Ce se întâmplă când ești gay în închisoare

Atenție: Conținut cu impact emoțional.

Violență. Ăsta e cuvântul pe care îl repetă constant ca să descrie ce a experimentat timp de 730 de zile din viața sa. Pereții păreau din ce în ce mai înguști, iar coridoarele mai întunecate, figurile și mai înfricoșătoare. Tot ce a fost reprimat și sufocant a fost exprimat și a erupt în violență. Fizică, psihologică, sexuală. Experiențe mai crude și mai umilitoare pentru oamenii cu orientare sexuală diferită. În acest mediu de masculinitate toxică, mai existau și unii care căutau doar contact uman, grijă și atingere. Apoi mai erau și cei care-i încătușau, îi manipulau sau îi forțau să facă chestii. 

Mă sună ca să-mi spună ce poartă ca să-l pot identifica, fiindcă e prima oară când îl văd în persoană. După câteva minute, mă întâlnesc cu el și mergem într-un parc mic de lângă Syngrou, Atena. Dionysis stă lângă mine pe bancă. Vorbește încet, pare că se gândește cu atenție înainte să-și formuleze fiecare propoziție. Aspectul său și mișcările corporale trădează o timiditate sau poate frică. Vrea să elimine situațiile care l-au stigmatizat când a intrat la Korydallos la vârsta de 38 de ani și când a fost eliberat ulterior din închisorile din Halicarnassus. A trecut un an și jumătate de atunci și-mi mărturisește cu încredere că a ieșit nevătămat din toate. 

Să fii gay în închisoare este un factor agravant în sine, fiindcă ești țintit direct, batjocorit și umilit de alții, iar în cazuri mai extreme devii victimă a violenței fizice. „Când am fost arestat, în același timp au fost închiși și oameni care mă cunoșteau. Acești oameni, în cunoștință de cauză sau nu, știau asta despre mine și au împrăștiat zvonurile că sunt gay. Bineînțeles, când cineva mă întreba asta, nu intram în discuție. Poate că păream dubios, dar mereu m-am apărat. Până la urmă, totul ținea de supraviețuire.

La un moment dat, un tip care a aflat că sunt gay a început să mă huiduie și să mă batjocorească în fața celorlalți. Aveam joburi de zi, care ne reduceau pedeapsa ca să putem ieși mai repede. Scena asta s-a petrecut la muncă, într-un depozit, a venit la mine și m-a batjocorit în fața tuturor. N-am suportat și i-am spus să o lase baltă. În momentul ăla nu era în apropiere niciun gardian, așa că am profitat de oportunitate și, fără să ezit, am început să-l lovesc în cap cu o bucată de plastic. Am fost separați de alții care erau prezenți, apoi am plecat și n-am mai vorbit de atunci”, spune Dionysis. 

„Altă dată, un alt tip a început să facă mișto de mine că sunt gay. Între timp, terminase facultatea și ar fi trebuit să fie mai destupat la minte, fiindcă se tot mândrea cu studiile. Pe de altă parte, în închisoare ți se schimbă caracterul, devii parte dintr-un grup și iese la iveală sinele tău adevărat. Tipul m-a atacat, m-a lovit și l-am lovit și eu. Din fericire, nimeni nu a fost rănit grav, am ieșit din bătaie doar cu câteva vânătăi.”

L-am întrebat dacă a fost vreodată abordat sexual. „Da”, mi-a răspuns direct. „Era un tip hetero care a încercat să se apropie de mine într-un mod neplăcut. Urma să fie eliberat condiționat și ne aflam în aceeași celulă. Într-o zi a început să spună că știe că sunt gay și mi-a cerut să-i fac diverse chestii sexuale. I-am zis că nu pot, dar fiindcă eram în aceeași celulă toată noaptea, se tot freca de mine și mi s-au umflat testiculele. La un moment dat am făcut un compromis și ne-am masat reciproc. Voia doar contact uman, nu sexual. Tipul fusese închis mulți ani și nu avusese contact cu o altă persoană - nici femeie, nici bărbat.” În același timp, o altă fază, „un puști pe care l-am cunoscut era și el gay. A venit la mine și mi-a șoptit că nu e locul meu în închisoare și a început să-mi lingă urechea și să mă mângâie. Nu știam care era treaba cu el, dar până la urmă s-a dovedit a fi un băiat bun. Fiindcă avea probleme cu drogurile și tot dispărea, ceilalți îl treceau cu vederea.”

„Când am fost în închisoare, mai era acolo și un puști din Turcia care avea 21 de ani pe atunci și era gay. Am auzit că atunci când deținuții au aflat că e gay, l-au bătut la dușuri, l-au legat și au folosit violența împotriva lui. Era în celulă cu alți trei tipi care nu-l lăsau să doarmă noaptea și-i băgau coada de la mătură în anus. De multe ori, fiindcă nu o puteau face cu ușurință, o lubrifiau cu detergent lichid pentru vase. Și-o lua rău. L-am văzut de multe ori fără pantofi și cu hainele rupte. Chiar și când stătea la coadă să ia mâncarea i se dădea peste farfurie. Nu știu dacă l-au violat și altfel, deși ce i-au făcut cu mătura tot viol este. În sensul ăsta, a fost abuzat fizic și psihologic zilnic. Nu vorbea greacă, așa că poate că era și rasismul la mijloc, pe lângă toate celelalte”, spune Dionysis. 

„Pe de altă parte, am cunoscut un bărbat gay care intra și ieșea constant de la pârnaie și era respectat de toți. Era gay pe față și făcea mișto chiar și de veteranii de acolo. Moneda în închisoare erau favorurile sau pachetele de țigări. Așa că cerea oamenilor să-i facă un favor în schimbul unei felații, fiindcă asta îi plăcea să facă. Așa e lumea în interior, e o societate mică.”

Dionysus spune că a fost respectuos cu toată lumea și ataca doar dacă era și el provocat. „Voiam să ies din închisoare și să o fac nevătămat. La fel ca și afară, în închisoare am fost un bărbat dedicat relației. Când am intrat la închisoare eram într-o relație monogamă și partenerul meu m-a susținut și ajutat cât de mult a putut. La un moment dat, ni s-au oferit prezervative și majoritatea prizonierilor au considerat asta o insultă.

În general, am auzit de contacte între persoane de același sex și am văzut oameni ținându-se în brațe. Mulți tânjesc după contact uman, iar situația e ciudată chiar și pentru persoanele heterosexuale. Nu are nimic de-a face numai cu homosexualitatea când cealaltă persoană e închisă timp de 15 ani. La modul mai general, problema sexualității în închisori este imensă. Unii pot să închidă ochii când alții au telefoane, fiindcă măcar așa pot face și ei un video call. Nu e același lucru, bineînțeles, dar e singurul contact pe care îl pot avea cu oamenii dragi. Ar trebui să existe spații special create pentru așa ceva, cum e în alte țări. Lipsa contactului se dezvoltă și erupe în violență, din moment ce deținuții nu-și pot elibera și satisface nevoile sexuale.”

Cinci la sută dintre cei pe care i-a cunoscut în închisoare erau gay. Niciunul dintre ei nu și-a făcut coming out-ul acolo. Știau unii despre alții, dar aia era tot. Nu s-a zis nimic sexual între ei. Cei care erau gay pe față erau calmi tocmai fiindcă erau pe trepte superioare în ierarhia închisorii, dar majoritatea ascundeau asta. La fel și Dionysis, care spune că n-a vrut să fie „curva” acolo. 

Când descrie cum era viața de zi cu zi pentru el, Dionysis spune că a încercat orice ca să poată să evadeze din cruzimea condiției sale, înjunghierile și sângele pe care îl vedea și mirosea zilnic, împrăștiat pe ciment. A participat la tot ce s-a întâmplat în închisoare, a participat la prelegeri, seminarii, a găsit o scăpare în sporturi. A fost foarte dificilă supraviețuirea pentru el. Când se terminau activitățile și se întorcea în celulă, lucrurile erau foarte ciudate. Toată lumea căuta să facă ceva - așa că voiau să expună situații și loveau oamenii, făceau scandal. 

Când a intrat prima oară la închisoare, nu s-a deschis față de nimeni, fiindcă știa că orice lucru mic sau insignifiant putea supăra pe cineva și se putea ajunge la certuri și bătăi. A stat în celulă cu patru sau chiar cinci oameni. Când a intrat la închisoare era Crăciun și li s-au dat niște pături pe care să le pună pe podeaua înghețată. Uneori luau tăvile în care venea mâncarea, le întorceau invers, le puneau pe podea și le acopereau cu păturile ca să aibă pe ce dormi. 

Cea mai groaznică închisoare prin care a trecut a fost Larissa. Igiena și condițiile de curățenie erau mizerabile, din draperii picura umezeală, erau ploșnițe pretutindeni, iar conducătorii închisorii nu aveau respect pentru nimeni. Și familiile deținuților nu aveau voie să le aducă mâncare din afară. Dar cea mai lungă perioadă, Dionysis și-a servit pedeapsa la Korydallos, unde s-au întâmplat unele lucruri în anumite aripi din cauza unor grupuri.

„Fiecare avea propria nebunie și-și vărsa nervii în celulă. Fiindcă atunci când se încuie ușa, nu mai poți face nimic, ești acolo cu cele patru alte personalități și nu știți cum vă veți comporta. La un moment dat, unul din tipi voia să-și ia doza, așa că a zgâriat peretele și a tras pe nas varul. Celălalt urla, altul vorbea toată noaptea singur. La moment dat devenise dubios, așa că l-am întrebat ce zice și mi-a spus că vorbește cu el însuși”.

„Pe unele secții erau cei mai groaznici deținuți. Toată viața lor era o închisoare. Era un tipar, din moment ce tot intrau și ieșeau. Un deținut mi-a spus că dacă iese, nu va supraviețui, din moment ce închisoarea era casa lui. A tras aer în piept și mi-a spus: aici mă simt viu. Și-l înțeleg, fiindcă era în închisoare de la o vârstă fragedă. Unii se simt protejați în mediul ăsta. Odată ce sunt în celulă și se închide ușa, nimeni nu-i mai poate atinge. ”

Unul dintre colegii lui de celulă a avut o divergență cu un gardian, așa că trei sau patru ofițeri de închisoare l-au luat afară și l-au dus pe o străduță îngustă cu sens unic din Korydallos, unde nu erau camere, și l-au bătut bine, în așa fel încât să nu lase urme vizibile. „După un timp înveți să înduri să fii martor la astfel de chestii. În fiecare oră și fiecare minut, vezi pe cineva înjunghiat, omorât, bătut, că pierde un ochi sau rămâne orb. În alte celule, li s-au scos ștreangul de la gâtul prizonierilor care au vrut să se spânzure. În celula mea, unul dintre tipi fuma o țigară și a căzut scrum pe pătura lui. Aproape că am luat cu toții foc. Chiar și afară din închisoare mi s-a întâmplat să fiu martor la o bătaie și am rămas complet indiferent. Acum nimic nu mă mai atinge. Pe de altă parte, majoritatea oamenilor își fac singuri rău. Nu e posibil ca cineva să te înjunghie fără niciun motiv, fiindcă ceilalți prizonieri intervin și te întreabă motivul, dacă e făcut în public. Dacă se întâmplă în celulă, nimeni nu află.”

Toate emoțiile de care a avut parte acolo au fost intense. „Cel mai nasol a fost când un consilier a fost eliberat. Am plâns fiindcă pleca, dar în același timp m-am bucurat că era eliberat. Avem și acum o relație bună, fiindcă e un spirit liber, e cine arată că e și spune deschis orice vrea să zică. În închisoare nu i-am spus că sunt gay, ci când am ieșit amândoi, și a fost surprins.

Mi-a spus că dacă i-aș fi zis pe atunci, m-ar fi protejat mai mult. N-am avut nevoie de asta, fiindcă m-am putut proteja singur. Dar asta a fost excepția de la regulă. În general, nu știu dacă poți să-ți faci prieteni reali în închisoare. Dacă păstrezi legătura cu unul dintre tipii importanți, o să o menții fiindcă vrei să faci ceva ilegal, fiindcă știi că atunci când va ieși fix asta va face și el. Situațiile astea ne fac mai puternici, dar ține de fiecare în parte cum le gestionează.

Sunt unii care ies, dar mințile lor sunt încă în închisoare. Se numește instituționalizare. M-am prins imediat cum am ieșit. Dar am realizat într-un final că închisoarea este o așteptare a libertății. Viața este foarte frumoasă când nu ești în închisoare. Viața este plină de toate lucrurile pe care le trăim. De acolo, nu mai facem aceleași căcaturi pe care le-am făcut în trecut”, explică el. „Dacă un prieten de-al meu care e gay ar intra la închisoare, i-aș spune să fie respectuos, să se țină de cuvânt, să n-aibă încredere în nimeni, să asculte, dar să nu vorbească, și să vadă, dar să nu spună nimic.”

Articolul a apărut inițial în VICE Grecia.