Am fost copilot de avion în România ca să-ți zic de ce s-o faci și tu măcar o dată-n viață

Înainte de orice urcare într-un avion, devin super credincioasă. Mă gândesc cui i-aș spune ultimele mele cuvinte și care ar fi alea. Iar dacă sunt turbulențe, strâng tare de mână persoana de lângă. Fie că o cunosc, fie că nu. Dar îmi place adrenalina și mi-a intrat bine în cap ideea că trebuie să-ți înfrunți frica.

După ce am zburat cu parașuta, acum am încercat să fiu copilot. Am primit și diplomă.

Sigur, a fost un avion ultraușor – și sună de parcă l-a făcut colegă-miu din generală, expert în avioane de hârtie –, dar ai fi surprins cât duce ăsta micu’.

Poate zbura și la înălțime de 3.500 de metri, dacă ai nevoie să traversezi munți. Însă într-o călătorie obișnuită ajungi cam la 3–500 de metri. Îi spune „ultraușor” pentru că are două locuri și n-are voie să cântărească la decolare mai mult de 560 de kilograme. Adică cu tot cu bagaje, pasageri, ce-ai mâncat azi noapte și gândurile tale.

Am zburat de două ori și, deși anxietatea era la înălțimea la care zbura avionul, mi-a plăcut enorm. Așa că am zis să-ți povestesc și ție cum a fost experiența. 

Experiența asta costă de la vreo 300 de lei în sus (ai mai multe prețuri și experiențe aici). Zborul propriu-zis a durat circa 20 de minute, iar decolarea a fost de pe aerodromul Lețca Nouă. Acolo l-am întâlnit pe Sebi, 33 de ani, băiatul care a fondat Asociația Iubim Aviația în 2017.

Era la master, la Management Aeronautic, și voia să facă un proiect prin care să ajute oamenii. Mai ales pe cei cu frică de zbor. În afară de zborurile astea, mai au și seminarii gratuite pentru cei cu frica de zbor.

În zborul ăsta am fost cu Bogdan, 39 de ani, care-i pilot voluntar la asociație. Înainte de pornire a reușit să mă mai liniștească puțin, când mi-a povestit cât de mult adoră el să fie pe cer. „Mergeam cu bicicleta pe barajul de la Mihăilești și-am văzut avioane. Mi-am zis: «Hai să vedem cum facem să ajung și acolo sus.» Plus că-mi doream de la șase ani, când am zburat cu un Antonov An-2 care stropea recoltele”, povestește el. Zboară de opt ani.

Legat de teama de zbor, Sebi îmi spune că oamenilor ar trebui să le fie mai frică de avioanele de pasageri, că acolo nici nu vezi pământul. Iar aici vezi exact pe unde mergi și câmpiile. „Ca să convingi un om să încerce chiar dacă îi e tare frică, trebuie ca el să fie curios, să vrea să descopere cât mai multe lucruri despre zbor. Noi mai departe îl introducem în culisele domeniului, să înțeleagă puțin ce se întâmplă și cum sunt verificate avioanele, cum arată activitatea de zbor și multe altele”, menționează el.

„După ce se urcă în avion, fiind copilot, în mod clar peisajul și experiența în sine își vor spune cuvântul.” 

Nici n-a durat mult până să ne urcăm. Mi-a făcut cunoștință cu Aurel, ursulețul de pe bord. Și da, îl cheamă Aurel de la Aurel Vlaicu. Mi-a explicat cu ce vom zbura, la ce înălțime, elementele de control ale unui avion, ceasurile multe și complicate de la bord.

Mi-au plăcut tare căștile alea de aviație care au și microfon să vorbești cu pilotul. Probabil Bogdan a auzit multe semi-țipete de la mine. Glumesc, ideea e că poți să-i spui ce simți în timpul zborului, iar el să-ți explice ce se-ntâmplă, ca să te asigure că totul e bine. El mă mai întreba dacă-mi place și cum mă simt. N-am spus o clipă că jumătate din mintea mea era așa excited mai că ar fi vrut acrobații, iar cealaltă era pe rugăciuni.

O probă la examenul de piloți este și să oprească motorul în timpul zborului. Iar el să fie în stare să aducă avionul la sol bine și în regulă. Așa că oamenii sunt cumva pregătiți pentru orice. Și foarte liniștiți. Atât de liniștiți că Bogdan a scos telefonul la un moment dat, iar pe fața mea se citea „tu vrei să mă omori?!”. El foarte natural l-a scos să facem un selfie în aer.

Când mi-a zis că aterizăm, eram chiar tristă că de-abia îmi trecuse frica de tot și am început să mă bucur cum trebuie. Deci nu mă lua în serios cu treburile astea cu murit, trăit. Zborul e safe, dar eu sunt mai dramatică de fel. Gândurile de genul trec și balanța se înclină clar mai mult spre adrenalină, priveliște, experiență.

Mi-a plăcut tare că erau oameni de toate vârstele. Mă rog, de la 18 ani în sus. Dar primii, fix după mine, au fost doi oameni pe la 50–60 de ani care au primit zborul cadou de la copiii lor. Drept e că pe mama sigur n-aș fi convins-o să se urce, dar cred că tatei i-ar fi plăcut, dacă era asta și la Suceava. 

Apoi au venit două gemene, iar una nici nu voia să audă de zbor, iar cealaltă ar fi pilotat ea dacă putea. A mai venit un cuplu și zici că era un film care se derula în fața mea. Veniseră ca să zboare doar ea, iar până la urmă a luat și el o tură. 

Cât am observat, Sebi mi-a mai povestit una-alta și mi s-a părut foarte tare câtă pasiune simte pentru asta. Cum merge în școli, licee, la evenimente și încearcă să îi facă pe oameni să-și depășească frica de zbor. Adică face seminarii și cursuri fix pentru asta. 

Când să plecăm, vine Bogdan la mine și-mi zice că mă mai dă o tură. Trebuia să-mi vezi fața, zici că mi-a cumpărat prima înghețată din viață. Pentru că știam la ce să mă aștept, prinsesem curaj. Iar Bogdan a văzut că tura asta sunt mai chill, așa că a zis să-mi creeze mai multă adrenalină. 

A coborât brusc în jos o secundă. Mi-a stat inima pe loc? Clar. Mi-a plăcut? Normal. Stai liniștit, nu cred că face așa cu toți pasagerii, ci doar a vrut să râdă puțin de mine că deja ne împrietenisem. 

Deși a fost un sentiment interesant, cred că mai tare mi-a plăcut când a pus avionul ușor pe vertical. Deși e adrenalina și ți-e puțin frică, e și calmul. 

Partea funny a fost reacția mamei căreia, evident, a trebuit să-i tot scriu că am aterizat. 

În zbor, te simți mic. Știi că viața ta e în mâinile omului din stânga. E ca un exercițiu de încredere într-un om pe care l-ai cunoscut în ziua aia. Dar pe cât de ciudat și scary e sentimentul ăsta, e și interesant sau revigorant pentru unii. Că parcă câteva minute, nu mai ai responsabilități. „Am simțit că mi s-a desprins sufletul de corp” sau „este mai tare decât sexul” sunt printre replicile pe care le-a auzit Sebi la oameni. 

Pe lângă cadourile date la prieteni, iubiți, părinți, alții își organizează cererea în căsătorie acolo. Sau gender reveal party. Poți zbura ca tot timpul anului, atât timp cât vremea e okay. Dar cele mai frumoase luni sunt iunie, septembrie și octombrie. Pentru că e totul mai colorat. Sau iarna dacă ninge și e înghețat totul. 

Un prieten care e parașutist îmi tot spunea cum nu e natural pentru noi să zburăm. Înotul e una, avem contact cumva cu asta și din burta mamei, dar să stăm în aer nu. Așa că uite câteva metode am găsit ca oameni să simțim măcar pentru câteva momente cum e să fii în aer.

Ce e mișto e că dacă ai între 16 și 23 de ani, poți face și cursuri gratuite de pilotaj, organizate de Aeroclubul României. Pentru 2023 înscrierile au fost la începutul anului, dar probabil revin și în 2024. Au fost organizate cursuri teoretice și practice pentru licențe de parașutist, pilot planor, pilot avion ultraușor și pilot avion PPL(A). Aerocluburile sunt în mai multe orașe din țară și le vezi pe site-ul organizației.

Pentru experiența mea, am stat jumătate de zi acolo și au zburat cam șapte oameni – eu de două ori. Nimeni n-a căzut. E o statistică tare bună zic. N-am văzut rezistența mea la zbor, dar cu frica stau bine. După zbor, tot ce-mi venea să cânt e „avion cu motor, iaaa-mă și pe mine-n zbor”. Mai am de tăiat de pe listă motodeltaplanul, bungee jumping și sigur mă mai inspiră alte câteva.