarani, adică patru sute de dolari. Pentru o liceană din una dintre cele mai sărace națiuni sud-americane, a cărei familie nu știa că e însărcinată, chestia asta era, practic, imposibilă. Așa că Gabriela a economisit bani și a cumpărat pastile pentru avort de pe piața neagră. Dar n-au funcționat.

Tatăl copilului, o rudă îndepărtată de-ale fetei mult mai în vârstă decât ea, a insistat ca fata să țină sarcina secretă. La sugestia unui pastor local, Gabriela a ajuns într-o facilitate a unei biserici, la cincizeci de kilometri distanță, într-o suburbie a capitalei Asunción: Casa Rosa Maria. Gabriela i-a zis familiei ei că pleacă într-un refugiu spiritual, dar s-a dus să locuiască în casa unde primea cazare gratis și putea naște copilul.

Casa Rosa Maria face parte dintr-o rețea de adăposturi deținute de biserică. Specialitatea ei e faptul că găzduiește chiar și fete însărcinate în vârstă de zece ani, aduse adesea de autorități după ce au fost abuzate de membri ai familiei sau persoane apropiate familiei, după care facilitează nașterea copiilor și le învață pe aceste fete să devină mame. Cât Gabriela a așteptat să aducă pe lume bebelușul, a învățat să schimbe scutece, să gătească și alte skilluri necesare pentru o mamă. 

În Paraguay, unde avortul e complet ilegal cu excepția cazurilor în care nașterea copilului ar ucide mama, femeile se confruntă cu o dilemă: ori duc sarcina până la capăt, ori intră la închisoare dacă reușesc să facă avort. Cazul Gabrielei a fost și mai nasol. După ce a rămas însărcinată, a ascuns sarcina de mama ei, rușinată de faptul că tatăl era un bărbat mult mai în vârstă decât ea, care avea deja soție și copii. „Nu știam ce e un prezervativ”, a zis ea.

„Am încercat și să mă sinucid, din cauză că n-am reușit să fac avort. Viața mea era un dezastru pe atunci”, ne-a povestit Gabriela, care ne-a rugat să-i păstrăm anonimatul. „Voiam să studiez medicina, știam deja la ce facultate, cât costă manualele. Aveam alt plan pentru viața mea.”

Gabriela, care are în prezent 25 de ani, ne-a zis că a avut o copilărie dificilă, că a fost abuzată și de un alt bărbat din viața ei – fostul ei tată vitreg. Nu și-a cunoscut niciodată tatăl și, după ce a rămas însărcinată, s-a gândit că mama ei va fi foarte rușinată că și ea a ajuns într-o astfel de situație la o vârstă așa de fragedă.

Dar când a ajuns la Casa Rosa Maria, a realizat că ea nu era nici pe departe cel mai grav caz de acolo.

„Am dat peste alte fete care erau în situații și mai nasoale decât a mea. Erau fete de 12-13 ani care fuseseră violate și fuseseră aduse la adăpost de polițiști”, a zis ea.

A zis că multe dintre fete nici nu știau să citească, veneau din locuri îndepărtate și nici măcar nu avuseseră ocazia să meargă la școală. 

A fost recunoscătoare pentru mâncarea și siguranța oferite de Casa Rosa Maria, dar nu i-a convenit să-și piardă libertatea. Personalul de aici le confiscă fetelor telefoanele și nu le permit să comunice cu persoane din exterior în afara vizitelor aranjate cu familia. Nu-i plăcea că i se spunea ce să facă, i se dădeau sarcini și era obligată să se roage în capelă.

Totuși, experiența a fost pozitivă, per total, și își iubește copilul pe care îl crește cu grijă și în prezent. S-a bucurat mult că, prin intermediul adăpostului, a cunoscut un profesor care a ajutat-o să obțină o bursă de studii și, astfel, a terminat liceul și s-a înscris și la facultate.

„Mi-au dat medicamentele necesare, mi-au făcut analizele, m-au ajutat mult în sensul ăsta. Au grijă de fetele care vin acolo, le dau mâncare, haine. Te învață să gătești, ba chiar să scrii și să citești.”

Casa Rosa Maria are sediul într-o clădire albă din  cărămidă, pe o stradă liniștită dintr-o suburbie din Asunción. După ce a încercat în repetate rânduri să contacteze adăpostul, VICE World News a apărut direct la ei la ușă. Am fost întâmpinați de Oscar Ávila, un bătrân cu chelie care se ocupă de adăpost. Ne-a dat un scurt interviu, ne-a făcut turul casei, dar ne-a interzis să vorbim cu fetele.

În ultimii 22 de ani, fetele care au locuit la adăpost au născut peste 230 de copii, conform spuselor lui Ávila. El crede că prin faptul că le ajută pe fete să nască înseamnă că face lucrarea lui Dumnezeu, chiar dacă mamele sunt și ele niște copii, care au rămas însărcinate după ce au fost violate de vecini și membri adulți ai familiei.

„De ce să omori copilul, dacă nu omori tatăl? El a făcut fapta, el ar trebui să moară”, a zis Ávila. În timp ce vorbea, pe lângă el a trecut o fetiță. A strigat-o și a întrebat-o ce vârstă are.

„13 ani”, a răspuns ea timid. El a dat din cap și i-a zis să se ducă în treaba ei. Părea foarte mândru de treaba pe care o are de făcut.

Ávila ne-a zis că Rosa Maria e susținută de biserica locală și donații. N-a vrut să dea mai multe detalii, doar a zis că „aparținem unei organizații pro-viață care nu e bine văzută de Noua Ordine Mondială”.

Deși unele rămân însărcinate după ce au întreținut relații sexuale cu băieți de vârsta lor, altele sunt aduse de autorități, după ce familiile le-au abandonat sau le-au dus la poliție. Unele fete au fost luate din familiile lor, după ce s-a constatat că erau abuzate.

Fetele se uitau în jos și păreau stresate de prezența unei persoane din exterior căreia Ávila îi povestea despre cum tinerele fete au o capacitate maternă intrinsecă. Multe fete îi ziceau lui Ávila abuelo, adică „bunicule”.

„Chiar dacă au doar zece sau 12 ani, fetele pe care le găzduim aici au o mare dragoste față de copiii lor”, a zis Ávila. Ba chiar sunt și mai apropiate de copiii lor, pentru că diferența de vârstă e foarte mică.

Fetele nasc la un spital din apropiere, după care sunt aduse la adăpost, unde învață să fie mame. Ávila a zis că nu-și face griji cu privire la efectele nașterii asupra sănătății lor, deși sunt atât de tinere. Susține că niciuna nu a murit până acum, în cei 22 de ani de existență a casei.

Paraguay e cea mai conservatoare și religioasă țară din America de Sud. Copilele și adolescentele care rămân însărcinate nu au niciun fel de opțiuni. Legile draconice anti-avort, rezistența creștinilor împotriva educației sexuale în școli și abuzurile foarte răspândite au dat naștere unei epidemii de mame adolescente. Cum avortul e ilegal chiar și în cele mai extreme cazuri de abuz, adăposturile precum Casa Rosa Maria sunt una dintre puținele opțiuni pentru fetițele și adolescentele însărcinate.

Într-o națiune cu șapte milioane de locuitori, 12 mii de fete cu vârste între 15 și 19 ani au născut în 2019, iar o mie cu vârste sub 14 ani au născut între 2019 și 2020, conform Amnesty International. Cam două fete cu vârste între zece și 14 ani nasc în fiecare zi, iar optzeci la sută dintre ele au fost abuzate în cadrul familiei – America de Sud are a doua cea mai mare rată de sarcini infantile după Venezuela. În UE, 45 la sută dintre nașterile la fetele sub 15 ani sunt din România.

A doua femeie cu care am vorbit și care a locuit la Rosa Maria în adolescență ne-a zis și ea că a fost îngrijită bine. Ambele femei care au locuit acolo au zis că nu au fost abuzate în niciun fel cât au stat în adăpost și nici nu au văzut vreun fel de abuz.

Femeia, care avea 18 ani când a născut și ne-a cerut să rămână anonimă, a spus că a primit și consiliere psihologică.

„Veneau psihologi constant să stea de vorbă cu fetele, mai ales cu cele care aveau situațiile emoționale cele mai complicate, care puteau da în depresie gravă.”

A mai zis că fetele erau foarte tinere. „Toate erau minore, aveau 11,12, 13, 14 sau 15 ani.”

„Credeam că sunt singura care a avut atâta ghinion în viață, dar m-am convins că nu e așa. Când am auzit poveștile altor fete, am început să mă simt recunoscătoare pentru viața mea. Plângeam de câte ori auzeam o poveste nouă”, își amintește ea.

Alejandra Rodriguez de la ENFOQUE Niñez, o organizație non-profit care a colaborat cu diverse adăposturi din 2005 încoace, a zis că nu se miră că fetele spun că experiența în Casa Rosa Maria e una pozitivă. Multe sunt bucuroase că au ce mânca și nu sunt nevoite să mai suporte abuzurile de acasă.

„E o schimbare mare în viața lor, după ce s-au obișnuit să fie abuzate. Ba li se mai oferă și posibilitatea să studieze, fără să trebuiască să dea nimic la schimb”, a zis ea.

Totuși, Rodriguez e îngrijorată că personalul acestor adăposturi nu ia în considerare complexitatea situației unei fete adolescente însărcinate. A zis că „directorii acestor instituții vorbesc cu mândrie despre cum le învață pe fete să fie mame, fără să chestioneze vreun pic dacă fetele respective își doresc să fie mame”.

Pierderea statutului de copil sau adolescent, din cauza responsabilităților care vin la pachet cu rolul de mamă, e un proces foarte dificil, a zis ea.

În Paraguay există 35 de adăposturi care găzduiesc copii, dar numai unul singur care găzduiește fete însărcinate, conform unui raport ENFOQUE Niñez din 2020, intitulat „Cum protejăm? Când protejăm?” Rodriguez a zis că nu toate adăposturile au condiții de calitate și majoritatea au personal foarte mic și necalificat.

„De exemplu, în unele adăposturi, comportamentul fetelor e controlat prin medicamente psihiatrice”, a zis ea.

„Cea mai mare problemă e că autoritățile nu îi ascultă pe specialiștii care se ocupă de situația copiilor abuzați din Paraguay”, a zis Rosalia Vega, director executiv la Amnesty International Paraguay.

Guvernul nu a reușit să implementeze o lege din 2018 care ar fi consolidat siguranța victimelor abuzurilor sexuale. Conform acestei legi, victimele ar primi îngrijire non-religioasă și n-ar mai fi nevoite să-și retrăiască trauma de câte ori trebuie să-și spună din nou povestea autorităților. Vega a zis că autoritățile joacă un joc pervers. „Se știe că grupurile evangheliste sunt pe mână cu politicienii. Biserica are foarte multă putere în societatea noastră”, a zis ea.

La o mică distanță de biroul Amnesty International și de Casa Rosa Maria din Asunción, în mijlocul unui rond de circulație, e o statuie cu un fetus nenăscut. Monumentul simbolizează faptul că societatea paraguayană e dominată de filosofia anti-avort.

Artistul din spatele statuii, Diego Cesperedes, a fost contractat de o organizație anti-avort, în iulie 2015, la două luni după ce un tribunal paraguayan a stârnit un scandal pentru că nu i-a permis unei fetițe de zece ani, victimă a violului, să facă avort. Victima a devenit cunoscută prin pseudonimul „Mainumby”, care înseamnă pasăre colibri în limba indigenă guarani, care se vorbește în multe regiuni din Paraguay. Fetița fusese violată de tatăl ei vitreg și rămăsese însărcinată.

Cazul a devenit foarte controversat după ce mama lui Mainumby a fost arestată timp de două luni pe motiv că ar fi fost complice la abuz, deși femeia raportase poliției, cu șase luni înainte de sarcină, că are anumite suspiciuni legate de relația dintre fetiță și tatăl ei vitreg, iar autoritățile n-au luat absolut nicio măsură în această situație. Mainumby și familia ei au apelat la cel mai înalt tribunal din Paraguay, dar nici acesta nu i-a acordat fetiței dreptul să facă avort. A fost obligată să nască în luna august a acelui an.

Vega își amintește că situația fetiței a fost tabu și toți activiștii care au luptat pentru cazul ei au primit amenințări cu moartea.

Verdictul din 2015 i-a încurajat și mai mult pe activiștii anti-avort din țară. Organizația din spatele statuii, Pro Vida Generation, și alte grupări similare, au lansat un program în toată țara prin care au promovat conceptul de pro-viață și pro-familie tradițională. Între 2017 și 2019, zece orașe din Paraguay s-au declarat oficial pro-viață și pro-familie și câteva dintre ele au ridicat statui cu fetuși identice cu cea din capitală.

Grupările religioase au reușit să stabilizeze legile anti-avort și continuă să lupte împotriva educației sexuale în școli. Țin și demonstrații cu scopul de a stopa orice campanie progresistă sau pentru drepturile omului. Ministerul Educației are o veche relație cu Biserica Evanghelică și a denunțat mereu public încercările activiștilor de a aduce educația sexuală în școli.

Unele dintre organizațiile evanghelice au conexiuni directe cu ministerul american creștin anti-avort.

Educația sexuală e, practic, non-existentă în societatea paraguayană, în timp ce grupările evanghelice răspândesc informații false și nocive.

Gabriela crede că educația sexuală i-ar fi putut schimba viața, dar „Biserica e împotrivă, din păcate”.

Pe măsură ce guvernul se încăpățânează să asculte biserica, tot mai multe grupări activiste încearcă să-i ofere tineretului paraguayan mai multe opțiuni.

Una dintre ele e Somos Pytyvohara, care le oferă educație sexuală copiilor și adolescenților. Membrele ei au oferit ani de zile cursuri gratis de educație sexuală, iar când a început pandemia, au înființat o linie telefonică unde adolescenții care sunau puteau primi sfaturi legate de educația sexuală.

„Sunt tineri care ajută alți tineri”, a zis Alejandra Sosa, membră a Somos Pytyvohara. „Credem că educația trebuie făcută orizontal, de către persoane care au cam aceeași vârstă. Tinerii se simt mai în siguranță atunci când vorbesc despre sex cu alți tineri.”

Sosa a zis că organizația a primit și telefoane de la persoane din țările învecinate.

La un deceniu de când Gabriela a părăsit Casa Rosa Maria, tânăra a zis în repetate rânduri că se bucură că a născut copilul și îl iubește, dar că e de părere că fetele din Paraguay ar trebui să poată alege singure dacă vor să fie mame și să învețe să prevină sarcinile de la o vârstă fragedă. În curând, ea va absolvi facultatea pe care ar fi trebuit s-o termine cu ani în urmă, dacă sarcina nu i-ar fi dat viața peste cap.

„E greu să fii însărcinată când ești adolescentă. Ratezi multe lucruri frumoase. Îți pui viața pe hold ca să devii mamă. E mult mai bine dacă reușești să previi asta și să alegi de bună voie momentul în care vrei să devii mamă.”

Speră că următoarea generație din Paraguay va avea mai multe opțiuni decât ea și sutele de femei care au trecut prin adăposturi religioase precum Casa Rosa Maria. 

„Nu vreau să judec persoanele care vor sau nu vor să facă avort. E o decizie individuală și ține doar de persoana respectivă. Nu e treaba mea. De aceea am decis să părăsesc biserica, deși mi-a oferit multe, pentru că nu sunt de acord cu multe lucruri pe care le practică.”

Articol realizat în parteneriat cu site-ul de investigații jurnalistice El Surti.