Cine a fost de fapt Ana Pauker, „doamna de fier” a comunismului care ne-a dat pe mâna lui Stalin

Așa cum e tradiția în România, mereu am avut un „ceva” al nostru. Am avut un Hitler de România, avem o Madonna de România, iar acum îți fac cunoștință cu Stalin de România, doar că de data asta, poartă fustă – e vorba despre Ana Pauker sau Hannah Rabinsohn, pentru prieteni.

Până la Elena Ceaușescu, Ana Pauker a fost femeia care a ocupat cea mai înaltă funcție în stat, iar pe plan extern era cunoscută ca prima ministră de externe din lume, „doamna de fier” a comunismului. Pe 20 septembrie 1948 a apărut chiar pe coperta revistei TIME, cu motto-ul „For an old battle-axe, a new edge”. Dar până să ajungă aici, drumul ei n-a fost deloc simplu.

Dacă ai trecut cu trenul pe la Sinaia, sigur te-ai întrebat „care-i treaba cu mașina aia de epocă din gară”? Ei bine, ce trebuie să știi e că i-a aparținut Anei Pauker și nu e o mașină normală, cum avea bunică-tu, ci o Skoda de lux, custom made, care merge și pe șine. Pe deasupra, blindată, pentru că a trebuit să reziste la atentate. Ca să-nțelegi ce fel de viață a avut.

Hannah Rabinsohn s-a născut în 1893, în comuna Codăești din Vaslui, într-o familie de evrei foarte credincioși. A fost o elevă model, dar după ce a terminat opt clase a trebuit să renunțe la studii din cauză că familia ei era săracă, dar și pentru că antisemitismul începea să se răspândească și în România. Guvernul interzicea pe-atunci copiilor evrei să urmeze gratuit școli publice elementare.

A intrat în mișcarea muncitorească revoltată de nedreptatea socială pe care o observa la tot pasul și s-a lăsat prinsă și mai mult de mirajul socialist după ce l-a cunoscut pe tânărul profesor Henry Steinberg, care i-a devenit iubit. Ce a convins-o, însă, să vireze până la capăt spre est a fost Marcel Pauker, fiul unor jurnaliști și avocați de stânga. El și alți camarazi comuniști au ajutat-o să plece la studii în Elveția, dar a renunțat rapid la asta, pentru că avea treburi mai importante de făcut. 

Pentru a înțelege drumul Anei Pauker, trebuie să vorbesc în primul rând despre soțul ei. Dacă era o posibilitate ca un copil să-și aleagă ideologia de mic, acesta ar fi fost Marcel Pauker, iar drumul său ar fi fost, indubitabil, spre stânga. Tatăl lui, Simion Pauker, a fost un important ziarist, care a făcut parte atât din Adevărul, cât și din Dimineața, înainte să-și fondeze propriul ziar, Argus.

Între Marcel Pauker și Hannah Rabinsohn a fost dragoste la prima vedere, așa că s-au căsătorit la un an după ce s-au cunoscut. În 1920 aceasta s-a înrolat, la insistențele lui, în mișcarea comunistă, iar în 1922, cei doi au fost arestați pentru activități ilegale în România și exilați în Elveția.

După ce ai fost arestată și izgonită din propria țară poate te gândești s-o lași mai moale cu Revoluția că poate, poate te și execută. Pe soții Pauker nu i-a oprit nimic. După ce-au scăpat din Elveția, Ana Pauker ajunge în Franța, de unde controlează cu atenție mișcarea Cominternului, iar, mai apoi, se ocupă de extinderea sferei de influență comuniste și în spațiul balcanic. 

Marcel n-a fost la fel de norocos. După conferința partidelor comuniste din regiunea balcanică din 1922 și 1923, este arestat și condamnat la muncă pe viață. Cumva, reușește să evadeze și ajunge în URSS, de unde se întoarce patru ani mai târziu în România.

Dar nici Ana Pauker n-a scăpat de mânia Poliției. A făcut parte din Partidul Comunist din România, care a funcționat până în 1945, iar vreo 20 de ani sub ilegalitate. 

Guvernul I.C. Brătianu l-a interzis în 1924, pentru că milita pentru autonomia provinciilor românești și considera România „stat imperialist”. 

PCdR era un partid special, dirijat cu atenția de la Moscova pentru a face pe plac rușilor, iar planul lui era ca România Mare să înceteze să mai existe, mai exact, să înapoieze Basarabia rușilor, Ardealul ungurilor și Cadrilaterul bulgarilor. Și-a schimbat oficial numele în Partidul Comunist Român în 1945, cu ocazia Primei Conferințe a Partidului.

Ana Pauker a fost condamnată la zece ani de închisoare, dar a reușit să fugă în URSS în 1926, unde a urmat studii politice la școlile comuniste. După câțiva ani petrecuți în Mama Rusie, s-a întors în România în 1934, iar de acolo ascensiunea politică s-a petrecut mai puțin lin decât ai crede. Faptul că a primit funcții de conducere în Partidul Comunist i-a atras doar belele.

Un an mai târziu, în 1935, a fost arestată și judecată la Craiova, dar după mai mult timp petrecut în detenție a fost lăsată să plece în Uniunea Sovietică, în schimbul unui alt politician român capturat de sovietici, „moș” Ion Codreanu, un membru important din Sfatul Țării, care a fost capturat după ce sovieticii au anexat Basarabia. 

Marcel a murit chiar de mâna iubirii lui, într-un mod foarte poetic. Domnul Pauker a ieșit din grațiile lui Stalin și arestat de NKVD pentru spionaj. A fost executat în timpul Marii Epurări, când și-a pierdut viața și Lev Davidovici Troțki, comandantul care a condus Armata Roșie în timpul Războiului Civil din Rusia, când comuniștii au preluat puterea. În urma destalinizării începute de Nikita Hrușciov în 1957, numele lui Marcel Pauker a fost șters din istoria oficială și considerat o „greșeală a trecutului”.

Chiar și așa, dragostea Anei Pauker pentru comunism nu s-a mișcat din inima ei și a urmat în continuare drumul partidului, ba chiar a ajuns una dintre protejatele lui Stalin. În fața celor trei copii ai lor, Ana Pauker l-a discreditat pe tată, spunându-le că era, de fapt, „troțkist”. În timpul șederii la Moscova, Ana Pauker devine lidera comuniștilor români exilați.

În cartea ei autobiografică „Trăiesc din nou”, Principesa Ileana a României a descris-o pe Pauker cam așa: „Un boa constrictor care abia fusese hrănit, așa că nu te mănâncă pe loc! Greoaie și trândavă cum era avea tot ce este respingător, dar totodată fascinant la un șarpe. Puteam să îmi imaginez cu ușurință, doar privind-o că își denunțase propriul soț, care fusese, ca urmare, împușcat; iar întâlnirile mele ulterioare cu ea mi-au demonstrat strălucirea rece și dezumanizantă datorită căreia ajunsese la puternica poziție pe care o ocupa acum”.

Ana Pauker și-a văzut, în sfârșit, visul împlinit în 1944, când Armata Roșie a intrat în România. Aceasta a primit, precum Stalin, rolul de secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, ocupându-se de organizarea guvernului Petru Groza. 

De-abia în 1947 este numită ministru de externe și viceprim-ministru, fiind prima femeie din istoria țării ce a deținut o funcție politică atât de importantă. Cât timp a avut această funcție, a servit mai degrabă interesele URSS decât ale țării. Un document important semnat de ea are în vedere Insula Șerpilor, prin care România îl ceda Uniunii Sovietice.

Conform Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, în România, circula sloganul „Ana, Luca, Teo, Dej – bagă spaima în burgheji", care arată și puterea pe care Pauker o avea în statul român. Era apreciată chiar și de colegii de partid – Chivu Stoica, Leontin Sălăjan și Teohari Georgescu și-au botezat fiicele cu numele de Ana.

Chiar și așa, drumul ei către putere nu putea să rămână neatins. În 1952, după cum era practica și în Uniunea Sovietică, i s-a înscenat un proces. În timpul unui val de epurări al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, a fost eliminată din conducerea PCR, fiind acuzată de „cosmopolitism”, de „deviere de dreapta” și activități „antipartinice”. Bineînțeles, nu era nimic adevărat, dar asta era modalitatea comuniștilor de a scăpa de cineva indezirabil. 

Viața Anei Pauker era gata să se termine mult mai devreme. A fost încarcerată pentru că, până la urmă, comuniștii din toată lumea jucau după cum spunea Stalin, iar excluderea ei din partid nu era chiar meritul lui Dej, era o comandă venită de la Moscova. Ce a salvat-o a fost moartea lui Stalin, din 1953. După ce a ieșit din închisoare, a fost ținută mai mulți ani la domiciliu, pentru că se suspecta că ar putea conduce o revoltă împotriva destalinizării inițiate de Hrușciov. 

Dacă te pasionează filosofia politică și istoria politică sigur ai pe-acasă o carte de la Editura Politică. Ei bine, sunt șanse mari ca ea să fie tradusă chiar de Pauker. În ultimii ani de viață, aceasta a lucrat ca traducătoare pentru această editură.

Ana Pauker a murit în 1960 de cancer de sân, iar cenușa ei a fost depusă la Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism, cunoscut astăzi sub numele de Mausoleul din Parcul Carol. 

Ana Pauker și-a dedicat toată viața comunismului și lui Stalin. Aș putea spune că era profund îndrăgostită de Stalin. De altfel, dacă te uiți la înregistrările din epocă cu discursurile ei o să observi că a împrumutat de la dictator același tempo și gestică. Poate nu și-a dat seama, dar dacă Stalin n-ar fi murit în timp ce era la închisoare, viața Anei Pauker s-ar fi încheiat mult mai devreme.