De ce te simți atât de singur când nu ai destul timp liber doar pentru tine

Înainte de COVID-19, cu vieți sociale ocupate, joburi și călătorii, trebuia adesea să ne rezervăm timp împreună. Acum, de când nu mai vedem aproape pe nimeni în persoană și lucrăm de acasă într-un apartament mic din Brooklyn, sănătatea relației noastre depinde mai degrabă de timpul pe care îl petrecem separați.

Știm că suntem norocoși că ne deranjează prezența celuilalt. Singurătatea a fost o problemă de sănătate mintală în creștere în timpul pandemiei: Un sondaj de anul trecut realizat pe un eșantion de o mie de persoane a descoperit că 65 la sută au simțit o creștere a sentimentului de singurătate. Un alt studiu a constatat că tinerii adulți, cu vârstele cuprinse între 22 și 29 de ani, au avut recent niveluri mai ridicate de singurătate și că cei deja expuși riscului de a fi singuri erau într-o situație și mai periculoasă. În februarie, prim-ministrul Japoniei a numit un Ministru al Singurătății în cabinetul pe care îl conduce, ca să poată acorda o atenție specială problemei; singurătatea s-a dovedit constant că aduce prejudicii sănătății fizice și mintale. 

Deși mulți oameni sunt singuri, în timpul unei pandemii care ne ține închiși în case, unii s-ar putea să sufere alternativ (sau simultan) de ceva numit „aloneliness”, să-i spunem „însingurarea de sine”, o stare descrisă în 2019 de Robert Coplan, psiholog la Universitatea Carleton din Canada, împreună cu colegii săi. 

Însingurarea asta este imaginea în oglindă a singurătății și sentimentul pe care eu și partenerul meu încercăm să-l prevenim atunci când ne prefacem că nu existăm unul pentru celălalt câteva ore pe zi. Dacă singurătatea apare atunci când există o discrepanță între cantitatea de timp de calitate pe care vrei să-l petreci cu alți oameni și cât de mult primești de fapt, să te simți însingurat/ă de sine este o nepotrivire între cantitatea de timp de calitate pe care vrei să-l petreci singur/ă și de cât ai parte de fapt.

Mulți dintre noi ne-am simțit așa, chiar și fără să știm că există un cuvânt care să definească starea. Vara trecută, Kate Morgan a scris în Elemental despre cum să stai cu partenerul non-stop poate duce la conflicte: „Dacă tot timpul liber îl petreceți împreună, probabil că vei începe să te simți deconectat/ă de tine”, i-a spus Veronica Monet, coach de relații. În aprilie 2020, MIT Tech Review a scris despre cum pandemia a adus un potop de evenimente și activități virtuale, și mai puțin timp pentru oameni să se relaxeze singuri. Un student la drept din New York s-a simțit epuizat după „trei zile lungi de ore petrecute pe Zoom, întâlniri virtuale extracurriculare și apeluri cu prietenii și familia seara. Curând n-a mai răspuns atunci când îl sunau prietenii. Avea nevoie de timp cu el însuși”, a scris Abby Ohlheiser. 

Majoritatea studiilor făcute despre ce înseamnă să fii singur/ă s-au axat pe ce se întâmplă dacă ai parte de prea multă singurătate. „Să petreci timp singur/ă are o reputație destul de proastă”, a spus Coplan. „Istoric vorbind, oamenii mereu au legat solitudinea de singurătate, disperare și depresie. Asta e o problemă serioasă și nu una pe care ar trebui să o considerăm neimportantă”.

Dar faptul că Coplan și colegii lui se concentrează pe însingurarea de sine ia în considerare și cealaltă parte, și descoperă că prea puțin timp singur/ă poate duce la sentimente de stres, depresie sau stări negative la fel ca singurătatea. Este o zonă care a devenit incredibil de relevantă pentru purgatoriul social în care ne-am trezit. „E o eră cu siguranță interesantă pentru cineva care studiază izolarea socială, singurătatea și solitudinea”, a spus Coplan. 

Oamenii au fost împinși în situații în care sunt singuri tot timpul, iar asta îi face să simtă singurătatea. „Dar alți indivizi, mă refer în special la părinții tineri care acum lucrează de acasă, fac cursuri remote cu copiii, brusc nu mai au parte nici măcar de-o secundă singuri”, a spus Coplan.

„Multe figuri religioase, filosofi și psihologi au spus dintotdeauna că oamenii au nevoie ocazional sau des de timp cu ei înșiși ca să aibă parte de spațiu și libertate pentru a se gândi la lucrurile importante pentru ei, să facă ceva creativ sau spiritual, să se conecteze cu natura sau orice alt lucru care e dificil pentru ei atunci când sunt înconjurați de alți oameni”, a spus Christopher Long, profesor asistent de psihiatrie la Universitatea din Arkansas de Științe Medicale. 

Mulți scriitori au preaslăvit beneficiile timpului în singurătate și cât de mult îl râvnești când nu ai parte de el. După cum a scris Virginia Woolf, „Pentru moment nu trebuie să se gândească la nimeni. Poate fi doar ea cu ea însăși. Și de asta avea adesea nevoie, ca să poată gândi; sau să nici nu se mai gândească. Să fie tăcută; să fie singură.”

Cercetătorii au descris aparenta contradicție ca fiind „paradoxul solitudinii” - timpul solo poate avea și efecte pozitive, dar când e în cantitate prea mare poate să aibă un impact negativ asupra stării de bine.

La începutul carierei sale în studierea dezvoltării timidității și anxietății sociale la copii, Coplan și colegii lui au urmărit cum se joacă cei mici în pauze și atunci când sunt singuri.

Unii dintre ei erau timizi, dar alții păreau să fie bine mersi pe cont propriu, ba chiar preferau asta. „Păreau chiar mulțumiți să se joace singuri și nu arătau aceleași semne de îngrijorare, anxietate sau disconfort pe care le arată de obicei un copil timid”, a spus Coplan.

Au făcut acum studii și pe studenți la diverse vârste ale maturității, și pe adolescenți între 15 și 17 ani, care au fost publicate în ianuarie anul ăsta. În grupurile mai mature au găsit oameni care se bucură să petreacă timpul singuri și atunci când nu au parte de asta, simt însingurare de sine. Au măsurat nivelul de însingurare folosind Scala Solitudinii și Însingurării dezvoltată de Coplan și colegii lui, care cere oamenilor să spună dacă sunt de acord cu o replică precum: „Ar fi bine dacă aș putea să petrec mai mult timp singur/ă în fiecare zi”.

Singurătatea este pur și simplu starea de a fi singur, iar oamenii pot să aibă experiențe foarte diferite când sunt în solitudine. Sunt niște diferențe între singurătate și solitudine, a spus Virginia Thomas, profesoară asistentă de psihologie la Colegiul Middlebury. „Cel mai important, singurătatea este o stare involuntară”, a spus Thomas.

Long a fost de acord și a spus că a descoperit în cercetările lui că diferența principală dintre experiența solitară pozitivă și negativă este gradul de alegere al unei persoane. Oamenii care au avut experiențe solitare pozitive au ales să fie singuri, și-au putut să facă ce voiau în singurătate.

„Oamenii care au avut o experiență solitară negativă și au ajuns să se simtă însingurați, plictisiți sau alt sentiment neplăcut, au vrut adesea să fie cu alți oameni sau nu au putut să facă activitățile pe care și le doreau”, a spus el.

Motivația este un alt factor important, a adăugat Thomas. Când oamenii petrec timp singuri pentru scopuri constructive (să fie creativi sau să se autoanalizeze), se simt mai bine cu ei înșiși, în comparație cu cei care stau singuri din cauza anxietății sau respingerii sociale. „În solitudine, te sustragi intenționat din lumea socială pentru niște scopuri specifice, poate să te conectezi cu tine, să te reîncarci după o zi suprasolicitată, sau să lucrezi la un proiect care îți face plăcere”, a spus ea.

Deși este o trăsătură de caracter atribuită introvertiților, că vor să fie singuri, Thomas a spus că nu e neapărat adevărat pentru toți indivizii introvertiți, și că sunt mulți extravertiți care valorifică de asemenea solitudinea.

„Factorii situaționali sunt importanți, indiferent de personalitatea ta”, a spus ea. „De exemplu, cu toții avem parte de stres, și unul dintre cele mai clare beneficii ale solitudinii este efectul său întăritor.” Indiferent cine ești, pare că solitudinea calmează, mai ales când ești stresat.

Oamenii care au atitudini mai pozitive asupra solitudinii și vor să petreacă mai mult timp singuri, au mai multe șanse să se simtă însingurați de sine. Are sens fiindcă, dacă îți place să petreci timpul singur/ă, vei vrea mai mult și riști să nu ți se îndeplinească acele nevoi.

Ce faci atunci când ești singur/ă poate determina și dacă te vei simți sau nu însingurat/ă de sine. În studiile recente realizate pe adolescenți, Coplan și colegii lui au descoperit că atunci când timpul în singurătate este dedicat hobby-urilor, lecturii din plăcere, TV-ului, clipurilor, jocurilor sau naturii, satisface mai bine însingurarea. Dacă oamenii petreceau aceeași cantitate de timp singuri, dar făcând curat sau teme, continuau să se simtă însingurați de sine. Asta înseamnă că timpul de calitate cu sine trebuie să fie pentru și despre tine, nu să termini de făcut curat sau să te ocupi de taxe.

Coplan a notat că în mod similar, singurătatea nu este doar despre a fi izolat. Oamenii se pot simți singuri și atunci când sunt înconjurați de alții, fiindcă de fapt contează mai mult calitatea interacțiunilor sociale. „Am avut adolescenți care ne-au spus că se simt singuri la masă cu familia fiindcă le este dor de prietenii lor”, a spus Coplan.

Este de asemenea posibil să te simți însingurat/ă de sine și singur/ă în același timp, ceea ce înseamnă că ești nemulțumit/ă de contextul tău social. Îți pot lipsi interacțiunile sociale pline de sens și conexiune în așa fel încât te face să te simți singur/ă, și nici nu-ți satisfaci dorința de a petrece timp de calitate în solitudine.

Coplan a spus că au început să adune datele din timpul pandemiei și că, deși nu au încă rezultatele finale, este de părere că vor descoperi niveluri în creștere atât pentru însingurarea de sine cât și pentru singurătate.

Coplan crede că va fi benefic să scoată la iveală că însingurarea de sine te poate afecta împreună cu singurătatea. „E ceva de care oamenii nu prea sunt conștienți”, a spus el. „Unul dintre lucrurile pe care le-am descoperit este că oamenii s-ar putea să se simtă stresați sau iritați și să nu știe de ce.”

Coplan a spus că e important să nu pui la suflet atunci când cineva drag îți spune că vrea timp singur/ă, ci mai degrabă să realizezi că le oferi un cadou bogat psihologic, așa cum îl numește psihoterapeuta Ester Buchholz în cartea ei, The Call of Solitude (Chemarea Solitudinii).

„Când ascult pacienții cum vorbesc despre iubiți, familie sau prieteni, sunt uimită de cât de recunoscători se simt dacă au parte de «timp liber» ca să se ocupe de ce vor ei”, a scris ea. „Ca deținuții cărora li se acordă eliberarea condiționată înainte să o merite, ei simt că libertatea lor este un dar plin de îndurare. Prin urmare, le este greu să ceară posibilitatea de a petrece o zi relaxantă singuri.”

Dacă-mi simt sentimentele rănite atunci când partenerul închide ușa pentru câteva ore, îmi aduc aminte de bucuria pe care o simt atunci când apare nevoia de a sta într-o cameră singură, cu o cană de ceai, o carte, șosete groase și nicio așteptare că o să dea cineva buzna peste mine.

„Este ceva de care să fii măcar conștient/ă fiindcă majoritatea oamenilor nici măcar nu se gândesc să realizeze asta”, a spus Coplan. „Nimeni nu spune că trebuie să ieși zilnic la o plimbare de două ore în pădure. Asta merge pentru unii oameni, dar nu toți putem face asta. Deci poate că e vorba mai degrabă de a prinde micro momente, să realizezi că ai nevoie de timpul ăsta pentru tine și să-ți permiți să ți-l oferi.”

Coplan sugerează de asemenea să ții un jurnal în care să-ți notezi timpul cu alții și cel cu tine în singurătate, ca să vezi dacă se potrivește cu ce vrei sau ai nevoie. Să găsești echilibrul dintre timpul cu alți oameni și cel cu tine este calea de a evita repercusiunile singurătății și însingurării de sine.

„În interviurile mele cu tinerii adulți și de vârstă mijlocie, cei care au avut cele mai pozitive experiențe cu solitudinea mi-au spus că au putut să se relaxeze singuri și să se bucure de asta fiindcă știau că pot să iasă oricând din solitudine și să se conecteze social”, a spus Thomas. „Puteau să se conecteze cu prietenii și familia atunci când aveau nevoie, dar și cu ei înșiși în solitudine atunci când preferau asta. Aveau parte de cele mai bune lucruri din ambele lumi.”